Ce se întâmplă după ce moare cel mai mare animal de pe Pământ
O balenă albastră moare în Pacificul de Nord. Trupul ei coboară mai bine de un kilometru și jumătate, dincolo de lumină, până pe un fund de mâl unde nu ajunge aproape nicio hrană. Viața care crește acolo pe ea poate dura zeci de ani.
Avea 27 de metri lungime și cântărea în jur de 100 de tone. Se crede că balenele albastre trăiesc 80 sau 90 de ani, așa că s-ar fi putut naște în anii 1930, când balenierele încă îi vânau specia. Balenele albastre sunt protejate din 1966.
Azi-dimineață a expirat la suprafață și n-a mai tras aer în piept.
O balenă care moare de bătrânețe sau de foame e de obicei slabă, iar o balenă slabă e puțin mai grea decât apa mării. Pe măsură ce aerul îi iese din plămâni, începe să coboare.
Se crede că așa sfârșesc cele mai multe balene mari care mor în larg.
150 m
Apa oprește lumina soarelui culoare cu culoare. Roșul și portocaliul dispar aproape cu totul în primii zece metri, apoi galbenul, apoi verdele.
La 150 de metri a rămas doar albastrul, și nici din el prea mult.
200–1.000 m
Sub 200 de metri, lumina ajunge rareori cât să poată crește ceva.
În fiecare seară, prin apa aceasta trece cea mai mare migrație de pe Pământ. Pești mici, creveți și meduze urcă pe întuneric să se hrănească aproape de suprafață și coboară la loc înainte de răsărit.
1.000 m
Sub aproximativ 1.000 de metri, lumina soarelui nu mai poate fi detectată. Lumina de aici o fac animalele. În 17 ani de scufundări filmate în largul Californiei, trei din patru animale văzute în apa deschisă erau din specii care pot lumina.
De aici înainte scena e luminată de o lampă, cum s-ar vedea dintr-un submersibil.
1.400 m
Pe întuneric nu crește nimic. Animalele de pe fundul mării adânci trăiesc din ce cade de la suprafață: plancton mort, excremente și praf, în fulgi palizi numiți zăpadă marină.
Ninge tot anul și niciodată mult.
1.675 m
Se așază pe mâl moale, la 1.675 de metri, adâncimea la care o balenă scufundată în largul Californiei a fost urmărită ani la rând. Apa are în jur de 4 °C, iar presiunea e de aproximativ 170 de ori mai mare decât la suprafață.
O balenă de 40 de tone conține tot atâta carbon cât primește din zăpada marină un hectar de fund de mare adâncă în 100 până la 200 de ani. Ea cântărește de peste două ori mai mult. Mâlul de sub ea primește dintr-odată hrana pe aproximativ 2.000 de ani.
Săptămâni
Întâi vin necrofagii. Pe o balenă urmărită în largul Californiei, între 400 și 800 de mixine acopereau trupul la șase săptămâni după scufundare. Rechinii somnoroși din Pacific, lungi de până la trei metri și jumătate, mâncaseră din ea mai mult decât orice alt animal.
Amfipodele, crustacee de o jumătate de centimetru, au venit cu sutele de mii. Împreună, toți au mâncat între 40 și 60 de kilograme de carne pe zi.
Ani
Chiar și în ritmul acesta, o balenă de 35 de tone a ținut un an și jumătate. La o balenă albastră de 100 de tone, ospățul poate dura cinci ani.
Apoi mâlul din jurul scheletului, îmbibat de grăsime și resturi, se umple de viermi și de crustacee mici: până la 45.000 de animale pe metru pătrat, cea mai mare densitate măsurată pe fundul mării sub 1.000 de metri.
Ani
În 2002, pe un schelet de balenă aflat la 2.893 de metri adâncime, în canionul Monterey, cercetătorii au găsit oasele acoperite de penaje roșii. Erau viermi fără gură și fără intestin. Fiecare își înfige rădăcini în os, iar bacteriile din rădăcini îl digeră pentru el.
Toți viermii care se văd sunt femele. Masculii sunt microscopici și trăiesc în tubul femelei, uneori o sută la una singură. Viermii au primit numele Osedax, „mâncătorul de oase”. De atunci s-au găsit peste 30 de feluri.
Decenii
Oasele sunt pline de grăsime. Bacteriile din adâncul lor o descompun fără oxigen și eliberează hidrogen sulfurat, gazul cu miros de ouă stricate. Alte bacterii se hrănesc cu acest gaz și se întind peste schelet în covoare albe și galbene. Midiile și scoicile poartă astfel de bacterii în propriul corp.
Pe un singur schelet pot trăi peste 30.000 de animale, din 185 de specii în medie. Miezul unei vertebre de balenă era încă plin de grăsime după 50 de ani petrecuți pe fundul mării.
Decenii
Până în 2003, cercetătorii număraseră 407 specii pe balenele căzute. Dintre ele, 11 trăiesc și la izvoarele fierbinți de pe fundul mării, iar 20 la izvoarele reci, locuri aflate departe unele de altele și greu de atins. Un schelet de balenă poate fi locul unde larvele lor se așază, cresc și se înmulțesc în drumul de la un izvor la altul.
Alte animale au fost găsite numai pe oase de balenă. În 2015, lista lor ajunsese la aproximativ o sută.
Dacă am pune o lumină pe fiecare schelet de balenă care încă hrănește animale și am privi de foarte sus, fundul mării ar putea arăta așa. Fiecare lumină ține locul a aproximativ o mie de schelete.
Aceasta e marea de dinaintea balenierelor, după un calcul.
În secolul al XX-lea, flotele de baleniere au ucis aproape 2,9 milioane de balene mari, dintre care 379.000 de balene albastre. O balenă trasă pe o navă-fabrică nu mai ajunge pe fundul mării.
După același calcul, balenele căzute sunt acum de șase ori mai rare decât înainte de vânătoare. O estimare din 2003 dădea aproximativ 690.000 de schelete care încă hrănesc animale, la 12 kilometri unul de altul în medie. Cercetătorii cred că unele animale care trăiau numai pe oase de balenă ar fi putut dispărea înainte să le vadă cineva.
Vânătoarea comercială de balene s-a oprit în 1986. Balenele albastre sunt încă pe cale de dispariție, dar numărul lor crește în Atlanticul de Nord și în jurul Antarcticii.
O balenă albastră poate trăi nouăzeci de ani. Apoi hrănește adâncul mării încă zeci de ani.
Balena din această poveste e o reconstituire din mai multe cazuri. Nicio balenă albastră n-a fost urmărită de la suprafață până la oase; adâncimile, duratele și numerele vin de la carcasele pe care cercetătorii le-au găsit sau le-au scufundat în largul Californiei începând din 1987, iar fiecare număr e luat din sursele de mai jos. Animalele sunt desenate ca să arate cine e acolo și cam unde, nu la scară în fiecare detaliu.