# Cine a condus orașul tău acum 100, 300 sau 600 de ani?

O singură hartă a pământurilor care alcătuiesc azi România și Republica Moldova, împreună cu nordul Bucovinei, Bugeacul și Cadrilaterul, de la primele urme de oameni până azi. Alege-ți localitatea: din secolul al XIV-lea încoace, la fiecare pas afli cine o conducea și din ce capitală; pentru vremurile mai vechi, ce se știe despre locurile din jur.

##  ()



### Azi: Cine a condus orașul tău acum 100, 300 sau 600 de ani?

O singură hartă a pământurilor României și Republicii Moldova, de la primele urme de oameni până azi. Alege-ți localitatea și vezi cine a condus-o, din 1330 încoace.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

## Primii oameni, primele orașe, dacii (c. 40.000 î.Hr. – 106 d.Hr.)

Zeci de mii de ani înaintea oricărei granițe, oamenii au lăsat aici urme: o peșteră, sate de agricultori, orașe grecești pe coastă. Regatele geto-dacilor nu au granițe cunoscute. Roma ia întâi coasta Dobrogei, apoi, din 106 d.Hr., Transilvania, Oltenia și estul Banatului, pe care le părăsește în 271 sau 271–272.

### acum circa 42.000–37.000 de ani: Unul dintre primii europeni moderni avea un strămoș neanderthalian

În 2002, în Peștera cu Oase, lângă Anina, în Caraș-Severin, a fost găsită o mandibulă umană. Datarea directă o plasează acum circa 42.000–37.000 de ani, printre cei mai timpurii oameni moderni din Europa. Resturi mai vechi, de circa 46.000–44.000 de ani, au fost găsite la Bacho Kiro, în Bulgaria.

Genomul omului de la Oase, publicat în 2015, arată că 6–9% din ADN-ul lui venea de la neanderthalieni. Un strămoș neanderthalian trăise cu doar patru până la șase generații înaintea lui. După autorii studiului, populația lui nu a contribuit substanțial la ascendența europenilor de mai târziu.

Mai mult pe site: [Oase 1: un strămoș Neanderthalian cu 4–6 generații în urmă](https://mariuscomper.uk/pestera-cu-oase/)

### circa 6200–4600 î.Hr.: Primii agricultori, veniți din sud-est, s-au amestecat cu localnicii

Primii agricultori din spațiul românesc aparțin culturii Starčevo–Criș, din perioada de circa 6200–5500 î.Hr. ADN-ul mitocondrial vechi de la Gura Baciului, lângă Cluj, de la Cârcea, în Dolj, și de la Negrilești, în Galați, îi leagă de agricultorii din Europa Centrală. În bazinul Dunării de Jos, agricultorii veniți s-au amestecat cu vânătorii-culegătorii locali.

Mai târziu, în Dobrogea, s-a dezvoltat cultura Hamangia. În 1956, în necropola ei de la Cernavodă, pe Dunăre, au fost găsite printre ofrandele din morminte două statuete de lut ars, Gânditorul și Femeia șezând. Sunt datate circa 5000–4600 î.Hr.

Mai mult pe site: [Omul care gândește de șapte mii de ani](https://mariuscomper.uk/ganditorul-hamangia/) · [Tăblițele de la Tărtăria: scriere sau semne?](https://mariuscomper.uk/tablitele-de-la-tartaria/)

### circa 4800–3000 î.Hr.: Cultura Cucuteni–Trypillia a ridicat așezări de până la 320 de hectare

Satul Cucuteni, lângă Târgu Frumos, în județul Iași, a dat numele unei culturi pe care arheologii o numesc Cucuteni–Trypillia. Pentru ramura ei răsăriteană, Trypillia, un studiu din 2023 folosește intervalul de circa 4800–3000 î.Hr. De la circa 4150 î.Hr., oamenii de acolo s-au strâns în așezări mari, iar de la circa 3950 î.Hr. în așezări de peste 100 de hectare.

Cele mai mari au ajuns la 320 de hectare, adică 3,2 kilometri pătrați. Estimările numărului de locuitori variază mult, de la câteva mii la peste 20.000; cea mai citată este de circa 15.000. Aceste așezări se află în Ucraina de azi, între Bugul de Sud și Nipru. Numele culturii vine de la satul Cucuteni, lângă Târgu Frumos.

Mai mult pe site: [Cucuteni–Trypillia: două milenii sub un singur nume](https://cucuteni.mariuscomper.uk/)

### sec. VII–VI î.Hr.: Primele orașe de pe teritoriul României au fost colonii grecești

Primele orașe de pe litoralul românesc au fost întemeiate de coloniști greci. Histria a fost fondată de oameni din Milet. Pentru anul fondării există două date: 657/656 î.Hr., din cronica lui Eusebiu, așa cum o redau autorii moderni, și circa 630 î.Hr., dedusă din geograful grec cunoscut sub numele de Pseudo-Scymnos. Cu a doua dată se potrivesc cele mai vechi vase găsite acolo.

Tot milesienii au întemeiat Tomis, azi Constanța, în jurul anului 600 î.Hr. Callatis, azi Mangalia, a fost fondat de coloniști din Heracleea Pontică, la îndemnul unui oracol. Pseudo-Scymnos spune doar că s-a întâmplat după ce Amyntas a devenit rege al Macedoniei, iar istoricii nu cad de acord despre care Amyntas e vorba. Tot el scrie că în jurul Tomisului trăiau sciți.

Mai mult pe site: [Cine au fost grecii care au trăit o mie de ani în România?](https://mariuscomper.uk/histria/) · [Cel mai vechi oraș din România: Histria sau Constanța?](https://mariuscomper.uk/cel-mai-vechi-oras-din-romania/)

### sec. VI–III î.Hr.: Herodot îi găsește pe geți la sud de Dunăre, în calea lui Darius

Herodot povestește că regele persan Darius, în drum spre sciți, i-a supus pe geți înainte de a ajunge la Dunăre, deci la sud de fluviu. El îi numește cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci. Herodot nu dă anul; data obișnuită, 514 sau 513 î.Hr., a fost stabilită de istoricii moderni.

Peste două secole, după Diodor din Sicilia, regele get Dromihete l-a luat prizonier pe Lisimah, unul dintre urmașii lui Alexandru cel Mare, și l-a dus într-o cetate numită Helis. Apoi l-a eliberat și și-a recăpătat ținuturile pe care acesta i le luase. Istoricii moderni datează captura în jurul anului 292 î.Hr. Cetatea Helis nu a fost localizată.

### circa 82–44 î.Hr.: Burebista a condus un regat mare, dar granițele lui nu se cunosc

Strabon scrie că Burebista i-a unit pe geți, a supus cele mai multe popoare vecine și a prădat până în Macedonia și Iliria. Singurul text contemporan, un decret din Dionysopolis (azi Balcic) din 48–44 î.Hr., spune că devenise de curând „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” și stăpânea ambele maluri ale fluviului.

Anul 82 î.Hr. e dedus din Iordanes, autor din secolul al VI-lea, care îl face contemporan cu Sulla, iar 44 î.Hr. din Strabon, care spune că Burebista a fost înlăturat și regatul s-a împărțit. Reședința lui e disputată: Vasile Pârvan și Radu Vulpe o pun la Argedava (Popești, Giurgiu), frații Daicoviciu la Argidava (Vărădia, Caraș-Severin), alți istorici în Munții Orăștiei. Decretul pomenește doar o călătorie la Argedauon, loc a cărui poziție nu e sigură.

Mai mult pe site: [Șase cetăți dacice UNESCO, o singură casă de bilete](https://mariuscomper.uk/cetati-dacice/)

### 72 î.Hr. – 86 d.Hr.: Roma a ajuns la Marea Neagră cu aproape două secole înaintea Daciei

În 72–71 î.Hr., proconsulul Macedoniei, Marcus Lucullus, a cucerit orașele grecești de pe coastă, între ele Tomis. Era prima armată romană în Dobrogea. În jurul anului 61 î.Hr., armata lui Antonius Hybrida a fost nimicită lângă Histria, iar Roma a pierdut regiunea pentru circa trei decenii. După campania lui Crassus din 29–28 î.Hr., Roma a luat sub controlul ei doar Histria, Tomis și Callatis. Restul Dobrogei l-a lăsat unui regat trac clientelar, adică unui regat cu rege propriu, supus Romei.

În anul 8 d.Hr., Augustus l-a exilat pe poetul Ovidiu la Tomis, unde a murit în 17, după cronica lui Ieronim. În 46, împăratul Claudius a desființat regatul trac, iar Dobrogea a intrat în provincia Moesia. Din 86, a ținut de Moesia Inferior.

Mai mult pe site: [Ovidiu la Tomis: exilul poetului și memoria orașului](https://mariuscomper.uk/ovidiu-la-tomis/)

### circa 87–101 d.Hr.: Decebal a învins o armată romană și a primit bani de la Roma

Războiul cu împăratul Domițian a început în 85, sub regele Duras, când dacii l-au ucis pe guvernatorul Oppius Sabinus. Decebal a preluat conducerea în timpul războiului. Apoi romanii l-au pierdut și pe Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, cu armata lui. Generalul Tettius Iulianus i-a învins pe daci la Tapae: în 88, după cele mai multe manuale, sau în 89, după Breeze, Marcu și Cupcea.

Pacea a fost avantajoasă pentru Decebal. Cassius Dio scrie că Domițian i-a dat bani și meșteri și i-a promis alții. Breeze, Marcu și Cupcea spun că regatul dac a devenit un regat clientelar al Romei; Dio insistă că Roma era cea care plătea. Centrul regatului era în Munții Orăștiei, unde șase cetăți dacice, între ele Sarmizegetusa Regia, sunt din 1999 în patrimoniul mondial UNESCO.

Mai mult pe site: [Ce NU s-a întâmplat la Sarmizegetusa](https://mariuscomper.uk/sarmizegetusa-mituri/)

### 101–109 d.Hr.: Traian a avut nevoie de două războaie și de un pod peste Dunăre

Traian a atacat în 101. În 102, Decebal a acceptat să predea armele și dezertorii, să-și dărâme cetățile și să aibă aceiași prieteni și dușmani ca Roma. Între războaie, la Drobeta, azi Drobeta-Turnu Severin, s-a construit un pod peste Dunăre. Cassius Dio scrie că avea 20 de piloni din piatră cioplită, iar Procopius îl numește constructor pe Apolodor din Damasc.

Decebal a reluat războiul în 105. În 106, cu capitala și tot teritoriul ocupate, s-a sinucis, iar capul lui a fost dus la Roma. Dacia a devenit atunci provincie romană. La Adamclisi, în Dobrogea, Traian a dedicat un monument triumfal lui Marte Răzbunătorul; inscripția, parțial reconstituită, îl datează în 109.

Mai mult pe site: [Războiul sculptat în piatră: Columna lui Traian (113)](https://mariuscomper.uk/columna-lui-traian/) · [Podul pe care l-a dărâmat Roma: Drobeta, 103–105](https://mariuscomper.uk/podul-lui-traian/)

## Provincia Dacia (106–275)

Timp de aproape 170 de ani, o parte din pământurile de azi ale României a fost provincie romană: Transilvania, Oltenia și estul Banatului, apărate de forturi pe munți și pe Olt. Dobrogea rămâne romană și după aceea. Restul a trăit în afara Imperiului.

### 106–271/275 d.Hr.: Dacia romană nu cuprindea toată România de azi

Dacia romană cuprindea Transilvania fără depresiunea Ciucului, Oltenia și estul Banatului. Afară au rămas Maramureșul, cea mai mare parte a Crișanei, vestul Banatului și cea mai mare parte a Moldovei. Pe la 118, Hadrian a renunțat la Muntenia și sudul Moldovei, ocupate în război. În 118/119 el a împărțit provincia în Dacia Superior și Dacia Inferior, apoi a creat Dacia Porolissensis: între 119 și 123, după Breeze, Marcu și Cupcea, sau înainte de 124, după E. Tóth.

Primul oraș, Ulpia Traiana, a fost întemeiat cu veterani între 106 și 110, de guvernatorul Scaurianus. Legiunea a XIII-a Gemina stătea la Apulum, azi Alba Iulia, iar din 167/168 a V-a Macedonica la Potaissa, azi Turda. La Alburnus Maior, azi Roșia Montană, tăblițe cerate din 131–167 arată mineri aduși mai ales din Dalmația.

Mai mult pe site: [Semnează ca un roman](https://mariuscomper.uk/tablitele-cerate/) · [Cinci cuvinte de pe o țiglă romană de la Apulum](https://mariuscomper.uk/tigla-de-la-apulum/)

### sec. II–III d.Hr.: Pe mari porțiuni, granița Daciei romane urma munții

Pe mari porțiuni, granița provinciei urma munții. În nord-vest, pe Munții Meseș, patru castre, adică tabere militare fortificate, la 10–15 km unul de altul, păzeau trecerea de la Porolissum. Acolo, pe o porțiune, valul de pământ a fost înlocuit cu un zid. În est, castrele stăteau pe versantul interior al Carpaților Orientali; cel de la Brețcu era cel mai estic.

La est de Olt, Limes Transalutanus, o linie de castre, lega Dunărea de trecătoarea Rucăr–Bran. De obicei este datat în jurul anului 200, dar unele castre pot fi mai vechi, iar unii cercetători îl socotesc doar un drum păzit. În Dobrogea, în Moesia Inferior, legiunea a V-a Macedonica a stat la Troesmis până în 167/168, iar a XI-a Claudia la Durostorum, azi Silistra. Flota avea baza la Noviodunum, azi Isaccea.

Mai mult pe site: [UNESCO a numărat 277 de puncte pe frontiera romană a Daciei](https://mariuscomper.uk/frontiera-dacica/) · [Singura hartă romană a Banatului înșiră unsprezece stații](https://mariuscomper.uk/peutingeriana-dacia/)

### 245–275 d.Hr.: Sursele antice nu dau anul în care Aurelian a părăsit Dacia

În 245–247, atacurile carpilor au rupt Limes Transalutanus. În jurul anului 260, inscripțiile din Dacia se opresc aproape complet, iar Eutropius scrie că sub împăratul Gallienus Dacia „a fost pierdută”. Eutropius și Historia Augusta spun apoi că Aurelian a renunțat la provincie. El a mutat la sud de Dunăre, într-o nouă Dacie între cele două Moesii, „soldații și provincialii”, după Historia Augusta, sau „pe romanii din orașele și de pe ogoarele Daciei”, după Eutropius.

Niciuna dintre surse nu dă anul. D. Magie, traducătorul Historiei Augusta, propune 271, iar istoricul E. Tóth, 271–272. Anul 275, al morții lui Aurelian, este limita cea mai târzie. Câți locuitori au plecat și câți au rămas este întrebarea de la care pornește dezbaterea despre continuitatea daco-romană.

## O mie de ani fără granițe sigure (275–1300)

Între retragerea romanilor din Dacia, în 275, și victoria lui Basarab din 1330, la nord de Dunăre se perindă goți, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, maghiari, pecenegi și cumani. Din aceste secole au rămas morminte princiare, cetăți, acte regale și drumurile invaziilor.

### 275–c. 600: După 275, Roma rămâne la sud de Dunăre, cu Dobrogea

După ce a părăsit Dacia, Imperiul Roman a păstrat Dobrogea. Între 286 și 293 Dioclețian a făcut din ea provincia Scythia Minor, cu capitala la Tomis, azi Constanța. În 328 s-a inaugurat un pod pe piloni de piatră peste Dunăre, construit de Constantin cel Mare între Sucidava (Celei) și Oescus. Pe malul stâng Roma a ținut doar capete de pod și forturi izolate.

La nord de Dunăre, în aceste secole, nimeni nu a lăsat granițe care să poată fi urmărite. Hunii au distrus forturile de la Sucidava și Hinova în jurul anilor 410–411, după arheologul István Bóna, și au prădat din nou Sucidava sub Attila, în 443–447. Stăpânirea romană în Dobrogea s-a prăbușit în mare parte la începutul secolului al VII-lea, iar în 681 Constantin al IV-lea a recunoscut așezarea bulgarilor.

### secolul al IV-lea: Goții la nord de Dunăre: aur, morminte și o ofrandă în latină

În secolul al IV-lea, la nord de Dunăre stăpâneau goții tervingi, peste o populație amestecată. Necropola de la Sântana de Mureș, lângă Târgu Mureș, dă numele unei culturi arheologice întinse până în Ucraina. Cei mai mulți cercetători o socotesc dominată de goți, dar multietnică. Episcopul Wulfila a predicat goților din jurul anului 341, iar căpeteniile păgâne i-au persecutat pe creștini în 347–348 și în 369–372.

Tezaurul de la Pietroasele, găsit în 1837, e o comoară gotică datată la sfârșitul secolului al IV-lea sau la începutul secolului al V-lea; din circa 22 de piese s-au păstrat 12. Donariul de la Biertan poartă inscripția latină „EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI”. Unii istorici îl citesc ca urmă a unor creștini de limbă latină rămași pe loc, alții ca obiect adus din Imperiu.

Mai mult pe site: [Ce s-a întâmplat cu Cloșca cu puii de aur? 1837–1956](https://mariuscomper.uk/pietroasa/)

### c. 410–630: Huni, gepizi, avari: regi îngropați lângă Cluj

După 410–411 hunii au stăpânit câmpia dintre Dunăre și Carpați. După bătălia de la Nedao (454), Transilvania a fost a gepizilor, spune arheologul István Bóna. La Apahida, lângă Cluj, s-au găsit cel puțin două morminte princiare gepide din anii 470–500, două dintre ele în 1889 și 1968. Un inel de aur poartă numele OMHARIVS, al unui rege pe care nu-l pomenește niciun izvor scris.

În 567–568 avarii au distrus regatul gepid. Atunci au ieșit din uz, după Bóna, cel puțin 25 din cele 30 de necropole gepide cunoscute, între care cea de la Morești, pe Mureș. Tot după el, slavii apar în descoperirile din Transilvania în jurul anilor 600–630. Datele vin aproape toate din arheologie, iar atribuirea unui mormânt unui anumit popor rămâne o interpretare.

### 681–c. 900: Cât de departe la nord de Dunăre stăpâneau bulgarii?

În 681 Constantin al IV-lea a recunoscut așezarea bulgarilor lui Asparuh la sud de Dunăre, iar Dobrogea a intrat în statul lor. Ce stăpâneau ei la nord de fluviu e disputat. Analele regale france pomenesc în 827 o expediție bulgară pe Drava, în Panonia, iar Analele de la Fulda spun că în 892 regele Arnulf le-a cerut bulgarilor să nu mai vândă sare moravilor. Niciun text nu pomenește Transilvania.

István Bóna leagă pasajul despre sare de necropola cu vase de tip bulgăresc de la Blandiana și vorbește de o stăpânire bulgară asupra zonei de sare din sudul Transilvaniei, între circa 827 și 895. Victor Spinei vede în aceleași vase doar o influență culturală. Atlasele istorice bulgare desenează un stat mult mai mare.

### 971–1185: Bizanțul se întoarce la Dunăre, în 971

În 971 împăratul Ioan Tzimiskes l-a învins la Dunăre pe cneazul rus Sviatoslav și a luat Dobrogea. Bizantinii au refăcut vechile cetăți romane de la Dristra (Silistra), Isaccea, Dinogetia și Capidava, cu comandamentul la Dristra. Istoricii nu sunt de acord când a devenit regiunea provincia Paristrion: imediat după 971, pe la 1018–1020 sau la mijlocul secolului al XI-lea. Nici soarta Dristrei între 986 și 1000 nu e sigură.

De la sfârșitul anilor 1020 pecenegii, un popor de nomazi, au prădat provincia, apoi s-au așezat în ea ca aliați. Uzii au prădat-o în 1064–1065, cumanii din anii 1080. Cetatea de pe insula Păcuiul lui Soare e socotită de cei mai mulți bizantină; arheologul bulgar Atanasov o crede bulgărească și mai veche. Dobrogea a rămas bizantină până la răscoala din 1185–1186.

### 1003–1263: Cum a intrat Transilvania în regatul Ungariei

Niciun act nu consemnează cucerirea. Analele de la Hildesheim notează că în 1003 regele Ștefan al Ungariei și-a prins unchiul, „regele Iulus”, cu soția și cei doi fii. Istoricii îl identifică pe Iulus cu gyula, titlul stăpânului Transilvaniei. Ahtum, stăpânul de la Cenad, a fost învins la o dată disputată: 1002, 1008 sau 1027–1030.

Actele arată apoi o extindere treptată: cetatea Turda apare într-un act datat 1075, iar Mercurius, „principe de dincolo de păduri”, în 1111. Titlul de voievod, adică guvernatorul regelui în Transilvania, apare abia spre sfârșitul secolului al XII-lea. Din 1263 voievodul a fost și comite de Solnoc, iar autoritatea lui s-a întins peste toate comitatele Transilvaniei. Pământurile sașilor și ale secuilor au rămas în afara ei. Țara Bârsei și Făgărașul intră în acte în secolul al XIII-lea.

### c. 900, scrisă c. 1200: Gelu, Menumorut și Glad: o cronică, două lecturi

Gesta Hungarorum, scrisă de un notar anonim în jurul anului 1200, povestește venirea ungurilor, pe la 900. Ea spune că Transilvania era condusă de Gelu, „un anume vlah”, cu supuși vlahi și slavi, ucis lângă râul Căpuș. Bihorul era al lui Menumorut, iar Banatul al lui Glad, venit din cetatea Vidinului. Niciun alt izvor nu-i pomenește.

Istoricii români Vlad Georgescu, Ioan-Aurel Pop și Alexandru Madgearu socotesc că Gesta, alături de alte surse, arată formațiuni politice românești în secolul al IX-lea; Madgearu îl numește pe Gelu un personaj real. Martyn Rady, traducătorul cronicii în engleză, o socotește o poveste construită pe nume de locuri, care mută în trecut realitățile de la 1200. Sinteza Academiei Maghiare de Științe o citește la fel. Săpăturile de la Dăbâca nu tranșează disputa.

### o dispută din secolul al XVIII-lea până azi: Unde s-au format românii? Două teze, niciun verdict

Teza că românii s-au format la sud de Dunăre, formulată de F. J. Sulzer în 1781 și sistematizată de Robert Roesler în 1871, se sprijină pe relatarea lui Eutropius că Aurelian i-a mutat pe romanii Daciei peste fluviu, pe cuvintele comune cu albaneza și pe lipsa unor nume de locuri latinești moștenite la nord de Dunăre. Sinteza Academiei Maghiare de Științe nu găsește urme ale românilor în Transilvania înainte de începutul secolului al XIII-lea.

Istoricii români, precum Ioan-Aurel Pop, susțin continuitatea la nord de Dunăre și arată că izvoarele vorbesc doar de plecarea armatei și a administrației. Bizantinul Kekaumenos îi leagă pe vlahii din Tesalia de daci și de bessi, cu o patrie veche „lângă Dunăre și Sava”, la sud de fluviu. Dar bizantinii dădeau des popoarelor vremii nume antice.

Mai mult pe site: [Insula latină: limba română, de la Dacia la Weigand](https://mariuscomper.uk/limba-romana/)

### 1141–1225: Sași, cavaleri teutoni, secui și o „țară a vlahilor”

Géza al II-lea (1141–1162) a chemat coloniști germani în sudul Transilvaniei. În 1211 Andrei al II-lea a dat Țara Bârsei, „pustie și nelocuită” după actul regal, cavalerilor teutoni, un ordin de călugări-războinici, ca s-o apere de cumani. Ordinul s-a pus sub autoritatea papei în 1224, iar regele l-a alungat în 1225.

Un privilegiu datat 1222 pomenește „țara secuilor” și „țara vlahilor”, pe care istoricii o așază în zona Făgărașului. Istoricul maghiar László Makkai îl socotește un fals din 1231, dar acceptă ce spune despre țara vlahilor. În 1223 un act vorbește de un pământ „luat de la vlahi” pentru mănăstirea Cârța. Andreanumul din 1224 îi unește pe sași, de la Orăștie la Baraolt, sub comitele de Sibiu și pomenește „pădurea vlahilor și pecenegilor”.

Mai mult pe site: [Toată lumea merge la Viscri și Biertan](https://mariuscomper.uk/biserici-fortificate/)

### 1185–1238: Cumanii, frații Asan și primul ban de Severin

În toamna lui 1185 frații Asan și Teodor-Petru au ridicat la răscoală provincia bizantină de la Dunăre. Izvoarele bizantine, mai ales Nicetas Choniates, îi numesc vlahi, iar statul lor s-a prezentat drept renașterea țaratului bulgar. Istoricii români subliniază caracterul vlah al statului, cei bulgari continuitatea bulgară; istoricul Dall'Aglio numește disputa „aprigă și până la urmă inutilă”.

La nord de Dunăre, regatul Ungariei a încercat să-i creștineze pe cumani, un popor de nomazi. În 1227 căpetenia cumană Bars s-a botezat și s-a supus regelui, iar din 1228 a existat o episcopie catolică a cumanilor pe Milcov, al cărei sediu nu a fost găsit. În 1233 apare în acte primul ban de Severin, guvernatorul regal al unei regiuni de graniță.

### 1241: 1241: două armate mongole trec Carpații

În primăvara lui 1241 mongolii au atacat Ungaria din mai multe direcții. După cele mai multe reconstituiri, o armată condusă de Kadan a trecut pasul Rodnei, a asediat Rodna, a pustiit Bistrița și Clujul, apoi a ieșit prin Poarta Meseșului spre câmpia Tisei. Alta, a lui Bogutai, a intrat prin pasul Oituz, l-a ucis pe voievodul Transilvaniei, Pousa, și a luat pe rând Cetatea de Baltă, Sibiul și Alba Iulia.

Un detașament a trecut Siretul și a pustiit Cumania, cu tot cu episcopia ei de pe Milcov. Canonicul Rogerius, scăpat din captivitate, a găsit la întoarcere Alba Iulia în ruine. Izvoarele numesc doar câteva localități de pe drum; traseul exact al armatelor nu se cunoaște.

Mai mult pe site: [Carpini și Rubruck](https://mariuscomper.uk/calugari-la-hanul-mongol/)

### 1247–1330: De la țara lui Litovoi la victoria lui Basarab din 1330

La 2 iunie 1247 regele Béla al IV-lea a dat cavalerilor ioaniți Severinul și Cumania. A exceptat țările voievozilor Litovoi și Seneslau, pe care le-a lăsat vlahilor „cum le-au ținut până acum”. Litovoi a refuzat tributul și a fost ucis, pe la 1272 după László Makkai, în 1277–1280 după Ioan-Aurel Pop și Vlad Georgescu. În 1324 un act regal îl numește pe Basarab „voievodul nostru transalpin”; din 1325 actele îl socotesc necredincios coroanei.

În septembrie 1330 Carol Robert de Anjou a luat Severinul și a refuzat cele 7.000 de mărci de argint oferite de Basarab. Între 9 și 12 noiembrie, oastea regală aflată în retragere a fost prinsă între stânci și nimicită. Locul e disputat: Loviștea, drumul Câmpulung–Bran, Mehadia, valea Prahovei sau granița Olteniei cu Severinul.

## Țara Românească, Moldova, Transilvania (1300–1600)

Între 1330 și 1601 apar pe hartă Țara Românească și Moldova, două țări cu domni proprii. Din secolul al XV-lea ele plătesc tribut sultanului, iar cetățile de la Dunăre și de la mare trec sub stăpânire otomană directă. Transilvania, provincie a Regatului Ungariei, devine după 1541 un stat aparte, tributar Porții.

### 1330: Un rege al Ungariei își pierde oastea în Țara Românească

În noiembrie 1330, regele Carol Robert de Anjou intră cu oastea în țara voievodului Basarab, domnul de la sud de Carpați, ca să-l supună. La întoarcere, oamenii lui Basarab îi întind o ambuscadă și îi nimicesc aproape toată armata. Regele scapă cu greu. Locul bătăliei, numită Posada, nu se cunoaște: unii istorici îl caută în Loviștea, pe Olt, alții, ca Neagu Djuvara, spre Severin.

Istoricii români văd aici începutul Țării Românești ca stat de sine stătător, cu reședința la Curtea de Argeș. Istoria Transilvaniei publicată de Academia Maghiară de Științe e mai prudentă. După ea, regii Ungariei au trebuit de atunci să se mulțumească cu jurăminte de credință care le lăsau voievozilor multă libertate.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia; Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1359–1401: Moldova se desprinde de Ungaria și ajunge la mare

În 1345, secuii conduși de comitele lor, Andrei Lackfi, înfrâng tătarii la răsărit de Carpați. Regele Ungariei ține aici o marcă, adică o provincie de graniță, al cărei început tradiția îl pune la Baia, sub Dragoș, pe la 1350. În 1359, anul dat de obicei, Bogdan din Maramureș trece munții, îl alungă pe Balc, vasalul regelui, și rămâne stăpân. O diplomă regală din 2 februarie 1365 îi confiscă moșiile. Istoricii români numesc rezultatul independență, iar istoria Academiei Maghiare de Științe, autonomie largă.

Domnii își au întâi reședința la Baia și Siret, apoi, de la sfârșitul secolului al XIV-lea, la Suceava. Tot atunci Moldova ia Cetatea Albă (azi Bilhorod-Dnistrovskîi, Ucraina), port la gura Nistrului. În iulie 1401, Patriarhia de Constantinopol îl recunoaște pe Iosif ca mitropolit al Moldovei.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia; Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Cum a ajuns o țară să poarte numele unui om?](https://mariuscomper.uk/moldova-bogdan/)

### 1385 și 1428: Primii robi romi apar în daniile domnilor către mănăstiri

În 1385, domnul Țării Românești, Dan I, întărește mănăstirii Tismana 40 de sălașe de „ațigani”, adică romi. Un sălaș era o gospodărie de una sau câteva familii. Oamenii aceștia fuseseră dăruiți înainte mănăstirii Vodița, așa că robia romilor e mai veche decât actul. Este prima lor mențiune în Țara Românească.

În Moldova, Nicolae Gheorghe dă anul 1402 pentru prima prezență a romilor. Cea mai veche danie de robi cunoscută acolo e din 1428: Alexandru cel Bun dă mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de „țigani” și 12 sălașe de tătari. În Transilvania, unde romii apar în acte din 1417, ei erau, după același Gheorghe, oameni liberi.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1388–1419: Mircea cel Bătrân câștigă și pierde Dobrogea

În 1388, Mircea cel Bătrân ia pentru scurt timp o parte a Dobrogei. În aceeași iarnă, otomanii cuceresc Silistra, pe Dunăre. Sultanul Baiazid I îl înfruntă apoi pe Mircea la Rovine, loc neidentificat. Data e disputată: cei mai mulți istorici români o pun pe 17 mai 1395; Onciul și Giurescu, pe 10 octombrie 1394. Istoriografia română o socotește victoria lui Mircea, Halil İnalcık una otomană, Lucian Boia o luptă nedecisă. Otomanii nu cuceresc țara. În 1396, cruciada regelui Sigismund al Ungariei e zdrobită la Nicopole.

După ce Timur îl înfrânge pe Baiazid la Ankara, în 1402, Mircea reia, până în 1404, Silistra și Dobrogea și le ține până la moarte, în 1418. Sultanul Mahomed I le recucerește în primăvara lui 1419 după Machiel Kiel, în 1420 după Mihai Maxim.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1417–1420: Țara Românească plătește tribut, iar Dunărea capătă cetăți otomane

După campania sultanului Mahomed I din 1417, Țara Românească acceptă să plătească Porții, adică guvernului otoman, un tribut anual și să-i trimită ostatici din familii nobile. Unele lucrări dau anul 1415. Țara își păstrează domnii, dar recunoaște suzeranitatea sultanului, adică o autoritate aflată deasupra domnului.

Pe malul muntean al Dunării, otomanii iau cetățile Giurgiu și Turnu: în 1420 după Mihai Maxim, în 1417 după lucrările mai vechi. Giurgiu redevine muntenesc în 1427, otoman în jurul lui 1431 și iar muntenesc sub Vlad Dracul, în 1445; din 1449 e din nou otoman, iar unele surse pun stăpânirea otomană definitivă abia în 1545. Orașul devine centrul unui district otoman cu 25 de sate. Turnu rămâne otoman până în 1829. Asemenea teritorii, conduse direct de otomani, se numesc raiale.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1437–1438: Țăranii se răscoală, iar nobilii, secuii și sașii se unesc

În primăvara lui 1437, țărani maghiari și români din Transilvania se răscoală împotriva dijmelor cerute de episcop și își fac tabăra pe dealul Bobâlna. În septembrie 1437, nobilii, fruntașii secuilor și patricienii sași își jură ajutor reciproc. Răscoala e înfrântă în ianuarie 1438, iar pe 2 februarie cei trei își reînnoiesc uniunea la Turda.

În istoria Transilvaniei a Academiei Maghiare de Științe, László Makkai scrie că „națiunile” erau stări, adică grupuri cu drepturi politice. Tot el găsește puține urme ale unei participări active a iobagilor români la răscoală. Istoriografia română le dă românilor un rol mai mare în răscoală și citește uniunea ca pe excluderea lor, ca popor, din viața politică a Transilvaniei.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1441–1458: Un nobil din Hunedoara conduce Ungaria, iar fiul lui devine rege

familia Hunedoreștilor, după László Makkai probabil boieri veniți din Țara Românească, primește în 1409 moșia Hunedoara. Iancu de Hunedoara devine în 1441 voievod al Transilvaniei, adică conducătorul acestei provincii a Regatului Ungariei, și apoi guvernator al întregului regat.

În iulie 1456, Iancu rupe asediul pus Belgradului de sultanul Mahomed al II-lea. Moare de ciumă în același an și e îngropat la Alba Iulia. Fiul lui, Matia, născut la Cluj în 1443, e ales rege al Ungariei în 1458 și domnește până în 1490. Memoria familiei e revendicată și de români, și de maghiari.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1459–1462: Bucureștiul apare pentru prima dată într-un act al lui Vlad Țepeș

Pe 20 septembrie 1459, un hrisov, adică un act domnesc, scris în slavonă, se încheie cu „s-a scris în cetatea București”. Prin el, Vlad Țepeș întărește pământ unui anume Andrei și fiilor lui. Este prima mențiune a orașului. „Cetatea” era atunci o reședință a domnului, iar Târgoviștea rămânea scaunul principal al țării.

Vlad refuză să mai plătească tributul, iar în 1462 sultanul Mahomed al II-lea pornește împotriva lui. În noaptea de 17 iunie, Vlad atacă tabăra otomană, fără să-l oprească pe sultan. Campania se încheie cu fratele lui Vlad, Radu cel Frumos, pe tron și cu boierii închinându-se din nou Porții.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Cum a ajuns Vlad Țepeș primul ticălos tipărit al Europei](https://mariuscomper.uk/vlad-tepes/)

### 1475–1484: Ștefan cel Mare câștigă la Vaslui, dar pierde porturile de la mare

Din 1456, Moldova plătea Porții un tribut anual; domnul Petru Aron acceptase 2.000 de ducați. Ștefan cel Mare încetează să-l plătească. Pe 10 ianuarie 1475, la Vaslui, învinge oastea otomană trimisă să-l pedepsească. În iulie 1476, sultanul Mahomed al II-lea îl învinge la Războieni, dar nu cucerește țara, iar cele două părți încep tratative.

În 1484, sultanul Baiazid al II-lea ia Chilia (azi Kiliia, Ucraina), pe 14 sau 15 iulie, și Cetatea Albă, între 3 și 5 august, cu ajutorul tătarilor din Crimeea. Moldova pierde ambele porturi și ieșirea la mare. Ștefan reînnoiește tributul în 1486. În jurul Cetății Albe, otomanii așază tătari scutiți de dări.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Sfântul care și-a pierdut cea mai mare bătălie](https://mariuscomper.uk/stefan-cel-mare/) · [Cine a plătit Moldova medievală? Drumul genovez (1261–1484)](https://mariuscomper.uk/drumul-genovez/)

### 1521: Cea mai veche scrisoare în română datată aproape la zi e din Câmpulung

La sfârșitul lui iunie 1521, probabil pe 29 sau 30, Neacșu, negustor din Câmpulung, îi scrie judelui Brașovului, Johannes Benkner, despre o mișcare a oștilor otomane. Judele era conducătorul orașului. Scrisoarea trece munții: Câmpulungul e în Țara Românească, Brașovul în Transilvania. Păstrată azi la Arhivele Naționale din Brașov, ea este cel mai vechi text în limba română care poate fi datat aproape la zi.

Psaltirea Hurmuzaki, o traducere românească a psalmilor, e mai veche. Filigranul hârtiei o plasează între aproximativ 1491 și 1504, iar textul e copia unei traduceri și mai vechi. O zi sau un an precis nu i se pot da.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Prima propoziție românească a fost o alertă de spionaj](https://mariuscomper.uk/scrisoarea-lui-neacsu/)

### 1514–1541: Ungaria se rupe în trei, iar estul ei plătește tribut sultanului

În 1514, o cruciadă împotriva turcilor se transformă într-un mare război țărănesc, condus de secuiul Gheorghe Doja. Doja e înfrânt la Timișoara, iar legile din același an îi leagă pe țărani de pământ. Pe 29 august 1526, oastea Ungariei e nimicită de otomani la Mohács, iar regele Ludovic al II-lea moare. Doi regi rivali își dispută țara: Ioan Zápolya și Ferdinand de Habsburg.

În august 1541, sultanul Soliman Magnificul ocupă Buda. Ungaria se împarte în trei: o parte habsburgică, o parte otomană și un regat în est, cu scaunul la Alba Iulia, tributar Porții. Tributul, de 10.000 de florini, se plătește anual din 1543. După istoria Academiei Maghiare de Științe, statul din est nu avea nume, iar conducătorul lui se intitula tot rege al Ungariei.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei de Răsărit: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

### 1538–1552: Otomanii iau sub stăpânire directă Tighina, Brăila și Timișoara

În 1538, sultanul Soliman Magnificul intră în Moldova împotriva lui Petru Rareș. Suceava, capitala, capitulează în septembrie, iar sultanul numește alt domn. Tighina devine cetatea otomană Bender, iar sudul dintre Prut și Nistru devine Bugeacul, populat tot mai des de tătari supuși hanului Crimeii. Hotinul, pe Nistru, rămâne al Moldovei. Tot atunci otomanii iau Brăila, cu câteva sate. După Mihai Maxim, anul nu se știe, dar sigur între 1538 și 1540.

În 1552 cad Timișoara și cetățile de pe Mureș, între ele Lipova, cu tot comitatul Arad. Câmpia Banatului devine eialetul Timișoarei, o provincie otomană condusă direct de un pașă. Lugojul și Caransebeșul, cucerite tot în 1552, sunt redate Transilvaniei în 1554.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### 1551–1571: Iașiul devine capitala Moldovei, iar Transilvania, principat

Între 1551 și 1556, statul din jurul Transilvaniei trece sub regele Ferdinand de Habsburg, după ce regina Isabela renunță, în numele fiului ei, la țară în favoarea lui Ferdinand, în schimbul unor ducate în Silezia. În 1556, dieta, adunarea nobililor, a secuilor și a sașilor, îi recheamă pe Isabela și pe fiul ei, Ioan Sigismund. În jurul lui 1564, domnul Alexandru Lăpușneanu mută scaunul Moldovei de la Suceava la Iași.

Prin tratatul secret de la Speyer, din 1570, Ioan Sigismund renunță la titlul de rege și devine „principe”. Tratatul e ratificat pe 10 martie 1571. Principatul primește și comitatele Maramureș, Crasna, Solnocul de Mijloc și Bihor, numite Partium, fără Satu Mare, rămas habsburgic. Principii sunt aleși de dietă, iar Poarta primește tribut de la ei.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

### 1595–1601: Mihai Viteazul conduce câteva luni trei țări deodată

Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, se ridică împotriva Porții și în august 1595 oprește oastea lui Sinan Pașa la Călugăreni. În octombrie 1599 îl învinge la Șelimbăr pe principele Transilvaniei, Andrei Báthory, iar dieta îl recunoaște locțiitor al împăratului Rudolf al II-lea. În mai 1600 ia Moldova. Aproximativ patru luni, un singur domn conduce cele trei țări. Pe 18 septembrie 1600 pierde Transilvania la Mirăslău, iar în august 1601 e ucis lângă Turda.

În secolul al XIX-lea, Nicolae Bălcescu dă faptelor lui un sens național; școala vorbește de prima unire. Lucian Boia citează alte păreri: după A. D. Xenopol, Mihai nici nu s-a gândit la o unire administrativă; după Dimitrie Onciul, unirea a fost ținută doar de sabia cuceritorului. Istoria Academiei Maghiare de Științe vorbește de o stăpânire sprijinită pe forță.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate habsburgică); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate habsburgică).

Mai mult pe site: [Trei coroane, un an: Mihai Viteazul 1593–1601](https://mariuscomper.uk/mihai-viteazul/)

## Între otomani, habsburgi și ruși (1600–1858)

Între 1613 și 1858, granițele s-au mutat peste oameni care au rămas pe loc. Transilvania a trecut de la sultan la Habsburgi (1688–1699), Banatul a devenit austriac, iar Oltenia a fost austriacă între 1718 și 1739. Moldova a pierdut Bucovina (1775) și pământul de la est de Prut (1812), iar în 1858 cele două principate au primit un nume comun.

### 1613–1629: Transilvania își alegea principele, dar sultanul decidea

În secolul al XVII-lea, Transilvania era un principat cu dietă, legi și principe proprii. Plătea însă tribut sultanului și îi recunoștea suzeranitatea: țara se conducea singură, dar Poarta, adică guvernul otoman, putea să-i impună conducătorul. În martie 1613, Divanul otoman a hotărât ca Gabriel Bethlen să devină principe. La 23 octombrie 1613, stările l-au ales la Cluj, în prezența unei armate otomane; un contemporan nota ironic că „l-au ales liber, de frică”. Bethlen a condus de la Alba Iulia până la moartea sa, la 15 noiembrie 1629. Ales rege al Ungariei în 1620, n-a fost încoronat niciodată. Prin pacea de la Nikolsburg (1621–1622) a păstrat pe viață șapte comitate din Ungaria de Sus, care au revenit regelui după moartea lui.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

### 1658–1664: Cum a ajuns Oradea oraș otoman

În 1658, armata marelui vizir a ajuns în vestul Transilvaniei. La 2 septembrie, comandantul cetății Ineu a predat-o, iar Acațiu Barcsai, ca să devină principe, a cedat Porții Lugojul și Caransebeșul. În 1660, după un asediu de 44 de zile, Oradea a capitulat în august. Ziua diferă: 17 august în istoria Transilvaniei publicată de Academia Maghiară de Științe sub coordonarea lui Béla Köpeczi, 27 august în majoritatea celorlalte relatări. Oradea a devenit centrul eyaletului de Varat, o provincie sub stăpânire otomană directă. Transilvănenii ceruseră ca stăpânirea turcească să nu treacă de domeniile cetății; în practică, a trecut. Pacea de la Vasvár (1664) a recunoscut aceste pierderi. Garnizoana otomană a capitulat abia în iunie 1692, după aproape un an de asediu imperial.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord) (sub suzeranitate otomană).

### 1683–1699: Transilvania trece de la sultan la împărat în 16 ani

În 1683, principele Mihail Apafi a mers, la ordinul sultanului, în tabăra otomană de la Viena. Înfrângerea otomanilor din 12 septembrie 1683 a deschis războiul care a adus Transilvania sub Habsburgi. În toamna lui 1687, cu circa 40.000 de soldați imperiali în țară, principatul a semnat la Blaj un acord cu Carol de Lorena: cartiruirea trupelor pe timpul iernii și predarea Sibiului. La 9 mai 1688, prin declarația de la Făgăraș, Transilvania a renunțat la suzeranitatea Porții în favoarea lui Leopold I, împărat și rege al Ungariei. Diploma Leopoldină (1690–1691), actul care fixa statutul țării, i-a păstrat autonomia internă. Pacea de la Karlowitz (26 ianuarie 1699) a recunoscut Transilvania ca posesiune habsburgică, dar a lăsat Banatul otoman, cu frontiera pe Mureș.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord).

### 1697–1744: O biserică nouă și o cerere de drepturi pentru români

Sub Habsburgi, trei „națiuni” aveau drepturi politice în Transilvania: nobilimea maghiară, sașii și secuii. Românii nu erau între ele. Între 1697 și 1701, episcopii Teofil și Atanasie Anghel au acceptat unirea unei părți a clerului ortodox cu Biserica Romei, în schimbul drepturilor de care se bucura clerul catolic. Un decret imperial din 1701 a fixat statutul noii Biserici Greco-Catolice. Câți preoți și credincioși au trecut atunci la unire rămâne disputat. Episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein a folosit aceste promisiuni ca să ceară drepturi politice pentru toți românii. În 1744 a convocat la Blaj un sinod cu preoți, nobili și țărani români, prima adunare de acest fel a românilor. Chemat la Viena, a plecat în exil la Roma.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1716–1739: Oltenia a fost austriacă 21 de ani

În 1716, armata prințului Eugeniu de Savoia a asediat Timișoara timp de 43 de zile. La 13 octombrie, garnizoana otomană a capitulat; orașul era otoman din 1552. Prin pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), Poarta a cedat împăratului Banatul și partea Țării Românești de la vest de Olt, adică Oltenia. Oltul a devenit frontieră. Oltenia a fost condusă de la Craiova de un ban, un guvernator numit de împărat. Banatul a devenit o provincie a Coroanei, administrată direct de la Viena. Un nou război, pierdut de Austria în 1737–1739, a anulat o parte din câștig. Prin pacea de la Belgrad (18 septembrie 1739), Oltenia a revenit Țării Românești, iar Banatul a rămas austriac.

Pe hartă: Monarhia Habsburgică: Oltenia, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Țara Românească: Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1751–1779: Coloniști în Banat, regimente la graniță

În Banat au venit coloniști din sud-vestul Germaniei, în valuri mari: după cucerire până în 1726, apoi în 1763–1772 și 1782–1788. Sudul Banatului a devenit, din 1751, graniță militară, un ținut sub comandă militară ai cărui țărani erau și soldați. Din 1762, a avut una și Transilvania. Țăranii români din districtul Năsăudului și din jurul Orlatului au devenit grăniceri liberi, cu condiția serviciului militar și a trecerii la Biserica Greco-Catolică (unită); secuii au format și ei regimente. La Siculeni, la 7 ianuarie 1764, trupele imperiale au atacat tabăra secuilor care refuzau înrolarea și au ucis, după diferite surse, între 200 și 400 de oameni. În 1778, provincia Banatului a trecut la Regatul Ungariei, unde a format din 1779 trei comitate. Granița militară din sud a rămas separată până în 1872.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1784–1791: Răscoala lui Horea și cererea românilor de a fi a patra națiune

La 31 octombrie 1784, țăranii români adunați la Mesteacăn, lângă Brad, s-au ciocnit cu oamenii comitatului. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan a cuprins Zarandul și Munții Apuseni. Răsculații au ucis nobili și funcționari, iar la Deva nobilii au executat sumar 56 de prizonieri. Armata a înfrânt-o la 7 decembrie. Horea și Cloșca au fost frânți cu roata la Alba Iulia în februarie 1785: pe 18, după istoria Transilvaniei coordonată de Béla Köpeczi, pe 28, după istoricii români.

În martie 1791, Supplex Libellus Valachorum a cerut ca românii să fie recunoscuți drept a patra „națiune”. Dieta de la Cluj a respins-o. Istoricul român D. Prodan a numit-o cel mai important document politic al românilor transilvăneni; istoria lui Köpeczi respinge argumentul ei, continuitatea daco-romană.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Horea 1784: răscoală, roată, patentă](https://mariuscomper.uk/horea-1784/)

### 1812: Prutul devine frontieră, iar Rusia ia Basarabia

La 16/28 mai 1812 (după calendarul iulian, în uz atunci în Moldova, și după cel gregorian), pacea de la București a încheiat un război ruso-turc. Articolul 4 a fixat frontiera pe Prut, până la vărsarea în Dunăre, apoi pe brațul Chilia până la mare. Rusia a primit tot ce era la est de Prut. Nu tot acest pământ fusese moldovenesc. După istoricul A. Lavric, Poarta a renunțat la raialele Hotin, Tighina, Cetatea Albă, Chilia, Ismail și Reni și la Bugeac, conduse direct de otomani, unele din 1484. Moldova a pierdut ținuturile Soroca, Orhei, Lăpușna, Hotărniceni, Codrul Tigheciului, Greceni și o parte din ținutul Iași. Întregul teritoriu a primit numele de Basarabia. Enciclopedia Ucrainei estimează circa 340.000 de locuitori.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1843–1856: Robia romilor s-a încheiat în 13 ani, lege cu lege

Romii din Țara Românească și Moldova erau robi ai statului, ai mănăstirilor sau ai particularilor. Eliberarea s-a făcut pe categorii. Țara Românească i-a eliberat pe robii statului în martie 1843, iar pe cei ai mănăstirilor și ai Bisericii în februarie 1847, fără despăgubiri. Moldova i-a eliberat pe robii din ambele categorii în ianuarie–februarie 1844. Robii particularilor au fost eliberați ultimii, cu despăgubiri pentru stăpâni: în Moldova la 10/22 decembrie 1855, în Țara Românească la 8/20 februarie 1856. Istoricul Viorel Achim estimează că legile din 1843–1856 au eliberat, în total, aproximativ 250.000 de oameni. Revoluționarii din 1848 decretaseră eliberarea, dar decretul a fost anulat în același an. Din 2011, România marchează la 20 februarie ziua dezrobirii romilor.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Copiii scoși la mezat în 1851 aveau nume](https://mariuscomper.uk/dezrobirea-1856/)

### 1639–1711: Cum a ajuns Bucureștiul capitala Țării Românești

În secolul al XVII-lea, Țara Românească și Moldova erau principate cu domni proprii, sub suzeranitate otomană. Matei Basarab, domnul Țării Românești, și Vasile Lupu, domnul Moldovei, s-au războit între ei la Ojogeni, în 1639, și la Finta, în 1653. Amândoi au avut tiparnițe domnești. La Iași s-a tipărit în 1643 Cazania mitropolitului Varlaam, iar la Târgoviște, în 1652, codul de legi „Îndreptarea legii”. În 1659, din ordinul Porții, domnul Gheorghe Ghica a dărâmat curtea de la Târgoviște, iar Bucureștiul a devenit capitala Țării Românești. În 1711, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, s-a aliat cu țarul Petru cel Mare împotriva Porții. În iulie 1711, otomanii au încercuit armata rusă și moldovenească la Stănilești, pe Prut, iar Cantemir a plecat în exil în Rusia.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord).

Mai mult pe site: [Dimitrie Cantemir](https://mariuscomper.uk/cantemir/) · [Evliya Çelebi în Moldova, Țara Românească și Transilvania (1659–1661)](https://mariuscomper.uk/evliya-celebi/)

### 1711–1775: Domni numiți la Constantinopol; Moldova pierde Hotinul și Bucovina

După 1711 în Moldova și după 1716 în Țara Românească, Poarta nu și-a mai ales domnii dintre boierii țării. I-a numit din familii legate de Fanar, un cartier din Constantinopol, de unde numele de domni fanarioți. Constantin Mavrocordat a desființat legătura personală a țăranilor de stăpân: rumânia în Țara Românească (1746) și vecinia în Moldova (1749). Țăranii au rămas datori cu muncă și dări către stăpânul moșiei. În 1713, otomanii au luat cetatea Hotin, iar în 1715 ținutul a devenit raia: scos de sub autoritatea domnului, condus direct de otomani. Rusia a ocupat principatele din 1769 și le-a înapoiat Porții prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). Tot în 1774, Austria a ocupat nordul Moldovei, cedat de Poartă la 7 mai 1775 și numit Bucovina.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1821–1832: Revolta lui Tudor și sfârșitul domnilor fanarioți

În ianuarie 1821, la Padeș, în Gorj, Tudor Vladimirescu i-a chemat pe oameni să se ridice împotriva boierilor și a domnilor fanarioți. A intrat în București în martie și a fost ucis în mai de eteriști, luptătorii mișcării grecești conduse de Alexandru Ipsilanti. În 1822, Poarta a numit din nou domni pământeni, adică dintre boierii țării. Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) a fixat frontiera pe brațul principal al Dunării și a înapoiat Țării Românești orașele turcești de pe malul stâng: Brăila, Giurgiu și Turnu. Principatele au primit domni pe viață și libertatea comerțului. Sub ocupația rusă condusă de generalul Pavel Kiseleff, Regulamentele Organice, legi de organizare a statului aproape identice în cele două țări, au intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [A cui a fost revoluția de la 1821? Tudor împotriva Eteriei](https://mariuscomper.uk/tudor-1821/)

### 1848–1849: 1848 în cele trei țări și un război civil în Transilvania

La Iași, în martie 1848, boieri și intelectuali au cerut reforme domnului Mihail Sturdza. La Blaj, la 3/15 mai, între 30.000 și 40.000 de români, după estimarea observatorilor, au cerut desființarea iobăgiei și recunoașterea ca națiune. La Islaz, la 9/21 iunie, revoluționarii munteni și-au proclamat programul; guvernul lor a căzut în septembrie, la intrarea otomanilor și rușilor.

În Transilvania, revoluția maghiară și românii lui Avram Iancu au purtat un război civil. În ianuarie 1849, insurgenții români au incendiat Aiudul, ucigând orășeni maghiari. În 1849, la Abrud, oamenii comandantului maghiar Imre Hatvani au ucis doi lideri români rămași la tratative. Istoricul maghiar Ákos Egyed estimează 14.000–15.000 de civili uciși: 7.500–8.500 de maghiari, 4.400–6.000 de români și circa 500 de sași, evrei și armeni. Istoricii români estimează mult mai multe victime românești.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Anul 1848: trei țări, o vară — Iași, Blaj, Islaz](https://mariuscomper.uk/anul-1848/) · [Cum a așteptat imnul nostru 142 de ani? 1848–1990](https://mariuscomper.uk/imnul-1848/)

### 1856–1858: După Războiul Crimeii, Moldova primește sudul Basarabiei

Tratatul de la Paris (30 martie 1856), care a încheiat Războiul Crimeii, a obligat Rusia să cedeze Moldovei sudul Basarabiei, cu Cahulul, Bolgradul și Ismailul. Înainte de 1812, doar zona Cahulului fusese moldovenească; Ismailul era otoman. Predarea a avut loc în martie 1857. Insulele din Delta Dunării au revenit Imperiului Otoman. O Comisie Europeană a Dunării, cu sediul la Galați, a primit în grijă gurile fluviului. În 1857, adunările ad-hoc, alese la cererea marilor puteri, au votat unirea sub un prinț străin: cea de la Iași cu 81 de voturi la 2, cea de la București în unanimitate. Convenția de la Paris (7/19 august 1858) a creat Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, sub suzeranitate otomană, cu doi domni, două adunări și o Comisie Centrală la Focșani.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [A fost România inventată la Paris? Tratatul din 1856](https://mariuscomper.uk/paris-1856/)

## De la Unire la Marea Unire (1859–1918)

În 1859, Moldova și Țara Românească și-au ales același domn. În următorii 60 de ani, statul născut din unirea lor și-a schimbat de mai multe ori granițele: pierde sudul Basarabiei și primește Dobrogea în 1878, câștigă sudul Dobrogei în 1913, trece prin războiul din 1916–1918 și ajunge la unirile din 1918. Datele duble, ca 5/17 ianuarie, sunt pe stil vechi și nou.

### 1859: Două țări și-au ales același domn

Convenția de la Paris din 7/19 august 1858 hotărâse că Moldova și Țara Românească rămân două principate, fiecare cu domnul și adunarea ei, sub suzeranitate otomană: se conduceau singure, dar sultanul le rămânea stăpân în formă. Pe 5/17 ianuarie 1859, adunarea de la Iași l-a ales domn, în unanimitate, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Pe 24 ianuarie/5 februarie, adunarea de la București l-a ales pe același om.

Poarta și Austria au socotit dubla alegere o încălcare a convenției. Marile Puteri au acceptat-o totuși în 1859, iar în octombrie sultanul i-a trimis lui Cuza firmanul de învestitură, actul prin care îl recunoștea. Unirea stătea deocamdată doar în persoana domnului: două guverne, două adunări și o comisie comună la Focșani, pe granița dintre principate.

Pe hartă: Principatele Unite: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Mica Unire, 1859 — Cum s-au unit Moldova cu Țara Românească](https://mariuscomper.uk/mica-unire-1859/)

### 1862–1864: Un singur stat, cu capitala la București

Un firman al sultanului din decembrie 1861 a recunoscut unirea doar pe durata domniei lui Cuza. Pe 22 ianuarie/3 februarie 1862 s-a format un singur guvern, iar pe 24 ianuarie/5 februarie s-a întrunit la București o singură adunare. Comisia de la Focșani a fost desființată, iar Iașul nu a mai fost capitală. Statul rămânea sub suzeranitate otomană.

În decembrie 1863, adunarea a trecut averile mănăstirești în proprietatea statului; estimările pentru suprafața lor merg de la peste un sfert până la aproape o treime din țară. În mai 1864, Cuza a dizolvat adunarea. Legea rurală din 14/26 august 1864 a desființat claca, munca pe care țăranii o datorau proprietarului moșiei, și a dat familiilor de țărani pământ în proprietate, după numărul de vite de muncă pe care le aveau.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1866: Numele România intră în constituție

În noaptea de 11/23 februarie 1866, ofițeri conspiratori l-au silit pe Cuza să semneze abdicarea, iar puterea a trecut la o locotenență domnească. Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ales prin plebiscit cu 685.969 de voturi pentru și 224 contra, a intrat în țară pe Dunăre, la Turnu Severin, pe 8/20 mai. A depus jurământul la București două zile mai târziu.

Constituția adoptată pe 29 iunie/11 iulie și promulgată pe 1/13 iulie 1866 spune în primul articol că Principatele Unite formează un singur stat indivizibil, numit România. Articolul 7 permitea doar creștinilor să devină cetățeni prin naturalizare. În octombrie, sultanul, încă suzeran, i-a dat lui Carol firmanul de învestitură și a acceptat succesiunea ereditară. Marile Puteri nu au recunoscut la început numele România pe cale diplomatică.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Regele care a sosit incognito: Carol I, mai 1866](https://mariuscomper.uk/carol-i-1866/) · [Noaptea în care a plecat Cuza: 11 februarie 1866](https://mariuscomper.uk/noaptea-lui-cuza/)

### 1867–1868: Transilvania își pierde statutul separat

Prin compromisul din 1867, Imperiul Habsburgic a devenit Austro-Ungaria, o monarhie dublă. Pe 20 iunie 1867, dieta Transilvaniei, adunarea provinciei, care se întrunea la Cluj, a fost dizolvată prin decret regal. Legea XLIII din 1868 a reglementat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Istoriografia română numește pasul o anexare făcută fără consultarea majorității românești. De atunci, Transilvania, Banatul și Crișana au fost guvernate de la Budapesta, iar Bucovina a rămas în partea austriacă.

Tot în 1868, parlamentul de la Budapesta a votat legea naționalităților. Istoria Transilvaniei publicată de Academia Maghiară de Științe o numește în esență liberală. Memorandumul românilor din 1892 răspundea că doar titlul ei respectă principiul egalității în drepturi.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1877: Independența, proclamată la București și apărată la Plevna

Printr-o convenție din 4/16 aprilie 1877, România a lăsat trupele ruse să intre pe teritoriul ei, în războiul Rusiei cu Imperiul Otoman. Pe 9/21 mai 1877, parlamentul de la București a proclamat independența, iar a doua zi Carol a sancționat-o.

Armata română a trecut Dunărea și a luptat alături de cea rusă la asediul Plevnei, azi Pleven, în Bulgaria. Pe 30 august/11 septembrie a cucerit reduta Grivița. Pe 28 noiembrie/10 decembrie, Osman Pașa a predat Plevna colonelului român Mihail Cerchez și generalului rus Ganețki. Independența proclamată trebuia însă recunoscută de Marile Puteri, iar acestea au pus condiții.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Ce-a câștigat de fapt Plevna? 1877–1878](https://mariuscomper.uk/plevna-1877/)

### 1878–1881: România pierde sudul Basarabiei și primește Dobrogea

Tratatul de la Berlin, semnat pe 13 iulie 1878, a recunoscut independența României cu două condiții. Prima era egalitatea în drepturi fără deosebire de religie, așa că articolul 7 din constituție a fost revizuit în 1879. A doua era cedarea către Rusia a sudului Basarabiei, cu Cahulul, Bolgradul și Ismailul, primit de Moldova în 1856.

Același tratat a adăugat României Delta Dunării, Insula Șerpilor și sangeacul Tulcea, adică Dobrogea de Nord, până la o linie de la est de Silistra la sud de Mangalia. Istoriografia română vorbește despre „revenirea” Dobrogei; tratatul spune că teritoriile sunt „adăugate” României. Armata română a intrat în Dobrogea pe 14/26 noiembrie 1878. Silistra și Dobrogea de Sud au rămas în noul principat al Bulgariei. Pe 14/26 martie 1881, România a devenit regat.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

Mai mult pe site: [Podul care a învățat o țară inginerie: Cernavodă 1895](https://mariuscomper.uk/cernavoda-1895/)

### 1892–1894: Un memoriu trimis înapoi nedeschis

În mai 1892, o delegație a Partidului Național Român din Transilvania a dus la Viena un memoriu către împăratul Franz Joseph, cunoscut drept Memorandumul. Istoria publicată de Academia Maghiară de Științe numără 237 de delegați; surse românești vorbesc de circa 300. Memoriul a fost trimis nedeschis la Budapesta, iar biroul prim-ministrului l-a trimis înapoi tot nedeschis.

Autorii au fost judecați la Cluj între 7 și 25 mai 1894. Paisprezece inculpați au fost condamnați pentru incitare prin presă. Pedepsele au mers de la două luni la cinci ani; Vasile Lucaciu a primit cea mai grea pedeapsă, cinci ani. Patru inculpați au fost achitați. Condamnații au fost grațiați în septembrie 1895.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

Mai mult pe site: [Procesul care a condamnat un imperiu: Memorandumul 1892](https://mariuscomper.uk/memorandul-1892/)

### 1907: Câți țărani au murit în 1907?

Pe 8/21 februarie 1907, țăranii din Flămânzi, județul Botoșani, s-au ridicat împotriva arendașilor trustului Fischer, cei care luaseră moșiile în arendă de la proprietari. În nordul Moldovei, mulți arendași erau evrei, iar revolta s-a întors la început împotriva lor. În martie a ajuns în Oltenia și Muntenia, iar guvernul a folosit 140.000 de soldați.

Numărul morților e disputat. Guvernul Sturdza a raportat 419 sau 421 de morți, numai pentru intervalul 28 martie–5 aprilie. Un raport întocmit în 1910 de maiorul Gheorghe Dabija număra 1.786 de țărani împușcați. Diplomații austrieci estimau 3.000–5.000 de morți, cei francezi 10.000–20.000. Ziarul lui Constantin Mille a lansat numărul de 11.000, preluat apoi de istoriografia comunistă și citat și azi de mulți istorici. Istoricul Ion Bulei estimează 2.000–3.000 de morți.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

Mai mult pe site: [Răscoala din 1907: câți au murit — și cine a numărat?](https://mariuscomper.uk/rascoala-1907/)

### 1913: În 1913, România a luat sudul Dobrogei de la Bulgaria

După al Doilea Război Balcanic, prin Tratatul de la București din 28 iulie/10 august 1913, Bulgaria a cedat României Dobrogea de Sud. Pe hartă, noua graniță pornește de la Dunăre, deasupra Turtucaiei, azi Tutrakan, și ajunge la Marea Neagră la sud de Ecrene. Tratatul mai obliga Bulgaria să dărâme fortificațiile de la Ruse și Șumen și pe cele aflate la mai puțin de 20 de kilometri de Balcic.

Românii au numit regiunea Cadrilater, iar statul a împărțit-o în județele Durostor și Caliacra. După recensământul bulgar din 1910, aici trăiau 47,6% bulgari, 37,8% turci și 2,4% români.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

### 1916: După mai puțin de patru luni de război, Bucureștiul era ocupat

Pe 14/27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei. Tratatul cu Antanta îi promitea Transilvania, Banatul, o parte din Bucovina și pământ până la Tisa. Trupele române au trecut Carpații și au intrat pe 16/29 august într-un Brașov părăsit; peste 200.000 de oameni au fugit din zona de război de la sud de Mureș.

Pe 24 august/6 septembrie, trupe bulgare și germane au cucerit Turtucaia, în sud. În octombrie, trupele române se retrăseseră din Brașov și din ținutul secuiesc. Pe 23 noiembrie/6 decembrie 1916, Bucureștiul a fost ocupat, iar regele, guvernul și parlamentul s-au mutat la Iași. După istoria Academiei Maghiare de Științe, România a avut în 1916 peste 100.000 de pierderi și 150.000 de prizonieri, iar Puterile Centrale controlau circa două treimi din țară.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

Mai mult pe site: [Toată țara s-a mutat la Iași](https://mariuscomper.uk/refugiul-de-la-iasi/) · [Unde e aurul României? Tezaurul de la Moscova, 1916–2024](https://mariuscomper.uk/tezaurul-de-la-moscova/)

### 1917: În vara lui 1917, frontul din Moldova a rezistat

Armata română se retrăsese în Moldova, partea neocupată a țării. Pe 11/24 iulie 1917, Armata a 2-a a generalului Alexandru Averescu a atacat la Mărăști împreună cu trupe ruse și a împins frontul înapoi. Pe 24 iulie/6 august a început ofensiva Puterilor Centrale condusă de Mackensen. A fost oprită la Mărășești după aproape o lună de lupte, iar la Oituz trupele române au ținut trecătoarea spre valea Trotușului.

La Mărășești, pierderile române au fost de 27.410 oameni, dintre care 5.125 de morți; rușii au pierdut 25.650 de oameni. În toată campania din 1917, Puterile Centrale au câștigat circa 200 de kilometri pătrați. Frontul din Moldova nu a mai fost străpuns până la sfârșitul războiului.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Republica Democratică Moldovenească: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

Mai mult pe site: [„Pe aici nu se trece”: Mărășești, 1917](https://mariuscomper.uk/marasesti-1917/)

### 1918: Pacea din 1918 nu a intrat niciodată în vigoare

După ce Rusia a ieșit din război, România a rămas singură pe frontul din Moldova. Pe 20 februarie/5 martie 1918 a acceptat la Buftea condițiile preliminare ale Puterilor Centrale. Tratatul de pace a fost semnat de guvernul Marghiloman pe 24 aprilie/7 mai. România pierdea Dobrogea și crestele Carpaților: Ungaria primea o fâșie lată de 2–10 kilometri, cu 23.000 de locuitori, după istoria Academiei Maghiare de Științe.

Parlamentul ales sub guvernul Marghiloman l-a ratificat în iunie–iulie 1918. Regele Ferdinand nu l-a promulgat, adică nu l-a semnat ca lege. Când România a reintrat în război, pe 10 noiembrie 1918, tratatul a devenit nul.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1918: Cum a votat Basarabia unirea din 1918

Sfatul Țării, adunarea de la Chișinău, proclamase în decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească. În ianuarie 1918, la cererea unei părți a Sfatului, armata română a trecut Prutul și a alungat unitățile bolșevice. Pe 27 martie/9 aprilie 1918, din 138 de deputați, 86 au votat unirea, condiționată de autonomie, 3 contra, 36 s-au abținut și 13 lipseau.

Relatările unioniste descriu un vot liber. Dorin Dobrincu notează că deputații au ales votul deschis, cu 82 de voturi la 27, că trupele române erau în oraș și că premierul Marghiloman practic a deschis și a închis ședința. Istoriografia sovietică și o parte a celei ruse numesc actul anexare. Pe 27 noiembrie/10 decembrie, Sfatul a renunțat la condiții și s-a dizolvat; criticii notează că erau prezenți doar 44 de membri.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1918–1919: Unirea votată în 1918 s-a încheiat pe teren în 1919

Când Austro-Ungaria s-a destrămat, un comitet ucrainean a ținut Cernăuțiul pe 6–10 noiembrie 1918, apoi a intrat în oraș o divizie română. Pe 15/28 noiembrie, cei 100 de delegați prezenți la Congresul General al Bucovinei au votat în unanimitate unirea cu România; consiliile naționale ucrainean și evreiesc au refuzat să participe. Pe 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia, 1.228 de delegați români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au votat unirea și au promis „deplină libertate națională” celorlalte popoare.

La Cluj, circa 40.000 de oameni au cerut pe 22 decembrie rămânerea în Ungaria. Armata română a intrat în oraș pe 23 sau 24 decembrie. Crișana și Banatul au trecut sub administrație românească în 1919; în Timișoara, ocupată de armata sârbă, armata română a intrat pe 3 august.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Cum au unit 1.228 de delegați o țară într-o zi](https://mariuscomper.uk/alba-iulia-1918/)

## România Mare, 1940 și războiul (1919–1947)

Între 1919 și 1947 granițele României s-au mutat de mai multe ori. Tratatele de pace desenează România Mare; în vara lui 1940 ea pierde Basarabia, nordul Bucovinei, nordul Transilvaniei și Cadrilaterul, apoi frontul trece de două ori peste ea. În acești ani, evrei și romi au fost uciși și deportați din orașele și satele care apar în capitolele următoare.

### 1919: În primăvara lui 1919, Oradea era încă administrată de la Budapesta

Adunarea de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Armata română s-a oprit însă, în ianuarie 1919, pe linia Sighet–Baia Mare–Zalău–Ciucea. Pe hartă, la vest de această linie, Satu Mare, Carei și Oradea au rămas sub administrație maghiară. La Arad se aflau trupe franceze, cu administrația civilă maghiară pe loc.

Armata română a intrat în Carei la 19 aprilie și în Oradea la 20 aprilie 1919, iar în Arad abia la 17 mai. În Banat, trupele sârbe au plecat din Timișoara la 27 iulie, iar armata română a intrat în oraș la 3 august. În seara aceleiași zile, cavaleria română a intrat în Budapesta. Armata a ținut capitala Ungariei până la 14 noiembrie 1919.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord); Ungaria: Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### 1919–1920: Patru acte au fixat granițele României Mari; unul n-a intrat în vigoare

La Saint-Germain, la 10 septembrie 1919, Austria a renunțat la Bucovina în favoarea României. La Neuilly, la 27 noiembrie 1919, tratatul de pace cu Bulgaria a lăsat Cadrilaterul României. La Trianon, la 4 iunie 1920, a fost fixată granița cu Ungaria; tratatul a intrat în vigoare la 26 iulie 1921.

Istoricii maghiari subliniază că România primea circa 103.000 de km², unde aproape 2,5 milioane de oameni nu erau români, după recensământul din 1910. Istoricii români văd în tratat confirmarea unirii votate la Alba Iulia. Pentru Basarabia, Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia au semnat Protocolul de la Paris la 28 octombrie 1920. Japonia nu l-a ratificat, așa că protocolul nu a intrat în vigoare. Rusia sovietică, apoi URSS, nu au recunoscut unirea Basarabiei.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Cum s-a negociat granița cu Ungaria?](https://mariuscomper.uk/trianon-1920/)

### 1920–1930: Câți oameni avea România Mare?

Recensământul din 29 decembrie 1930 a numărat 18.057.028 de locuitori. Numărul evreilor depinde de criteriu: 756.930 după religie și 728.115 după etnie. Același recensământ a înregistrat 262.501 oameni de origine romă.

Reforma agrară a fost votată pe provincii: pentru Basarabia la 13 martie 1920, pentru Vechiul Regat la 17 iulie 1921, pentru Transilvania și pentru Bucovina la 30 iulie 1921. Constituția din 29 martie 1923 a definit România ca stat național unitar și a dat drept de vot cetățenilor bărbați majori. Religia, originea etnică și limba nu mai puteau împiedica exercitarea drepturilor civile și politice. Drepturile politice ale femeilor au fost lăsate pe seama unor legi speciale.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

Mai mult pe site: [Satul tău a fost pe patru hărți diferite](https://mariuscomper.uk/harta-judetelor-de-la-1930-la-azi/)

### 1933–1939: Garda de Fier a ucis doi prim-miniștri, iar regele a devenit dictator

Mișcarea legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu, numită și Garda de Fier, a ucis doi prim-miniștri: pe Ion G. Duca în 1933 și pe Armand Călinescu în septembrie 1939. La alegerile din decembrie 1937 a ieșit a treia, cu 15,58% din voturi și 66 de mandate, după Comisia Wiesel.

În februarie 1938 regele Carol al II-lea a demis guvernul Goga, a suspendat Constituția din 1923 și a dat o constituție nouă, care îi întărea puterea; la 30 martie 1938 a dizolvat partidele. În august 1938 cele 71 de județe au fost grupate în zece ținuturi, conduse de rezidenți regali. Codreanu a fost ucis de jandarmi în noiembrie 1938, în timpul unui transfer între închisori.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

### iunie–iulie 1940: În patru zile, România a pierdut Basarabia și nordul Bucovinei

La 26 iunie 1940 Uniunea Sovietică a cerut Basarabia și nordul Bucovinei. Bucureștiul a acceptat la 28 iunie, iar Armata Roșie a ajuns la Prut la 30 iunie. România a pierdut 50.762 de km² și 3.776.309 locuitori, dintre care 53,49% români. Textul notei nu pomenea ținutul Herța. Harta anexată îl cuprindea, iar trimisul român a refuzat s-o primească. Armata Roșie l-a ocupat totuși.

În retragere, la Galați, soldați români au tras în mulțimea de refugiați la 30 iunie și au ucis aproximativ 300 de oameni, cei mai mulți evrei, după Comisia Wiesel. La Dorohoi, la 1 iulie, soldați români au ucis evrei: 53 după numărătoarea oficială, între 165 și 200 după comunitatea evreiască a orașului. La 2 august Moscova a creat RSS Moldovenească.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

### 30 august 1940: Germania și Italia au dat Ungariei nordul Transilvaniei, cu Clujul

La 30 august 1940, prin arbitrajul germano-italian de la Viena, Ungaria a primit nordul Transilvaniei: 43.591 de km² și circa 2,5 milioane de locuitori, după Randolph Braham. Preluarea s-a încheiat până la 13 septembrie. Recensământul maghiar din 1910, cel românesc din 1930 și cel maghiar din 1941 dau numere diferite de români și maghiari, iar Braham scrie că ambele părți au ajustat numerele.

La Treznea, pe 9 septembrie, trupe maghiare au ucis 93 de oameni, 87 de români și 6 evrei, număr dat atât de surse românești, cât și de istoricul maghiar Balázs Ablonczy. La Ip, în noaptea de 13/14 septembrie, soldați maghiari au ucis între 152 și 158 de români. Unele relatări maghiare invocă, în ambele cazuri, focuri trase asupra trupelor; mulți martori neagă acest lucru pentru Treznea.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### 7 septembrie 1940: Cadrilaterul a trecut la Bulgaria, iar oamenii au fost mutați peste graniță

Prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, adică județele Durostor și Caliacra. Recensământul din 1930 numărase acolo 378.344 de locuitori. Trupele bulgare au trecut granița la 21 septembrie și au ajuns la Silistra la 1 octombrie.

Tratatul prevedea un schimb obligatoriu de populație: circa 84.000 de români din sud și circa 68.000 de bulgari din nordul Dobrogei. După istoricul Dennis Deletant, au fost mutați în fapt 103.711 români din Cadrilater în România și 62.278 de bulgari din nordul Dobrogei în Bulgaria. Tratatul de pace din 1947 a lăsat Cadrilaterul Bulgariei.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### septembrie 1940 – ianuarie 1941: Garda de Fier a guvernat patru luni și a sfârșit cu un pogrom în București

Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940. Generalul Ion Antonescu a guvernat împreună cu Garda de Fier, care avea 15 miniștri în guvernul format la 14 septembrie. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, legionarii au ucis în închisoarea Jilava 64 de oameni politici și apărători ai ordinii interbelice, printre ei un fost prim-ministru. Câteva ore mai târziu, tot pe 27 noiembrie, legionarii i-au ucis pe Nicolae Iorga și pe Virgil Madgearu.

În ianuarie 1941 Garda s-a ridicat împotriva lui Antonescu. În rebeliunea din 21–23 ianuarie, legionarii au ucis în București 121 sau 125 de evrei (raportul Comisiei Wiesel dă ambele numere) și au incendiat sinagogi. Armata a înăbușit rebeliunea la 23 ianuarie.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### iunie–iulie 1941: În a doua săptămână de război, peste 13.000 de evrei au fost uciși la Iași

România a intrat în război alături de Germania la 22 iunie 1941. La Iași trăiau atunci 45.000 de evrei. Din noaptea de 28 spre 29 iunie până la 1 iulie, polițiști, jandarmi și soldați români, împreună cu soldați germani și civili din oraș, au ucis evrei pe străzi și la Chestură. Pogromul s-a făcut din ordinul expres al lui Ion Antonescu și a fost pregătit de Serviciul Special de Informații și de armată, scrie Comisia Wiesel. Alte mii au murit în două trenuri ale morții.

Au murit între 13.266 de evrei, numărul recunoscut de serviciul secret român, și 14.850, după numărătoarea comunității evreiești. Între timp, armata română și cea germană au luat înapoi nordul Bucovinei și Basarabia: Cernăuți la 5 iulie, Chișinău la 16 iulie.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### 1941–1942: Transnistria, unde au fost uciși sau au murit cei mai mulți evrei deportați

În 1941 trupele române și germane au ucis în Basarabia și Bucovina între 45.000 și 60.000 de evrei. Între 154.449 și 170.737 de evrei din România au fost deportați peste Nistru, în Guvernământul Transnistriei, administrat de România fără anexare. Între 105.000 și 120.000 dintre ei au murit acolo.

Au fost uciși și între 115.000 și 180.000 de evrei localnici. După explozia din 22 octombrie 1941 de la Odesa, armata română a ucis circa 22.000 de evrei închiși în magaziile de la Dalnic. La Bogdanovka, cu acordul lui Antonescu, polițiști ucraineni ajutați de jandarmi români au împușcat circa 48.000 de evrei în iarna 1941–1942. În total, Comisia Wiesel estimează între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni uciși sau morți în România și în teritoriile controlate de ea.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### 1942: În 1942 peste 25.000 de romi au fost deportați, iar aproape jumătate au murit

La 1 iunie 1942 jandarmii au început să-i ridice pe romii nomazi și să-i trimită în Transnistria. Până la 2 octombrie fuseseră deportați 11.441, dintre care 6.714 copii. Între 12 și 20 septembrie, nouă trenuri au dus acolo încă 13.176 de romi sedentari, considerați „indezirabili”. În total au fost deportați puțin peste 25.000 de romi. Aproximativ 11.000 au murit, de tifos, foame și frig. Circa 14.000 au supraviețuit; cei mai mulți s-au întors în primăvara lui 1944.

Pe front, contraofensiva sovietică de la Stalingrad a lovit întâi Armata a 3-a română, la 19 noiembrie 1942, iar a doua zi Armata a 4-a.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### mai–iunie 1944: În șase săptămâni, evreii din nordul Transilvaniei au fost duși la Auschwitz

După ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 martie 1944, jandarmeria și administrația maghiară, împreună cu comandoul nazist condus de Adolf Eichmann, i-au închis pe evreii din nordul Transilvaniei în ghetouri începând cu 3 mai. Între 16 mai, când a plecat primul tren din Sighet, și 27 iunie, 45 de trenuri au dus la Auschwitz 131.639 de oameni, după calculul istoricului Randolph Braham pentru Comisia Wiesel. Ultimul tren a plecat din Oradea.

Numărul privește nordul Transilvaniei în granițele maghiare de atunci, care cuprindeau și localități aflate azi în Ucraina. Înainte de împărțire trăiau în Transilvania circa 200.000 de evrei, dintre care 164.052 în partea cedată Ungariei. Separat, Comisia Wiesel estimează că 135.000 de evrei români aflați sub control maghiar au murit în Holocaust.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

### martie – octombrie 1944: Bălțiul a trecut la sovietici cu cinci luni înaintea Chișinăului

Armata Roșie a intrat în nordul Basarabiei și al Bucovinei în martie–aprilie 1944: Soroca la 17 martie, Bălți la 26 martie, Cernăuți la 29 martie. Pe hartă, frontul a stat apoi pe loc, prin Basarabia și la nord de Iași, până la 20 august, când a început ofensiva sovietică Iași–Chișinău. La 23 august regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Antonescu, iar România a ieșit din alianța cu Germania. Chișinăul a fost luat la 24 august.

Armistițiul semnat la Moscova la 12 septembrie declara nul arbitrajul de la Viena. Trupele sovietice și române au luat Clujul la 11 octombrie, Oradea la 12 octombrie și Satu Mare la 25 octombrie 1944.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1945: De ce a revenit administrația românească la Cluj abia în martie 1945?

După ce trupele sovietice și române au luat nordul Transilvaniei, comandamentul sovietic a alungat administrația românească în noiembrie 1944, iar regiunea a stat patru luni sub administrație militară sovietică. La 6 martie 1945, sub presiunea Moscovei, s-a format guvernul Petru Groza, dominat de comuniști. La 9 martie Stalin a lăsat administrația românească să revină, iar la 13 martie s-a ținut ceremonia de la Cluj. Apropierea datelor este citită, de regulă, ca semn că decizia lui Stalin era legată de noul guvern.

În ianuarie 1945 aproximativ 75.000 de etnici germani din România, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, au fost deportați la muncă în URSS. Pentru sași, istorica Hannelore Baier dă 10% morți în URSS și încă 2% la repatriere.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1946–1947: Pacea din 1947 a readus Clujul; Basarabia și Cadrilaterul au rămas pierdute

Legea electorală din iulie 1946 a dat drept de vot tuturor cetățenilor de cel puțin 21 de ani, inclusiv femeilor. Alegerile din 19 noiembrie 1946 au fost câștigate de blocul condus de comuniști prin falsificarea rezultatelor, scrie istoricul Florian Banu.

Tratatul de pace semnat la Paris la 10 februarie 1947 a declarat nul arbitrajul de la Viena și a refăcut granița cu Ungaria de la 1 ianuarie 1938. În rest, a păstrat granițele României de la 1 ianuarie 1941. Basarabia și nordul Bucovinei au rămas astfel la URSS, iar Cadrilaterul la Bulgaria. Tratatul a intrat în vigoare la 15 septembrie 1947. La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost silit să abdice, iar România a fost proclamată republică populară.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

## Comunismul, 1989 și România de azi (1948–2026)

După 1948, granița României pe uscat nu s-a mai schimbat. Au urmat închisorile și lagărele, deportările, județele desființate și readuse, marile șantiere și, în decembrie 1989, orașele revoltei. La est, URSS se destramă în 1991: Basarabia devine Republica Moldova, iar nordul Bucovinei, nordul Hotinului și Bugeacul rămân Ucrainei.

### 1948: În 1948 statul a luat fabricile, iar URSS a luat Insula Șerpilor

La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice, iar România a devenit republică populară. Un protocol româno-sovietic din 4 februarie 1948 prevedea că Insula Șerpilor „este încorporată în URSS” și lăsa de partea URSS câteva ostroave de pe brațul Chilia, între ele Maican. Insula a fost predată în mai 1948. România nu l-a ratificat niciodată, iar istoricii români îl socotesc abuziv; Curtea Internațională de Justiție a tratat însă drept obligatorii actele de delimitare din 1949.

La 11 iunie 1948, o lege a naționalizat industria, băncile, asigurările, minele și transporturile. Tratatul de pace din 1947 fixase frontierele de la 1 ianuarie 1941, cu excepția celei cu Ungaria. Pe hartă, nordul Transilvaniei e din nou în România, Basarabia și nordul Bucovinei rămân în URSS, iar Cadrilaterul în Bulgaria.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1949–1953: Închisori și lagăre de muncă: de la Canal la Sighet

Din vara lui 1949, regimul a trimis deținuți la muncă forțată pe șantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră, între Cernavodă și Capul Midia. După estimările minimale ale raportului comisiei prezidențiale, acolo se aflau în fiecare moment 40.000–60.000 de deținuți. Lucrările au fost oprite la 18 iulie 1953. La Pitești, din decembrie 1949 până în septembrie 1951, deținuți studenți au fost siliți prin tortură să-și tortureze colegii. În întreaga „reeducare”, de la Suceava la Pitești și Gherla, raportul numără zeci de morți și câteva sute de schilodiți.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, 90 de foști demnitari au fost aduși la închisoarea din Sighet. Până în 1955 au trecut prin ea circa 180 de deținuți; 53 au murit acolo. Aiudul și lagărele Periprava și Salcia, de pe Dunăre, completau harta detenției.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Canalul săpat de două ori](https://mariuscomper.uk/canalul-dunare-marea-neagra/)

### 1950–1968: În 1950 județele au dispărut, iar în 1952 a apărut o regiune „autonomă”

În septembrie 1950, cele 58 de județe au fost înlocuite cu regiuni, împărțite în unități mai mici numite raioane, după model sovietic. Constituția din 27 septembrie 1952 a creat, sub presiunea consilierilor sovietici, Regiunea Autonomă Maghiară, cu centrul la Târgu Mureș. Ea cuprindea aproape în întregime fostele scaune secuiești, vechile unități administrative ale secuilor. În 1956 avea 13.500 de km² și 731.387 de locuitori, dintre care 77,3% maghiari.

Autonomia exista mai mult pe hârtie: legile republicii se aplicau și acolo, iar statutul regiunii nu a fost aprobat niciodată. După reforma din decembrie 1960, regiunea a primit numele Mureș-Autonomă Maghiară, iar ponderea maghiarilor a scăzut la 61%. A fost desființată de legea din 16 februarie 1968, care a readus județele; raportul comisiei prezidențiale spune 1967.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1951: Rusalii 1951: peste 40.000 de oameni deportați în Bărăgan

La Rusalii, în 1951, familiile care locuiau într-o fâșie de 25 de km de-a lungul graniței cu Iugoslavia, în Banat și în sud-vestul Olteniei, au fost ridicate de acasă și duse în câmpia Bărăganului. Raportul comisiei prezidențiale plasează ridicarea în noaptea de 18 spre 19 iunie. Asociația foștilor deportați numără 40.320 de persoane; după dosarele CNSAS, numărul se apropie de 44.000. O notă a Ministerului de Interne din decembrie 1953 dă 43.891 de oameni și 18 localități noi.

Raportul arată că, în ansamblu, deportarea nu a vizat o etnie: au fost ridicați români, germani, sârbi, maghiari și bulgari. Excepțiile sunt aromânii și basarabenii stabiliți în România după 1940, deportați pentru originea lor. Întoarcerile au început în decembrie 1955, iar cei mai mulți s-au întors acasă în 1956.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1949–1962: Țăranii și-au pierdut pământul în 13 ani de colectivizare

Colectivizarea agriculturii a început în 1949. Pământul țăranilor trebuia să treacă în gospodării agricole colective, adică ferme comune, după modelul sovietic. Campania a încetinit după 1952 și a fost reluată în forță în 1957. La 27 aprilie 1962, Gheorghe Gheorghiu-Dej a anunțat că s-a încheiat, într-o sesiune specială a Marii Adunări Naționale, parlamentul de atunci. Sesiunea a durat până la 30 aprilie, iar la ea au fost aduși 11.000 de țărani. De la primele gospodării colective până la anunțul lui Gheorghiu-Dej au trecut 13 ani.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1958–1968: Trupele sovietice au plecat în 1958, iar județele au revenit în 1968

Aproximativ 25.000 de soldați sovietici au plecat din România în iunie–iulie 1958, după un acord aprobat de statele Pactului de la Varșovia la 24 mai 1958. Regimul a răspuns cu un nou val de arestări. Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit la 19 martie 1965, iar la câteva zile după aceea Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea partidului. Constituția din august 1965 a schimbat numele statului în Republica Socialistă România.

Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 a readus județele: 39, plus municipiul București. La 21 august 1968, de la balconul Comitetului Central, Ceaușescu a condamnat în fața a circa 100.000 de oameni invadarea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varșovia, la care România nu a participat. Raportul comisiei prezidențiale numește gestul o mascaradă, care i-a adus totuși popularitate.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1966–1977: Un decret a interzis avortul, un cutremur a ucis 1.578 de oameni

Decretul 770 din 1 octombrie 1966 a interzis avortul, cu puține excepții. Modificat în 1974 și în 1985 pentru a crește natalitatea, a rămas în vigoare până în decembrie 1989. Între 1966 și 1989, 9.452 de femei au fost înregistrate în statisticile mortalității materne; raportul comisiei prezidențiale spune că numărul este subestimat. În 1989, România avea 169,9 decese materne la 100.000 de nașteri, 87% dintre ele din cauza avorturilor.

La 4 martie 1977, la ora 21:21, un cutremur cu focarul în Vrancea, la 94 de km adâncime, a ucis 1.578 de oameni, dintre care 1.424 în București. În capitală s-au prăbușit 32 de clădiri. Institutul Național pentru Fizica Pământului îi dă magnitudinea 7,4; unele publicații dau 7,2. Regimul a folosit apoi cutremurul ca să grăbească „sistematizarea” Bucureștiului și a satelor.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Noaptea în care a căzut Bucureștiul](https://mariuscomper.uk/cutremurul-din-1977/)

### 1972–1989: Barajul, canalul și Casa Poporului: marile șantiere ale lui Ceaușescu

Hidrocentrala Porțile de Fier I, construită împreună cu Iugoslavia, a fost inaugurată la 16 mai 1972. Canalul Dunăre–Marea Neagră, oprit în 1953, a fost reluat și deschis la 26 mai 1984, pe 64,4 km, între Cernavodă și Agigea. În 1984 au început și demolările masive din centrul Bucureștiului pentru Casa Republicii, azi Palatul Parlamentului. Au dispărut cartiere care reprezentau un sfert din centrul istoric, iar zeci de mii de locuitori au fost mutați.

Sistematizarea, adică reorganizarea forțată a localităților, avea o lege din 29 octombrie 1974. Un raport al Comitetului Central din 1986 propunea desființarea a 3.931 din cele 13.123 de sate ale țării; în 1988, Ceaușescu vorbea de 7.000–8.000. Până în decembrie 1989 au fost rase doar câteva localități de lângă București, printre care Buda, Dimieni și Vlădiceasca.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Biserica ce-a mers pe șine](https://mariuscomper.uk/dealul-uranus/)

### 1981–1987: Rații de pâine și salarii tăiate: protestele de la Motru și Brașov

Decretul din 9 octombrie 1981 a pedepsit cu închisoarea „specula” cu alimente, iar cel din 17 octombrie a dus la raționalizarea pâinii, a făinii și a mălaiului. Al doilea decret interzicea cumpărarea alimentelor în afara localității în care omul locuia sau muncea. La 19 octombrie 1981, minerii din Motru au protestat față de rațiile de pâine.

La 14 noiembrie 1987, muncitorilor de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov li s-a anunțat o tăiere a salariilor cu 30%. A doua zi, ei au mărșăluit la sediul Comitetului Județean de Partid. Participanții estimează mulțimea la 6.000–8.000 de oameni, care au strigat „Jos Ceaușescu!”. Forțele de ordine au împrăștiat-o în două până la patru ore. Apoi 62 de muncitori au fost „deportați”, adică mutați forțat în alte localități, cu domiciliu obligatoriu.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### decembrie 1989: De la Timișoara la București: cum a căzut Ceaușescu în decembrie 1989

La Timișoara, protestul început pe 15–16 decembrie în fața casei parohiale a pastorului László Tőkés a devenit revoltă. Potrivit procurorilor, în seara și noaptea de 17 spre 18 decembrie au fost împușcați mortal 66 de oameni. Pe 20 decembrie, protestatarii controlau orașul.

Pe 21 decembrie, mitingul lui Ceaușescu de la București s-a transformat în protest. Tot atunci, militarii au tras în demonstranți la Cluj și Sibiu. La Cugir, milițienii baricadați în sediu au tras focuri de avertisment; mulțimea a incendiat clădirea și a ucis doi milițieni. Pe 22 decembrie, mulțimea a ocupat sediul Comitetului Central, iar soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe acoperiș. Au fost prinși în aceeași zi lângă Târgoviște, judecați pe 25 decembrie într-un proces numit simulat de comisia prezidențială și de procurori, apoi executați.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

Mai mult pe site: [Decembrie 1989](https://mariuscomper.uk/decembrie-1989/ro/) · [Bucureștiul lui Ceaușescu](https://mariuscomper.uk/bucurestiul-ceausescu/)

### 1989: Cei mai mulți oameni au murit după fuga lui Ceaușescu

Nu există un singur număr oficial al morților din decembrie 1989. Raportul comisiei prezidențiale din 2006 dă 1.104 morți, 162 până la 22 decembrie și 942 între 22 și 27 decembrie, fără sursă. Rechizitoriul procurorilor militari din 2022 numără 153 de morți între 16 decembrie și 22 decembrie, ora 12, și 857 între 22 decembrie, ora 16, și 30 decembrie.

Procurorii spun că după 22 decembrie oamenii au murit mai ales din „foc fratricid”, provocat intenționat prin zvonuri despre „teroriști”. Inculpații, între care Ion Iliescu, au respins acuzațiile. Asociații ale revoluționarilor și unii autori susțin că au tras și elemente înarmate fidele lui Ceaușescu. Dosarul nu a ajuns la o sentință: Înalta Curte l-a retrimis definitiv procurorilor în 2024, iar Iliescu a murit în august 2025.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1990–1991: După 1989: violență la Târgu Mureș și în Piața Universității

Pe 19–20 martie 1990, la Târgu Mureș, ciocnirile dintre români și maghiari au lăsat cinci morți și peste 300 de răniți, potrivit organizației Helsinki Watch. Relatările diferă. Cele maghiare insistă asupra atacului asupra sediului UDMR și asupra sătenilor aduși cu camioanele. Relatările românești insistă asupra violențelor împotriva românilor din 20 martie. Raportul comisiei prezidențiale vorbește de o „diversiune etnică”, folosită ca pretext pentru înființarea Serviciului Român de Informații.

În București, protestul din Piața Universității a durat 52 de zile, din 22 aprilie. Pe 13–15 iunie 1990, forțele de ordine și mii de mineri aduși în capitală i-au atacat pe demonstranți. Procurorii consemnează 4 oameni împușcați mortal și 1.388 de vătămați. Constituția a fost adoptată la 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare după referendumul din 8 decembrie.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 1989–1992: Din 1991, Basarabia e împărțită între Republica Moldova și Ucraina

La 31 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a declarat limba română, numită atunci „moldovenească”, limbă de stat și a revenit la alfabetul latin. Ucraina și-a proclamat independența la 24 august 1991, iar Republica Moldova la 27 august. Nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul fostului județ Hotin și Bugeacul (sudul Basarabiei) au rămas în Ucraina, iar tratatul româno-ucrainean din 1997 a confirmat granița. Restul Basarabiei a devenit Republica Moldova.

Pe malul stâng al Nistrului, o republică separatistă s-a proclamat la 2 septembrie 1990. După luptele din 1992, inclusiv la Tighina (Bender), s-a semnat la Moscova, la 21 iulie 1992, încetarea focului. Chișinăul o consideră teritoriu propriu, controlat de separatiști; Tiraspolul pretinde că e stat. Niciun stat membru ONU nu o recunoaște, iar trupele rusești au rămas acolo.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

### 2004–2025: Din 2025, România nu mai are controale la granițele cu vecinii din UE

România a intrat în NATO la 29 martie 2004 și în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. La 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție a trasat în unanimitate granița maritimă cu Ucraina. Insulei Șerpilor i s-a lăsat doar marea teritorială, de 12 mile marine. Ministerul român de Externe spune că României i-a revenit peste 79% din cei 12.200 de km² disputați.

Spațiul Schengen este zona europeană fără controale la granițele dintre state. Controalele la frontierele aeriene și maritime ale României cu statele Schengen au fost ridicate la 31 martie 2024, iar cele terestre la 1 ianuarie 2025. Recensământul din 2021 a numărat 19.053.815 locuitori, cu 1,1 milioane mai puțini decât în 2011. ONU estima în 2024 că circa 4,58 milioane de oameni născuți în România trăiau în alte țări.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

## Surse și metodă

**Cum se citește harta.** Culoarea unei regiuni arată cine o conducea pe teren: al cui domn, rege sau guvern numea dregătorii și ale cui legi se aplicau acolo. Suzeranitatea, adică dependența unui stat de altul prin tribut și politică externă (de pildă a Țării Românești și a Moldovei față de Imperiul Otoman), apare ca hașură în culoarea suzeranului, peste culoarea țării. Ocupațiile militare din timpul războaielor, fără anexare, sunt pomenite în text, dar nu schimbă culoarea și nu sunt numărate ca schimbare de stăpân. O schimbare de stăpân se numără atunci când un stat preia conducerea ținutului prin tratat, cedare sau anexare; o armată care administrează un ținut revendicat de alt stat, până la o înțelegere de pace, este o ocupație.

**Trei grade de precizie.** Până în secolul al XIV-lea, harta arată doar locuri atestate: situri, cetăți, bătălii și provincia romană, fără granițe trasate, pentru că izvoarele nu permit trasarea lor. De atunci încolo, contururile sunt compuse din județele din 1930, tăiate după granițele de azi ale României, Republicii Moldova, Ucrainei și Bulgariei și după linia de la Viena din 1940. Județele din 1930 urmează în linii mari hotarele istorice (crestele Carpaților, Milcovul, Prutul, Nistrul, Dunărea) și, din 1878, granițele stabilite prin tratate, dar nu le reproduc pas cu pas. Granițele de azi cu Republica Moldova și cu Ucraina sunt linia din iunie 1940, confirmată de tratatul de pace din 1947.

**Linia de la Viena (1940)** este compusă din comunele de azi aflate în cea mai mare parte la nord de ea, după un contur din OpenHistoricalMap. Linia a trecut prin 65 dintre comunele de azi; pentru localitățile din ele, nota spune că linia a trecut chiar pe acolo.

**Orașul tău.** Localitatea aleasă face parte din una dintre regiunile atlasului, iar fiecare regiune are o istorie proprie, rând cu rând, cu datele de la care un stat și-a exercitat autoritatea pe teren. Linia unei localități începe în 1330, anul de la care granițele statelor din spațiul românesc pot fi aproximate; pentru secolele de dinainte, fiecare capitol spune cel mai apropiat loc atestat sau dacă localitatea se afla într-o provincie romană. Pentru orașele-cetate luate direct de otomani (Brăila, Giurgiu, Turnu, Tighina, Hotin) se folosesc datele raialelor. Lista localităților vine din GeoNames (CC BY 4.0) și nu este un registru oficial.

**Unde se oprește harta.** Culorile acoperă pământurile acestui atlas; Regatul Ungariei, Imperiul Otoman sau Imperiul Rus se întindeau mult dincolo de ele. Hotarele interne ale provinciilor și micile ajustări de frontieră rămân în text.

**Transnistria.** Stânga Nistrului și orașul Tighina (Bender) fac parte, de drept, din Republica Moldova, dar din 1992 sunt controlate de autoritățile separatiste de la Tiraspol. Stânga Nistrului nu a făcut parte din Basarabia și nu apare în lista localităților; Tighina apare, cu istoria ei de raia otomană și de oraș basarabean.

- **Hărți și date geografice.** Relief: NOAA NCEI, DEM Global Mosaic (baza ETOPO 2022), 15″. Județele din 1930: geo-spatial.org (CC BY-SA 4.0). Comunele din 2026: ANCPI prin geo-spatial.org (CC BY-SA 4.0). Contururi istorice folosite pentru comparație și verificare: CShapes 2.0 și CShapes-Europe, ETH Zürich (Schvitz et al. 2022; Cederman et al. 2025; CC BY-NC-SA 4.0) și OpenHistoricalMap (CC0), din care provine și conturul liniei de la Viena. Provincia Dacia și limesul: Digital Atlas of the Roman Empire (DARE), Johan Åhlfeldt, Universitatea din Lund (CC BY-SA). Râuri și țări: Natural Earth. Localități: GeoNames (CC BY 4.0).
- **Antichitate.** Herodot, *Istorii* IV; Strabon, *Geografia* VII; Cassius Dio, *Istoria romană* LXVII–LXVIII; Eutropius, *Breviarium* IX; *Historia Augusta*, Aurelian; decretul de la Dionysopolis (IGBulg I² 13); Fu et al., „An early modern human from Romania with a recent Neanderthal ancestor”, *Nature* 524 (2015); D. J. Breeze, F. Marcu, O. Cupcea, *The Limes of Dacia* (2022); I. Tóth, în B. Köpeczi (coord.), *History of Transylvania*, vol. I (Academia Maghiară de Științe); repertoriul toponimic Pleiades.
- **Evul Mediu timpuriu.** Anonymus, *Gesta Hungarorum* (trad. M. Rady); *Chronicon Pictum*; Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen (diplomele din 1211, 1222, 1224, 1247, 1331–1335); E. R. Roesler, *Romänische Studien* (1871); I.-A. Pop, *Istoria românilor*; A. Madgearu, lucrări despre Dobrogea bizantină și despre răscoala Asăneștilor; Köpeczi (coord.), *History of Transylvania*, vol. I.
- **Țările române, 1330–1601.** V. Panaite, *The Ottoman Law of War and Peace: The Ottoman Empire and Its Tribute-Payers from the North of the Danube*; articolele despre Giurgiu, Brăila, Chilia, Silistra, Bugeac și Dobrogea din *TDV İslâm Ansiklopedisi* (M. Maxim, M. Kiel, K. Karpat); Köpeczi (coord.), *History of Transylvania*, vol. I–II; L. Boia, *Istorie și mit în conștiința românească*.
- **Între imperii, 1601–1858.** G. Noradounghian, *Recueil d'actes internationaux de l'Empire ottoman* (textele tratatelor de la Passarowitz, Belgrad, Kuciuk-Kainargi, București 1812, Adrianopol, Paris 1856); V. Achim, *The Roma in Romanian History* (2004); Köpeczi (coord.), *History of Transylvania*, vol. II–III; *Encyclopaedia Britannica*.
- **Statul român, 1859–1918.** Tratatul de la Berlin (1878) și Tratatul de la București (1913), în *American Journal of International Law*, 1914; Constituția din 1866; procesele-verbale ale Congresului General al Bucovinei (1918); D. Dobrincu despre votul Sfatului Țării; *Encyclopaedia Britannica*, ediția 1911, „Rumania”.
- **Războaie, 1919–1947.** Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Wiesel), *Raport final* (2004); Tratatul de pace de la Paris (1947); *Foreign Relations of the United States* (Departamentul de Stat al SUA); recensământul general al populației din 1930; *Освобождение городов* (Moscova, 1985).
- **Comunism și azi, 1948–2026.** Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, *Raport final* (2006); IICCMER; Parchetul Militar, rechizitoriul din dosarul Revoluției (2022) și comunicatul din 2019; Curtea Internațională de Justiție, *Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)*, hotărârea din 3 februarie 2009; INFP despre cutremurul din 1977; Institutul Național de Statistică, recensământul din 2021; NATO și Consiliul UE despre aderare și Schengen.