De 1.200 de ani, cineva din Kyoto notează când înfloresc cireșii

De unde se știe cum a fost o primăvară din anul 1000?

Pe vremea aceea, aproape nimeni nu scria „azi au înflorit cireșii”. Dar oamenii dădeau petreceri sub ei. Climatologul Yasuyuki Aono, de la Universitatea Prefecturii Osaka, a continuat munca lui Taguchi (1939) și Sekiguchi (1969): a citit jurnalele curții imperiale, ale nobililor și ale mănăstirilor din Kyoto și a scos din ele zilele în care lumea ieșise la privit florile. Din cele 838 de date, 454 vin din descrierea unei astfel de petreceri: 54%.

Unele urme sunt și mai indirecte. Treizeci de date vin din jurnale care pomenesc crenguțele de cireș trimise în dar de cei care fuseseră la petrecere. Alte 39 vin din titlul unei poezii. Pentru 14 ani în care nimeni n-a scris despre cireși, Aono a pornit de la ziua în care înflorise glicina sau kerria, notată în aceleași jurnale, și a calculat de acolo ziua cireșilor; metoda cu glicina a publicat-o împreună cu Shizuka Saito.

Prima dată din serie e din 812. Cronica oficială Nihon kōki descrie o petrecere a florilor dată de împăratul Saga în grădina Shinsen-en. Cronica nu spune ce copaci erau, așa că nu e sigur că erau cireși.

Cele 703 primăveri de dinainte de 1888 vin din 210 jurnale, cronici și culegeri. Iată cele care au dat cele mai multe; numele sunt transcrise ca în serie.

În ce an au înflorit cireșii cel mai devreme?

În 2021, cireșii din Kyoto au fost în plină floare pe 26 martie. Presa internațională, citând echipa lui Aono, a scris că e cea mai timpurie înflorire din peste 1.200 de ani. Doi ani mai târziu au înflorit cu încă o zi mai devreme, pe 25 martie. În serie, 2023 e anul record, dar un articol din The New York Times din 17 aprilie 2026 încă prezenta 2021 drept anul cu cea mai timpurie înflorire din ultimii 1.200 de ani.

Înainte de ele, recordul era 27 martie, atins de trei ori: în 1236, după titlul unei poezii, în 1409, după o petrecere, și în 1612, după un jurnal.

La o zi diferență, clasamentul trebuie citit cu grijă. Aono și Keiko Kazui scriu că petrecerile se țineau foarte aproape de prima zi de floare plină, iar cireșul sălbatic stă în floare plină doar două până la patru zile. Datele din 2021 și 2023 vin din anunțuri de presă despre Arashiyama, cea din 1236 dintr-o poezie. O zi între ele e mai puțin decât ține floarea plină, iar datele vechi nu au o marjă de eroare calculată la zi. Deplasarea mediei cu 11 zile e de alt ordin.

La celălalt capăt, cea mai târzie înflorire notată a fost în 1323, pe 4 mai.

Chiar înfloresc cireșii mai devreme decât înainte?

Da. Între 812 și 1850, media celor 667 de primăveri notate cade pe 15 aprilie. În ultimii 30 de ani, între 1996 și 2025, media cade pe 4 aprilie, cu 11 zile mai devreme. Pe grafic, linia mediei urcă și coboară aproape o mie de ani în jurul aceleiași zile și coboară abrupt abia în secolul XX.

Urcările au și ele o explicație. Aono și Kazui au folosit datele înfloririi ca pe un termometru și au găsit patru perioade reci: 1330–1350, 1520–1550, 1670–1700 și 1825–1830. După reconstrucția lor, în acele perioade luna martie era cu 3–4 °C mai rece decât normala actuală folosită în studiu.

Cât din coborârea recentă se datorează oamenilor? Nikolaos Christidis, de la Met Office, Aono și Peter Stott au răspuns în 2022 cu ajutorul modelelor climatice. Influența omului a adus înflorirea cu peste o săptămână mai devreme, iar cam jumătate din această deplasare vine din încălzirea orașului însuși. O înflorire atât de timpurie ca în 2021 ar fi fost rară fără om; acum e de aproximativ 15 ori mai probabilă.

Cât de sigure sunt datele vechi?

• Specia. Seria urmărește cireșul sălbatic de munte, yamazakura (Prunus jamasakura), deși documentele vechi nu numesc mereu specia. Stațiile meteorologice nu îl urmăresc de rutină, de aceea datele moderne vin din altă parte.
• Datele moderne. Din anii 1880 încoace, ziua vine din ziare: companiile de cale ferată anunțau adesea în reclame când sunt în floare cireșii de la Arashiyama, un loc cunoscut pentru privitul florilor la marginea de vest a orașului.
• Calendarul. Documentele vechi foloseau calendarul lunisolar japonez. Fiecare dată a fost trecută în echivalentul ei gregorian, așa că 1 aprilie 812 se compară direct cu 1 aprilie 2023.
• Petrecerea ca măsură. Floarea plină ține două până la patru zile, iar petrecerea cădea aproape de prima. Datele deduse din glicină au o eroare medie de circa 3,4 zile.
• Golurile. 377 de ani din 1.215 n-au nicio dată. Pe grafic rămân goi, fără valori calculate în locul lor.
• Anul 2026. Data de 29 martie a fost adăugată de Genki Katata, care continuă seria după Aono, și e marcată în tabelul lui ca estimare. Pe grafic are contur punctat. E numărată printre cele 838 de primăveri, dar nu intră în medii sau în recorduri.

Surse

• Genki Katata, Historical Series of Phenological data for Cherry Tree Flowering at Kyoto City, tabelul complet 812–2026, cu numele documentelor (consultat pe 28 septembrie 2026). Aceleași date sunt și la Our World in Data (CC BY 4.0).
• Yasuyuki Aono și Keiko Kazui, „Phenological data series of cherry tree flowering in Kyoto, Japan, and its application to reconstruction of springtime temperatures since the 9th century”, International Journal of Climatology 28 (2008): 905–914, doi:10.1002/joc.1594 (text liber).
• Yasuyuki Aono și Shizuka Saito, „Clarifying springtime temperature reconstructions of the medieval period by gap-filling the cherry blossom phenological data series at Kyoto, Japan”, International Journal of Biometeorology 54 (2010): 211–219, doi:10.1007/s00484-009-0272-x (text liber).
• Nikolaos Christidis, Yasuyuki Aono și Peter A. Stott, „Human influence increases the likelihood of extremely early cherry tree flowering in Kyoto”, Environmental Research Letters 17 (2022): 054051, doi:10.1088/1748-9326/ac6bb4.
• Datele din seria mai veche a lui Aono (până în 2015) sunt arhivate la NOAA NCEI Paleoclimatology; se potrivesc zi de zi cu tabelul lui Katata.
• Presa din 2021: NBC News, 1 aprilie 2021. Articolul din 2026: The New York Times, retipărit de CIGS. Petrecerea din 812: Hakushika Sake Museum.