Marius Comper English

Războiul Crimeii, primăvara 1854

Carol Szathmari, printre primii fotografi de război

În primăvara lui 1854, Carol Popp de Szathmari fotografia ambele armate pe malul Dunării, cu aproape un an înainte ca Roger Fenton să ajungă la Balaklava. Plăcile de sticlă cu colodiu umed se developau într-un car cu cameră obscură, iar albumul de circa 200 de imagini a fost prezentat la Paris.

Cercetare și text: Marius Comper · 19 septembrie 2026

Deschide albumul Placa umedă

Fotografie din 1854: Ömer Pașa în uniformă, înconjurat de aghiotanții săi
Ömer Pașa, comandantul forțelor turcești, cu aghiotanții săi, 1854. Ömer Pașa cu aghiotanții, 1854 (RCIN 2500622) · Wikimedia Commons
Fotografie din 1854: soldați turci pedeștri pozează în ținute militare de epocă
Uniformele se citesc ca într-un catalog. Infanteriști turci, 1854 (RCIN 2500619) · Wikimedia Commons

Expoziția UniversalăParis · 1855medalia clasei a doua

1854
anul Dunării
≈200
de imagini în album
≈11
luni înaintea lui Fenton
10–15
minute de placă umedă

De la penel la placa de sticlă

Un pictor ajunge fotograf, cu un război la mijloc.

  1. Un copil din Cluj

    1812

    Se naște la 11 ianuarie 1812, la Cluj, pe atunci Kolozsvár, în Imperiul Austriac. De la aproximativ 18 ani își leagă activitatea de București; după studii și călătorii, se stabilește aici definitiv la începutul anilor 1840.

  2. Ucenicie la Roma

    1832–1834

    Studiază pictura la Roma, doi ani. Întors la București, pictează pentru boierii munteni și ajunge pictor al curții.

  3. Prima fotografie

    noiembrie 1848

    Fotografiază un Amoraș din ghips, fără brațe, pe hârtie cu calotipie, și scrie pe ea, în germană, că este prima fotografie făcută de el.

  4. Atelier în București

    până în 1850

    Până în 1850 conducea un atelier fotografic comercial. Printre clienți ajung ofițeri ruși și otomani; în 1853 era deja celebru ca portretist de studio.

  5. Colodiul umed

    1851

    Frederick Scott Archer comunică public procedeul colodiului umed: sticla trebuie unsă, sensibilizată, expusă și developată în vreo zece-cincisprezece minute. Szathmari trece de la hârtie la sticlă.

  6. Războiul de pe Dunăre

    primăvara 1854

    Își duce carul cu cameră obscură pe malurile Dunării și fotografiază trupe turcești și rusești, fortificații și comandanți. În primele zile ale lui aprilie, lângă Oltenița, artileria turcă trage asupra carului, luat drept adăpost de spion rus.

  7. Paris și Osborne

    1855

    Albumul de circa 200 de imagini e prezentat la Expoziția Universală de la Paris, în pavilionul Imperiului Otoman, și ia medalia de clasa a doua. În 19 iulie, regina Victoria îl primește la Osborne și îi dă o medalie de aur; exemplare ajung și la Napoleon al III-lea și Franz Josef I.

  8. Fotograful domnitorului

    1863

    În 1863 primește de la Alexandru Ioan Cuza titlul de pictor și fotograf al Curții domnești. Ulterior lucrează și pentru Carol I și fotografiază elitele Bucureștiului zeci de ani.

  9. Sfârșitul

    1887

    Moare la București, la 75 de ani; sursele consultate diferă asupra zilei: 3 iunie sau 3 iulie. Potrivit lui Ionescu, casa-atelier piere în bombardamentul Bucureștiului din 25 august 1944.

  10. 200 de ani

    2012

    Muzeul Național Cotroceni îi dedică retrospectiva «Carol Popp de Szathmari, pictor și fotograf» (9 mai–10 august 2012), cu peste 400 de lucrări, la 200 de ani de la naștere.

Portret fotografic al lui Carol Popp de Szathmari, bărbat cu barbă, în haine de secol XIX
Autoportretul fotografului. Autoportret, Biblioteca Academiei Române (data necunoscută) · Wikimedia Commons
Panoramă veche a Bucureștiului, cu biserici și case joase de-a lungul unei ape
Bucureștiul văzut de Szathmari: panoramă publicată în Illustrated London News, 1 aprilie 1865. Panoramă litografiată a Bucureștiului, Illustrated London News, 1 aprilie 1865 · Wikimedia Commons

Albumul din 1854

În primul an al războiului ruso-turc, devenit Războiul Crimeii (1853–1856), Szathmari își încarcă într-un car aparatele, plăcile de sticlă și o cameră obscură pentru developat. A avut printre clienți ofițeri ruși și otomani; contemporanul său Ernest Lacan scrie că tocmai calitatea de artist și talentul cunoscut i-au deschis accesul pe lângă generali. Fotografiază infanteriști turci, artileriști cu tunurile trase de cai, cazaci, voluntari ruși și ofițeri de ambele părți, reunind «cele două tabere în albumul său».

Cea mai grea zi vine în primele zile ale lui aprilie 1854, lângă Oltenița. Vrea să fotografieze carantina, iar tunarii turci iau carul-laborator drept ascunzătoare de spion și trag asupra lui: a treia ghiulea, scrie Lacan, «brăzdează pământul la câțiva pași de el și îl acoperă de nisip». Proba, însă, a ieșit magnifică.

Rezultatul se leagă într-un album descris în surse ca reunind circa 200 de imagini (Lacan vorbește de «peste două sute de planșe») și e prezentat la Paris în vara lui 1855, în pavilionul Imperiului Otoman al Expoziției Universale: primele imagini ale războiului, lăudate de critici și premiate cu medalia de clasa a doua.

Urmează monarhii. În 19 iulie 1855, Szathmari îi prezintă reginei Victoria un exemplar, într-o audiență la Osborne, în prezența prințului Albert, și primește o medalie de aur. Tot în 1855 este primit de Napoleon al III-lea, iar alte exemplare ajung la Franz Josef I și la alte curți europene.

Paris, 1855

Domnul de Szathmari, abilul fotograf amator din București, a cărui sosire am anunțat-o de curând, a avut onoarea de a fi primit miercuri seara de Împărat. Majestățile Lor au voit să vadă toate probele din magnificul său album; portretele generalilor ruși și turci le-au stârnit un interes deosebit.

La Lumière, 9 iunie 1855, despre primirea la Napoleon al III-lea (traducere în română după textul francez reprodus de Ionescu, 2006, p. 86)
Fotografie veche, sepia, a clădirilor carantinei de la Oltenița, pe malul Dunării
Carantina de la Oltenița, 1854. Carantina de la Oltenița, datată 1854 în metadatele Commons · Wikimedia Commons
Fotografie din 1854: soldați turci pedeștri pozează în ținute militare de epocă
Infanteriști turci cu baionete și rucsacuri, 1854. Infanteriști turci, 1854 (RCIN 2500619) · Wikimedia Commons
Fotografie din 1854: tunuri turcești cu atelaje de cai și servanți în jur
Artilerie turcă cu tunurile trase de cai, 1854; imagine atribuită lui Szathmari. Artilerie turcă, 1854, atribuită lui Szathmari (RCIN 2500615) · Wikimedia Commons

Cum funcționa în mod obișnuit procedeul

Carul dovedește procedeul: Szathmari a folosit plăci de sticlă cu colodiu umed, developate pe loc. Mai jos, cum funcționa în mod obișnuit procedeul, după paginile tehnice ale Royal Collection Trust și Victoria and Albert Museum: totul până la developare trebuia încheiat în circa 10–15 minute, înainte ca stratul să se usuce.

Pasul 1 din 6

Totul până la developare: circa 10–15 minute

  1. Toarnă fereastra umedă în car

    Spală placa de sticlă și toarnă colodiul cu ioduri într-un strat subțire și egal. Totul se face în camera obscură a carului.

  2. Sensibilizează fereastra umedă în car

    Cufundă placa în baia de azotat de argint. Sticla devine sensibilă la lumină; din clipa asta, fereastra umedă se măsoară în minute.

  3. Expune fereastra umedă afară, la aparat

    Așază placa în șasiu și expune cât placa e încă umedă; timpul varia în funcție de lumină, obiectiv și chimie, de la câteva secunde la câteva minute.

  4. Developează fereastra umedă în car

    Duce placa înapoi în carul obscur și toarnă revelatorul, apoi clătește. Operațiile până aici trebuiau încheiate înainte ca stratul să se usuce; altfel procedeul umed nu mai funcționa normal.

  5. Fixează și pregătește după developare în car

    Fixează imaginea, spală placa, o lasă să se usuce și o verniește. Placa uscată iese din fereastra umedă: devine negativul de sticlă.

  6. Tipărește separat, la lumină la atelier, la lumină

    Din negativul de sticlă trage copii pe hârtie albuminată, prin contact direct, la lumina zilei: o operație separată, de la câteva minute la peste o oră.

Negativul se naște în circa 10–15 minute; copia pe hârtie vine mai târziu, la lumină.

Cu aproape un an înaintea lui Fenton

Roger Fenton rămâne numele celebru al fotografiei din Crimeea. Sursele îl plasează înaintea lui Fenton în documentarea fotografică a Războiului Crimeii.

aprilie 1854

aproximativ 11 luni

martie 1855

  1. aprilie 1854

    Szathmari

    În aprilie 1854, carul său este luat drept adăpost de spion și devine ținta artileriei turce de la Oltenița; în campania dunăreană fotografiază trupe și comandanți ai ambelor tabere.

  2. 20 februarie 1855

    Fenton

    Pleacă spre Balaklava, trimis de editorul Thomas Agnew, cu 2 asistenți, 5 aparate, 700 de plăci de sticlă, 36 de lăzi cu provizii și un car de negustor de vinuri prefăcut în cameră obscură.

  3. 8 martie 1855

    Fenton

    Debarcă la Balaklava, la circa unsprezece luni după aprilie 1854 al lui Szathmari.

  4. vara 1855

    Szathmari

    Albumul de circa 200 de imagini e prezentat la Paris; în 19 iulie, un exemplar ajunge la regina Victoria.

  5. 1855

    Fenton

    Lucrează în Crimeea peste trei luni, cu camera obscură ambulantă, după marile bătălii.

Două rezerve oneste. Istoricul Adrian-Silvan Ionescu își începe studiul cu condiția ca dagherotipistul american anonim din războiul mexicano-american (1846–1847) să rămână neidentificat.

La Varna, în 1854, fotograful francez Ernest Edouard de Caranza a fotografiat trupele franceze; fără date mai precise, ordinea dintre activitățile lor nu poate fi stabilită din sursele citate.

Valea umbrei morții: o vale seacă din Crimeea presărată cu ghiulele de tun
Valea umbrei morții, Crimeea, primăvara 1855: cea mai cunoscută imagine a lui Fenton, făcută la circa un an după Dunărea lui Szathmari. Roger Fenton, Valea umbrei morții, 1855 · Wikimedia Commons

Omul care îi fotografia pe cei puternici

Întors la București, Szathmari rămâne fotograful celor puternici. După Unire, aparatul lui îi fixează pe domnitor, pe doamna Elena Cuza și pe fruntașii politici ai vremii.

În 1863 primește de la Alexandru Ioan Cuza titlul de pictor și fotograf al Curții; ulterior lucrează și pentru Carol I, iar panoramele și vederile lui arată Bucureștiul de la mijlocul secolului al XIX-lea așa cum era.

Portret fotografic al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în uniformă cu decorații
Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care l-a numit pictor și fotograf al Curții în 1863. Alexandru Ioan Cuza, fotografie de Szathmari (datată înainte de 1873) · Wikimedia Commons

Unde sunt azi imaginile

Nu este cunoscut astăzi un exemplar complet și intact al albumului de război. Potrivit lui Adrian-Silvan Ionescu, exemplarul dăruit lui Napoleon al III-lea ar fi ars în palatul Tuileries în timpul Comunei din 1871; copiile din Austria și Germania au dispărut în cele două războaie mondiale, iar ce mai rămăsese în atelier s-a pierdut în bombardamentul Bucureștiului din 25 august 1944.

Fotografii asociate cu exemplarul oferit reginei Victoria se păstrează separat în Royal Collection: treisprezece pozitive pe hârtie sărată (RCIN 2500615–2500627), cu proveniența «Acquired by Queen Victoria»: artileriști și ofițeri turci, infanteriști, aghiotanți, cazaci, voluntari ruși, Ömer Pașa cu statul-major și o fanfară militară.

  • 2 fotografii: artileriști turci cu tunurile trase de cai
  • 1 fotografie: cinci ofițeri turci călare
  • 5 fotografii: infanteriști turci
  • 1 fotografie: trei aghiotanți otomani, maior, colonel și căpitan
  • 1 fotografie: cazaci
  • 1 fotografie: trei voluntari ruși
  • 1 fotografie: Ömer Pașa cu aghiotanții
  • 1 fotografie: fanfara infanteriei turce

La Rochester, în statul New York, Casa George Eastman păstrează trei pozitive pe hârtie sărată, datate 1855 în catalog: tabăra lăncierilor ruși de la Craiova (15,4×21,1 cm), bombardamentul Silistrei (15,3×21,1 cm) și portretul generalului-locotenent Soimonov, comandantul diviziei 104 ruse, ucis la Inkerman (25,1×18,4 cm).

La București, Biblioteca Academiei Române păstrează fotografii și plăci de sticlă ale lui Szathmari. Ionescu scria în 1998 că plăcile nu mai fuseseră copiate de la achiziția lor în anii 1930; în 2006 enumera printre imaginile de album de la Academie tabăra turcă, două compoziții de cavalerie, carantina de la Oltenița și o bază de aprovizionare.

Fotografie din 1854: călăreți turci în uniforme, opriți pentru poză
Călăreți turci, 1854. Cavalerie turcă, datată 1854 în metadatele Commons · Wikimedia Commons

Mai devreme sau mai târziu?

Cinci cărți, cinci perechi de ani. Spune dacă anul lui Szathmari a venit mai devreme sau mai târziu decât anul rival.

  1. 1

    Războiul Crimeii

    Dunărea lui Szathmari poartă anul 1854, Balaklava lui Fenton anul 1855.

    Răspunsul

    Mai devreme cu 1 an: circa unsprezece luni despart aprilie 1854 de martie 1855.

  2. 2

    Prima fotografie

    Prima fotografie a lui Szathmari este din 1848, procedeul colodiului umed din 1851.

    Răspunsul

    Mai devreme cu 3 ani: Amorașul din gips e calotipie pe hârtie, sticla vine după aceea.

  3. 3

    Atelierul din București

    Atelierul e atestat până în 1850, prima fotografie datează din 1848.

    Răspunsul

    Mai târziu cu cel mult 2 ani: întâi experimentul din 1848, apoi negoțul atestat până în 1850.

  4. 4

    Fotograful Curții

    Titlul de fotograf al Curții vine în 1863, audiența de la Osborne în 1855.

    Răspunsul

    Mai târziu cu 8 ani: de la regina Victoria la domnitorul Cuza drumul ține opt ani.

  5. 5

    Retrospectiva

    Retrospectiva de la Cotroceni are loc în 2012, moartea artistului în 1887.

    Răspunsul

    Mai târziu cu 125 de ani: peste 400 de picturi și fotografii la 200 de ani de la naștere.

Surse

Faptele vin din surse contemporane (Ernest Lacan, 1856; La Lumière, 1855, ambele prin Ionescu 2006), din cataloagele Royal Collection Trust și George Eastman Museum și din studii istorice (Ionescu 1998, 2006, 2013; ESHPh 2020); diferențele de luni și de ani sunt calculate din aceste date, iar citatele din La Lumière sunt traduse din franceză.

Data morții diferă între surse: 3 iunie 1887 la Ionescu (2013), 3 iulie 1887 la Hannavy (2013, prin EN Wikipedia); pagina le arată pe amândouă. Numărul de circa 200 de imagini e cel din surse, nu piese numărate azi; șirul pierderilor (Tuileries 1871, copiile austriece și germane, 1944) e relatarea lui Ionescu.

Omul și războiul

Fenton și rezervele

Procedeul

Urmele azi

Imaginile