Într-o noapte de lapoviță, un iaz de decantare a dat peste un dig de pământ. O sută de mii de metri cubi de apă cu cianură au pornit la vale pe cinci râuri — iar patru săptămâni mai târziu, unda se măsura încă în Delta Dunării, la 2.000 de kilometri depărtare.
2.000 km de râu atins
3 țări pe drumul undei
1 sentință la Strasbourg
Baliza de pe mal: unda se vedea cu ochiul liber după peștii morți.
La ora zece seara, un muncitor de pe platforma Aurul a văzut apa trecând peste coronamentul digului și a dat alarma. Ploua peste un strat de zăpadă de 60–70 de centimetri, temperatura trecuse de zero grade, iar iazul de decantare — 93 de hectare de nămol cu cianură — nu mai încăpea în digul de pământ care îl ținea.
La ora unsprezece noaptea, societatea anunța Agenția pentru Protecția Mediului Baia Mare despre „incidente” la instalații. Observația din teren a lămurit totul: digul se revărsase și se rupsese pe o lungime de circa 25 de metri, până la 2,5 metri adâncime. Circa 100.000 de metri cubi de apă cu cianură liberă și complecși de cianură au ieșit din iaz, au acoperit terenurile din jur și au ajuns în râul Lăpuș.
În iaz se afla otrava unei afaceri cu aur: platforma retrata steril vechi ca să scoată din el circa 1,6 tone de aur și 9 tone de argint pe an, iar soluția de cianură care spăla minereul ajunsese la vreo 400 de miligrame pe litru — cam de 4.000 de ori peste norma ungară pentru apa potabilă, de 0,1 miligrame pe litru.
Scurgerea a durat până pe 2 februarie, la ora unu și jumătate noaptea, când breșa a fost închisă. Între timp, compania o trata cu hipoclorit de sodiu, iar apele rămase erau pompate în iazul vecin al companiei Remin. Decontaminarea a cuprins circa 14 hectare. Satul cel mai lovit a fost Bozânta Mare, prin care a trecut viitura: câteva zile mai târziu, experții au găsit acolo opt fântâni contaminate cu cianuri.
Cât a curs din iaz
100.000
metri cubi de apă cu cianură — cât 40 de bazine olimpice, deversate într-o singură noapte. Estimările misiunii ONU: între 50 și 100 de tone de cianură ajunse în râuri.
Sursa: raportul UNEP/OCHA, martie 2000 · echivalarea cu bazine de 50 × 25 × 2 m
Pe 2 februarie, la Satu Mare s-a consemnat primul raport despre pești morți. Unda ieșise din Săsar în Lăpuș, din Lăpuș în Someș, iar la Csenger, pe granița cu Ungaria, aparatele au prins cupru de 18 miligrame pe litru — de 180 de ori peste limita sanitară.
De acolo, otrava a ținut ritmul râului: circa 2 kilometri pe oră pe Tisa, 14 zile până în Iugoslavia, apoi încă 1.200 de kilometri pe Dunăre, până la Marea Neagră. Ungurii au închis temporar barajul de la Kisköre ca să ridice nivelul apei și să dilueze unda; uzina de apă a Szolnokului s-a oprit cât a trecut poluarea, iar la Belgrad s-a închis priza de apă din Dunăre ca măsură de precauție.
Fiecare oprire de mai jos e o valoare maximă măsurată, cu ziua ei. Valorile de pe Tisa vin din monitorizarea ungară a acelor zile, centralizată ulterior după datele terra.hu; valorile din iaz și din deltă vin din rapoartele ONU. Misiunea ONU notează cinstit că măsurătorile românești și cele ungurești nu coincid peste tot — locurile și orele de prelevare au diferit.
Baia Mare, iazul Aurul≈400 mg/L
Ruptura de 25 de metri. În iaz, cianura totală ajunsese la circa 400 de miligrame pe litru, din care vreo 120 libere.
Csenger, granița româno-ungarăCu 18 mg/L
Cuprul atinge 18 miligrame pe litru — de 180 de ori peste limita sanitară. Primul prag greu al undei.
Satu Mareprimii pești morți
Primul raport despre pești morți pe Someș. La Baia Mare, scurgerea din iaz e oprită la unu și jumătate noaptea.
Tiszafüred3,4 mg/L
Maximul de pe Tisa superioară. În aval de Kisköre, barajul închis ține valorile sub 3 miligrame pe litru.
Szolnok2,3 mg/L
Uzina de apă a orașului se oprește pe durata undei; apa tratată rămâne sub norma ungară de 0,1 miligrame pe litru.
Csongrád și Mindszent2,9 / 2,0 mg/L
Maximul de la Csongrád la miezul nopții; la Mindszent, ora opt seara, unda trece cu 2,0 miligrame pe litru.
Szeged1,7 mg/L
La ultimul mare oraș de pe Tisa, unda trece dimineața. La miezul nopții, la Tiszasziget, mai măsoară 1,49.
Tisa sârbeascăveghea de pe mal
Unda intră în Iugoslavia. Sârbii interzic pescuitul și comerțul cu pește; peștii morți sunt strânși și îngropați în puțuri sanitare.
Unda părăsește Ungariasub pragul letal
Contaminarea iese din Ungaria și coboară pe Dunăre spre Belgrad, tot mai diluată.
Delta Dunării, Cheatal-Izmail0,058 mg/L
Echipa ONU prinde unda în deltă: maxim 0,058 miligrame pe litru, peste criteriul european de 0,025. Patru săptămâni și 2.000 de kilometri de la ruptură.
Drumul schematic al undei, de la iaz la mare. Punctele arată valorile maxime măsurate; culorile arată diluția — de la roșul iazului la verdele deltei.
peste 10 mg/L
2–10 mg/L
1–2 mg/L
sub 0,1 mg/L
Hartă schematică, nu la scară: distanțele sunt comprimate, ordinea localităților și valorile sunt cele măsurate. Valorile de pe Tisa: monitorizarea ungară din februarie 2000, centralizată după datele terra.hu. Misiunea ONU avertizează că măsurătorile românești și ungurești diferă pe alocuri.
Cât a mers unda
2.000
kilometri de bazin dunărean atinși — 800 până în Iugoslavia, în 14 zile, plus încă 1.200 pe Dunăre. Unda înainta cu vreo 2 kilometri pe oră: pas de om la plimbare.
Sursa: raportul UNEP/OCHA, martie 2000 · viteze măsurate 2,1–2,9 km/h
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 11 spre 12 februarie, unda de otravă a ajuns în Iugoslavia. Oamenii de veghe de pe mal au rămas înmărmuriți la vederea peștilor morți plutind pe luciul râului, toți vorbind despre mirosul de migdale amare din aer. Dimineața se vedeau și păsări moarte, care băuseră apă din râu sau mâncaseră pește mort.
Scena, relatată de săptămânalul belgrădean Vreme, se repetase pe sute de kilometri în Ungaria: imagini cu cantități uriașe de pește plutind în agonie au făcut ocolul lumii. Fitoplanctonul și zooplanctonul au scăzut la zero la trecerea undei, iar peștii au murit în undă sau imediat după ea — constatarea aparține misiunii ONU, care a mers pe urmele ei din România până în deltă.
Cât pește a murit? Autoritățile ungare au estimat peste o mie de tone; autoritățile române au raportat o cantitate foarte mică; Iugoslavia a vorbit despre o cantitate mare pe sectorul ei de Tisa. Greenpeace, la cinci ani de la accident, a scris despre peste 1.400 de tone și despre câteva sute de pescari de pe Tisa rămași fără mijloc de trai. Din Dunăre nu s-au raportat mortalități mari de pește: diluția își făcuse treaba.
Cuvântul greu: „Cernobîl”
Comparația cu Cernobîlul a fost rostită pe nume, de oameni cu nume. O redăm aidoma, cu autorii ei — apoi punem alături singura măsură care contează: numerele măsurate.
„Cea mai mare catastrofă ecologică de la Cernobîl încoace.”
Zoltan Illes, președintele comisiei de mediu a parlamentului ungar, pentru Associated Press, februarie 2000. A adăugat că metalele grele „vor otrăvi tot lanțul trofic”.
„Cel mai grav dezastru ecologic din Europa centrală de la Cernobîlul din 1986.”
Politicieni ungari, citați de Aaron Schwabach în Virginia Environmental Law Journal, 2000.
„Nu ar fi o exagerare să punem ce s-a întâmplat aici în ultimele săptămâni pe picior de egalitate cu Cernobîlul.”
Jan Korabov, purtător de cuvânt WWF, citat în același studiu.
Măsura din spatele vorbelor
Unda a rămas măsurabilă patru săptămâni, pe 2.000 de kilometri, până în deltă.
În deltă: 0,058 mg/L — peste dublul criteriului european de 0,025 mg/L.
Pe Tisa: planctonul a scăzut la zero; peștii au murit cu sutele de tone.
Nimeni nu a murit și nimeni nu s-a îmbolnăvit grav — apele erau înghețate pe 200 de kilometri, iar uzinele și-au închis prizele la timp.
Peștele mort de pe Tisa
>1.000
tone, după estimarea autorităților ungare — peste 50 de camioane de pește mort, strâns de voluntari ca să nu intre în lanțul trofic. Greenpeace vorbește de peste 1.400 de tone.
Sursa: raportul UNEP/OCHA (estimarea ungară) · Greenpeace, bilanțul la 5 ani
Pe 27 ianuarie 2009, la nouă ani după noaptea digului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului citea la Strasbourg o hotărâre cu numele României în titlu. Familia Tătar, din Baia Mare, se plânsese că mina de aur de lângă casa lor le pune viața în pericol — iar statul român nu evaluase riscurile și nu informase publicul.
Curtea a dat dreptate reclamanților: România își încălcase obligațiile pozitive din articolul 8 — dreptul la viață privată și de familie. A notat că autoritățile nu opriseră activitatea minei nici după accident și a invocat explicit principiul precauției. Dar pentru că legătura de cauzalitate dintre poluare și înrăutățirea sănătății fiului nu a fost dovedită, nu a acordat despăgubiri — cu opinia separată a doi judecători, care au arătat că o cauzalitate absolută e aproape imposibil de dovedit în expuneri toxice.
Hotărâre · Strasbourg
Tătar contra României, cererea 67021/01
Verdict: încălcarea articolului 8; fără despăgubiri.
Singura hotărâre judecătorească definitivă legată de accident. Statul român n-a evaluat riscurile metodei cu cianură și n-a dat publicității studiile — nici înainte, nici după accident.
De ce contează
Hotărârea din 27 ianuarie 2009 e una dintre deciziile de mediu de referință ale Curții: leagă poluarea industrială de viața privată și cere statelor să aplice principiul precauției, nu să aștepte dovada vătămării.
Anunț · Baia Mare
Agenția de mediu explorează acțiunea în justiție
Stadiu: intenție consemnată în raportul ONU.
Pe 2 februarie 2000, în timp ce primii pești morți erau raportați la Satu Mare, Agenția pentru Protecția Mediului Baia Mare explora acțiunea legală împotriva companiei Aurul.
Anunț · Belgrad
Serbia anunță că va da în judecată
Stadiu: declarație din februarie 2000.
Oficialii sârbi au spus că îi vor acționa pe responsabili într-o instanță internațională, după ce unda a ajuns pe Dunărea iugoslavă lăsând pește mort în urmă.
Poziție · compania
Esmeralda: „nu s-a dovedit că noi suntem sursa”
Stadiu: negare publică.
Compania australiană Esmeralda, acționar majoritar al Aurul (51%, restul statului român), a negat prin președintele Bret Montgomery, la CNN: „Nu s-a dovedit că noi suntem sursa poluării din Tisa” — vorbind mereu despre un „incident ecologic”.
O a doua ruptură, în martie 2000 la Baia Borșa (barajul Novat, circa 20.000 de tone de nămol cu metale grele), a lovit râuri ferite de unda de cianură. E un accident separat, cu alt poluant — nu intră în bilanțul de aici.
Anul e 2000, telefonul sună de la amonte: unda a trecut de ei. Cinci localități de pe Tisa și din deltă așteaptă verdictul tău — în ce zi ajunge unda la fiecare? Alege, apoi citește ce-au prins aparatele.
Veghea de pe Tisa. Cinci apeluri de dat. Fiecare răspuns corect ține un oraș cu prizele închise la timp.
Fiecare număr are sursa lângă el. Estimările cantității totale de cianură diferă — 50–100 de tone la misiunea ONU, până la 120 la grupul internațional de lucru, 130–175 tone într-un bilanț ungar de masă — și apar separat, cu autorul fiecăreia. Măsurătorile românești și ungurești ale concentrațiilor diferă pe alocuri; misiunea ONU spune că nu poate explica pe deplin de ce. Titlul e o imagine editorială: niciun document nu consemnează o adâncime de treizeci de centimetri — dimensiunile măsurate ale nopții sunt cele din text: ruptura de 25 de metri, zăpada de 60–70 de centimetri, cei 100.000 de metri cubi.
Echivalările ne ajută să simțim scara: un bazin olimpic are 50 × 25 × 2 metri, adică 2.500 de metri cubi; 100.000 împărțit la 2.500 fac 40 de bazine. Un camion transportă circa 20 de tone; 1.000 de tone fac peste 50 de camioane.
Noaptea rupturii, drumul undei și bilanțul peștelui vin din raportul misiunii de evaluare UNEP/OCHA (Geneva, martie 2000) și din raportul Grupului internațional de lucru Baia Mare. Concentrațiile de pe Tisa vin din monitorizarea ungară din februarie 2000. Citatele aparțin autorilor numiți lângă ele. Datele urmează edițiile citite la 20 septembrie 2026.