Noaptea în care a căzut Bucureștiul

În imobilul Mica-Nestor de pe Calea Victoriei, pictorul Nicolae Stanciu s-a repezit pe scări împreună cu vecinii. „Și le-am simțit cum pleacă cu noi, afundându-se. Când ne-am revenit, ne aflam în beznă, într-un spațiu îngust care nu ne permitea decât să stăm ghemuiți.”

Cutremurul a ținut 55–56 de secunde și a avut magnitudinea 7,2 pe scara Richter. Epicentrul era în Vrancea. Unda a ajuns la București și a zguduit orașul pe orizontală și pe verticală, cu pornire dinspre nord-est spre sud-vest.

Pe un acoperiș din oraș, santinela Mircea Nemigean vedea blocurile cum se clatină „cum e pădurea mânată de cea mai groaznică furtună”. A venit un vânt puternic, apoi miros greu de ars. S-au stins luminile. „Gata, cred că-i gata orașul”, și-a zis.

Câte grade a avut, de fapt?

• 7,2grade Richter — numărul rostit în epocă, folosit și azi în România
• 7,4 Mwmoment seismic după INCDFP
• 7,5 Mwmoment seismic după catalogul ISC/USGS

Înăuntru, oamenii au auzit vuietul pământului și urletul prăbușirilor: „un zgomot surd, un zgomot sec, care venea parcă de pretutindeni”. Au izbucnit incendii, s-au spart geamuri, s-au rupt crengi din senin, au bătut clopote. Unii au rămas paralizați în case. Alții au năvălit pe scări în pijamale și halate, sângerând din cioburi.

Cele 7,2 grade sunt magnitudinea locală, cea rostită la radio în epocă. Seismologii de azi dau momentul seismic: 7,4 după Institutul Național de Fizica Pământului, 7,5 după catalogul american. Adâncimea modernă este 94 de kilometri; studiile vechi scriau 110.

În București, un aparat japonez SMAC-B a înregistrat cutremurul cap-coadă. Hârtia lui, digitizată și prelucrată în Japonia într-un raport de 254 de pagini, rămâne cea mai fidelă mărturie a minutului: unda venise de sub Vrancea, de la zeci de kilometri adâncime.

Cutremurele vrâncene se nasc la 60–200 de kilometri adâncime, într-un cuib strâns de 40 pe 90 de kilometri, sub colțul sud-estic al arcului carpatic. Nu e graniță de plăci acolo azi; seismologii vorbesc de o veche zonă de subducție. Hipocentrele se aliniază într-un plan aproape vertical, orientat nord-est–sud-vest.

În 1977, ruptura a pornit de la 125 de kilometri adâncime și a urcat prin planul seismic. Replica cea mai mare, de 4,7, a venit de la 48 de kilometri. Distanța de la epicentru la București măsoară cam 100 de kilometri.

Cât de departe s-a simțit

• 1,3 milioane km²aria în care s-a simțit cutremurul
• 80.000 km²aria cu pagube
• 23 din 40județe puternic afectate, cu Bucureștiul în frunte

Vrancea mai lovise. În 10 noiembrie 1940, un cutremur adânc de vreo 140 de kilometri, simțit pe 2 milioane de kilometri pătrați, a dărâmat în București blocul Carlton și a avariat grav alte blocuri înalte: Belvedere, Wilson, Lengyel, Pherekyde, Broșteni, Gălășescu. În 1838, poliția Capitalei număra 8 morți, 14 răniți și 36 de clădiri prăbușite. În 1829, magnitudinea atinsese 7,3.

La cofetăria Scala, Florica Iordache spăla farfuriile clienților când a lovit unda. Blocul de deasupra — Bulevardul Nicolae Bălcescu, colț cu C. A. Rosetti — s-a făcut morman de moloz. Până în noaptea de duminică s-au scos de sub el 108 morți și 6 vii. Ea a fost găsită luni în zori, blocată între dărâmături.

În afara hărții: blocul OD16 din Militari, colaps total (detaliu dintr-o sursă secundară).

Cele mai multe blocuri căzute erau interbelice, ridicate fără norme antiseismice. Planul de urbanism din 1935 împinsese clădirile cele mai înalte tocmai în centru: 6–7 etaje pline plus 2–3 retrase. Așa se explică de ce 29 din cele 32 de clădiri înalte prăbușite stăteau în centrul orașului.

Registrul străzilor

Lista completă a celor 32 nu s-a publicat niciodată. Registrul de mai sus adună blocurile numite de surse; pentru celelalte, numărul morților pe adresă a rămas nedocumentat.

Trei slăbiciuni le-au condamnat. Parterul liber, cu magazine și fără ziduri între stâlpi, lăsa blocul moale la bază. Cutremurul din 1940 le fisurase deja structura. Iar betonul lor măsura 100–200 daN/cm², un beton slab. Au căzut mai ales vechile blocuri flexibile de 6–12 etaje.

Contrastul îi condamnă și îi iartă pe constructori. Clădirile rigide din panouri mari sau cu pereți din beton armat, de aceeași înălțime, au suferit avarii mici. La fel și casele de zidărie cu 1–3 etaje. Pericolul stătea în combinația dintre înălțime, vechime și proiectare fără cutremur.

Peste 120 de blocuri înalte antebelice erau încadrate, la data studiului, în clasa 1 de risc seismic: probabile prăbușiri la următorul cutremur mare.

„O mănuță străpunge stratul de moloz, și peste câteva clipe ostașii scot la lumină o fetiță. E ghemuită, a rămas în poziția în care a stat 62 de ore.” Gabriela Doina Corduneanu, elevă în clasa întâi, își regăsea tatăl în 7 martie, la 11:30.

Sub dărâmăturile Continentalului zăceau și Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Doina Badea cu familia, Anatol E. Baconsky, Mihai Gafița, Veronica Porumbacu și Mihail Petroveanu. Din același morman a ieșit viu scriitorul Romulus Rusan: cutremurul îl prinsese cu telefonul în mână, iar patul alunecase cu el „în sanie” șapte etaje. L-a salvat la 00:05 un tânăr de 30 de ani, Bucur Gabriel.

Recordul l-a stabilit Sorin Crainic Ivan, 19 ani: scos după 251 de ore, unsprezece nopți, a răspuns de sub moloz „Sunt un om din seara de 4…”. Depășea supraviețuirea de nouă zile de la Agadir, cea mai lungă știută până atunci.

În dimineața de 5 martie, primul bilanț spunea 508 morți și 2.600 de răniți (sursă secundară). Lucrările de restabilire a apei, gazului, curentului și telefoanelor începuseră deja. Alături de militari și pompieri au intrat sub dărâmături cascadorii de la Buftea, medici și mii de voluntari.

Biserica Enei de lângă Universitate, avariată, n-a apucat consolidarea: a fost demolată, împreună cu casa neogotică a arhitectului Cerchez și cu casele negustorești de pe I. C. Brătianu. Sub pretextul urmărilor cutremurului au început demolările abuzive.

Pe locurile goale au crescut clădiri noi: nouă etaje în locul Scalei, o clădire simplă în locul Casatei, trei blocuri în locul Dunării, complexul hotelier București în locul Nestorului, un edificiu sobru în locul Continentalului.

La 30 martie 1977, statul a stabilit strategia de consolidare: clădirile vechi trebuiau aduse la rezistența de dinainte de 1940. Tot după cutremur s-a impus noul centru politic-administrativ al Capitalei: pentru Casa Poporului au dispărut Spitalul Brâncovenesc și sediul Arhivelor Statului din incinta Mihai Vodă.

Lecțiile au rămas pe hârtie mai mult decât în ziduri. Specialiștii cereau încă din 1977 evaluarea tuturor clădirilor ridicate fără norme antiseismice și un plan de reducere a riscului. Peste 120 de blocuri antebelice din centru stau și azi în clasa 1 de risc.

Ești inginerul chemat în 1977 să spună care blocuri mai pot sta în picioare. Opt planșe, opt verdicte. Fiecare răspuns vine cu dovada din studii.