# Dicționarul Academiei, 1871–1877: războiul pentru cuvinte

Cum au încercat Laurian și Massim să șteargă din română orice cuvânt nelatin — și cum au votat vorbitorii altfel: dragostea a trăit, cespetele a murit.

Poate o Academie să curețe o limbă prin decret? Între 1871 și 1877, Societatea Academică Română a tipărit un dicționar care a încercat exact asta: a exilat cuvintele nelatine într-un glosar al rușinii și a propus în locul lor cuvinte latinești noi. Țăranul — cel care vorbea limba în fiecare zi — n-a semnat decretul.

## I. Blajul, 1780–1825: Școala care a visat latina

- 1780 — Elementa linguae daco-romanae, Viena
- 1812 — Maior, Istoria pentru începutul românilor, Buda
- 1825 — Lexiconul de la Buda

La Blaj, cărturarii greco-catolici școliți la Viena și Roma au vrut să arate lumii că românii sunt romani — și că limba lor poate fi adusă înapoi spre latină. În 1780, Samuil Micu-Klein scrie, iar Gheorghe Șincai revizuiește, la Colegiul Sfânta Barbara din Viena, prima gramatică a românei: Elementa linguae daco-romanae.
Petru Maior duce visul mai departe: la Buda, în 1812, tipărește Istoria pentru începutul românilor în Dachia, iar în 1825 apare la aceeași tipografie Lexiconul de la Buda — primul dicționar etimologic al românei, muncit de mai mulți autori vreme de peste treizeci de ani.
Tot atunci se nasc și excesele: ortografii etimologizante pe care nu le-a iubit nimeni — fântână scris fontana, țară scris tiera —, războiul împotriva lui și, declarat greșit slavism, și cuvinte cârpite din două rădăcini, ca răzbel, din război și bellum. Toate sunt repetiția generală pentru ce avea să vină la București.

> Lesicon romanescu-latinescu-ungurescu-nemtescu… în cursul a trideci și mai multoru ani
> — Pagina de titlu a Lexiconului de la Buda, 1825 (via Clim ș.a., elex2017)

*Între timp: Între timp, la Viena și Roma: Școala Ardeleană își trimite oamenii la studii în cele două capitale ale catolicismului, iar viața intelectuală a românilor se reorientează spre Occident.*

## II. București, 1866: O țară nouă își face Academie

- 1 aprilie 1866 — Societatea Literară Română
- 1867 — Societatea Academică Română
- 1879 — Academia Română, institut național

La 1 aprilie 1866, Locotenența Domnească aprobă — decretul nr. 582, din inițiativa lui C. A. Rosetti — înființarea Societății Literare Române. Peste un an i se spune Societatea Academică Română, iar în 1879 o lege specială o declară institut național: Academia Română.
Printre membri fondatori se află August Treboniu Laurian — ardelean născut la Fofeldea în 1810, doctor la Göttingen, pașoptist — și Ion C. Massim. Misiunea dintâi a Societății e limpede: un dicționar și o gramatică ale limbii române, o ortografie și o istorie a românilor.
Comanda dicționarului le revine lui Laurian și Massim. Cei doi nu-și propun să fotografieze limba așa cum se vorbește, ci s-o îndrepte spre latină: cuvintele nelatine sunt exilate într-un glosar separat, iar în locul lor dicționarul propune neologisme — peste 20.000 de creații proprii.

> …to create a dictionary and a grammar of the Romanian language, to solve the orthographic problem and to write a book of Romanian history
> — Scopul originar al Academiei, rezumat de Clim ș.a., elex2017 (trad.: să creeze dicționarul și gramatica limbii române, să rezolve problema ortografică și să scrie o istorie a românilor)

*Între timp: Între timp, la Brașov: la 1 ianuarie 1868 apare primul număr al Transilvaniei, foaia Astrei, scrisă tot cu ortografie etimologizantă — dovadă că febra latinizantă cuprinsese și Ardealul.*

## III. 1871–1877: Trei volume împotriva limbii vii

- 1871 — primele fascicule; Glossariu
- 1871–1877 — două volume și un glosar
- 3.600 de pagini · 70.000 de cuvinte-titlu

Primele fascicule ies în 1871; cele trei volume — două de dicționar și Glossariu cuvintelor „străine” — se întind până în 1877. La capăt: 3.600 de pagini, 70.000 de cuvinte-titlu, ortografie etimologică pe care n-o puteai citi dacă nu știai latină.
Metoda e fără milă: cuvintele intrate în limbă după 1830 sunt marcate cu asterisc, definițiile evită sinonimele, iar tot ce nu sună latinește e trimis în Glossariu. Acolo ajung, între altele, război și dragoste — cuvinte pe care țăranul le rostea zilnic.
Glossariu e și cimitirul, și sala de judecată: el înregistrează cuvintele condamnate, dar tot el le dă sentința. Dragostei i se scrie că e „străină de limbă” și „căzută în desuetudine”. Verdictul s-a dovedit o dorință, nu o constatare.

> DRAGOSTE, s. f., amor, caritas… este strainu de limba; de acea-aasi cadrutu in desuetudine, si in loculu lui au intratu alte cuvente curatu romanice: amore, caritate, affectione
> — Glossariu, 1871, articolul DRAGOSTE (transcriere OCR din scanarea archive.org; ortografia epocii)

*Între timp: Între timp, la București: în februarie 1876, Hasdeu înființează, cu vreo 25 de redactori, o Revistă literară și științifică menită ca direcție „sănătoasă” împotriva direcției „noi” a Convorbirilor literare.*

## IV. 1881: Țăranul votează

- 1872 — Direcțiunea nouă
- 1881 — Neologismele
- 1887–1893 — Hasdeu, până la „bărbat”

Titu Maiorescu, intrat în Societatea Academică în 1867, răspunde în 1881 cu studiul „Neologismele”. Demonstrația e țărănească și necruțătoare: Glosarul îi propune țăranului, în loc de brazdă, cinci-șase cuvinte — sulc, liră, plancă, rasoriu, cespete — și se așteaptă ca tot satul să zică cespete.
Lista e un inventar al dezastrului: bujorul devine rosa de Alpi, castravetele cucumă, ciocanul toacă sau maior, iar cleștele rămâne cu latinul forceps — „nu cumva să-i zicem forcipe?”, întreabă Maiorescu. Țăranul n-a zis.
Legea pe care o enunță Maiorescu a rămas celebră: cuvintele nu se nasc din distilarea rece a reflecțiunii, ci din căldura simțământului. Iar istoricii literari consemnează finalul școlii latiniste într-o frază: încercarea de purificare a provocat râsul și a discreditat-o definitiv.

> Glosarul Laurianu și Massimu ne-ar propune, d. e., pentru brazdă vro cinci-șase cuvinte, care mai de care: sulc, liră, plancă, rasoriu, cespete; dar nu credem că se va găsi vreun om cu mintea sănătoasă care să-și închipuiască pe toți țăranii români zicând cespete sau rasoriu în loc de brazdă.
> — Titu Maiorescu, „Neologismele”, 1881 (Wikisource)

*Între timp: Între timp, la Academie: din 1887, Hasdeu publică Etymologicum Magnum Romaniae, dicționarul istoric și poporan — trei tomuri care n-ajung mai departe de cuvântul „bărbat”.*

## Aceeași frază, două limbi

- Țăranul → tieranulu: Glossariu însuși scrie tieranulu în loc de țăranul.
- brazda → cespete: Pentru brazdă, Glosarul propunea cinci-șase cuvinte: sulc, liră, plancă, rasoriu, cespete.
- dragoste → amore: Glossariu declara dragostea străină și căzută în desuetudine, înlocuită de amore. S-a înșelat.
- ciocanul → toacă: Pentru ciocan, Glosarul propunea toacă sau maior.
- și → —: Au încercat să scoată și, declarat greșit slavism. Niciun înlocuitor nu e documentat în sursele noastre.
- cleștele → forceps: Pentru clește, doar latinul forceps, forficula — Maiorescu: nu cumva să-i zicem forcipe?
- castravete → cucumă: Pentru castravete, Glosarului îi plăcea cucumă.
- bujor → rosa de Alpi: Pentru bujor, Glosarul academic se gândea la o rosa de Alpi.
- război → bellu: Resbellu a fost condamnat chiar de autori; forma lor corectă era bellu. A supraviețuit războiul.

Scor: 0 din 8 înlocuiri latinești au prins. Toate cele 9 cuvinte vii se folosesc și azi.

## A supraviețuit?

- cespete (died): A murit. Una dintre cele cinci-șase înlocuiri propuse pentru brazdă; nimeni n-a zis vreodată cespete.
- cucumă (died): A murit. Înlocuitorul de Glosar pentru castravete; castravetele a câștigat.
- resbellu (died): A murit — condamnat chiar de Laurian și Massim, care-i ziceau formă hibridă și barbară. Corect, după ei, era bellu. A supraviețuit războiul.
- rosa de Alpi (died): A murit. Bujorul n-a devenit niciodată rosa de Alpi decât pe hârtia Glosarului.
- forcipe (died): A murit. Maiorescu se întreba ironic: nu cumva să-i zicem forcipe? N-am zis.
- factură (lived): A trăit. Articolul factură din dicționar e dovada că neologismele utile prindeau: există și azi.
- anxietate (lived): A trăit. E pe lista neologismelor LM care există în româna de azi (Clim ș.a.).
- dragoste (lived): A trăit — deși Glossariu o declarase străină și căzută în desuetudine. Dovada că verdictul uzului bate verdictul Academiei.

## Urmarea

Societatea care comandase purjarea a comandat apoi opusul ei: un dicționar istoric și poporan, început de Hasdeu în 1887 și rămas neterminat la „bărbat”. Academia n-a mai încercat niciodată să decreteze cuvintele.

- Academia a curățat limba. [Fals] N-a curățat-o. A încercat — iar încercarea, spun istoricii literari, a provocat râsul și a discreditat definitiv școala latinistă. Dragostea, brazda și războiul se vorbesc și azi.
- Dicționarul n-a folosit la nimic. [Fals] A folosit. Din cele peste 20.000 de cuvinte create de autori, cele mai multe au rămas în uz și au îmbogățit terminologia românească: factură, anxietate, austeritate și mii altele.
- Latiniștii n-au nimerit nimic. [Fals] Au nimerit destule: multe dintre soluțiile etimologice propuse de Laurian și Massim se folosesc și astăzi, spun lexicografii care le-au digitizat opera.

## Surse

### Cărțile și eseurile (domeniu public)

- Dicționariul limbei române + Glossariu (1871–1877), text integral OCR: archive.org/details/glossariucareco00massgoog
- Titu Maiorescu, „Neologismele” (1881): ro.wikisource.org/wiki/Neologismele

### Cercetarea modernă

- Clim, Patrașcu, Tamba — forma digitală a dicționarului (elex2017, PDF)
- Re-latinization of Romanian — sinteza cu Boia și Mallinson (Wikipedia, EN)
- Academia Română — istoricul oficial: fondarea 1866, legea 1879 (acad.ro)
- Revista Transilvania — primul număr, Brașov 1868 (revistatransilvania.ro)