Marius Comper EN

Codexul Dresda · paginile 51–58 · baze posibile 1083 și 1116

Tabelul de eclipse al mayașilor, dus până în anul tău

Pe opt pagini dintr-o carte maya, un tabel de 69 de luni noi arată zilele în care ar putea avea loc o eclipsă de Soare. Tabelul acoperă 405 luni; apoi trebuie pornit altul. Alege unde pornește următorul, alege un an până la 2967 și vezi câte dintre avertismentele lui se mai potrivesc cu eclipse reale.

Regula de reluare
Bază posibilă

avertismentele tabeluluistații intercalateeclipsă de Soare (NASA)eclipsă fără stație

Tabelul în vigoare. Fiecare rând este un sezon de eclipse: în medie 173,31 zile între două treceri ale Soarelui prin dreptul nodurilor lunare. Fiecare lună nouă e așezată după distanța ei în zile față de nod. Inele turcoaz: cele 55 de stații de avertizare și baza. Inele punctate: cele 14 stații intercalate. Discuri crem: eclipsele de Soare din lista NASA, oriunde pe Pământ. Inele roșii: o eclipsă totală, inelară sau hibridă care nu coincide cu nicio stație. Zona umbrită: fereastra din lucrare, de 11,775 zile de o parte și de alta a nodului, pentru eclipsele vizibile în ținutul maya.
Tabel cu tabel, câte dintre cele 56 de luni de avertizare (baza și cele 55) conțin o eclipsă de Soare undeva pe Pământ, după lista NASA. Apasă pe grafic pentru a alege un an.

Șaizeci și nouă de luni noi

Codexul Dresda este una dintre cele patru cărți maya despre care se știe că s-au păstrat. E o carte pliată în acordeon, din hârtie de scoarță, achiziționată la Viena în 1739 pentru biblioteca din Dresda. Pe paginile 51–58 se întinde un tabel de 69 de date, fiecare scrisă ca număr de zile scurse de la o dată de bază din calendarul de 260 de zile, 13 Muluc. Fiecare dată cade pe o lună nouă. Numărătoarea crește cu 177 sau 178 de zile, adică șase luni sinodice (de la o lună nouă la următoarea), sau cu 148 de zile, adică cinci, și se oprește la 11.959 de zile: 405 luni.

În 2025, John Justeson și Justin Lowry au arătat cum a fost construit tabelul. Cincizeci și cinci dintre date vin în serii de câte șase (o dată șapte), la șase luni una de alta. Ei le citesc ca avertismente: luni noi destul de apropiate de un nod lunar pentru ca o eclipsă de Soare să fie posibilă. Celelalte 14 sunt stații intercalate. Ele acoperă salturile de 11 sau 17 luni dintre o serie și următoarea, pentru că șase luni sinodice (177,18 zile) sunt puțin mai lungi decât cele 173,31 zile care despart, în medie, două sezoane de eclipse. Întregul tabel, în numerele maya ale numărătorii:

Baza și cele 69 de numere corectate, până la ziua 11.959. Estompate: cele 14 stații intercalate.

Bara valorează cinci, punctul unu, scoica zero, iar fiecare poziție valorează de douăzeci de ori cât poziția de dedesubt, cu excepția celei de-a treia, care valorează 360 de zile. Codexul are mai multe greșeli de copiere. Într-una, primul număr e scris 7.17 (157 de zile) în loc de 8.17 (177); în alta, al patrulea apare ca 1.15.14 în loc de 1.15.19 (679). Mai sus apar numerele corectate. Apasă pe un număr ca să vezi stația lui în diagramă.

De ce 405 luni

Patru sute cinci luni sinodice înseamnă 11.959,89 zile, cu puțin sub 11.960. Iar 11.960 de zile sunt exact 46 de cicluri ale calendarului de 260 de zile. Cu ajutorul tabelului, specialiștii maya în calendar puteau ține fazele Lunii în pas cu calendarul ritual timp de 33 de ani.

Cu eclipsele e altă poveste. Șaizeci și nouă de sezoane de eclipse durează circa 11.958,3 zile, după datele lucrării. Dacă un tabel nou pornește în ziua 11.960, baza lui cade cu aproape o zi și jumătate mai târziu față de nod decât baza veche, iar fiecare nouă reluare mai adaugă cam o zi și jumătate. Stațiile de la marginea fiecărei serii ies din fereastra eclipselor, iar stațiile intercalate intră în ea. În exemplul din lucrare, cu o reluare în ziua 11.960, patru avertismente ies deja din fereastră și trei stații intercalate intră.

În diagrama de mai sus, alege „după 405 luni” și derulează secolele. Stațiile alunecă spre dreapta, ieșind din banda umbrită în care stau eclipsele din lista NASA.

Unde pornește tabelul următor

Justeson și Lowry propun că tabelul următor pornea înainte de finalul celui în curs. Două stații mai timpurii erau puncte de plecare mai bune: luna 358, unde 358 de luni sinodice ajung la circa o zecime de zi de 61 de sezoane de eclipse, și luna 223, ciclul numit azi saros, care greșește cu circa patru zecimi de zi în sens invers. Patru reluări la 358 și una la 223 acoperă 1655 de luni. În zile întregi, cu stația de la luna 358 și sarosul rotunjit la 6.585 de zile, asta înseamnă 4 × 10.572 + 6.585 = 48.873 de zile. După calculele lor, așa tabelul rămâne în pas câteva milenii. E o ipoteză; niciun tabel următor nu s-a păstrat.

Catalogul eclipselor de Soare întocmit de Fred Espenak și Jean Meeus pentru NASA permite testarea fiecărei reguli. Cele 56 de luni de avertizare ale fiecărui tabel (baza și cele 55) sunt comparate cu catalogul după numărul lunației. Pentru fiecare dintre cele două baze posibile:

Reluare laAbatere medie la reluare (lucrarea)Abatere medie (173,3100 z)Potriviri în 150020002967
405 (la final)+1,563 z+1,499 z2500
358+0,098 z+0,041 z565656
223−0,423 z−0,459 z39 / 455 / 110
4 × 358, 1 × 223−0,006 z−0,059 z565652 / 54

Potriviri din 56, de la baza 1083 / de la baza 1116 (un singur număr când coincid). Abaterea e media pe reluare, în zile; plus înseamnă că baza următoare cade mai târziu față de nod.

Cu reluarea după 405 luni, potrivirile scad sub 50 în 1312 și ajung la zero în 1770. Cu reluarea doar la luna 223, scad sub 50 cam la fel de devreme (1299 sau 1368, în funcție de bază) și ajung la zero în 2183 sau 2306. Reluarea doar la 358 păstrează 55 sau 56 de potriviri în fiecare tabel până în 2967, iar combinația patru la unu cel puțin 52. Pe această listă, reluarea doar la 358 se abate cel mai puțin. Lucrarea preferă combinația pentru că, folosind un sezon de eclipse de 173,30906 zile, combinația reduce abaterea medie. Cu cele 173,3100 zile folosite în diagramă, jumătatea de an eclipsă care se potrivește cu eclipsele din lista NASA, reluarea doar la 358 se abate mai puțin.

În ce ani

Cele 69 de numere dau intervale de la o bază; unde cade această bază în istorie e o chestiune disputată. Ca s-o așeze în timp, Justeson și Lowry caută eclipse de Soare pe care le socotesc observabile în ținutul maya în ziua de bază a tabelului (13 Muluc, poziția 169 din numărătoarea de 260 de zile), în ultima lui zi (12 Lamat, 168) sau cu o zi înainte. Găsesc patru, grupate în două perechi; între eclipsele fiecărei perechi sunt exact 405 luni. Catalogul NASA confirmă toate cele patru eclipse și intervalul din fiecare pereche (date în calendarul iulian):

Eclipsa din lista NASA (dată iuliană)TipLunațiaZile în perechePoziția în ciclul de 260 de zile (584.285)(584.283)
9 iunie 1043totală-11.831—168170
7 martie 1076totală-11.42611.960168170
19 aprilie 1083inelară-11.338—167169
16 ianuarie 1116inelară-10.93311.960167169

Pozițiile din ciclul de 260 de zile depind de constanta de corelație care leagă calendarul maya de cronologia noastră. Cu 584.285, cele patru eclipse cad pe pozițiile 168, 168, 167 și 167, pozițiile date în lucrare. Cu 584.283, o altă valoare larg folosită, eclipsele din 1083 și 1116 cad pe 169, chiar ziua de bază, iar celelalte două pe 170: pozițiile din lucrare nu se mai regăsesc. Autorii consideră 1083 și 1116 cei mai plauzibili ani de bază; poți trece de la unul la altul mai sus.

Ce rămâne incert

Catalogul NASA cuprinde eclipsele de Soare vizibile din cel puțin un loc de pe Pământ. Cele mai multe luni noi de lângă un nod aduc una undeva, așa că o lună de avertizare care conține o eclipsă nu înseamnă că eclipsa a fost vizibilă în Yucatán. Diagrama arată cât de bine urmăresc datele din tabel ciclul nodurilor lunare; vizibilitatea în ținutul maya rămâne o întrebare separată.

Anul de bază nu e stabilit: lucrarea preferă 1083 sau 1116 și se îndoiește de 1043. Reluarea la 358 sau 223 este o ipoteză bazată pe structura tabelului și pe datele despre eclipse. Stațiile intercalate sunt citite ca atare după tiparul intervalelor. În geometria lucrării, cu baza la 0,11 zile înainte de nod, un avertisment, ziua 10.040, cade la 12,0 zile de nod, puțin în afara ferestrei.

Diagrama folosește luni noi medii; datele ei sunt date ale lunii noi medii. O lună nouă reală poate cădea cu până la circa 14 ore înainte sau după cea medie, ceea ce o poate muta în ziua precedentă sau următoare.

Distribuie anul ales

Linkul păstrează baza, regula și anul ales.

Surse

Numărul de zile până la fiecare stație provine din tabelul corectat din Justeson & Lowry (2025), fig. 1. Sursa fiecărui număr de pe pagină e indicată în notele proiectului.

  1. John Justeson, Justin Lowry, „The design and reconstructible history of the Mayan eclipse table of the Dresden Codex”, Science Advances 11 (43), eadt9039, 2025, doi:10.1126/sciadv.adt9039; text integral, CC BY.
  2. Fred Espenak și Jean Meeus, Five Millennium Canon of Solar Eclipses, NASA, 2006; catalogul eclipselor de Soare, secolele IV–XXX (predicții de Fred Espenak, NASA GSFC).
  3. Floyd G. Lounsbury, „Maya numeration, computation, and calendrical astronomy”, Dictionary of Scientific Biography 15, 1978, pp. 759–818 (raportul de 1447 de zile la 49 de luni).
  4. SLUB Dresda, Codexul maya de la Dresda (în engleză): suportul, achiziția din 1739, paginile cu eclipse; Dresden Codex (Wikipedia).
  5. Jean Meeus, Astronomical Algorithms, ed. a 2-a, 1998, cap. 49: luna nouă medie (k = 0 la 6 ianuarie 2000), folosită pentru datele lunilor noi din diagramă.