# Nu-i știm sigur numele. Știm la ce oră a ajuns în vârful Sinaiului

*Egeria, 381–384*

La ceasul al patrulea, adică pe la zece dimineața, într-o duminică, cel mai probabil din decembrie 383. Așa le scrie o femeie venită de la capătul apusean al Imperiului Roman prietenelor de acasă, cărora le spune „doamnelor, surori venerabile”. Textul ei, cea mai veche relatare de călătorie păstrată de la o femeie, a supraviețuit într-o singură copie incompletă, găsită la Arezzo în 1884. Harta de mai jos urmează drumul ei, capitol cu capitol, și spune ce mai există azi din ce a văzut.

Marius Comper · 18 septembrie 2026

## De la Constantinopol la Sinai, la Edessa și înapoi

Textul începe la mijlocul unei propoziții, cu Sinaiul în față, și se oprește la mijlocul altei propoziții, în plină descriere a unei sărbători din Ierusalim. Ce s-a păstrat sunt trei drumuri făcute din Ierusalim, unde a stat trei ani, cu întoarcerea de la Sinai prin Egipt, apoi drumul de întoarcere prin Mesopotamia și Asia Mică până la Constantinopol, de unde trimite scrisoarea, și un ghid, ceas cu ceas, al slujbelor din Ierusalim.

Harta urmează drumul pe măsură ce citești. Linia plină trece prin locurile pe care le numește, în ordinea în care le numește. Linia punctată arată porțiunile pentru care textul s-a pierdut sau în care spune doar unde a ajuns, fără să spună pe unde. Distanțele sunt măsurate prin aceleași locuri, așa că drumul real a fost mai lung.

Anii vin din calculul lui Pierre Devos (1967): singurul an în care Paștele cade destul de devreme ca cineva plecat din Ierusalim după Paști să ajungă la Charrae în ajunul sărbătorii din 23 aprilie, cum a ajuns ea, este 384. Cei trei ani petrecuți la Ierusalim duc sosirea în 381. Ea nu scrie niciun an.

## I. De la capătul lumii la Ierusalim (până în 381)

- Distanța pe hartă: 2.100 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 2.100 km punctați
- Pe unde: Constantinopol, Calcedon, Tars, Antiohia, Ierusalim

Punctat: tot drumul. Textul lui s-a pierdut. Două puncte sunt sigure, pentru că le pomenește la întoarcere: la Tars „mai fusesem, în drum spre Ierusalim”, iar mormântul Sfintei Eufemia din Calcedon „îmi era cunoscut de mai demult”. Linia intră în hartă dinspre apus, de unde a venit, fără să spună pe unde.

Nu spune de unde a plecat. Un călugăr din Galicia, Valerius din Bierzo, care i-a citit scrisoarea trei secole mai târziu, o numește „născută pe țărmul cel mai îndepărtat al oceanului apusean”, ceea ce pentru el însemna Galicia. Karl Meister a susținut în 1909, din limba ei și din felul în care compară Eufratul cu Ronul, ca și cum surorile l-ar cunoaște, că venea din sudul Galiei. Amândouă variantele stau în picioare și azi.

Din drumul până la Ierusalim nu s-a păstrat nimic. Ce știm vine din întoarcere: fusese la Tars, trecuse pe la Calcedon, unde cunoștea mormântul Sfintei Eufemia, și mersese pe drumul cel mare al Asiei Mici, prin Capadocia, Galatia și Bitinia, pe care îl numește „cunoscut” când îl face a doua oară. Editorii ei englezi din 1919 au presupus că a venit din apus pe uscat, ca pelerinul anonim din Bordeaux cu cincizeci de ani înainte, prin nordul Italiei și Balcani. E o presupunere.

Călătorea cu un grup: scrie „noi” aproape tot atât de des cât scrie „eu”. Episcopii îi ies în întâmpinare, călugării o primesc în chiliile lor, soldații o escortează prin locurile nesigure. La Nebo urcă o parte din drum pe măgar, iar pe Sinai spune că nu se putea urca „în șa”. Valerius o numește „preafericită călugăriță”; cataloagele din secolul al XIII-lea ale mănăstirii Saint-Martial din Limoges o numesc stareță.

La Ierusalim a stat trei ani încheiați, cum spune ea însăși la plecare. Pe hartă, sosirea e pusă în 381, după calculul lui Devos. Ce a făcut în acești ani, în afara drumurilor de mai jos, se citește în a doua parte a scrisorii: a urmărit slujbele orașului, sărbătoare cu sărbătoare, și le-a notat ceasurile.

> Voi însă, doamnelor, lumina ochilor mei, binevoiți să vă amintiți de mine, fie că voi mai fi în trup, fie că voi fi ieșit din el.
>
> — Sfârșitul părții de călătorie, scris la Constantinopol

## II. Sinai (decembrie 383)

- Distanța pe hartă: 850 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 400 km punctați
- Pe unde: Pelusium, Clysma (Suez), Faran, Muntele Sinai, Rugul (Sf. Ecaterina)

Punctat: drumul până la Clysma, adică Suez, care cade în partea pierdută a textului. Linia pornește din Ierusalim; editorii din 1919 cred însă mai degrabă că a venit la Sinai din Egipt, unde fusese la Alexandria și în Tebaida. De la Clysma la munte linia e plină, pentru că la întoarcere spune că a mers „pe același drum și prin aceleași popasuri prin care ieșiserăm”.

Textul păstrat începe aici, cu o vale „nesfârșit de mare, cu totul netedă și foarte frumoasă”, și cu Sinaiul de partea cealaltă. Călăuzele îi spun că obiceiul este să se facă o rugăciune în locul de unde muntele se vede întâia oară. Au ajuns la poalele lui sâmbătă seara, la o mănăstire, și duminică dimineața au început urcușul.

Munții, scrie ea, nu se urcă în spirală, „cum zicem noi, ca melcul”: se urcă drept în sus, „ca pe un zid”. A mers pe jos, pentru că în șa nu se putea, și n-a simțit oboseala: „dorința pe care o aveam o vedeam împlinindu-se”. La ceasul al patrulea au ajuns pe vârf, unde era o biserică „nu mare, pentru că nici locul nu e mare”, și un preot bătrân, călugăr din tinerețe, le-a ieșit în cale din chilia lui. S-a citit locul din Cartea lui Moise, s-a slujit, s-au împărtășit, iar preoții le-au dat *eulogiae*, fructe din grădinile de la poalele muntelui.

De pe vârf i s-au arătat Egiptul, Palestina, Marea Roșie și marea care duce la Alexandria. Editorii ei din 1919 notează sec că de pe Jebel Musa nu se pot vedea toate acestea: „ca atâția turiști, a fost informată greșit”. Au coborât pe Horeb, la peștera lui Ilie, apoi, pe la ceasul al zecelea, au ajuns la capul văii, la rug: „rugul acesta trăiește până astăzi și dă lăstari”. E într-o grădină cu apă bună, în fața unei biserici. A doua zi au cerut să se slujească acolo.

Întoarcerea a durat mai mult decât urcușul. La Faran, la treizeci și cinci de mile de munte, au stat două zile să se odihnească. Apoi drumul a coborât la mare și a ținut țărmul, „când cu valurile atingând picioarele animalelor, când prin pustiu, la o sută, două sute, uneori peste cinci sute de pași de mare”, fără nicio urmă de drum. Oamenii din Faran pun semne și merg noaptea, cu cămilele, mai repede și mai sigur decât merg alții pe un drum deschis. La Clysma s-au oprit iar, „pentru că merseserăm greu, prin nisipul pustiului”.

> Cu mare osteneală, pentru că trebuia să urc pe jos, fiindcă în șa nu se putea urca nicidecum, și totuși osteneala nu se simțea, pentru că dorința pe care o aveam o vedeam împlinindu-se din porunca lui Dumnezeu.
>
> — Urcușul pe Sinai

## III. Egipt: pe urmele Ieșirii (ianuarie 384)

- Distanța pe hartă: 1.020 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 530 km punctați
- Pe unde: Pithom, Hero, Rameses, „cetatea Arabia”, Tathnis, Pelusium, Ierusalim, Alexandria

Punctat: o ședere mai veche la Alexandria și în Tebaida, pe care o pomenește de trei ori, „când am fost în Egipt întâia oară”, fără să spună nimic despre ea. Linia se oprește la Alexandria: numește Tebaida, dar niciun loc din ea.

Cunoștea deja ținutul Goșen, dar voia să vadă în ordine „toate locurile pe care le-au atins fiii lui Israel” de la Rameses la Marea Roșie. De la Clysma sunt patru popasuri prin pustiu, fiecare cu garnizoană, iar soldații „ne-au petrecut din fort în fort”, după obiceiul roman. De la Migdol, un fort, i s-a arătat Epauleum de partea cealaltă, apoi, de o parte și de alta a drumului, Baal-Țefon, Etam, Sucot, Pithom, care „acum e un fort”, și Hero, un sat mare cu o biserică, morminte de martiri și chilii, la a șaisprezecea piatră miliară de la ținutul Goșen, pe un braț al Nilului.

Din Rameses nu mai rămăsese „nicio locuință”, doar ruinele „așa cum au căzut”, o piatră mare cu două statui uriașe, despre care i s-a spus că sunt Moise și Aaron, și un sicomor bătrân și mic, „sădit de patriarhi”, din care bolnavii rupeau crenguțe. Episcopul din cetatea Arabia, un om în vârstă, călugăr crescut de copil într-o chilie, „foarte învățat în cărțile sfinte”, i-a spus numele grecesc al pomului, „pomul adevărului”. Editorii din 1919 au pus lângă acest pasaj fotografia unui grup de granit roșu publicat de Flinders Petrie în 1906, găsit la Tell er-Retabeh, Ramses al II-lea alături de zeul Atum, cu bănuiala că acestea sunt statuile pe care le-a văzut. E bănuiala lor, și nici ei nu se hotărăsc unde era Rameses: în introducere îl pun la Saft el-Henneh, la vreo 30 km de acolo.

A ajuns în cetatea Arabia chiar în ajunul Bobotezei, „printr-o întâmplare foarte fericită”, și episcopul, pe care îl cunoștea din Tebaida, a ținut-o două zile pentru slujbe. De aici a trimis soldații înapoi: drumul public de la Tebaida la Pelusium trece pe acolo, iar în Egipt nu era „nicio nevoie să-i mai ostenim”. Două zile a mers prin Goșen, „printre vii care dau vin și vii care dau balsam, printre livezi și ogoare bine lucrate”, pe malul Nilului, și scrie că n-a văzut niciodată un ținut mai frumos.

Prin Tathnis, orașul „unde s-a născut sfântul Moise”, a coborât la Pelusium, iar de acolo, prin popasurile pe care le știa, a intrat în Palestina și s-a întors la „Aelia, adică Ierusalim”. Numele roman al orașului, dat de Hadrian, e unul dintre semnele pe care editorii le-au luat drept dovadă a unei date timpurii.

> Și ce să mai spun? Cred că n-am văzut niciodată un ținut mai frumos decât pământul Goșenului.
>
> — Drumul prin Goșen

## IV. Muntele Nebo (începutul lui 384)

- Distanța pe hartă: 110 km (cel puțin, prin locurile numite)
- Pe unde: Ierusalim, Ierihon, Livias, izvorul lui Moise, Muntele Nebo

Voia să vadă muntele de pe care Moise a privit Canaanul și pe care a murit. A plecat din Ierusalim cu un preot, diaconi și călugări, a trecut Iordanul „acolo unde l-au trecut fiii lui Israel” și a ajuns la Livias, în câmpia unde, i s-a spus, se mai văd temeliile taberei lor. Acolo a citit din Deuteronom și cântarea lui Moise, apoi s-a rugat și au mers mai departe.

Regula ei de drum e spusă aici pe șleau: în fiecare loc dorit, mai întâi rugăciune, apoi citirea din carte, apoi un psalm potrivit locului, apoi iar rugăciune. „Din porunca lui Dumnezeu am ținut mereu obiceiul acesta, oriunde am putut ajunge.”

Preotul din Livias i-a propus un ocol de vreo șase mile ca să vadă apa pe care Moise a scos-o din stâncă. Între o bisericuță și chiliile unor călugări, „pe care aici îi numesc asceți”, curgea din stâncă un izvor „foarte frumos, limpede și cu gust minunat”. De acolo, cu călugării care au putut face drumul, au urcat Nebo: cea mai mare parte pe măgari, o bucată mai abruptă pe jos.

Pe vârf era o biserică „nu mare”, iar în ea, în locul amvonului, o ridicătură cât un mormânt. Călugării i-au spus că acolo l-au așezat îngerii pe Moise: „așa ne-au arătat nouă strămoșii noștri, așa vă arătăm și noi”. Din ușa bisericii i s-au arătat Iordanul intrând în Marea Moartă, Ierihonul, Livias, „cea mai mare parte a Palestinei” și locul stâlpului soției lui Lot. Stâlpul însuși nu se vedea, „și nu vă pot înșela în privința asta”: episcopul din Segor le-a spus că apa îl acoperise de câțiva ani.

> Credeți-mă, doamnelor venerabile, stâlpul nu se mai vede, se arată doar locul; se spune că stâlpul a fost acoperit de Marea Moartă. Noi, când am văzut locul, stâlp n-am văzut, și de aceea nu vă pot înșela în privința asta.
>
> — De pe vârful Nebo

## V. Mormântul lui Iov (începutul lui 384)

- Distanța pe hartă: 330 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 140 km punctați
- Pe unde: Ierusalim, Ierihon, Sedima (Salem), Thesbe, pârâul Cherit, Carneas

Punctat: după pârâul Cherit lipsește o filă din manuscris, iar textul reîncepe la Carneas. Drumul dintre ele e presupus; cel de întoarcere, „prin fiecare dintre popasurile prin care trecuserăm”, e desenat înapoi pe același traseu.

Ideea i-a venit de la călugării care veneau din Ausitis, ținutul lui Iov, la Ierusalim, și povesteau despre locurile lor. Au fost opt popasuri până la Carneas. Pe drum, pe malul Iordanului, într-o vale cu vii, pomi și apă multă, a văzut un sat mare cu o movilă în mijloc, „ca mormintele cele mari”, cu o biserică pe ea. A întrebat ce e. Era Salem, cetatea lui Melchisedec, „pe care acum, prin stricarea limbii, o numesc Sedima”.

Preotul locului, un bătrân învățat în cărțile sfinte, i-a arătat temeliile din jurul movilei, „ale palatului regelui Melchisedec”: cine sapă acolo mai găsește „fărâme de argint și de bronz”. Ea își amintește că Ioan a botezat la Enon, lângă Salim, și întreabă cât e de departe. „Două sute de pași; dacă vrei, te duc acum, pe jos.” În mijlocul unei livezi era un izvor cu un bazin în față; grădina se numește, i s-a spus, „grădina Sfântului Ioan”, și acolo se botează și acum, la Paști, cei din sat.

Mai departe, în valea Iordanului, au dat de Thesbe, orașul lui Ilie Tesviteanul, cu peștera lui, și de o vale largă pe stânga, cu un torent mare, în care un călugăr își făcuse chilie. „Atunci eu, fiindcă sunt destul de curioasă, am început să întreb ce vale e asta.” Era pârâul Cherit, unde corbul îi aducea hrană lui Ilie. Apoi, pe stânga, „dinspre Fenicia, s-a ivit deodată un munte mare și înalt, care se întindea în lungime”, și aici textul se rupe: o filă lipsește din manuscris.

Când reîncepe, un călugăr ascet coborâse în Carneas să le spună episcopului și clerului să sape într-un loc care i se arătase. Au dat de o peșteră, au mers prin ea vreo sută de pași, și „deodată a ieșit la iveală un mormânt de piatră” cu numele Iov săpat pe capac. Biserica ridicată peste el, „de un tribun oarecare”, era neterminată. A doua zi dimineață episcopul a slujit la cererea ei și au pornit înapoi spre Ierusalim.

> Atunci eu, fiindcă sunt destul de curioasă, am început să întreb ce vale e aceasta, în care sfântul călugăr își făcuse acum chilie; nu credeam că e fără rost.
>
> — La pârâul Cherit

## VI. Mesopotamia: Edessa și Charrae (aprilie 384)

- Distanța pe hartă: 1.280 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 630 km punctați
- Pe unde: Ierusalim, Antiohia, Hierapolis, trecerea Eufratului, Batanis, Edessa, Charrae (Harran), fântâna lui Iacob

Punctat: de la Ierusalim la Antiohia, drum pe care îl amintește doar în treacăt, „calea mea trecând prin Antiohia”. De la Antiohia încolo linia e plină, dus și întors, pentru că spune la sfârșit că s-a întors „pe drumul și prin popasurile prin care veniserăm de la Antiohia”.

După trei ani încheiați la Ierusalim „gândul îmi era să mă întorc în țara mea”, dar voia să vadă mai întâi călugării din Mesopotamia și mormântul apostolului Toma din Edessa, aflat, scrie, la al douăzeci și cincilea popas de la Ierusalim. De la Antiohia a mers prin Hierapolis, „un oraș foarte frumos și bogat”, și la a cincisprezecea milă a ajuns la Eufrat. Fluviul „e uriaș și parcă înfricoșător: curge cu aceeași repeziciune ca Ronul, doar că Eufratul e și mai mare”. A trecut cu corăbii mari, după ce a așteptat mai mult de jumătate de zi.

La Edessa s-a dus întâi la biserica și la mormântul lui Toma, „foarte mare, foarte frumoasă, de construcție nouă”. Episcopul, „călugăr și mărturisitor”, i-a spus: „Văd, fiică, că pentru evlavie ai luat asupra ta atâta osteneală ca să vii la locurile acestea din țări atât de îndepărtate.” A dus-o în palatul regelui Abgar, la statuia lui de marmură „cu luciu ca de perlă” și la bazinele „pline de pești cum n-am mai văzut, atât de mari, atât de strălucitori și atât de gustoși”. Orașul, scrie ea, n-are altă apă decât cea care iese din palat, „ca un fluviu mare de argint”.

Episcopul i-a povestit legenda orașului: regele Abgar îi scrisese lui Isus, iar Isus îi răspunsese printr-un curier, Anania, făgăduind că niciun dușman nu va intra în cetate. Când perșii au asediat-o și i-au tăiat apa, au țâșnit izvoarele din palat, iar apa perșilor a secat. La poartă, episcopul i-a citit scrisorile și i-a dat copii. „Deși am acasă copii după ele, mi s-a părut mai plăcut să le primesc de la el, ca nu cumva la noi să fi ajuns ceva mai puțin; și într-adevăr, ce am primit aici e mai cuprinzător.” Le promite surorilor că le vor citi împreună, acasă.

La Charrae, Haranul lui Avraam, a ajuns „în ajunul sărbătorii sfântului Helpidius, care e pe 23 aprilie”, ziua în care toți călugării din Mesopotamia, chiar și pustnicii, coboară în oraș. I-a văzut pe cei despre care crezuse că nu-i va vedea niciodată; a doua noapte s-au întors în pustiu. În oraș n-a găsit aproape niciun creștin, „toți sunt păgâni”. L-a întrebat pe episcop unde e Ur din Caldeea: la al zecelea popas, spre Persia, „dar acum romanii n-au cum să ajungă, pentru că tot ținutul îl țin perșii”. S-a mulțumit cu fântâna la care Iacob a adăpat oile Rahelei, la șase mile, unde stă și acum piatra pe care el a dat-o la o parte.

> Văd, fiică, că pentru evlavie ai luat asupra ta atâta osteneală ca să vii la locurile acestea din țări atât de îndepărtate; dacă vrei, îți arătăm toate locurile pe care creștinii le văd cu plăcere.
>
> — Episcopul Edessei, în relatarea ei

## VII. Spre casă, prin Tars și Calcedon (după aprilie 384)

- Distanța pe hartă: 1.470 km (cel puțin, prin locurile numite), din care 1.060 km punctați
- Pe unde: Antiohia, Tars, Pompeiopolis, Coricus, Seleucia (Sf. Tecla), Mansocrenae, Calcedon, Constantinopol, Efes (plănuit)

Punctat: de la Mansocrenae la Calcedon, unde numește doar provinciile, „Capadocia, Galatia și Bitinia”; linia urmează drumul roman prin Tyana, Ancyra și Nicomedia. Punctat și drumul spre Efes, pe care abia îl plănuia când a încheiat scrisoarea.

La Antiohia a stat o săptămână, cât s-au pregătit cele de drum. La Tars mai fusese, dar mormântul Sfintei Tecla era la trei popasuri, în Isauria, și „mi-a fost foarte plăcut să merg acolo, mai ales că era atât de aproape”. Drumul a ținut coasta, prin Pompeiopolis și Coricus, până la Seleucia.

Mormântul e pe o colină, la vreo mie cinci sute de pași de oraș, între „chilii fără număr, de bărbați și de femei”, apărate cu un zid înalt împotriva isaurienilor, „foarte răi, care fac adesea tâlhării”. Acolo a găsit-o pe Marthana, o diaconiță pe care o cunoscuse la Ierusalim și care conducea chiliile de apotactiți și de fecioare: „bucuria ei sau a mea, când m-a văzut, cum aș putea s-o scriu?” S-a citit tot textul Faptelor Sfintei Tecla și, după două zile, a plecat înapoi la Tars.

De la Tars, după trei zile, a urcat la Mansocrenae, sub muntele Taurus, apoi a mers pe drumul „deja cunoscut mie”, prin Capadocia, Galatia și Bitinia, până la Calcedon, unde s-a oprit pentru mormântul Sfintei Eufemia. A doua zi a trecut marea la Constantinopol și a umblat prin toate bisericile, „biserica Apostolilor și toate mormintele de martiri, care sunt foarte multe”.

De acolo trimite scrisoarea. Are deja alt plan, Efesul, pentru mormântul apostolului Ioan, și le promite surorilor că, dacă va mai fi „în trup”, le va povesti restul ori prin viu grai, ori în altă scrisoare. Dacă a ajuns acasă, nu știm. Valerius, care i-a citit textul întreg, nu spune.

> Și când m-a văzut, bucuria ei sau a mea, cum aș putea s-o scriu?
>
> — Întâlnirea cu Marthana, la Seleucia

## Săptămâna Mare la Ierusalim, ceas cu ceas

A doua parte a scrisorii nu mai e drum. E un ghid al slujbelor din Ierusalim, scris pentru surori, ca să știe „ce se face zi de zi în locurile sfinte”. Cea mai amănunțită parte e Săptămâna Mare, cu ceasurile ei. Ceasurile sunt cele romane: al șaselea e amiaza, al doisprezecelea e apusul, iar ceasurile nopții se numără de la apus. Cele de mai jos sunt, după editorii ei din 1919, probabil cele mai vechi descrieri păstrate ale unor rituri care se țin și azi.

### Sâmbătă, cu o zi înainte de Florii (ceasul al șaptelea, după-amiaza devreme)

Toți merg la Lazarium, adică Betania, la două mile de oraș. Mulțimea e atât de mare încât, scrie ea, „și câmpurile din jur sunt pline de oameni”. Se citește din Evanghelie locul în care Isus vine la Betania cu șase zile înainte de Paști și se anunță Paștele.

### Duminica Floriilor (de la ceasul al șaptelea până seara)

La ceasul al șaptelea toți urcă pe Muntele Măslinilor, la biserica Eleona; la al nouălea, la Imbomon, locul Înălțării; când se apropie ceasul al unsprezecelea se citește locul cu copiii cu ramuri. Atunci episcopul se ridică și toată lumea coboară pe jos în oraș, copiii pe umerii părinților, „unii cu ramuri de palmier, alții de măslin”, strigând „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului”. Merg încet, „ca să nu obosească poporul”, și ajung la Anastasis seara târziu.

### Luni, marți și miercuri (de la ceasul al nouălea până în noapte)

În fiecare zi, de la ceasul al nouălea, toată lumea stă în biserica cea mare de la Golgota, Martyrium, cu imnuri și lecturi, până la ceasul întâi al nopții. Marți noaptea urcă la Eleona, unde episcopul citește el însuși, în peșteră, cuvântarea lui Isus „Luați seama să nu vă înșele cineva”. Miercuri noaptea, la Anastasis, preotul citește cum Iuda s-a dus la iudei, „și e atâta geamăt și plânset al întregului popor, că nimeni nu poate să nu lăcrimeze la ceasul acela”.

### Joia Mare (de la ceasul al optulea până a doua zi în zori)

Adunarea e la ceasul al optulea, mai devreme ca de obicei. Se slujește la Martyrium și apoi, o singură dată pe an, „în spatele Crucii”. Arhidiaconul anunță: „la ceasul întâi al nopții, toți la Eleona, căci mare osteneală ne așteaptă în noaptea aceasta”. Toți aleargă acasă să mănânce. Pe Muntele Măslinilor stau până la al cincilea ceas al nopții, la al șaselea urcă la Imbomon, la cântatul cocoșului coboară la locul unde s-a rugat Isus și apoi, cu peste două sute de lumânări, în Ghetsimani. La citirea prinderii lui, „plânsul se aude, poate, până în oraș”. Intră în oraș când „un om începe să-l poată recunoaște pe altul”.

### Vinerea Mare (din zori până în noapte)

În fața Crucii se citește judecata lui Pilat. Episcopul îi trimite acasă „să stați puțin”, cu porunca să fie înapoi înainte de ceasul al doilea. De la al doilea la al șaselea ceas trec toți, unul câte unul, pe lângă o masă pe care stă lemnul Crucii, scos dintr-o casetă de argint aurit: îl ating cu fruntea și cu ochii, îl sărută și trec mai departe, fără să pună mâna. Episcopul îl ține strâns de capete, iar diaconii îl păzesc, „pentru că se zice că, nu se știe când, cineva a mușcat și a furat o bucată din lemnul sfânt”. De la al șaselea la al nouălea ceas, în curtea dintre Cruce și Anastasis, „fie ploaie, fie arșiță”, se citesc psalmi, epistole, profeți și evanghelii despre Patimi. La ceasul al nouălea, „și-a dat duhul”, din Ioan.

### Sâmbăta Mare și Paștele (noaptea și apoi seara de Paști)

Privegherea de Paști „se ține ca la noi”, cu o singură adăugire: copiii botezați, „când ies din baie”, sunt duși cu episcopul mai întâi la Anastasis, la mormânt, și abia apoi în biserica cea mare, unde așteaptă tot poporul. În seara de Paști, la Sion, se citește cum Isus a intrat la ucenici prin ușile închise, când Toma lipsea. În tot restul anului, scrie ea, imnurile, lecturile și rugăciunile sunt mereu „potrivite cu ziua care se ține și cu locul în care se ține”; asta i s-a părut cel mai vrednic de admirat.

## Ce a văzut ea mai există?

Zece lucruri pe care le descrie. Pentru fiecare, ghicește dacă un călător de azi mai găsește ceva de văzut în locul acela sau dacă a dispărut cu totul. Reconstruit sau refăcut se socotește „mai există”.

1. **Bazinele cu pești din palatul lui Abgar, Edessa.** „Erau acolo bazine pline de pești cum n-am mai văzut, atât de mari, atât de strălucitori și atât de gustoși.” *Mai există. Bazinele arătate azi în Șanlıurfa ca Balıklıgöl sunt pline de crapi pe care nimeni nu are voie să-i prindă; tradiția islamică le leagă de Avraam, cea a Egeriei de regele Abgar. Identificarea e a orașului, nu a ei.*
2. **Biserica cea mare de la Golgota, „zidită de Constantin”.** Martyrium, bazilica în care se adună lumea în Săptămâna Mare, „în Golgota, în spatele Crucii”. *A dispărut. Califul al-Hakim a pus să fie dărâmat tot complexul în 1009. Reconstrucția bizantină din 1048 s-a mărginit la rotondă; bazilica cea mare n-a mai fost ridicată niciodată, iar biserica cruciată din 1149 acoperă doar mormântul și Golgota.*
3. **Anastasis, biserica de peste mormânt.** Locul unde episcopul intră „în peșteră” și citește învierea în fiecare duminică, după primul cântat al cocoșului. *Mai există. Rotonda a fost refăcută în 1048 și în secolul al XII-lea, dar stă pe același plan rotund, iar la restaurarea din 2016–2017 s-a văzut că lespedea de calcar a mormântului e intactă.*
4. **Rugul de la capul văii.** „Rugul acesta trăiește până astăzi și dă lăstari”, într-o grădină cu apă bună, în fața unei biserici. *Mai există. În curtea Mănăstirii Sfânta Ecaterina, zidită de Iustinian între 548 și 565 în jurul locului, se arată și azi un rug, un *Rubus sanctus*. Că e același tufiș, nu poate spune nimeni.*
5. **Biserica de pe vârful Sinaiului.** „O biserică nu mare, pentru că nici locul, adică vârful muntelui, nu e mare.” *Mai există, refăcută. Pe vârf stă azi o capelă ortodoxă ridicată în 1934 pe ruinele unei biserici din secolul al XVI-lea, alături de o moschee mică. Biserica ei nu s-a păstrat.*
6. **Biserica de pe Muntele Nebo.** „O biserică nu mare, chiar pe vârful muntelui Nebo”, cu ridicătura cât un mormânt în locul amvonului. *Mai există. Franciscanii au regăsit în 1933 biserica din secolul al IV-lea, lărgită în secolele al V-lea și al VI-lea; bazilica de azi, redeschisă în 2016, o acoperă cu tot cu mozaicuri.*
7. **Eleona, biserica de pe Muntele Măslinilor.** „Biserica foarte frumoasă” cu peștera în care Isus îi învăța pe ucenici, de unde pornește procesiunea de Florii. *A dispărut. Perșii au distrus-o în 614; temeliile au fost regăsite în 1910, sub mănăstirea Pater Noster, iar reconstrucția începută în 1915 s-a oprit în 1927. Se văd ruinele și peștera.*
8. **Biserica Apostolilor din Constantinopol.** La sosire „am umblat prin toate bisericile, cea a Apostolilor și toate mormintele de martiri”. *A dispărut. Biserica lui Constantin, refăcută de Iustinian în 550, a fost dărâmată de otomani în 1461–1462; pe locul ei stă moscheea Fatih.*
9. **Lazarium, mormântul lui Lazăr din Betania.** „La două mile de oraș”, unde se adună mulțimea în sâmbăta dinaintea Floriilor. *Mai există. Mormântul săpat în stâncă se vizitează și azi, coborând pe trepte; bisericile de deasupra au fost refăcute de mai multe ori, ultima dată în anii 1950.*
10. **Sicomorul „sădit de patriarhi” de la Rameses.** „Foarte bătrân și de aceea foarte mic, dar încă rodește”; bolnavii rup crenguțe din el, ca leac. *A dispărut. Un pom din secolul al IV-lea nu mai are cum să stea în picioare, iar unde era Rameses, la Saft el-Henneh sau la Tell er-Retabeh, nici editorii ei nu se hotărăsc. Nici cele două statui pe care i le-au arătat drept Moise și Aaron nu se mai găsesc acolo.*

## Cine a fost: trei lucruri pe care le știm doar pe jumătate

### Numele

Textul nu are titlu și nu-și numește autoarea. Numele vine din scrisoarea lui Valerius din Bierzo, un călugăr din Galicia care i-a citit relatarea în a doua jumătate a secolului al VII-lea și i-a lăudat curajul în fața confraților. Copiile scrisorii lui o numesc Aetheria, Echeria, Etheria, Heteria, Eiheria sau Egeria. Gamurrini, care a găsit manuscrisul, a crezut că e Silvia din Aquitania, sora unui ministru al lui Teodosie; Marius Férotin a arătat în 1903 că e femeia din scrisoarea lui Valerius. Editorii din 1919 scriau Etheria; de atunci s-a impus Egeria.

### Patria

Valerius o numește „născută pe țărmul cel mai îndepărtat al oceanului apusean” și „de la capătul acestei coaste apusene”, adică din regiunea lui, Galicia. Karl Meister a propus în 1909 sudul Galiei, poate Arles sau Marsilia, din limba ei și din Ron, singurul reper european din text, cu care compară Eufratul ca și cum surorile l-ar cunoaște. Editorii englezi au ținut cu Galicia: Ronul, scriu ei, „cu greu poate cântări mai mult” decât cuvintele lui Valerius, și e posibil doar să-l fi trecut în drum.

### Anii

Ea nu scrie niciun an. Gamurrini și Férotin au pus călătoria în domnia lui Teodosie; Meister, din limba ei, în jurul anului 534. Împotriva lui stau lucrurile pe care ea le vede sau nu: la Ierusalim cunoaște doar trei biserici, iar pe cele ridicate în secolul al VI-lea nu le pomenește; episcopul din Charrae îi spune despre Nisibis că „tot ținutul îl țin perșii”, cum era din 363. Pierre Devos a fixat anii în 1967 dintr-o socoteală simplă: Paștele din 384 a căzut pe 24 martie, iar de acolo până la 22 aprilie, ajunul sărbătorii de la Charrae, sunt 29 de zile, cât ies, cel puțin, din socotelile ei: 25 de popasuri până la Edessa, trei zile acolo și una până la Charrae. În ceilalți ani din jur Paștele a căzut prea târziu ca socoteala să încapă. E o potrivire, nu o dovadă, dar niciun alt an nu se potrivește. Trei ani înapoi dau sosirea în 381.

## Un singur manuscris, fără început și fără sfârșit

Textul s-a păstrat într-o singură copie, făcută la Monte Cassino în a doua jumătate a secolului al XI-lea, legată împreună cu scrieri ale lui Ilarie din Poitiers. Cum a ajuns la Arezzo, în biblioteca Confreriei laicilor, nu se știe. Gian Francesco Gamurrini a găsit-o acolo în 1884 și a publicat-o în 1887; azi e manuscrisul 405 al Bibliotecii orașului.

Lipsesc începutul, sfârșitul și două file din mijloc: una între pârâul Cherit și Carneas, alta între slujbele de duminică și sărbătoarea Bobotezei. Din partea pierdută se mai știe câte ceva prin Petru Diaconul, bibliotecar la Monte Cassino în secolul al XII-lea, care a copiat pasaje din ea într-o descriere a locurilor sfinte, și prin câteva fraze copiate într-un manuscris din secolul al IX-lea de la Toledo. În 2005, Jesús Alturo a identificat încă două fragmente de pe la anul 900.

Latina ei e cea vorbită, cu cuvinte grecești transcrise corect, *eulogiae*, *monazontes*, *apotactitae*, și cu formule pe care le repetă ca într-o scrisoare lungă: „credeți-mă”, „ce să mai spun”, „ca să știe dragostea voastră”. Editorii ei englezi o găseau „foarte neglijentă”, dar „mereu vie și plăcută”. Ea însăși se descrie într-un singur loc: „fiindcă sunt destul de curioasă”.

## Cât a mers

Distanțele sunt măsurate pe hartă, pe cercul mare al Pământului, prin locurile pe care le numește și prin câteva puncte de drum. Alături stau măsurile ei: popasuri, adică zile de mers, și mile romane, de aproximativ un kilometru și jumătate.

| Capitolul | Km pe hartă | Când | Ce numără ea |
| --- | ---: | --- | --- |
| De la capătul lumii la Ierusalim | 2.100 | până în 381 | Tars și Calcedon, „cunoscute de mai demult” |
| Sinai | 850 | decembrie 383 | Faran la 35 de mile de munte; două zile de odihnă acolo |
| Egipt: pe urmele Ieșirii | 1.020 | ianuarie 384 | patru popasuri prin pustiu; Hero la a 16-a milă; Rameses la 4 mile de Arabia |
| Muntele Nebo | 110 | începutul lui 384 | ocol de 6 mile până la izvor |
| Mormântul lui Iov | 330 | începutul lui 384 | opt popasuri de la Ierusalim; Enon la 200 de pași de Salem |
| Mesopotamia: Edessa și Charrae | 1.280 | aprilie 384 | Edessa la al 25-lea popas; Eufratul la 15 mile de Hierapolis; fântâna lui Iacob la 6 mile de Charrae |
| Spre casă, prin Tars și Calcedon | 1.470 | după aprilie 384 | Tecla la trei popasuri de Tars; o săptămână la Antiohia, trei zile la Tars |

Cele șapte drumuri însumează 7.160 de kilometri pe hartă, dintre care 2.300 de kilometri prin locuri pe care textul le numește rând pe rând. Restul e drum punctat. Totalul nu cuprinde drumul ei din apus până la Constantinopol și nici ce a mai mers, dacă a mai mers, după ce a trimis scrisoarea.

## Surse și metodă

Textul e citit în traducerea engleză a lui M. L. McClure și C. L. Feltoe (1919) și în textul latin al lui W. Heraeus (1908), amândouă în domeniul public; ediția lui Gamurrini (1887) e cea dintâi și e consultată pentru pasajele în care celelalte două se despart. Citatele din pagină sunt traduse în română după latină. Identificările locurilor urmează notele ediției din 1919 și apendicele topografic al lui C. W. Wilson la traducerea lui J. H. Bernard (1891).

Drumul trece prin locurile pe care le numește, în ordinea din text, la pozițiile lor de azi. Unde un loc nu se poate identifica sigur, harta urmează identificarea editorilor și o spune în capitol. Punctele fără nume țin liniile pe drumurile romane cunoscute sau pe apă. Distanțele sunt sume de arce de cerc mare, rotunjite la zeci de kilometri.

Anii urmează datarea lui Pierre Devos (1967), pe care o reproduce socoteala din secțiunea „Cine a fost”. Ce mai există azi din locurile ei e luat din enciclopedii și din paginile instituțiilor care le administrează, cu data consultării; fiecare răspuns din joc spune ce anume s-a păstrat și ce e reconstruit.

### Textul

- [M. L. McClure și C. L. Feltoe, *The Pilgrimage of Etheria* (Londra, SPCK, 1919), traducerea engleză cu introducere și note](https://archive.org/details/pilgrimageofethe00mccliala)
- [G. F. Gamurrini, *S. Hilarii tractatus de mysteriis et hymni et S. Silviae Aquitanae peregrinatio ad loca sancta* (Roma, 1887), prima ediție a textului latin](https://archive.org/details/shilariitractat01petrgoog)
- [W. Heraeus, *Silviae vel potius Aetheriae peregrinatio ad loca sancta* (Heidelberg, 1908), textul latin după care sunt traduse citatele](https://archive.org/details/silviaevelpotiu00heragoog)

### Cine a fost și când a călătorit

- Marius Férotin, „Le véritable auteur de la *Peregrinatio Silviae*, la vierge espagnole Éthéria”, *Revue des questions historiques* 74 (1903), p. 367–397
- Karl Meister, „De itinerario Aetheriae abbatissae perperam nomini s. Silviae addicto”, *Rheinisches Museum für Philologie* 64 (1909), p. 337–392, argumentul pentru secolul al VI-lea
- Pierre Devos, „La date du voyage d'Égérie”, *Analecta Bollandiana* 85 (1967), p. 165–194, datarea 381–384
- [Fragmentele identificate de Jesús Alturo în 2005, după articolul *Egeria (pilgrim)* din Wikipedia, consultat pe 18 septembrie 2026](https://en.wikipedia.org/wiki/Egeria_(pilgrim))

### Ce mai există azi

- [Biserica Sfântului Mormânt: sfințirea din 335, distrugerea din 1009, reconstrucțiile din 1048 și 1149](https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_the_Holy_Sepulchre)
- [Mănăstirea Sfânta Ecaterina: zidurile lui Iustinian (548–565), rugul arătat azi](https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Catherine%27s_Monastery)
- [Muntele Sinai: capela de pe vârf, ridicată în 1934](https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Sinai)
- [Muntele Nebo: biserica din secolul al IV-lea, săpăturile din 1933, bazilica redeschisă în 2016](https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Nebo)
- [Eleona: distrusă în 614, temeliile regăsite în 1910](https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_the_Pater_Noster)
- [Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol: dărâmată în 1461–1462](https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_the_Holy_Apostles)
- [Mormântul lui Lazăr din Betania](https://en.wikipedia.org/wiki/Tomb_of_Lazarus)
- [Balıklıgöl, bazinele cu crapi din Șanlıurfa](https://en.wikipedia.org/wiki/Bal%C4%B1kl%C4%B1g%C3%B6l)
- [Moaștele apostolului Toma: mutate în biserica din oraș în 394, duse la Chios și Ortona în 1258](https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_the_Apostle)

### Harta

- [Natural Earth, straturi 1:10m (uscat, lacuri, râuri) și 1:50m (regiuni), domeniu public](https://www.naturalearthdata.com/)

---

Text, hartă și date: [Marius Comper](https://mariuscomper.uk/) · https://mariuscomper.uk/egeria/