Elefanți, mamuți și rudele lor, în România
Oase, dinți și colți de mamuți, de mastodonți și de dinoterii, rude dispărute ale elefantului, s-au găsit în 23 de județe din cele 41 și în București. Alege-l pe al tău, apoi stai lângă ei, la scara reală.
Caută județul tăuJudețul tău
Fiecare punct de pe hartă e un loc unde cineva a înregistrat oase, dinți sau colți de proboscidieni: elefanți, mamuți, mastodonți și rudele lor cu trompă. Un punct plin are în spate o înregistrare științifică: o lucrare sau o bază de date de paleontologie. Un punct gol înseamnă că locul e doar pomenit, într-o listă dintr-o lucrare, dintr-un muzeu sau din presă.
Am pornit de la Vaslui, județul cu cele mai multe locuri.
Toate locurile, pe județe:
Harta arată descoperirile publicate în sursele citite aici. Un județ fără punct poate avea oase încă negăsite sau nepublicate. Elefantul cu colți drepți (Palaeoloxodon antiquus) apare aici doar prin două determinări din 1924; nu am găsit descrierea modernă a unei descoperiri din România.
Cine erau
Mamuții sunt elefanți. Dinoteriul, mastodonții și anancusul aparțin unor ramuri mai vechi de proboscidieni, „animale cu trompă”, care au apărut înaintea mamuților; Anancus și Mammut borsoni au trăit un timp alături de primii mamuți. Rândurile de mai jos arată vârsta straturilor în care s-au găsit oasele lor la noi.
Miocen mijlociu – Miocen târziu
Miocen mijlociu – Miocen târziu
Pliocen
Pliocen – Pleistocen timpuriu
Pliocen – Pleistocen mijlociu
Pleistocen timpuriu – Pleistocen mijlociu
Pleistocen târziu
Vârsta nu e dată în surse; determinări din 1924 la Colentina și Tânganu
Barele arată intervalul epocii în care e datat stratul, așa cum îl dau sursele; sunt largi acolo unde vârsta exactă nu se știe.
Acum circa 12 milioane de ani
Cele mai vechi resturi pe care le-am găsit sunt din Miocenul mijlociu: un Gomphotherium și un Deinotherium la Birzavița, lângă Minișu de Sus (Arad). Locul e o înregistrare dintr-o bază de date, iar stratul e datat în două feluri, deci vârsta rămâne aproximativă. Un Deinotherium de la Deleni (Iași), dintr-un strat basarabian, are o vârstă mai puțin precisă.
Acum 7,6–6,1 milioane de ani
Dinoteriul de la Gherghești (Vaslui) vine dintr-un strat corelat cu Maeoțianul, o treaptă regională datată între 7,6 și 6,1 milioane de ani. Vârsta vine din corelarea stratului, nu din datarea oaselor.
Acum circa 3,2 milioane de ani
Cele mai vechi rămășițe de mamut din Europa cu datare sigură vin de la Tulucești (Galați) și Cernătești (Dolj). Vârsta a fost stabilită printr-o corelație paleomagnetică, raportată în două lucrări de sinteză, din 2023 și 2024; studiul de bază n-a putut fi consultat. Un sit din Republica Moldova se află la același nivel.
Epoca de gheață
Mamutul lânos e cunoscut din colți și dinți păstrați în muzee, unii doar fragmente: Roșiori (Bihor, atribuit cu rezervă), Zăbrani (Arad), Bazoș (Timiș). N-am găsit nicio datare cu radiocarbon a unui mamut din România, deci nu putem spune când a trăit ultimul.
La scară
Alege un animal și înălțimea ta. Linia punctată arată unde se măsoară înălțimea la umăr: la vârful omoplatului, în viață.
Deinotherium proavum
Deinotherium proavum, „animalul teribil” de la Mânzați
Umărul lui e la 3,59 m, iar tu ai 135 cm: ca să-i ajungi la umăr ți-ar trebui 3 oameni ca tine, unul peste altul.
Siluetele sunt ilustrative; înălțimea la umăr e cea din sursă, iar linia punctată arată unde o măsurăm pe siluetă.
Care a fost cel mai mare? Depinde ce măsori și cine face măsurătoarea. După mărimea medie din calculele lui Asier Larramendi (2016), ordinea după masă e: Mammut borsoni (410 cm la umăr, 16 t), elefantul cu colți drepți (400 cm, 13 t), mamuții mari (400 cm, 11 t) și abia apoi dinoteriul (365 cm, 10,5 t). Pentru celelalte trei e media masculilor adulți; pentru dinoteriu, media ambelor sexe.
Trei rezerve. Toate valorile vin de la un singur autor; studiile mai noi le repetă. Ordinea compară estimările pentru mărimea medie, nu cele mai mari exemplare: pentru Deinotherium giganteum Larramendi dă până la 400 cm și 12 t, iar pentru un dinoteriu din Creta, cu rezervă, 410 cm și peste 14 t. Din România nu am găsit descris niciun schelet de Mammut borsoni: cunoaștem un dinte, la Husnicioara, și alte resturi, la Cernătești și în bazinul Baraolt. Mărimea vine din oase găsite în alte țări, în primul rând la Milia (Grecia): media de 410 cm și 16 t se sprijină pe un singur femur, iar o reconstituire compusă din două exemplare de la Milia dă circa 14 t. Un articol de revistă dă 330–350 cm pentru un mascul de la Milia, dar spune că masculii speciei ajungeau la aproape 4 m. Iar scheletul de la Mânzați, 359 cm și 10,3 t, e un singur animal, nu media speciei; sexul și vârsta lui nu sunt stabilite.
Cei 4,5 m care circulă în presă despre scheletul de la Antipa (Historia, Ziarul Națiunea) nu pot fi comparați cu aceste înălțimi. Sunt, probabil, o măsură a scheletului montat, luată într-un loc pe care textele nu-l spun, iar Larramendi notează că multe schelete montate ies prea înalte, fiindcă omoplații sunt așezați prea jos. Apasă butonul de mai sus ca să vezi diferența.
Miocen târziu · dinoteriu
Colții cresc din maxilarul de jos și se curbează în jos; maxilarul de sus n-are niciunul. Pentru scheletul de la Mânzați, din atriul Muzeului Antipa, Larramendi estimează 359 cm la umăr și 10,3 t. Silueta e a lui Deinotherium giganteum.
Pliocen · rudă cu colți lungi
Mai scund decât ceilalți: circa 2,5 m la umăr (media ambelor sexe) și 5,2–6 t după o reconstituire 3D, adică o masă comparabilă cu a unui mascul european obișnuit de mamut lânos. Înălțimea vine dintr-un articol de revistă și dintr-o enciclopedie, deci e cea mai puțin sigură din listă.
Pliocen · mastodont
În România sunt un dinte, la Husnicioara, și alte resturi, la Cernătești și în bazinul Baraolt. Mărimea vine din oase găsite în alte țări; media de 410 cm și 16 t se sprijină pe un singur femur. Silueta e a unui mastodont american.
Pliocen târziu · mamut
Cel mai bine reprezentat în România: Bazinul Dacic, Vâlcea, Dolj, Teleorman. Pentru un schelet din Italia, două echipe au estimat circa 4 m și 10,7–11,4 t. Mamutul de stepă avea aproape aceeași mărime.
Pleistocen · elefant
În România apare în textele citate doar prin două determinări din 1924, la Colentina și Tânganu; nu am găsit descrierea modernă a unei descoperiri. La Neumark-Nord (Germania), o restaurare din doi masculi dă 363 cm și 9,5 t, iar un craniu și un omoplat cu circa 10% mai mari sugerează un mascul de cel puțin 400 cm și circa 13 t.
Pleistocen târziu · mamut
Cel mai mic dintre mamuții mari: circa 315 cm și 6 t la masculul european obișnuit. În România, mai ales fragmente de colți și dinți, păstrate în muzee.
Colții
Niciun colț întreg găsit în România n-are o lungime publicată în sursele citite aici. Cel mai lung colț măsurat vreodată la un proboscidian vine din Grecia, de la o specie ale cărei resturi se găsesc și la noi.
Colțul are 5,02 m: ca să-l acoperi, ai nevoie de 4 oameni de 135 cm, culcați cap la cap.
Forma colților e schematică; lungimea e cea măsurată. Cei de la Milia și Laiatico sunt colți de sus. Lungimile de la Milia sunt măsurate pe exteriorul curbei; sursa nu dă și lungimea în linie dreaptă, doar perechea de 4,39 m e descrisă ca aproape dreaptă. Cel de la Siliștea e un fragment dintr-un colț de jos.
Dinoteriul are doar colți de jos, curbați în jos. Colții unui exemplar de Prodeinotherium, o specie mai mică și mai veche, găsită în Elveția, măsoară 53,5 cm cel stâng și 47,5 cm cel drept; sunt singurii colți de dinoteriu măsurați în sursele citite aici. Pentru Deinotherium adult n-am găsit o lungime publicată.
Un colț de Anancus de 3,71 m, atribuit unui exemplar de la Stoina (Gorj), apare într-o enciclopedie online, fără sursă științifică pe care s-o putem citi; de aceea nu e pe riglă.
Numele
Grigoriu Ștefănescu a dat numele dinoteriului. Sabba Ștefănescu a dat numele unui mamut. Sunt doi oameni diferiți, iar ambele nume au apărut în străinătate.
Grigoriu Ștefănescu (1836–1911) a fost primul profesor de geologie, mineralogie și paleontologie la București. În 1890, Ministerul Instrucțiunii i-a spus că prefectul de Tutova raportase oase mari, găsite la Mânzați. A plecat imediat spre Bârlad, în plină iarnă, la 28 ianuarie; oasele fuseseră deja sparte și împărțite între mai mulți vecini. Săpăturile au ținut ani de zile; în 1906, un restaurator belgian, Louis de Pauw, a montat scheletul la București.
Numele Dinotherium gigantissimum l-a propus în august 1891, la o întâlnire a Societății Geologice a Americii, la Washington. Lucrarea a fost citită în franceză, urmată de un rezumat oral în engleză; textul publicat în volumul din 1892 este în engleză. Numele se bazează pe o măsea primită în 1878 de la Găiceana, care îi păruse prea mare pentru specia cunoscută. Ștefănescu scrie că animalul „may be named” gigantissimum: propunere prudentă, fără planșă și fără specimen-tip desemnat.
Ghidul Muzeului Antipa spune altceva: scheletul e „exemplarul-tip după care ea a fost descrisă”, iar un comunicat din 2013 îl numește „holotip”. În lucrarea din 1892 nu scrie asta, iar două studii recente, din 2008 și 2024, dau Găiceana drept localitatea-tip. Nu am putut verifica dacă monografia din 1895 desemnează un specimen-tip.
Studii recente, din 2024, socotesc numele gigantissimum un sinonim mai nou al lui Deinotherium proavum, specie descrisă de Eichwald din Ucraina; unele baze de date îl trec la Deinotherium giganteum, iar un studiu din 2008 a păstrat numele gigantissimum. Scheletul de la Mânzați rămâne „celebru”, cum îl numește studiul din 2024, iar Antipa îl arată în atrium.
Ghidul muzeului spune că existau indivizi de 5 m înălțime, fără să spună ce măsoară cei 5 m. În schema lui Larramendi, clasa cea mai mare pentru specie, estimată la mai puțin de unul din 100.000 de animale, se oprește la 4,56 m înălțime la umăr, în viață. Nici vârsta și sexul animalului de la Mânzați nu sunt stabilite: Ștefănescu l-a socotit o femelă tânără, Larramendi îl restaurează ca mascul adult, iar un studiu din 2008 îl trece printre adulți.
Sabba Ștefănescu (1857–1931), profesor de paleontologie la București din 1905, a publicat în decembrie 1924, la Paris, o notă scurtă, de circa o pagină, în care numește o măsea de la Tulucești (Galați) „o mutație ancestrală a lui Elephas antiquus”, botezată rumanus. Adaugă că nu insistă deocamdată asupra caracterelor ei. Nu era numele unui mamut.
Mai târziu, numele a fost trecut la genul Mammuthus. Nu toți sunt de acord: un cercetător rus, urmând un studiu din 2008, îl socotește o formă a elefantului cu colți drepți, iar o sinteză din 2023 preia propunerea ca majoritatea exemplarelor timpurii din Eurasia să rămână atribuite doar genului Mammuthus, fără specie.
Nu: numele din România a venit după cele ale mamutului lânos, de sud și de stepă. Ce e adevărat e altceva: cele mai vechi rămășițe de mamut din Europa cu datare sigură vin de la Tulucești și Cernătești.
Patru nume de specii de mamut, în ordinea publicării
Jocul
Opt propoziții. Unele sună a poveste și sunt adevărate; altele sună a lucru știut și nu sunt.
Cele opt propoziții și răspunsurile lor:
De văzut
Muzeele de mai jos păstrează material din România, după textele citite. Nu toate îl expun tot timpul; întreabă înainte de drum.
Nu am găsit informații despre proboscidieni în paginile proprii ale Muzeului Geologic Național și ale muzeelor Universității Babeș-Bolyai din Cluj, așa că nu le-am trecut aici; asta nu înseamnă că nu au piese.
Surse
Hărțile și listele vin din baza de date Paleobiology Database, din lucrări științifice și din texte ale muzeelor și ale presei. Baza de date greșește în câteva locuri: un sit din Ucraina figura în România, unul din Brașov era plasat la 149 km distanță, în Alba, altul avea coordonatele unei localități vecine, iar șase localități erau contopite într-un singur punct. Coordonatele au fost verificate față de numele localităților și corectate; un punct cade în județul pe care sursa îl numește, cu două excepții lângă graniță (Păgaia și Copăceni, la mai puțin de 2 km de ea).
Aproape toate înălțimile și masele sunt estimări pentru animalul viu din Larramendi (2016), inclusiv scheletul de la Mânzați, estimat de el pe baza măsurătorilor lui Ștefănescu. Excepții: elefantul cu colți drepți (Larramendi și colegii, 2017), mamutul de la Scoppito și masa lui Anancus (Romano și colegii, 2022 și 2023), iar înălțimea lui Anancus vine dintr-un articol de revistă și dintr-o enciclopedie. Studiile mai noi citează valorile lui Larramendi, deci nu sunt independente; singurele controale independente sunt reconstituirile 3D ale mamutului de la Scoppito și ale anancusului. Nu am găsit nicio lungime de colț măsurată pe un os întreg din România.
Câteva lucrări importante n-au putut fi deschise, pentru că serverele lor le refuză: studiul paleomagnetic din 2013 din spatele vârstei de 3,2 milioane de ani, descrierea din 2003 a lui Mammuthus rumanus, sinteza lui Codrea din 2008 despre Transilvania și monografia lui Ștefănescu din 1895. Unde ne bazăm pe ele prin altă lucrare, textul o spune.
Unele siluete înfățișează specii înrudite: dinoteriul e Deinotherium giganteum, mastodontul e american, iar cel de la Milia e reconstituit pe baza altor exemplare.
