# Când România hrănea Anglia Zece recolte, două porturi libere și o gură de Dunăre de numai 9 picioare: cum au ajuns Brăila și Galați să trimită sute de mii de quarteri de grâu spre Anglia anilor 1840. Răspuns: Între 1843 și 1852, Dunărea a trimis spre lume, în medie, 439.000 de quarteri de grâu și 564.000 de porumb pe an, în 1.417 nave; Londra le-a plătit cu 50 de șilingi quarterul în 1843, cu 69 de șilingi și 9 pence în anul foametei, 1847, și cu 38 de șilingi și 6 pence în 1851. ## Poarta se deschide (1829–1837) Un tratat de pace desființează monopolul turcesc, iar două orașe de pe Dunăre devin porturi libere. La 14 septembrie 1829, pacea de la Adrianopol dădea Țării Românești și Moldovei libertate deplină de comerț și de navigație pe Dunăre: se terminau monopolul turcesc și obligația de a aproviziona Imperiul otoman, iar Brăila revenea la Țara Românească după aproape trei secole. Au urmat privilegiile: Brăila devine porto-franco în 1836, Galațiul port liber în 1837. Odessa avusese același regim din 1819, iar acum cele două guri dunărene îi luau din corăbii: vapoarele austriece legau deja Viena de Constantinopol, cu escală la Brăila și Galați, iar casele grecești și italiene — Argenti, Ralli, frații genovezi Pedemonte, așezați în 1831 — își făceau flotile proprii. Negustorii nu aveau nevoie de îngăduința nimănui ca să vândă cui dădea mai mult: grânele, vitele și sarea Brăilei plecau spre cel care plătea prețul cel mai bun. Până în 1834, comerțul Principatelor luase o dezvoltare atât de bruscă, încât în Camera Comunelor de la Londra se spunea că Galațiul gonește Odessa de pe piață. > Galațiul devenea marele depozit al tuturor grânelor Dunării și gonea Odessa de pe piață. > — Karl Marx, 1853, despre dovada lui Patrick Stewart în Camera Comunelor (traducere proprie) ## Londra cumpără (1846–1852) Parlamentul taie taxele pe grâul străin, iar prețul pâinii englezești începe să depindă de recoltele de pe Dunăre. Din 1828, Anglia taxa grâul străin după o scară mobilă: 23 de șilingi taxă la prețul de 64, 16 șilingi și 8 pence la 69, un singur șiling de la 73 în sus. Negustorii jucau pe seama salturilor ei, iar pâinea rămânea scumpă. În 1846, Robert Peel, convins de Richard Cobden și de Liga contra Legilor Cerealelor și grăbit de eșecul recoltei de cartofi din Irlanda, a pus capăt istoriei legilor cerealelor prin faimosul act din 1846: taxa maximă scădea pe loc la 10 șilingi sub prețul de 48, iar de la 1 februarie 1849 tot grâul străin intra cu un șiling quarterul. Efectul se citește în prețuri: quarterul de grâu englezesc a costat în medie 54 de șilingi și 8 pence în 1846, 69 de șilingi și 9 pence în 1847, apoi 44 de șilingi și 3 pence în 1849 și 38 de șilingi și 6 pence în 1851. Între timp, freneza grânelor de la sfârșitul anilor 1840 era hrănită mai ales de Marea Neagră. > A pus capăt, de fapt, istoriei legilor cerealelor prin faimosul act din 1846. > — Encyclopaedia Britannica, 1911, articolul Legile cerealelor (traducere proprie) ## Pragul de la Sulina (1836–1861) Toată bogăția Dunării trece printr-o singură gură de fluviu, păzită de ruși și adâncă de numai 9 picioare. La 7 februarie 1836, un ucaz rusesc așeza carantină — în fapt vamă și fort — pe una din insulele gurilor Dunării: vasele erau oprite, percheziționate, taxate, iar cele nesupuse erau duse la Odessa. Negustorii Londrei și Glasgow-ului au umplut Camera Comunelor de petiții. La 20 aprilie 1836, Patrick Stewart le spunea deputaților că nu mai puțin de 5.000 de tone de navigație britanică urmau să fie sechestrate. Iar acuzația că Rusia lasă dinadins necurățată bara Sulinei — singura rută navigabilă spre porturile din interior — a otrăvit relațiile cu cabinetele occidentale până după Războiul Crimeii. Abia Comisia Europeană a Dunării, autorizată prin Tratatul de la Paris din 1856, cu sediul la Galați și cu inginerul-șef Charles Hartley, a domesticit bara: de la 9 picioare în 1856 la 19 în 1871 și 24 în 1900. În 1861, cele 3.084 de vase ale fluviului aveau în medie numai 146 de tone registru. > Navigația britanică, în valoare de nu mai puțin de 5.000 de tone, urma să fie sechestrată și dusă la Odessa. > — Patrick Stewart, Camera Comunelor, 20 aprilie 1836 (traducere proprie) ## Cine a păstrat banii (1831–1900) Grâul pleca pe Dunăre, banii rămâneau în puține mâini: moșii, case comerciale, armatori. Regulamentul Organic îi lăsa țăranului circa 70% din recolta lotului arendat pe moșie, dar veniturile veneau dintr-o agricultură foarte productivă, bazată pe muncă țărănească. Marja comerțului o luau alții: casa Pedemonte rula 14 milioane de lei la începutul anilor 1840, cu un capital de 2,4 milioane. După 1856, cine câștiga cel mai mult era transportul: navlurile de la Galați și Brăila spre porturile Mării Nordului au scăzut de la 50 de șilingi la circa 12 șilingi și 6 pence pe tonă, iar velierele de maximum 200 de tone registru au făcut loc vapoarelor de până la 2.600 de tone. Între 1857 și 1867 intrau pe Dunăre în medie 450.000 de tone pe an, o treime britanice; în 1896 totalul ajunsese la 1.800.000 de tone, trei cincimi britanice. În treizeci de ani, comerțul dunărean s-a înmulțit de patru ori, iar tonajul britanic de opt ori. > Navlurile de la Galați și Brăila spre porturile Mării Nordului au scăzut de la 50 de șilingi la circa 12 șilingi și 6 pence pe tonă. > — Encyclopaedia Britannica, 1902, articolul Dunărea (traducere proprie) ## Fluxurile: recoltă cu recoltă - 1843: Grâu dunărean 430, Porumb dunărean 262, Grâu din Odessa 843, Prețul londonez 50s. 1d., Nave dunărene 1099 - 1844: Grâu dunărean 514, Porumb dunărean 302, Grâu din Odessa 909, Prețul londonez 51s. 3d., Nave dunărene 1384 - 1845: Grâu dunărean 495, Porumb dunărean 282, Grâu din Odessa 1280, Prețul londonez 50s. 10d., Nave dunărene 1296 - 1846: Grâu dunărean 438, Porumb dunărean 500, Grâu din Odessa 1408, Prețul londonez 54s. 8d., Nave dunărene 1555 - 1847: Grâu dunărean 572, Porumb dunărean 938, Grâu din Odessa 2017, Prețul londonez 69s. 9d., Nave dunărene 2215 - 1848: Grâu dunărean 273, Porumb dunărean 436, Grâu din Odessa 1410, Prețul londonez 50s. 6d., Nave dunărene 1123 - 1849: Grâu dunărean 291, Porumb dunărean 591, Grâu din Odessa 1127, Prețul londonez 44s. 3d., Nave dunărene 1175 - 1850: Grâu dunărean 424, Porumb dunărean 273, Grâu din Odessa 980, Prețul londonez 40s. 3d., Nave dunărene 896 - 1851: Grâu dunărean 418, Porumb dunărean 997, Grâu din Odessa 719, Prețul londonez 38s. 6d., Nave dunărene 1668 - 1852: Grâu dunărean 531, Porumb dunărean 1055, Grâu din Odessa 1362, Prețul londonez 40s. 9d., Nave dunărene 1756 ## La Brăila se stabilea prețul grâului Europei — Fals pentru 1843–1852 Între 1843 și 1852, prețul se făcea la Londra, din recoltele englezești și din taxe: 54 de șilingi și 8 pence în 1846, 69 și 9 în 1847, 38 și 6 în 1851. Porturile dunărene luau prețul, nu-l făceau — erau unii dintre furnizorii pieței, alături de Odessa, care a trimis 12.055.000 de quarteri de grâu în zece ani, față de 4.386.000 ai Dunării. Bursa agricolă a Brăilei e o poveste a secolului următor; pentru anii de pe această pagină, niciun document inspectat nu arată că prețul Europei s-ar fi născut pe cheiul Brăilei. ## Țară bogată, oameni săraci — Parțial adevărat Țăranul păstra circa 70% din recolta lotului său, dar grâul de vânzare creștea pe moșie, cu muncă țărănească, iar banii negoțului rămâneau la moșieri, la case ca Pedemonte — 14 milioane de lei rulaj — și la armatori. Zicala însăși n-are origine documentată în sursele inspectate: o folosim ca întrebare, nu ca dovadă. ## Rușii au blocat gurile Dunării dinadins — Nedovedit Documentat e altceva: ucazul din 7 februarie 1836, perchezițiile și taxele, petițiile negustorilor și acuzația de neglijare a barei — sursa însăși spune «incriminare», adică acuzație. Intenția n-o dovedește niciun document inspectat aici: neglijență, neputință sau strategie — dosarul rămâne deschis. ## Surse și metodă - Adrianopol, 14 septembrie 1829: trecere liberă prin Strâmtori; Principatele scapă de obligațiile de grâne către Poartă - Brăila revine la Țara Românească în 1829; statutul porto-franco în 1836 - Galați, port liber în 1837 (revocat în 1882); viceconsulat englez din 1805 - Casa Pedemonte, 1831; flotă proprie în 1839–1840; rulaj de 14 milioane de lei la începutul anilor 1840 - Scara mobilă din 1828: taxă de 23 șilingi la 64, 16 șilingi și 8 pence la 69, un șiling de la 73 în sus - Actul din 1846; un șiling de la 1 februarie 1849; desființarea din 1869 - Grâul englezesc pe quarter, 1843–1852, în principal după T. Smith din Melford - Quarterul: 8 banițe englezești; quarterul de grâu: 480 de livre - Ucazul din 7 februarie 1836; Camera Comunelor, 20 aprilie 1836; cele 5.000 de tone ale lui Stewart - Acuzația de neglijare a barei de la Sulina, singura rută navigabilă; Comisia Europeană după Războiul Crimeii - Sulina: 9 picioare în 1856, 24 în 1900; Hartley conduce lucrările între 1856 și 1872 - Comisia autorizată prin Tratatul de la Paris (1856); sediul fixat la Galați - Țăranii păstrează circa 70% din recolta lotului; venituri din agricultura bazată pe muncă țărănească - Navlurile Galați–Brăila spre Marea Nordului scad de la 50 la 12 șilingi și 6 pence pe tonă - Veliere de maximum 200 de tone registru înlocuite de vapoare de până la 2.600 de tone - 450.000 de tone pe an (o treime britanice) în 1857–1867; 1.800.000 (trei cincimi) în 1896 - Exporturile de grâu și porumb, Dunăre și Odessa, în mii de quarteri, 1843–1852 (tabelul 6) - Media transporturilor Odessei tipărită (1.058) nu corespunde celulelor; site-ul recalculează 1.051 - Jocul vinde la prețurile londoneze reale; capătul de la Brăila e necunoscut, taxa și jetoanele sunt reguli