Ceaiul a mers pe două drumuri

I · Ceaiul

Cuvântul pe care continentul îl împarte cel mai larg

Lingviștii de la Universitatea din Tübingen au strâns, sub numele NorthEuraLex, același vocabular de bază în o sută șapte limbi ale Eurasiei: groenlandeză, tamilă, bască, ainu, ceceană, iakută, română. O mie șaisprezece noțiuni, de la apă și mamă până la a obosi și curcubeu, toate scrise în alfabet fonetic, adică într-o formă în care se pot compara între ele. Ies o sută douăzeci și una de mii șase sute unsprezece de cuvinte, așezate unul lângă altul.

Din toate cele o mie șaisprezece noțiuni, cea asupra căreia continentul cade cel mai larg de acord este ceaiul. O sută șase limbi au un cuvânt pentru el, iar șaptezeci și două dintre ele, răspândite în douăzeci de familii lingvistice fără nicio rudenie între ele, folosesc forme care seamănă atât de bine încât se strâng într-un singur grup.

Explicația e o hartă comercială. Chineza scrie planta cu un singur caracter, 茶, dar îl citește diferit după provincie. Cine a cumpărat ceai pe uscat, prin Asia Centrală, a auzit forma nordică și a luat-o mai departe: chá în persană, çay în turcă, чай în rusă, ceai în română. Cine l-a cumpărat în port, de la negustorii din Fujian, a auzit forma sudică și a dus-o pe mare: thee în neerlandeză, apoi tea, thé, Tee, te. Șaptezeci și patru de limbi din bază sunt pe drumul de uscat și douăzeci și opt pe cel de apă.

Româna e pe drumul caravanelor, ca toată jumătatea răsăriteană a continentului. Iar polona și lituaniana au un al treilea răspuns, herbata și arbata, din latina farmaciștilor, herba thea, iarba de ceai: acolo planta a intrat prin spițerie, nu prin negoț.

Exploratorul

Scrie un cuvânt românesc

Câmpul caută printre toate cele o mie șaisprezece noțiuni, după cuvântul românesc sau după cel englezesc. Harta se reface la fiecare alegere, culorile arată grupurile de forme care seamănă între ele, iar cuvintele care nu mai încap rămân puncte. Treci cu degetul sau cu cursorul peste hartă ca să afli ce limbă e fiecare.

II · Calendarul

După ceai vin lunile anului

Clasamentul noțiunilor pe care continentul le împarte cel mai larg e condus de ceai, iar imediat sub el stau, una după alta, lunile calendarului roman. Martie e în aceeași formă în șaizeci și șase de limbi, aprilie și mai în șaizeci, august și februarie în cincizeci și opt, octombrie în cincizeci și patru. Nume de zei și de împărați latini, purtate până în Kamciatka de un sistem administrativ de împărțit anul.

Restul clasamentului e făcut din aceeași materie. Meșterul și ziarul, crucea, iar puțin mai jos sarea, masa și supa. Sunt lucruri care au circulat cu negustorii, cu misionarii și cu tiparul, și care au ajuns în limbi noi purtându-și numele cu ele.

Nimic din ce se află sus în clasament nu e moștenit. Continentul nu împarte cuvintele pe care le are de la strămoși, ci cuvintele pe care le-a cumpărat unul de la altul.

III · Cucul

Singura excepție e o pasăre

Undeva printre primele locuri din clasament stă o noțiune care nu a fost cumpărată de nimeni. O sută cinci limbi din bază au un nume pentru cuc, iar șaptezeci și trei dintre ele, din treisprezece familii, îl numesc aproape la fel.

Finlandeza spune käki, maghiara kakukk, germana Kuckuck, franceza coucou, galeza cwcw, turca guguk, rusa кукушка, groenlandeza kukkooq, itelmena din Kamciatka ӄэӄуӄ, basca kuku, româna cuc. Basca nu e rudă cu nimeni, itelmena e la unsprezece mii de kilometri de ea, iar amândouă au ajuns la aceeași silabă.

Nu e nici moștenire, nici împrumut. E o pasăre care își strigă numele de două ori, primăvara, destul de tare cât să fie auzită prin toată emisfera nordică, iar limbile o notează cu sunetele pe care le au la îndemână. Când oamenii nu au de unde să ia un cuvânt, îl fac, și îl fac din același material.

IV · Ce nu se împarte

Despre curcubeu nu cade nimeni de acord

Clasamentul are și o coadă, iar coada e mult mai lungă decât capul. La jumătatea celor o mie șaisprezece noțiuni, cel mai mare grup de forme asemănătoare acoperă sub o zecime din limbi. Cinci sute douăzeci și una de noțiuni sunt sub acest prag.

Lista e aproape omogenă. A se însănătoși, a se grăbi, a luci, a amăgi, uneori, a se îmbolnăvi, a scânteia, a obosi. Sunt lucruri care se petrec în corpul sau în capul cuiva și pe care nu le poți arăta cu degetul ca să întrebi cum le zice vecinul.

Un obiect călătorește cu numele lui, fiindcă cine cumpără ceai cumpără și cuvântul. Oboseala nu se vinde. Fiecare limbă și-a construit-o din ce avea în casă, de obicei dintr-o imagine luată din altă parte, iar imaginile alese nu se potrivesc între ele.

Singurul lucru din listă pe care îl poți arăta cu degetul e și cazul cel mai frapant. O sută șaizeci și două de noțiuni din bază au un cuvânt în toate cele o sută șapte limbi, iar dintre ele cea mai sfărâmată e curcubeul: optzeci și patru de grupuri de forme, cu mult înaintea următoarei. Un curcubeu se vede din trei județe deodată și nu l-a cumpărat nimeni de la nimeni, așa că fiecare limbă l-a descris pe cont propriu, iar descrierile nu seamănă.

V · Româna

Cine îi seamănă cel mai mult românei

Aceeași bază permite o întrebare mai mică. Din cele o mie șaisprezece noțiuni, în câte folosește româna un cuvânt care seamănă cu al altei limbi anume. Ordinea de sus e cea așteptată, și primele șase locuri sunt toate romanice.

Locul șapte e partea interesantă. Bulgara vine înaintea francezei, iar croata e la mică distanță în urma ei. Româna a stat o mie de ani într-o vecinătate slavă și a luat de acolo un strat de cuvinte care acoperă exact lucrurile pe care le faci cu mâinile și cu gospodăria.

Sunt unelte, boli, animale de baltă și stări sufletești: lopata, sania, mătura, cârligul, rana, leacul, veverița, lebăda, știuca, gâsca, duhul, glasul, vina, vesel, leneș, slab. Nimic din ce ține de curte, de vecini și de necazuri nu a rămas latinesc.

Aici sunt corpul, numărătoarea, animalele de fermă și scrisul. Se vede limpede ce a ținut latina și ce a cedat: a măsura, a calcula, a scrie, a cumpăra, a vinde, vaca, taurul, peștele, furnica, fânul, fierul, numele, poporul, numărul, brațul.

Ultima listă cere prudență, fiindcă o parte din ea e limita metodei, nu istoria limbii. Româna spune apă acolo unde latina spunea aqua, și cele două chiar sunt același cuvânt, doar că sunetul kʷ a devenit p pe drum, iar o măsură care compară consoane nu are cum să treacă peste o asemenea distanță. Același lucru se întâmplă cu limbă față de lingua. În alte cazuri însă româna chiar stă singură, fiindcă a păstrat un cuvânt pe care restul familiei l-a schimbat, sau fiindcă l-a luat din substratul dinaintea latinei.

VI · Insulele

Când vecinul bate ruda

Dacă întrebi, pentru fiecare limbă din bază, care îi e cea mai apropiată dintre celelalte o sută șase, aproape toate răspund printr-o rudă. Douăsprezece răspund printr-o limbă din altă familie.

Pentru nouă dintre ele răspunsul era dinainte scris, fiindcă nu au nicio rudă în bază: basca, georgiana, coreeana, japoneza, ainu, nivha, keta, burușaski și chineza sunt singurele reprezentante ale familiilor lor. Întrebarea capătă sens abia la celelalte trei.

Maghiara e cazul cel mai limpede. Are douăzeci și cinci de rude uralice în bază, printre care hantî și mansi, de dincolo de Urali, iar limba cu care împarte cele mai multe cuvinte de zi cu zi e slovaca. Lezghina, din Daghestan, își lasă în urmă cele cinci rude nah-daghestaniene și răspunde azera. Itelmena, din Kamciatka, o lasă în urmă pe ciukotcă și răspunde rusa, adică limba care a ajuns acolo ultima.

Toate trei sunt limbi mici, prinse între vecini mari, iar vocabularul acesta e cel de fiecare zi, unde cuvintele se schimbă cel mai ușor. Într-o listă de cuvinte alese anume pentru cât de greu se împrumută, maghiara ar răspunde mansi.