Lapte din lactem

Lactem a dat lapte, noctem a dat noapte, factum a dat fapt. Toate trei au trecut prin aceeași schimbare: grupul ct a devenit pt. Fiecare cuvânt a suferit și alte schimbări, iar niciuna nu depinde de sensul cuvântului. O schimbare de sunet depinde de sunetele învecinate și se produce oriunde sunt îndeplinite aceleași condiții.

Ordinea contează. În caballum, dacă simplifici consoana dublă înainte ca l-ul dintre vocale să devină r, ajungi la car. Dacă lași ll-ul întreg până după aplicarea celeilalte reguli, ajungi la cal.

Cele douăzeci și patru de reguli

Fiecare regulă se aplică în toate pozițiile potrivite din cuvânt deodată. Exemplul arată un cuvânt din joc unde regula intră în lucru.

• -m, -s → –terminația cadem și s de la capătul cuvântului nu se mai aud în latina târzie.lupum → lup
• -u → –-u final cadeSe pierde după o consoană singură, dar rămâne după grupuri ca -dr- (codru) și după vocală (bou).lupum → lup
• -a → -ă-a final devine -ăA-ul final neaccentuat se reduce la vocala centrală ă.casam → casă
• ct → ptct devine ptConsoana articulată în fundul gurii este înlocuită de una articulată pe buze. Același lactem a dat latte în italiană, leche în spaniolă și lait în franceză.lactem → lapte
• gn → mngn devine mnTot o înlocuire cu o consoană articulată pe buze, de data aceasta nazală.pugnum → pumn
• x → psx devine psLitera x nota sunetele cs, iar c-ul devine p ca în grupul ct.coxam → coapsă
• qu → pqu devine pGrupul, articulat cu buzele rotunjite, se reduce la p: aqua, equa, quattuor.aquam → apă
• CC → Cconsoana dublă se simplificăLatina deosebea anus de annus prin lungimea consoanei. Româna a renunțat la această deosebire.vallem → vale
• VlV → VrVl între vocale devine rNumai l-ul simplu. Ll-ul nu suferă schimbarea, și de aceea contează ordinea în care aplici cele două reguli.salem → sare
• VbV, VvV → VVb și v cad între vocaleConsoana slăbește între vocale până dispare cu totul.ovum → ou
• VV → Vdouă vocale identice se contopescDupă ce cade o consoană, cele două vocale rămase alături se contopesc într-una singură.caballum → cal
• o → oao accentuat devine oaDoar când în silaba următoare vine a, ă sau e. De aceea avem poartă, dar porți.portam → poartă
• e → iee accentuat devine ieVocala scurtă accentuată se diftonghează: apare un i înaintea ei.pellem → piele
• e → iae accentuat devine iaAceeași diftongare; cu a sau ă în silaba următoare, al doilea element este a.petram → piatră
• a → â / _m, na devine â lângă nazalăÎnaintea unei consoane nazale, a se închide spre vocala centrală â.campum → câmp
• e → i / _m, ne devine i lângă nazalăVocala e se închide la i: dentem dă dinte, bene dă bine.lentem → linte
• o → u / _m, no devine u lângă nazalăAceeași închidere înaintea nazalei: pontem dă punte.pontem → punte
• ĭ → ei scurt devine eLatina deosebea un i lung de unul scurt. Diferența exista în pronunțare, deși scrisul n-o marca, iar i-ul scurt a devenit e. Rezultatul a putut trece apoi prin alte schimbări: lingua a dat limbă.siccum → sec
• ae → eae devine eDiftongul clasic se reduce la o vocală simplă în latina vorbită târzie.caelum → cer
• h → –h dispareNu se mai pronunța de secole când s-a format româna; scrisul îl păstra din obișnuință.herbam → iarbă
• CVC → CCvocala neaccentuată cadeVocala din silaba neaccentuată, dinaintea lui l, r sau n, se pierde cu totul: oculum devine oclu.merulam → mierlă
• cl → chi, gl → ghicl și gl se înmoaieL-ul devine i, iar consoana dinaintea lui se palatalizează.oculum → ochi
• li → ili înaintea unei vocale devine iL-ul dispare, iar i-ul rămâne ca element al diftongului.filium → fiu
• ti → țti înaintea unei vocale devine țT-ul se palatalizează înaintea lui i și dă africata ț.pretium → preț

Toate cele patruzeci de derivări

Forma latină este cea de acuzativ, fiindcă din ea coboară cuvântul românesc. Lanțul arată cel mai scurt șir de reguli care duce de la etimon la cuvântul de azi.

• lupum → lupu → lup
• casam → casa → casălat. casam, „colibă”În latina clasică, casa era coliba, nu locuința de piatră; aceea era domus, care s-a pierdut din română.
• focum → focu → foclat. focum, „vatră”Vatra era în mijlocul casei, iar ignis, cuvântul latinesc pentru flacără, a dispărut din română.
• lactem → lacte → lapte
• factum → factu → faptu → fapt
• coctum → coctu → coptu → coptlat. coctum, „copt, fiert”
• pugnum → pugnu → pumnu → pumn
• aquam → aqua → aquă → apă
• vallem → valle → vale
• annum → annu → anu → an
• salem → sale → sare
• gulam → gula → gulă → gurălat. gulam, „gâtlej, poftă de mâncare”În română, numele s-a extins de la gâtlej la gură, iar os, oris, cuvântul clasic pentru gură, a dispărut.
• ovum → ovu → ou
• caballum → caballu → cabalu → caalu → calu → callat. caballum, „cal de povară, gloabă”Caballus era calul prost, de muncă. Masculinul equus n-a lăsat urmaș moștenit în limbile romanice, deși femininul equa a dat românescul iapă.
• portam → porta → portă → poartă
• florem → flore → floare
• solem → sole → sore → soare
• noctem → nocte → nopte → noapte
• coxam → coxa → coxă → copsă → coapsălat. coxam, „șold”
• pellem → pelle → pele → piele
• ferrum → ferru → feru → fieru → fier
• petram → petra → petră → piatrălat. petram, „stâncă”
• campum → campu → câmpu → câmp
• lanam → lana → lană → lână
• lentem → lente → linte
• pontem → ponte → puntelat. pontem, „pod”Pod a intrat mai târziu din slavă, iar punte s-a specializat pe podul îngust, de trecut pe jos.
• montem → monte → munte
• siccum → siccu → sicu → secu → seclat. siccum, „uscat”
• nigrum → nigru → negru
• lignum → lignu → limnu → lemnu → lemn
• caelum → caelu → celu → ceru → cer
• cognatum → cognatu → comnatu → cumnatu → cumnatlat. cognatum, „rudă de sânge”Româna a îngustat sensul de la ruda de sânge la ruda prin alianță.
• herbam → herba → herbă → hiarbă → iarbă
• filium → filiu → fiiu → fiu
• pretium → pretiu → prețu → preț
• merulam → merula → merulă → mierulă → mierlă
• trifolium → trifoliu → trifoiu → trifoi
• scandulam → scandula → scandulă → scandură → scândurălat. scandulam, „șindrilă”
• directum → directu → direptu → dreptu → dreptlat. directum, „drept, direct”
• oculum → oculu → oclu → ochiu → ochi

Înapoi la joc

Cum am verificat

Niciuna dintre cele patruzeci de derivări nu este scrisă de mână. Fiecare formă intermediară din pagină este rezultatul aplicării regulii indicate alături, de către același motor de reguli pe care îl folosești când te joci. Numărul de pași dat ca minim este cel mai scurt șir găsit prin căutare în lățime, până la opt reguli.

Jocul aplică regulile formelor scrise, iar schimbările istorice au afectat pronunțarea. Scrisul latinesc nu marchează accentul și nici lungimea vocalelor, deși amândouă influențează evoluția unei vocale: regula „i scurt devine e” se aplică aici oricărui i, fiindcă din scris nu se vede care era scurt. La fel, jocul acceptă orice ordine care ajunge la cuvântul căutat, în timp ce cronologia reală a schimbărilor este fixă și stabilită în manuale. Lanțurile de aici reconstituie rezultatul, pentru cititor, fără să dateze etapele.

Cuvintele moștenite coboară de regulă din forma de acuzativ, nu din nominativul de dicționar; de aceea pornim de la lupum, iar nu de la lupus. Excepțiile sunt cunoscute: om continuă nominativul homo, iar la neutre cele două forme coincideau oricum.

Pentru a verifica dacă regulile se aplică și dincolo de cuvintele alese aici, le-am dat o listă independentă: cele 660 de cuvinte românești pe care Wiktionary le dă ca moștenite direct din latină, al căror etimon este indicat fără verigi intermediare și într-o formă din care motorul poate porni. Pentru 152 dintre ele regulile produc exact forma românească, printre care fugă, turmă, bine, coastă, lână, lingură, piedică și mire. Restul cer schimbări pe care aceste douăzeci și patru de reguli nu le acoperă sau pleacă de la un nominativ prea depărtat de forma din care coboară cuvântul — lac pentru lapte, nox pentru noapte.

Surse

• Wiktionary, ediția engleză — etimoanele latinești, lanțurile de moștenire și glosele. Conținut sub licența CC BY-SA 4.0.
• Marius Sala, De la latină la română, Univers Enciclopedic, București, 1998 — descrierea de referință a schimbărilor fonetice folosite aici.
• Alexandru Rosetti, Istoria limbii române de la origini până la începutul secolului al XVII-lea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986 — tratamentul detaliat al grupurilor consonantice și al vocalelor înaintea nazalelor.