# Lapte din lactem

Cuvintele moștenite din latină au ajuns la forma de azi prin schimbări regulate de sunet. Jocul cuprinde douăzeci și patru dintre ele: aplică-le, în orice ordine care duce la rezultat, și obține patruzeci de cuvinte românești din etimoanele lor latinești.

*Lactem* a dat *lapte*, *noctem* a dat *noapte*, *factum* a dat *fapt*. Toate trei au trecut prin aceeași schimbare: grupul *ct* a devenit *pt*. Fiecare cuvânt a suferit și alte schimbări, iar niciuna nu depinde de sensul cuvântului. O schimbare de sunet depinde de sunetele învecinate și se produce oriunde sunt îndeplinite aceleași condiții.

Ordinea contează. În *caballum*, dacă simplifici consoana dublă înainte ca *l*-ul dintre vocale să devină *r*, ajungi la *car*. Dacă lași *ll*-ul întreg până după aplicarea celeilalte reguli, ajungi la *cal*.

## Cele douăzeci și patru de reguli

- **-m, -s → –** — terminația cade. *m* și *s* de la capătul cuvântului nu se mai aud în latina târzie. (lupum → lup)
- **-u → –** — *-u* final cade. Se pierde după o consoană singură, dar rămâne după grupuri ca *-dr-* (codru) și după vocală (bou). (lupum → lup)
- **-a → -ă** — *-a* final devine *-ă*. *A*-ul final neaccentuat se reduce la vocala centrală *ă*. (casam → casă)
- **ct → pt** — *ct* devine *pt*. Consoana articulată în fundul gurii este înlocuită de una articulată pe buze. Același *lactem* a dat *latte* în italiană, *leche* în spaniolă și *lait* în franceză. (lactem → lapte)
- **gn → mn** — *gn* devine *mn*. Tot o înlocuire cu o consoană articulată pe buze, de data aceasta nazală. (pugnum → pumn)
- **x → ps** — *x* devine *ps*. Litera *x* nota sunetele *cs*, iar *c*-ul devine *p* ca în grupul *ct*. (coxam → coapsă)
- **qu → p** — *qu* devine *p*. Grupul, articulat cu buzele rotunjite, se reduce la *p*: *aqua*, *equa*, *quattuor*. (aquam → apă)
- **CC → C** — consoana dublă se simplifică. Latina deosebea *anus* de *annus* prin lungimea consoanei. Româna a renunțat la această deosebire. (vallem → vale)
- **VlV → VrV** — *l* între vocale devine *r*. Numai *l*-ul simplu. *Ll*-ul nu suferă schimbarea, și de aceea contează ordinea în care aplici cele două reguli. (salem → sare)
- **VbV, VvV → VV** — *b* și *v* cad între vocale. Consoana slăbește între vocale până dispare cu totul. (ovum → ou)
- **VV → V** — două vocale identice se contopesc. După ce cade o consoană, cele două vocale rămase alături se contopesc într-una singură. (caballum → cal)
- **o → oa** — *o* accentuat devine *oa*. Doar când în silaba următoare vine *a*, *ă* sau *e*. De aceea avem *poartă*, dar *porți*. (portam → poartă)
- **e → ie** — *e* accentuat devine *ie*. Vocala scurtă accentuată se diftonghează: apare un *i* înaintea ei. (pellem → piele)
- **e → ia** — *e* accentuat devine *ia*. Aceeași diftongare; cu *a* sau *ă* în silaba următoare, al doilea element este *a*. (petram → piatră)
- **a → â / _m, n** — *a* devine *â* lângă nazală. Înaintea unei consoane nazale, *a* se închide spre vocala centrală *â*. (campum → câmp)
- **e → i / _m, n** — *e* devine *i* lângă nazală. Vocala *e* se închide la *i*: *dentem* dă *dinte*, *bene* dă *bine*. (lentem → linte)
- **o → u / _m, n** — *o* devine *u* lângă nazală. Aceeași închidere înaintea nazalei: *pontem* dă *punte*. (pontem → punte)
- **ĭ → e** — *i* scurt devine *e*. Latina deosebea un *i* lung de unul scurt. Diferența exista în pronunțare, deși scrisul n-o marca, iar *i*-ul scurt a devenit *e*. Rezultatul a putut trece apoi prin alte schimbări: *lingua* a dat *limbă*. (siccum → sec)
- **ae → e** — *ae* devine *e*. Diftongul clasic se reduce la o vocală simplă în latina vorbită târzie. (caelum → cer)
- **h → –** — *h* dispare. Nu se mai pronunța de secole când s-a format româna; scrisul îl păstra din obișnuință. (herbam → iarbă)
- **CVC → CC** — vocala neaccentuată cade. Vocala din silaba neaccentuată, dinaintea lui *l*, *r* sau *n*, se pierde cu totul: *oculum* devine *oclu*. (merulam → mierlă)
- **cl → chi, gl → ghi** — *cl* și *gl* se înmoaie. *L*-ul devine *i*, iar consoana dinaintea lui se palatalizează. (oculum → ochi)
- **li → i** — *li* înaintea unei vocale devine *i*. *L*-ul dispare, iar *i*-ul rămâne ca element al diftongului. (filium → fiu)
- **ti → ț** — *ti* înaintea unei vocale devine *ț*. *T*-ul se palatalizează înaintea lui *i* și dă africata *ț*. (pretium → preț)

## Toate cele patruzeci de derivări

Forma latină este cea de acuzativ, fiindcă din ea coboară cuvântul românesc. Lanțul arată cel mai scurt șir de reguli care duce de la etimon la cuvântul de azi.

- lupum → lupu → lup
- casam → casa → casă — lat. *casam*, „colibă”. În latina clasică, *casa* era coliba, nu locuința de piatră; aceea era *domus*, care s-a pierdut din română.
- focum → focu → foc — lat. *focum*, „vatră”. Vatra era în mijlocul casei, iar *ignis*, cuvântul latinesc pentru flacără, a dispărut din română.
- lactem → lacte → lapte
- factum → factu → faptu → fapt
- coctum → coctu → coptu → copt — lat. *coctum*, „copt, fiert”.
- pugnum → pugnu → pumnu → pumn
- aquam → aqua → aquă → apă
- vallem → valle → vale
- annum → annu → anu → an
- salem → sale → sare
- gulam → gula → gulă → gură — lat. *gulam*, „gâtlej, poftă de mâncare”. În română, numele s-a extins de la gâtlej la gură, iar *os, oris*, cuvântul clasic pentru gură, a dispărut.
- ovum → ovu → ou
- caballum → caballu → cabalu → caalu → calu → cal — lat. *caballum*, „cal de povară, gloabă”. *Caballus* era calul prost, de muncă. Masculinul *equus* n-a lăsat urmaș moștenit în limbile romanice, deși femininul *equa* a dat românescul *iapă*.
- portam → porta → portă → poartă
- florem → flore → floare
- solem → sole → sore → soare
- noctem → nocte → nopte → noapte
- coxam → coxa → coxă → copsă → coapsă — lat. *coxam*, „șold”.
- pellem → pelle → pele → piele
- ferrum → ferru → feru → fieru → fier
- petram → petra → petră → piatră — lat. *petram*, „stâncă”.
- campum → campu → câmpu → câmp
- lanam → lana → lană → lână
- lentem → lente → linte
- pontem → ponte → punte — lat. *pontem*, „pod”. *Pod* a intrat mai târziu din slavă, iar *punte* s-a specializat pe podul îngust, de trecut pe jos.
- montem → monte → munte
- siccum → siccu → sicu → secu → sec — lat. *siccum*, „uscat”.
- nigrum → nigru → negru
- lignum → lignu → limnu → lemnu → lemn
- caelum → caelu → celu → ceru → cer
- cognatum → cognatu → comnatu → cumnatu → cumnat — lat. *cognatum*, „rudă de sânge”. Româna a îngustat sensul de la ruda de sânge la ruda prin alianță.
- herbam → herba → herbă → hiarbă → iarbă
- filium → filiu → fiiu → fiu
- pretium → pretiu → prețu → preț
- merulam → merula → merulă → mierulă → mierlă
- trifolium → trifoliu → trifoiu → trifoi
- scandulam → scandula → scandulă → scandură → scândură — lat. *scandulam*, „șindrilă”.
- directum → directu → direptu → dreptu → drept — lat. *directum*, „drept, direct”.
- oculum → oculu → oclu → ochiu → ochi

## Cum am verificat

Niciuna dintre cele patruzeci de derivări nu este scrisă de mână. Fiecare formă intermediară din pagină este rezultatul aplicării regulii indicate alături, de către același motor de reguli pe care îl folosești când te joci. Numărul de pași dat ca minim este cel mai scurt șir găsit prin căutare în lățime, până la opt reguli.

Jocul aplică regulile formelor scrise, iar schimbările istorice au afectat pronunțarea. Scrisul latinesc nu marchează accentul și nici lungimea vocalelor, deși amândouă influențează evoluția unei vocale: regula „*i* scurt devine *e*” se aplică aici oricărui *i*, fiindcă din scris nu se vede care era scurt. La fel, jocul acceptă orice ordine care ajunge la cuvântul căutat, în timp ce cronologia reală a schimbărilor este fixă și stabilită în manuale. Lanțurile de aici reconstituie rezultatul, pentru cititor, fără să dateze etapele.

Cuvintele moștenite coboară de regulă din forma de acuzativ, nu din nominativul de dicționar; de aceea pornim de la *lupum*, iar nu de la *lupus*. Excepțiile sunt cunoscute: *om* continuă nominativul *homo*, iar la neutre cele două forme coincideau oricum.

Pentru a verifica dacă regulile se aplică și dincolo de cuvintele alese aici, le-am dat o listă independentă: cele 660 de cuvinte românești pe care Wiktionary le dă ca moștenite direct din latină, al căror etimon este indicat fără verigi intermediare și într-o formă din care motorul poate porni. Pentru 152 dintre ele regulile produc exact forma românească, printre care *fugă*, *turmă*, *bine*, *coastă*, *lână*, *lingură*, *piedică* și *mire*. Restul cer schimbări pe care aceste douăzeci și patru de reguli nu le acoperă sau pleacă de la un nominativ prea depărtat de forma din care coboară cuvântul — *lac* pentru *lapte*, *nox* pentru *noapte*.

## Surse

- Wiktionary, ediția engleză — etimoanele latinești, lanțurile de moștenire și glosele. Conținut sub licența CC BY-SA 4.0.
- Marius Sala, *De la latină la română*, Univers Enciclopedic, București, 1998 — descrierea de referință a schimbărilor fonetice folosite aici.
- Alexandru Rosetti, *Istoria limbii române de la origini până la începutul secolului al XVII-lea*, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986 — tratamentul detaliat al grupurilor consonantice și al vocalelor înaintea nazalelor.

https://mariuscomper.uk/lapte-din-lactem/