# Marele Foc din 1847 Duminică, în ziua de Paști, un copil trage cu pistolul în curtea casei Drugănescu, lângă Sfântul Dumitru. Austrul duce scânteia peste acoperișurile de șindrilă și, trei zile și trei nopți, arde centrul comercial al orașului: 1.850 de clădiri, 12 biserici, 20.000 de oameni fără adăpost. Topografii au măsurat arsura la 158.730 de stânjeni pătrați și au desenat-o pe plan — noi am pus planul pe harta de azi. Pe scurt: focul a pornit la prânz din strada Franceză și s-a întins spre răsărit, din zona casei Drugănescu până dincolo de Lucaci și Ceauș Radu. Georgescu descrie întinderea ca pe o „zonă triunghiulară cu vârful în casa amintită”. Hanul lui Manuc a scăpat, Bărăția a ars prima, iar orașul s-a reconstruit pe trei ocoale cu reguli noi. Mai jos cauți strada și vezi dacă a ars a ta. ## Harta arsurii Pata roșie e arsura măsurată de Borroczyn și Schweder în zilele de după foc, pusă pe străzile de azi: 62 de puncte culese de pe hașura planului. Steluța e scânteia — casa Drugănescu de lângă Sfântul Dumitru. Butonul „Planul 1847” așază reproducerea planului dedesubt. ### Scânteia Prânzul Paștelui, strada Franceză: un foc de pistol tras de un copil în curtea cluceresei Drugănescu, lângă Sfântul Dumitru. Steluța arată locul — casa de unde avea să pornească focul. ### Duminica Austrul duce focul spre răsărit peste Lipscani, Bărăție, Sfântul Gheorghe. Spre seară, scrie Crutzescu, strada Franceză e „un râu de foc”. Pata roșie e tot ce-a măsurat topograful: de la Sfântul Dumitru până dincolo de Ceauș Radu. ### Locurile Unsprezece locuri cu verdict: Bărăția a ars prima, Sfântul Dumitru n-a prins foc „dar în preajma-i focul ardea”, Hanul lui Manuc a rămas în picioare la marginea de sud. Punctele verzi au scăpat, cele roșii au ars. ### Planul Situations Plan — planul arsului desenat de maiorul Borroczyn împreună cu Edward Schweder, litografiat de Weiner. Hașura lui e sursa poligonului roșu; socoteala din cartuș — 686 + 1.142 + 10 + 12 — e bilanțul oficial. Poligonul e cel măsurat de topografi în aprilie 1847, nu o reconstituire: 66,9 hectare brute, cu străzi și piețe cu tot. Punctele arată verdictul locului — clădirile de zid dinăuntru au scăpat adesea, cum a scăpat biserica Mântuleasa înconjurată de jar. ## De ce a ars un oraș întreg într-o zi Trei lucruri au ars Bucureștii în 1847: lemnul, înghesuiala și vântul. Orașul era de lemn și șindrilă: case cu tavane de lemn, prăvălii lipite una de alta, acoperișuri de șindrilă pe care scânteile le aprindeau ca pe iască. În centrul comercial — Lipscani, Bărăție, Sfântul Gheorghe — prăvăliile și casele erau „foarte înghesuite”, scrie Georgescu; focul trecea de pe un acoperiș pe altul fără să atingă pământul. Vântul s-a numit austru: „suflarea furtunoasă a austrului”, după Vestitorul românesc, a sprijinit focul de la primul ceas. Pann, care a văzut focul, îl arată cum „se-ntărta cu groază” și azvârlea flăcări peste nouă case odată. Direcția lui a hotărât harta: spre răsărit și miazănoapte, în două fâșii — una „până la Delea spre răsărit”, alta care „spre miazănoapte mergea cumplit”. Iar stingerea era cu găleata și pompa de mână: tulumbagii și soldații garnizoanei au oprit prăpădul să înghită tot orașul, dar în mahalalele mărginașe, cu case răsfirate prin curți întinse, focul s-a oprit mai mult singur, „nemaiavând nutreț”. Abia peste decenii avea să se înalțe Foișorul de Foc. ## Cele trei zile, pe rând Scânteia, vântul și cenușa: trei capitole din Vestitor, Pann, Georgescu și Severeanu. ### Scânteia: un pistol tras de Paști Casa cluceresei Drugănescu, strada Franceză, lângă Sfântul Dumitru — și obiceiul copiilor de a trage cu pistolul de sărbători. Focul a izbucnit „la un ceas după amiază”, scrie Vestitorul românesc, de la casa cluceresei Drugănescu, lângă metohul Episcopiei Buzăului de la biserica Sfântul Dumitru. După C. Mano, un foc de pistol tras de fiul Ciuceresei a aprins casa; după obiceiul locului, copiii trăgeau focuri de pușcă în ziua de Paști. Crutzescu păstrează varianta de familie: băiatul de 11 ani, Costache, își făcuse pistol dintr-o cheie mare umplută cu iarbă de pușcă — pistolul a luat foc lângă ferestrele salonului, perdeaua s-a aprins, de la perdea tavanul de lemn, și-n curând ardea toată casa. Orele nu coincid, iar noi păstrăm deosebirea dintre ele: toaca de unsprezece chema la slujba de prânz, alarma — clopotele — s-a dat la 12, iar Vestitorul așază izbucnirea „la un ceas după amiază”. Trei ore din trei guri — slujba, alarma și focul care se făcea mare. Cert e că vântul bătea deja vijelie când s-a aprins șindrila. - 13:00: izbucnirea, după Vestitor - 12:00: alarma, după Severeanu - 11:00: toaca, după Pann ### Vântul: trei zile și trei nopți Austrul întinde focul spre răsărit — Vergu, Lucaci, Udricani — și orașul arde până nu mai are ce. Duminică spre seară ardea tot centrul: „strada Franceză e un râu de foc care cuprinde mahalaua, apoi mahalale învecinate”, scrie Crutzescu. Pann înșiră înaintarea în versuri: „Și Bărăția o coprinsese, ca un balaur o mistuia. D-aci la Vergu se văzu pripită, prin tot ocolul grozav aprins, d-aci Lucaci ca-ntr-o clipă, și Udricanii ardea nestins.” Prima biserică mistuită a fost Bărăția; Sfântul Dumitru, de unde pornise totul, „nu s-aprinsese — în preajma-i focul încă ardea”. Focul a ținut „trei zile și trei nopți” și s-a stins singur la marginea orașului, unde casele răsfirate nu-i mai dădeau nutreț. Au ars 1.850 de clădiri — 686 de case, 1.142 de prăvălii, 10 hanuri și 12 biserici — și 20.000 de oameni au rămas fără adăpost. Morți au fost 15, toți numiți în Vestitor: Agatia cu Maria și cei doi copii ai ei (biserica Stelei), dragomanul Balotă cu Ana, Irina de 8 ani și Dumitru (Hanul Papazoglu), preoteasa Ioana (Sfântul Gheorghe Vechi), calfa de pantofari Ioan, Catinca bucătăreasa cu Manda, Ilinca și o femeie necunoscută (mahalaua Lucaci) și cârciumarul Stan (mahalaua Ceauș Radu). Linia de sud a focului trece pe lângă Hanul lui Manuc: hanul de zid a rămas în picioare, iar ulița Franceză a ars numai pe partea stângă. Tot pe margine au rămas Colțea la nord și Stavropoleos la apus — austrul împingea focul spre răsărit, nu înapoi spre Podul Mogoșoaiei. Morții numiți: Agatia · Maria + 2 copii · Balotă · Ana · Irina (8 ani) · Dumitru · Ioana · Ioan · Catinca · Manda · Ilinca · o necunoscută · Stan - 3: zile și trei nopți de foc - 15: morți, toți numiți - 12: biserici arse ### După: ocoale, aliniamente și nedreptate Orașul se reconstruiește pe trei ocoale cu reguli noi — iar banii ajung primii la cei tari. Ajutorul s-a adunat greu și s-a împărțit strâmb. Domnitorul Bibescu a deschis lista cu 6.000 de galbeni, autoritățile au fost obligate la 2.200.000 de lei, iar 3.560 de oameni au subscris 3.489.370 de lei; la urmă, Catalogul din 1848 numără 2.887 de păgubiți ajutați cu 3.195.759 de lei. Dar sumele „au variat de la 4.000 de lei până la 150”, scrie Georgescu — și o chilă de grâu costa 115 lei. Unii și-au mărit despăgubirile prin intervenții, de la 300 la 3.500; câțiva meseriași săraci n-au mai venit să-și ia banii, „mult prea mici”, dând refuzului „caracterul unui protest împotriva spiritului părtinitor în care se făcuse împărțirea”. Între timp, Sfatul a împărțit orașul ars în trei ocoale, cu reguli de zidire după ocol — hotărârea le trasează pe repere, „de pe Podul Mogoșoaiei, pe după biserica Crețulescu, la podul de peste Dâmbovița, de-a lungul apei, prin Piața Mare și pe la Hagi-Moșu, înapoi”, așa că o redăm verbal, cum e scrisă. În Ocolul întâi au pierit cu totul prăvăliile cu iarbă de pușcă, fierăriile, cazangeriile, vărăriile și magaziile de spirt; în Ocolul al doilea paianta era iertată numai „după o construcție solidă, cu toată lemnăria îngropată în zid”; lemnul și șindrila au rămas slobode abia în Ocolul al treilea. Ulițele și-au păstrat direcția, dar s-au lărgit prin aliniere — iar piețele Sfântul Gheorghe Nou și Pușcăriei s-au desenat după planul baronului Borroczyn. Tot Borroczyn — același ofițer care măsurase arsura — avea să ridice între 1847 și 1852 primul plan sistematic al Capitalei, „planul minunat” de la Muzeu, în trei coli. Pe el îl vei întâlni și la Podurile Bucureștilor, sub numele de planul Borroczyn din 1852: întâi a desenat orașul ars, apoi orașul întreg. - 3: ocoale cu reguli de zidire - 3.195.759: lei împărțiți la 2.887 de oameni - 1852: planul sistematic al lui Borroczyn ## A ars strada ta? Scrie numele străzii și numărul: pagina a măsurat dinainte, pentru 4.878 de străzi și 113.584 de adrese, care se află în poligonul arsurii — 722 de adrese de azi sunt înăuntru. Verdictul e al zonei, nu al clădirii: casele de zid dinăuntru au scăpat adesea. Punctele sunt din OpenStreetMap (septembrie 2026); poligonul e arsura măsurată în aprilie 1847. „Pe margine” înseamnă la cel mult 100 m de linia focului, în afară. Dacă lipsește numărul tău, scrie-ne. ## Metoda: ce am măsurat și ce am lăsat deoparte Am luat planul arsului — Borroczyn și Schweder, litografia Weiner, reprodusă de Severeanu în 1932 — și i-am cules conturul hașurii cu mâna, 62 de puncte pe fâșii cu grilă, după ce o trasare automată a eșuat. Apoi am pus planul pe harta de azi cu 13 biserici martor, verificate una câte una pe imagini: eroarea medie e de 41 m, iar cea mai mare, la încrucișări, de 96 m. Conturul roșu e deci linia topografului, nu a noastră — noi doar am așezat-o pe străzile de azi. Verificarea cea mai frumoasă e socoteala: poligonul nostru dă 66,9 hectare brute, cu străzi și piețe cu tot, iar cele 158.730 de klafteri pătrați ale topografilor dau vreo 57 de hectare de parcele — diferența de circa 15% corespunde suprafeței străzilor și piețelor. Georgescu descrie arsura ca pe o „zonă triunghiulară cu vârful în casa amintită”; poligonul de aici urmărește hașura planului, nu reconstruiește separat acest triunghi. Ce am lăsat deoparte: hotarul Ocolului întâi, pe care Sfatul îl dă prin repere („pe după biserica Crețulescu… prin Piața Mare”), așa că îl redăm verbal, nu desenat; socotelile în franci ale Parisului, unde focul a ajuns doar ca veste de două rânduri prin Viena; planul sectorului ars al lui Marin, citat dar nevăzut de noi; și anul exact al revenirii ogrăzilor — pagubele s-au socotit în lei, piaștri și galbeni, iar noi le-am lăsat în moneda fiecărei surse. ## Test: cât ții minte din foc? Șapte întrebări din pagină. Greșești, afli; nimerești, te lauzi la masă. - **În ce zi a izbucnit Marele Foc?** Duminică, 23 martie 1847, de Paști - **De unde a pornit focul?** Din casa Drugănescu, strada Franceză, lângă Sfântul Dumitru - **Ce vânt a întins focul spre răsărit?** Austrul - **Câte clădiri au ars, după bilanțul oficial?** 1.850 - **Care a fost prima biserică mistuită?** Bărăția - **Ce s-a întâmplat cu Hanul lui Manuc?** A scăpat: linia focului trece pe lângă el - **Unde era iertată paianta cu toată lemnăria îngropată în zid?** În Ocolul al doilea ## Întrebări - **Când a fost focul, pe calendarul de azi?** La 23 martie 1847 stil vechi — 4 aprilie stil nou. A picat în Duminica Paștelui și a ținut trei zile și trei nopți, până pe 26 martie (7 aprilie). - **Câți oameni au murit?** 15, toți numiți în Vestitorul românesc nr. 27: patru la biserica Stelei, patru la Hanul Papazoglu, ceilalți la Sfântul Gheorghe Vechi, în mahalalele Lucaci și Ceauș Radu și în pivnița lui Stan cârciumarul. Primele vești ziceau 13, apoi s-au găsit 15. - **De ce a ars numai o parte din strada mea?** Pentru că linia focului tăia străzile pe diagonală: Lipscaniul a ars „de la Picollo încolo”, ulița Franceză numai pe partea stângă. Caută numărul exact mai sus — verdictul se dă pe adresă, nu pe stradă. - **Cum a scăpat Hanul lui Manuc?** E de zid, iar linia focului trece pe lângă el, pe marginea de sud a arsului. Bisericile de zid din interiorul zonei au scăpat adesea de flăcări; verdictul paginii privește zona, nu clădirea. - **Ce e austrul?** Vântul de miazăzi, cel care a împins focul spre răsărit și miazănoapte. Vestitorul îi zice „suflarea furtunoasă a austrului”, Pann îl arată azvârlind flăcări peste nouă case. - **Ce legătură are cu râul de sub oraș?** Omul care a desenat arsura, baronul Borroczyn, a ridicat apoi primul plan sistematic al Capitalei (1847–1852) — același plan Borroczyn din 1852 pe care îl citează pagina Podurile Bucureștilor, sora acestei pagini împreună cu Râul de sub oraș. ## Vezi și - **Podurile Bucureștilor.** același Borroczyn, cinci ani mai târziu: planul din 1852 și șapte bulevarde din bârne. https://mariuscomper.uk/podurile-bucurestilor/ - **Râul de sub oraș.** apa care stingea și apa care ducea bârnele: albia din 1871, canalul și caseta. https://mariuscomper.uk/raul-de-sub-oras/ - **Gumelnița.** ce e sub București cu 6.000 de ani în urmă: tell-uri, datări radiocarbon și primul oraș de lut. https://mariuscomper.uk/gumelnita/ ## Surse și lecturi - Georgescu, F. — „Focul cel mare din martie 1847”, BMIM VII/1969 http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/07-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-VII-1969_056.pdf - Severeanu, G. — „București sub focul cel mare din 1847”, Urbanismul III/1932 https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/113395 - Crutzescu, Gh. — Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi (1986): Costache, „râul de foc” https://archive.org/details/crutzescu-gheorghe-podul-mogosoaiei.-povestea-unei-strazi-v.-0.9 - Giurescu, C. — Istoria Bucureștilor (1966): orașul de lemn, hanurile https://archive.org/details/istoria-bucurestilor-din-cele-mai-vechi-timpuri-pina-in-zilele-noastre-constantin-c.-giurescu - Pann, A. — Memorabilul focului mare (1854), scan BCU Iași I-26.150 https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/54494 - L'Illustration No. 218, 24 aprilie 1847: vestea prin Viena (2 rânduri) https://archive.org/details/bub_gb_Cs5RAAAAYAAJ_2 - Borroczyn, R.A. von + Schweder, Ed. — Situations Plan (MIMB 11135, lit. Weiner), via Severeanu 1932 Fig.3 https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/113395 - OpenStreetMap — indexul de adrese + punctele locurilor (ODbL) https://www.openstreetmap.org/copyright https://mariuscomper.uk/marele-foc-1847/