Marius Comper EN

Elementul 87 · Comptes rendus, 1936 și 1937

Moldaviu liniile și atomii

În 1936, la Paris, Horia Hulubei a atribuit elementului 87 două linii de raze X observate într-un concentrat bogat în metale alcaline, obținut din polucit, și i-a propus numele moldaviu (povestea lui Horia Hulubei). O curbă după legea lui Moseley pune liniile elementului 87 la lungimi de undă precise, iar liniile raportate de el în 1937 cad la mai puțin de o jumătate de unitate X de ele. Elementul 87 nu are însă niciun izotop stabil: la uraniul măsurat în asemenea minerale, un gram ar conține în medie mult sub un atom de franciu.

Analizele moderne indică 0,007–0,2 ppm (părți pe milion) uraniu în lepidolit. Pentru polucit nu s-a găsit o valoare publicată; 10 ppm e o ipoteză favorabilă franciului.

Ce a tipărit Hulubei

În nota din Comptes rendus ale Academiei Franceze de Științe din 1936, Hulubei descrie un spectrograf de tip Cauchois, cu cristal de cuarț curbat; un milimetru pe placă corespundea la circa 5 unități X de lungime de undă. Proba era un concentrat bogat în metale alcaline, obținut din polucit. În regiunea în care trebuia să apară emisia Lα a elementului 87, raportează două linii, la circa 1032 și 1043 u.x. Discută și liniile vecine: linia Lβ₃ a mercurului, la 1031,4, pe care o exclude pentru că linia mult mai puternică Lβ₁ a mercurului nu apare pe plăcile lui, și liniile interzise ale wolframului, la 1043,5 și 1044,4. Încheie că elementul 87 ar fi „rar, dar nu fugitiv, cum se presupunea” și propune numele Moldavium.

În nota din 8 noiembrie 1937 adaugă trei linii: una la circa 838 u.x., pe care măsurătorile lui nu o pot distinge de linia Lγ₁ a plumbului (838,01); una slabă, dar persistentă, la circa 856 u.x., pe care o consideră, la precizia măsurătorilor, distinctă de liniile cunoscute; și una foarte slabă spre 715 u.x., pe care o atribuie, cu prudență, elementului 87. Notele lui spun polucit; istoria scrisă de Adloff și Kauffman în 2005 spune lepidolit. Din lepidolit provenea proba fizicianului american Frederick Hirsh, care a căutat elementul fără succes.

Unde îl pune legea lui Moseley

Legea lui Moseley spune că energia unei linii de raze X crește regulat cu numărul atomic. O curbă ajustată pe măsurătorile de la wolfram la radon și verificată pe radiu și toriu prezice pentru elementul 87: Lα₁ 1028,5 u.x., Lα₂ 1040,3, Lβ₁ 837,9, Lβ₂ 855,7, Lγ₁ 715,3. Valorile tabelate azi pentru franciu sunt aproape aceleași; două dintre ele sunt la rândul lor interpolate.

Cele două linii din 1936 cad la 3,5 și 2,7 u.x. de pozițiile prezise, adică la circa 0,5–0,7 mm pe placă. Chiar Hulubei scria în 1937, despre o linie raportată de alți autori, că o abatere de peste 3 u.x. de la previziuni „e prea mare pentru o linie măsurată la 0,1 u.x.”; propriile valori din 1936 le dăduse ca aproximative. Liniile din 1937 cad la mai puțin de o jumătate de unitate X de pozițiile prezise pentru elementul 87.

90010001100120013001400150075808587901032 (1936)numărul atomic Z · lungimea de undă Lα₁, în unități X
Punctele pline: măsurătorile de la wolfram la radon, pe care e ajustată curba; cercurile: radiul și toriul, lăsate deoparte ca verificare; punctul galben: elementul 87, la 1028,5 u.x.; linia scurtă: valoarea tipărită în 1936. Pe placă, diferența de 3,5 u.x. înseamnă circa 0,7 mm.

Ce alte linii apar în apropiere

Alte elemente au linii măsurate la lungimi de undă apropiate de cele raportate de Hulubei, la cel mult 1,5 u.x. Lângă 1032: mercur L1M3 la 1031,5, uraniu L3M2 la 1032,5, indiu KL2 (ordinul 2) la 1031,0; lângă 1043: wolfram L1N5 la 1043,1, arsen KN2 la 1042,9, arsen KN3 la 1042,9; lângă 838: plumb L2N4 la 838,0, bismut L2N1 la 837,6, radiu L1M2 la 839,0; lângă 856: plumb L2N2 la 856,8, mercur L1N5 la 854,9; lângă 715: radiu L2N1 la 716,3. Hulubei a verificat multe dintre ele: a arătat, de pildă, că linia de la 1032 rămânea și cu o pompă de difuzie cu ulei și că 838 apărea doar cu proba pe anticatod, iar alte linii ale plumbului lipseau. O linie la locul potrivit nu spune singură de la ce element vine.

Câți atomi puteau fi acolo

Elementul 87 nu are niciun izotop stabil. Franciul-223, izotopul cu cea mai lungă durată de viață, are un timp de înjumătățire de 22 de minute și apare în natură din dezintegrarea uraniului-235, printr-o ramură rară a actiniului-227. Într-un mineral aflat în echilibru secular, atomii lui se formează și se dezintegrează, în medie, în același ritm. Analizele moderne dau 0,007–0,2 ppm uraniu în lepidolit, adică în medie 1,0 × 10⁻⁴–3,0 × 10⁻³ atomi de franciu-223 pe gram. Chiar la o concentrație ipotetică de 10 ppm uraniu, un gram ar conține în medie 0,15 atomi, iar o tonă circa 1,5 × 10⁵.

Cea mai favorabilă valoare publicată în 1930 pentru analiza metalelor cu raze X era un prag de circa 0,0001%, adică o milionime din masă. Pentru franciu, asta înseamnă 2,7 × 10¹⁵ de atomi pe gram: la 10 ppm uraniu, mineralul ar avea de circa 1,8 × 10¹⁶ de ori mai puțini, oricât de mult mineral s-ar folosi. Cât a crescut concentrația franciului prin concentrarea alcalinelor nu se știe. Iar dacă în fracțiunea separată nu rămâne actiniu, franciul-223 nu se mai formează: după o zi ar rămâne 2,0 × 10⁻²⁰ din cel inițial.

10⁻⁴10²10⁸10¹⁴10²⁰10²⁶1 g1 kg1 t1000 tprag pentru metale, 1930 (0,0001%)10 ppm U0,007 ppm Umasa mineralului · atomi de franciu-223 prezenți în același timp
Liniile verzi: atomii de franciu-223 dintr-un mineral cu 0,007, 0,2 și 10 ppm uraniu; linia galbenă: câți ar fi necesari pentru pragul de 0,0001% raportat în 1930 pentru metale. Liniile sunt paralele: raportul rămâne același oricât ar crește masa.

Ce rămâne deschis

În 1936, existența unui izotop stabil sau longeviv al elementului 87 era încă o ipoteză posibilă; Hulubei își sprijinea concluzia pe observațiile spectrale și pe controalele lui. Calculul de aici folosește ce s-a aflat după 1939, când Marguerite Perey a identificat franciul-223 ca produs al actiniului. Conținutul de uraniu al polucitului folosit de Hulubei, cât actiniu a rămas în concentrat și rezoluția exactă a spectrografului nu sunt cunoscute. Originea liniilor rămâne neclară; în ipotezele de mai sus, atomii elementului 87 ar fi fost de multe ordine de mărime prea puțini ca să le producă.

Trimiteți pagina

Linkul păstrează elementul, masa mineralului și concentrația de uraniu.

Surse și metodă

Energiile liniilor L sunt cele din baza de date NIST pentru tranziții de raze X; ajustarea folosește doar valorile măsurate, fără cele interpolate sau marcate ca îndoielnice. Pentru fiecare linie, rădăcina pătrată a energiei e ajustată cu un polinom de gradul doi în Z pe elementele de la wolfram (74) la radon (86), o formă inspirată de legea lui Moseley; pentru radiu (88) și toriu (90), lăsate deoparte, energiile prezise diferă de cele măsurate cu mai puțin de 0,1%. Unitățile X ale anilor 1930 sunt convertite cu factorul care rezultă din liniile de comparație tipărite chiar de Hulubei: 1,00202 mÅ pe unitate X (între 1,00166 și 1,00232). Numărul de atomi de franciu-223 presupune echilibru secular în mineral: uraniu natural cu 0,7204% uraniu-235 (timp de înjumătățire 704 milioane de ani), 1,380% dintre dezintegrările actiniului-227 producând franciu-223, și timpul de înjumătățire de 22,00 minute al franciului-223 (ENSDF). Pragul de comparație e cel mai favorabil raportat în 1930 de Laby pentru metale, 0,0001%; Hevesy îl contesta, iar pentru substanțe nemetalice se dădea circa 0,1%.

  1. H. Hulubei, „Recherches relatives à l’élément 87”, Comptes rendus 202 (1936) 1927–1929, p. 1928; „Nouvelles recherches sur l’élément 87 (Ml)”, Comptes rendus 205 (1937) 854–857, pp. 855–856 (scanări Wikisource).
  2. NIST X-ray Transition Energies Database; ENSDF, Fr-223, Ac-227.
  3. J.-P. Adloff, G. B. Kauffman, „Francium (Atomic Number 87), the Last Discovered Natural Element”, The Chemical Educator 10 (2005) 387–394.
  4. Uraniu în lepidolit: Alexandre & Salvi, Minerals 15 (2025) 221, tab. 2; Current Science 118 (2020) 809, tab. 1. Separarea franciului de actiniu: E. K. Hyde, The Radiochemistry of Francium. Sensibilitatea analizei cu raze X în 1930: T. H. Laby, Nature 125 (1930) 818; G. von Hevesy, Nature 125 (1930) 776.