# O scrisoare pentru un om

Scrie cu mâna sau cu tastatura. Împăturește mesajul și dă-i cuiva linkul. Cuvintele rămân pe aceeași hârtie când o desface.

Mesajul se păstrează în link, nu într-un cont. Oricine are linkul îl poate citi. Sigiliul este doar un desen și nu împiedică deschiderea scrisorii. Pagina nu trimite confirmări de citire. Imaginea din previzualizarea linkului nu arată conținutul scrisorii.

## Când scrisoarea ținea loc de plic

În Europa secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, plicurile gata făcute și lipite nu erau încă de vânzare. Multe scrisori se împătureau chiar din foaia pe care fuseseră scrise.

Într-o închidere spiralată documentată de istorici, o fâșie rămasă prinsă de foaie trecea prin tăieturile pachetului și prin ea însăși. Deschiderea putea rupe fâșia și lăsa urme pe hârtie.

Pe o scrisoare trimisă de Catherine de’ Medici în 1570, cercetătorii estimează că a supraviețuit până la 99% din închiderea de hârtie, în fragmente răspândite pe foaie. Ceara și bucățile suplimentare de hârtie făceau parte din închidere. Împăturirea de aici preia câteva principii documentate; nu reproduce scrisoarea, sigiliile sau închiderea ei exactă.

[Cercetarea și documentele originale](https://bl.iro.bl.uk/entities/publication/3260f5fb-46d3-434e-ae13-aba7c004a8d3)

Foaia este împărțită în panouri care se rotesc de-a lungul cutelor; o fâșie tăiată din margine închide pachetul. Scrisul rămâne legat de locul în care a fost pus pe foaie. Sigiliul de ceară este un desen: nu arată dacă scrisoarea a mai fost deschisă și nu dovedește cine a trimis-o.

Documentat, curatoriat și publicat de Marius Comper — https://mariuscomper.uk/