mariuscomper.uk EN

Într-o pădure de fag, în noiembrie

Pădurea de sub pădure

Frunzele de fag au culoarea cuprului și cad. Deasupra vezi copacii. Sub picioarele tale e o rețea de fire de ciupercă, partenera fagilor, despre care s-au spus și lucruri care nu s-au dovedit.

Toamna

Hribul e doar fructul

Un hrib care iese printre frunze e partea pe care ciuperca o scoate la suprafață ca să-și împrăștie sporii. Ciuperca însăși e în pământ: o țesătură de fire, numite hife, întinsă printre rădăcinile copacilor.

Hribul trăiește legat de rădăcinile copacilor, aici ale fagului. E greu de cultivat: cercetătorii încă nu știu ce anume îl face să rodească, iar asta îi împiedică să-l obțină în laborator.

2,6 metri de pământ

Ce e sub frunze

Aici e o bucată de pădure de 24 pe 24 de metri, tăiată ca să se vadă și dedesubt.

Sus e stratul de frunze căzute, apoi humusul aproape negru, apoi pământul brun și, mai jos, argila și piatra. Rădăcinile fine, cele care hrănesc copacul, stau mai ales aproape de suprafață.

Rădăcini

Fagul nu crește singur

Vârfurile rădăcinilor fine de fag sunt îmbrăcate în ciupercă. Într-un studiu pe păduri de fag, cercetătorii au examinat peste 45.000 de vârfuri de rădăcină vii și au găsit pe ele 53 de specii de ciuperci.

Parteneriatul se numește micoriză, din cuvintele grecești pentru ciupercă și rădăcină. E mai vechi decât copacii: în roci din Scoția vechi de peste 400 de milioane de ani se văd deja ciuperci micorizice, de alt tip decât cele ale fagului, în tulpinile primelor plante de uscat.

Felul de micoriză al fagului îl au doar aproximativ 2% din speciile de plante. Dar printre ele sunt copacii care domină pădurile din climatele cu anotimpuri reci și uscate: cam 60% din toți copacii de pe Pământ.

Lângă suprafață

Firele

Din vârfurile rădăcinilor pornesc în pământ hifele, fire de ciupercă mult mai subțiri decât rădăcinile. Ele ajung printre grăunțele de pământ, unde rădăcina nu încape.

Într-un gram de pământ de pădure, lungimea hifelor ajunge adesea la zeci de metri. Într-o pădure unde a fost estimată, masa ciupercii din stratul de humus era de 700–900 de kilograme la hectar, cam cât rădăcinile fine ale copacilor.

Mărit

Mantaua

Așa arată, mărit, un vârf de rădăcină de fag. Ciuperca îl îmbracă într-o manta deasă de hife. Din manta, unele hife intră printre celulele de la suprafața rădăcinii, fără să pătrundă în ele, și țes acolo o plasă numită rețeaua Hartig. Prin ea trec zahărul și sărurile minerale.

Alte hife se întind în pământ, printre grăunțele de nisip și argilă, de unde aduc apă, azot și fosfor.

Schimbul

Zahăr pentru azot

Fagul face zahăr în frunze, prin fotosinteză, și trimite o parte în jos, prin scoarță, până în rădăcini și mai departe în ciupercă. Ciuperca dă înapoi azot și fosfor la care rădăcina ajunge greu singură.

În pădurile temperate și în cele boreale, ciupercile micorizice și bacteriile care fixează azotul aduc împreună până la 80% din azotul pe care îl iau plantele într-un an. Pentru fosfor, socotind toate tipurile de ecosisteme, aceleași microorganisme aduc până la 75%.

Plata e zahărul. În experimente, ciupercile au primit între 1% și 21% din producția netă a plantei, mai mult acolo unde solul era sărac. Când s-a tăiat câte un inel de scoarță de jur împrejur la sute de pini, ca zahărul să nu mai coboare, respirația solului a scăzut cu aproape 54% într-o lună sau două, față de pinii netăiați.

Povestea

Internetul pădurii

În 1997, Suzanne Simard și colegii ei au publicat în revista Nature un experiment din pădurile Canadei. Carbon marcat a trecut prin pământ în ambele sensuri, între mesteceni și puieți de duglas; câștigul net al duglașilor era în medie 6% din carbonul marcat pe care îl absorbeau prin fotosinteză.

De atunci s-a răspândit o poveste spusă în cărți, documentare și articole, sub porecla „wood-wide web”: toți copacii sunt legați prin ciuperci, iar cei bătrâni, „copacii-mamă”, își hrănesc puieții și îi avertizează de pericole. Așa arată ea desenată.

Ce s-a măsurat

Ce rămâne după verificare

În 2023, trei cercetători din domeniu au luat la rând studiile făcute în păduri. Ideile că rețelele comune sunt răspândite în păduri și că puieții primesc prin ele hrană care îi ajută sunt susținute insuficient: rezultatele din teren variază prea mult, au alte explicații sau sunt prea puține. Pentru ideea că un copac bătrân trimite cu precădere, prin rețeaua de ciuperci, hrană și semnale de alarmă propriilor puieți nu există nicio dovadă publicată în reviste științifice.

Au numărat și cum sunt citate studiile: în ultimii 25 de ani, citările care le atribuie studiilor concluzii nesusținute s-au dublat.

Asta nu înseamnă că între copaci nu trece nimic. În 2016, cercetători de la Universitatea din Basel au marcat carbonul din molizi înalți de 40 de metri și l-au regăsit în rădăcinile fine ale fagilor, laricilor și pinilor din jur: cam 280 de kilograme de carbon pe hectar într-un an. Autorii cred că a trecut prin ciupercile pe care copacii le au în comun; drumul exact nu a fost urmărit.

Fără frunze verzi

Orhideea care își ia carbonul din ciuperci

O dovadă puternică că zahărul copacilor ajunge prin ciuperci la altă plantă vine de la plante care îl iau fără să facă fotosinteză. Trânjii (Neottia nidus-avis) sunt niște orhidee maronii din pădurile umbroase, fără frunze verzi.

Rădăcinile lor scurte și groase, strânse ca un cuib, sunt pline de ciuperci din familia Sebacinaceae. În 23 de populații din Franța, printre rădăcinile orhideei erau și vârfuri de rădăcină ale copacilor din jur: 120 din 144 de vârfuri analizate aveau o ciupercă cu aceeași secvență genetică. Analizele de izotopi din păduri europene arată că astfel de orhidee își iau carbonul și azotul din ciupercă.

În 2024, opt cercetători au scris că plantele de acest fel sunt o dovadă naturală că rețelele comune există și că mută carbon între plante.

Pe tot Pământul

13 miliarde de tone

Ciuperci micorizice trăiesc sub pădurile de pe tot Pământul, de la tropice până în taiga.

Plantele lumii trimit în ciupercile micorizice, cel puțin pentru o vreme, cam 13 miliarde de tone de CO2 pe an, aproximativ 36% din cât emite omenirea anual din combustibili fosili. Peste 9 miliarde de tone merg la ciupercile de felul celor ale fagului.

Autorii spun că estimarea e imperfectă și trebuie citită cu prudență. Și măsoară carbonul care trece prin ciuperci într-un an, nu cât timp rămâne acolo.

România

Data viitoare când calci pe frunze

În România, 12 păduri de fag fac parte din situl UNESCO al pădurilor seculare și virgine de fag, printre ele Codrul secular Șinca, Codrul secular Slătioara și Cheile Nerei-Beușnița.

Sub pașii tăi, într-o astfel de pădure, un gram de pământ poate avea zeci de metri de fire de ciupercă.

Trimite povestea

Pentru cei care culeg hribi, iubesc pădurile sau au auzit de „copacii-mamă”.

Surse

Scena e desenată după descrierile din studii, nu după o pădure anume: copacii, rădăcinile, firele și rețeaua sunt ilustrații, iar mărimile lor nu sunt la scară. Toate numerele din text, în afară de dimensiunile scenei, vin din sursele de mai jos.

  1. Remy W., Taylor T. N., Hass H., Kerp H. (1994). Four hundred-million-year-old vesicular arbuscular mycorrhizae. PNAS 91: 11841–11843. doi.org/10.1073/pnas.91.25.11841
  2. Brundrett M. C., Tedersoo L. (2018). Evolutionary history of mycorrhizal symbioses and global host plant diversity. New Phytologist 220: 1108–1115. doi.org/10.1111/nph.14976
  3. Steidinger B. S. et al. (2019). Climatic controls of decomposition drive the global biogeography of forest-tree symbioses. Nature 569: 404–408. doi.org/10.1038/s41586-019-1128-0
  4. Khokon A. M., Janz D., Polle A. (2023). Ectomycorrhizal diversity, taxon-specific traits and root N uptake in temperate beech forests. New Phytologist 239: 739–751. doi.org/10.1111/nph.18978
  5. Leake J. et al. (2004). Networks of power and influence: the role of mycorrhizal mycelium in controlling plant communities and agroecosystem functioning. Canadian Journal of Botany 82: 1016–1045. doi.org/10.1139/b04-060
  6. Wallander H., Nilsson L. O., Hagerberg D., Bååth E. (2001). Estimation of the biomass and seasonal growth of external mycelium of ectomycorrhizal fungi in the field. New Phytologist 151: 753–760. doi.org/10.1046/j.0028-646x.2001.00199.x
  7. Kariman K., Barker S. J., Tibbett M. (2018). Structural plasticity in root-fungal symbioses: diverse interactions lead to improved plant fitness. PeerJ 6: e6030. doi.org/10.7717/peerj.6030
  8. van der Heijden M. G. A., Bardgett R. D., van Straalen N. M. (2008). The unseen majority: soil microbes as drivers of plant diversity and productivity in terrestrial ecosystems. Ecology Letters 11: 296–310. doi.org/10.1111/j.1461-0248.2007.01139.x
  9. Hobbie E. A. (2006). Carbon allocation to ectomycorrhizal fungi correlates with belowground allocation in culture studies. Ecology 87: 563–569. doi.org/10.1890/05-0755
  10. Högberg P. et al. (2001). Large-scale forest girdling shows that current photosynthesis drives soil respiration. Nature 411: 789–792. doi.org/10.1038/35081058
  11. Simard S. W. et al. (1997). Net transfer of carbon between ectomycorrhizal tree species in the field. Nature 388: 579–582. doi.org/10.1038/41557
  12. Karst J., Jones M. D., Hoeksema J. D. (2023). Positive citation bias and overinterpreted results lead to misinformation on common mycorrhizal networks in forests. Nature Ecology & Evolution 7: 501–511. doi.org/10.1038/s41559-023-01986-1
  13. Klein T., Siegwolf R. T. W., Körner C. (2016). Belowground carbon trade among tall trees in a temperate forest. Science 352: 342–344. doi.org/10.1126/science.aad6188
  14. Selosse M.-A. et al. (2002). Communities and populations of sebacinoid basidiomycetes associated with the achlorophyllous orchid Neottia nidus-avis and neighbouring tree ectomycorrhizae. Molecular Ecology 11: 1831–1844. doi.org/10.1046/j.1365-294x.2002.01553.x
  15. Gebauer G., Meyer M. (2003). 15N and 13C natural abundance of autotrophic and myco-heterotrophic orchids provides insight into nitrogen and carbon gain from fungal association. New Phytologist 160: 209–223. doi.org/10.1046/j.1469-8137.2003.00872.x
  16. Merckx V. S. F. T. et al. (2024). Mycoheterotrophy in the wood-wide web. Nature Plants 10: 710–718. doi.org/10.1038/s41477-024-01677-0
  17. Hawkins H.-J. et al. (2023). Mycorrhizal mycelium as a global carbon pool. Current Biology 33: R560–R573. doi.org/10.1016/j.cub.2023.02.027
  18. Brejon Lamartinière E., Hoffman J. (2025). Predicting porcini: a decade of sporocarp monitoring reveals the meteorological triggers of Boletus edulis fruiting in central European beech forests. preprint. doi.org/10.64898/2025.12.12.693895
  19. UNESCO, Ancient and Primeval Beech Forests of the Carpathians and Other Regions of Europe (no. 1133), the list of component forests by country. whc.unesco.org/en/list/1133