Unde e Mociu
Mociu e un sat din județul Cluj, la vreo 34 de kilometri est de Cluj-Napoca, în linie dreaptă. Câmpul de pietre pornește de lângă sat și urcă spre nord-vest, spre Coasta.
Mociu · vineri, 3 februarie 1882 · ora 15:45
Ziua în care a plouat cu pietre lângă Cluj
Un meteor a trecut pe cerul Clujului, iar peste satele din jurul Mociului, la vreo 34 de kilometri est de Cluj-Napoca, au căzut pe zăpadă mii de pietre: cele mici la un capăt al câmpului, cele mari la celălalt. Mai jos le vezi căzând din nou, pe harta desenată atunci de profesorul care le-a adunat. Iar în spatele „pietrei de 56 de kilograme” din cărți stau, de fapt, 102 pietre cântărite la un loc.
Cum a căzut ploaia de pietre de la Mociu
15:45. O minge de foc, ziua
Din Cluj, mulți oameni văd trecând pe cer un meteor strălucitor, cam de la nord-vest spre sud-est. În urma lui rămâne o dâră lungă și îngustă de fum cenușiu-alb. Doar cei care se uită chiar atunci văd în vârful ei o minge de foc bătând în violet, care zboară repede înainte.
La marginea pădurii dinspre Vișea, pădurarul Cristuran Juon vede venind dinspre dealul Botos o flacără orbitoare, groasă cât un braț, din care sar scântei. El o numește dragon de foc. Săgeata cu care Koch a desenat direcția din care au venit pietrele pornește de lângă Bonțida.
Trei pocnete deasupra satului
La Coasta, tânărul Godulan Victor privește de pe un loc mai înalt, cu vedere spre nord-vest. Vede un nor cenușiu-alb și strălucitor, cât o roată de car, care pare să stea pe loc deasupra satului. Urmează trei pocnete tari, iar norul se risipește în toate părțile. Apoi vine un răpăit ca de focuri de armă și, la sfârșit, un vâjâit ca de vânt, deși nu adie deloc.
Koch a fost sigur că vâjâitul îl făceau nenumăratele pietre care cădeau. La Cluj, bubuiturile ajung cam trei minute după trecerea meteorului, adânci și lungi, și fac ferestrele să tremure.
La un capăt, cele mici
La capătul dinspre nord-vest, pe la Coasta și Vișea, pietrele cad cel mai des și sunt cele mai mici, pe un strat subțire de zăpadă.
La Vișea, una cât un ou de porumbel cade în mijlocul oamenilor și, din fericire, nu lovește pe nimeni. Alta cade pe casa unei văduve; femeia o ridică și o găsește caldă.
Apoi, tot mai mari și mai rare
Spre sud-est, pe la Bărăi, Vaida-Cămăraș, Pălatca și Chesău, bucățile cresc și se răresc.
În pădurea de la Pălatca, cineva găsește o piatră de 8,15 kg și, din curiozitate, o sparge cu toporul în șase bucăți.
La capăt, cele mai mari
Lângă Oláh-Gyéres, azi Ghirișu Român, cade o piatră cât un cap de om, de 8,37 kg.
Cea mai mare cade la marginea pădurii, la sud de Mociu: lovește un copac, îi rupe crengile și intră 65 de centimetri în pământul înghețat. Căldura ei topește zăpada din jur, iar pământul se face noroi. Articolul scris la centenar dă și locul: pădurea Paphely, la vreo 1,3 kilometri sud-est de sat, iar copacul era un stejar.
A doua zi, cete întregi pleacă la căutat
Când oamenii din Coasta află că profesorul de geologie Antal Koch cumpără pietrele căzute din cer, a doua zi, cete întregi de bărbați, femei și copii pornesc în căutarea pietrelor. Koch însuși n-a găsit niciuna: călăuzele lui le vedeau înaintea lui, pe zăpadă.
Până la jumătatea anului s-au adunat 911 bucăți, de 174 kg. Koch a socotit că au căzut vreo 3.000, de aproape 300 kg.
