15:45, cer senin
Deasupra Clujului trece un bolid strălucitor, dinspre nord-vest spre sud-est, cu o dâră lată de fum. În fruntea dârei, câțiva văd o minge de foc. Dâra rămâne pe cer minute întregi.
Mociu, județul Cluj · 3 februarie 1882
Da, s-a întâmplat cu adevărat: într-o după-amiază senină, un bolid a spart în mii de bucăți deasupra unor sate din Cluj, iar pietrele au căzut pe zăpadă. Un profesor le-a cântărit la scurt timp după cădere. Numărul ei s-a greșit pe drum, într-o lucrare americană, iar pagina aceasta arată socoteala bună.
Căderea
De la bolid la liniște, într-o singură după-amiază.
Pietre căzute
3.000 de pietre
Deasupra Clujului trece un bolid strălucitor, dinspre nord-vest spre sud-est, cu o dâră lată de fum. În fruntea dârei, câțiva văd o minge de foc. Dâra rămâne pe cer minute întregi.
După vreo trei minute se aud dinspre nord-est bubuituri adânci și lungi, care zdruncină ferestrele. La Coasta (pe atunci Gyulatelke), un băiat numără trei pocnete tari, apoi un răpăit ca de pușcă și un vâjâit ca vântul. Acela e sunetul pietrelor care cad.
Pietrele lovesc crengile pădurii și cad pe zăpada subțire. La Vișea, una cât un ou de porumbel cade în mijlocul oamenilor strânși pe uliță. Alta cade pe casa unei văduve, iar femeia o ridică încă simțitor caldă.
După cădere nu rămâne pe cer decât un noruleț întunecat. Peste două zile ajung profesorul de geologie Antal Koch și colegul lui, trimiși de Muzeul Ardelean, și încep să cumpere pietre de la oameni. Până la vară, socoteala ajunge la 911 pietre și 174 de kilograme.
Primul pariu
Bolidul s-a văzut întâi în nord-vest și s-a stins deasupra Mociului, în sud-est. Oare pietrele grele au zburat mai departe sau au căzut primele? Alege un capăt, apoi harta de mai jos îți arată răspunsul.
Capătul cu pietrele cele mari e…
În sud-est. Pietrele mărunte au căzut des la capătul dinspre nord-vest, iar cele puține și grele, la capătul celălalt, pe la Ghirișu Român și Mociu. Koch a desenat regula pe hartă prin mărimea punctelor.
Explicația lui e simplă: bucățile mici și-au pierdut primele viteza adusă din spațiu, iar cele mari și-au păstrat-o cel mai mult, așa că au căzut separat, mai departe. La fel se întâmplase la Pultusk, în 1868.
Cu întrebarea aceasta începe harta de mai jos.
Harta
Fiecare punct e un sat. Atinge-l ca să vezi ce pietre s-au găsit acolo. Punctele mari înseamnă pietre mari, ca pe harta lui Koch.
Câmpul se întinde pe vreo 14 kilometri, de la Coasta la Mociu. Koch l-a măsurat 15 pe 3 kilometri, adică vreo 45 de kilometri pătrați; desenat în jurul satelor care au dat pietre, conturul de aici iese la 66.
Pe la Coasta, Vișea și Bărăi pietrele au căzut des, dar mici. Koch n-a găsit singur niciuna, deși le căuta: le vedeau mai bine însoțitorii lui, pe zăpadă.
Pe la Vaida-Cămăraș și Pălatca bucățile cresc și se răresc. În pădurea de la Pălatca s-a găsit o piatră de peste 8 kilograme, pe care găsitorul a spart-o cu toporul, din curiozitate.
La Chesău, Ghirișu Român și Mociu au căzut cele mai mari pietre, între care bucata cea mare, de la marginea pădurii Paphely. Tot de la Chesău e și proba pe care au studiat-o cercetătorii clujeni.
La Bogács, la 4 kilometri est de Coasta, oamenii au povestit că ar fi căzut pietre, dar Koch s-a îndoit: direcția nu se potrivea cu drumul bolidului. Pe harta aceasta, punctul lipsește.
Conturul e redesenat după harta lui Koch din 1882, potrivită pe pozițiile de azi ale satelor; suprafața lui e socotită de program, nu măsurată de Koch. Punctele stau pe coordonatele de azi ale satelor.
Al doilea pariu
Koch a cântărit-o la Cluj, la scurt timp după cădere. De atunci, numărul ei a circulat prin cărți și cataloage, iar pe drum s-a mai și greșit. Alege greutatea, apoi vezi socoteala.
Piatra cea mare cântărea…
35,70 de kilograme. Atât a arătat cântarul lui Koch pentru bucata căzută la marginea pădurii Paphely, după ce a rupt crengile unui stejar și s-a înfipt 65 de centimetri în pământul înghețat.
Iar 56 de kilograme? Așa a tipărit în 1961 o lucrare americană, citind greșit socoteala lui Koch. Koch cu 56 de kilograme cântărise tot sertarul muzeului: 102 pietre la un loc. Eroarea are azi 65 de ani.
Toate pietrele cântărite pe nume sunt în capitolul următor, lângă mâna ta.
Pune mâna
Alege o piatră dintre cele 13 cântărite pe nume și pune-ți mâna lângă ea, la scară. Mărimea e socotită ca pentru o sferă din aceeași piatră.
Mărimile sunt diametre de sferă cu densitatea 3,25 g/cm³, socotită din cântăririle lui Koch. Pietrele adevărate au colțuri, dar mărimea rămâne aproape aceeași.
Cea mai mare se ține în brațe; cea mai mică dintre ele, de sub 70 de grame, stă într-un pumn de copil.
Pe dinafară, toate poartă coaja arsă a căderii. Cum arată înăuntru, vezi în capitolul următor.
Mociu, marginea pădurii Paphely · Cluj, universitate. 27,6 cm.
Ghirișu Român · Budapesta, muzeul național. 17,0 cm.
pădurea de la Pălatca · colecție privată. 16,9 cm.
Ghirișu Român · colecție privată. 15,3 cm.
Ghirișu Român · Viena, muzeul imperial. 14,9 cm.
Chesău · Zsobok, colecția Mike. 14,1 cm.
Chesău · Londra, British Museum. 13,9 cm.
între Ghirișu și Mociu · Londra, British Museum. 12,7 cm.
Vaida-Cămăraș · Aiud, Colegiul Bethlen. 12,3 cm.
Mociu · Cluj, universitate. 12,3 cm.
Vaida-Cămăraș · Cluj, Colegiul Reformat. 10,8 cm.
hotarul Pălatca–Chesău · Cluj, colecția Azbey. 10,8 cm.
nespecificat · fotografiată din colecție. 3,5 cm.
Piatra
Rupe o piatră de Mociu și vezi de ce au știut oamenii dintotdeauna că nu e piatră de pe aici.
Pe dinafară, bucățile întregi poartă o coajă de topitură de sub un milimetru, netedă și sticloasă ca firnisul, de un brun-roșcat închis. Coaja aceasta arsă e semnul căderii prin aer: suprafața pietrei s-a topit, iar aerul a suflat topitura.
Înăuntru, piatra e cenușiu-deschis, cu vinișoare brune și negre și cu grăunțe rare de metal care lucesc. E sfărâmicioasă: pe cele mici le poți freca între degete. În aer umed, ruginește repede în jurul grăunțelor de fier.
Specialiștii o numesc condrit de tip L5-6, din familia din care cad cele mai multe pietre din cer: vreo nouă din zece.
Urmele
Din cele vreo 300 de kilograme căzute, bucăți se află în peste 30 de muzee din lume. Pe cele mai însemnate le găsești aici.
Cea mai mare colecție de pietre de Mociu se află la Muzeul de Istorie Naturală, în sala de meteoriți.
Uriașa de 35,70 de kilograme a rămas la universitate, cu alte zeci de pietre; din ele s-au tăiat probele studiate la Cluj.
Muzeul de Istorie Naturală păstrează piramida de 3,5 kg și cubul de 4,6 kg.
Piatra de 8,370 kg a ajuns la Muzeul Național Maghiar, prin muzeul ardelean.
Alte 11 bucăți: 3 la universitatea din București, 7 la muzeul din Aiud și una la liceul din Dej.
Restul celor 911 pietre adunate până în vara lui 1882 s-a risipit prin colecții mici și mâini private. Koch însuși scria că pietrele se găsesc, se sparg și se cară.
Socoteala muzeelor e din cataloagele anilor 1968–1979; de atunci nu le-a mai numărat nimeni pe toate.
Jocul
Cât ai reținut din ploaia de pietre? Alege, apoi vezi răspunsul cu sursa lui.
1 din 8
De ce.
Sursa: …
Metoda
Greutățile și locurile vin din raportul lui Koch din februarie 1882, citit în originalul german. Socotelile verii, 911 pietre, 174,115 de kilograme, vreo 3.000 de pietre și vreo 300 de kilograme căzute, vin din raportul lui suplimentar, cunoscut aici doar prin citatele din articolul centenarului din 1980. Unde sursele se contrazic, pagina le pune față în față.
Mărimile pietrelor sunt diametre de sferă cu densitatea 3,25 g/cm³: cântărirea pulberii de către Koch (3,609), subțiată cu o zecime pentru pori, după intervalul de 5–15% din literatura de specialitate. Harta e redesenată după harta lui Koch, iar suprafața conturului desenat e socotită de program, nu de Koch.