# 1 noiembrie 1928, ora 17 Într-o casă din strada Berthelot, un fizician se apleacă peste un microfon cu cărbune și rostește: *„Atenție! Aici Radio București.”* Un emițător de 150 de wați îi duce glasul până la marginea orașului — iar noaptea, până în Franța. De Marius Comper · București–Bod–Chișinău, 1928–1939 ## Un fizician, un microfon, o frază Joi, pe 1 noiembrie 1928, la ora cinci după-amiază, profesorul Dragomir Hurmuzescu stă în fața microfonului din sediul Societății de Difuziune Radiotelefonică și deschide prima emisiune oficială a postului Radio România. Societatea se înființase în ianuarie, cu vreo șase-șapte ani întârziere față de alte țări; în cameră, un emițător mic, de 150 de wați, așteaptă pe frecvența de 736 kHz. Cuvântul de deschidere e al președintelui Consiliului de Administrație: Hurmuzescu vorbește despre rolul radioului „pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă”. Anunțul — „Atenție! Aici Radio București” — e urmat de semnalul postului, un fragment din melodia populară „Lelița”. Urmează un program muzical alcătuit ad-hoc de Mihail Jora, știri de presă, versuri citite cu glas tare, un buletin meteorologic și comentarii sportive. Totul se transmite în direct — altfel nici nu se putea pe atunci. Drumul până la ora cinci începuse cu 27 de ani în urmă: în 1901, Hurmuzescu reproducea la Iași experiențele lui Marconi și Popov, iar la 4 noiembrie 1901 prezenta într-o conferință publică o stație de emisie și una de recepție. În 1921, prima emisiune experimentală de radiodifuziune legase postul de la Herăstrău de Școala Politehnică din București. > De la 1 noiembrie aerul este liber și Bucureștii au intrat în concertul european. Respinse ani de zile, insistențele au reușit să spargă păretele din urechea statului. — Tudor Arghezi, după prima emisiune ### Cu doi ani înainte, la Iași În seara de 8 martie 1926, Mihail Sadoveanu asculta la profesorul Ion Simionescu, în Sărărie la Iași, un aparat de radiofonie: o soprană cânta actul al doilea din Faust, la Opera din Viena — „și noi o auzeam la Iași, în Sărărie”. A numit-o o seară „fără pereche” și a scris despre ea în articolul „Radiofonie”. > Nu-i mașinăria gramofonului, nu sunt umbrele cinematografului — ci e vibrarea vieții, e contact direct cu omul, fratele meu din depărtare. — Mihail Sadoveanu, „Radiofonie”, 1926 ## Programul se inventează din mers După seara deschiderii, postul își face un program-cadru: emisiuni între 6.30–8.30, 12.00–15.00 și 18.00–23.00. Semnalul de identificare rămâne fragmentul din „Lelița”, completat de acordurile Imnului Regal și de cântatul cocoșului, iar programul e deschis de rugăciunea „Tatăl nostru”. Așa va suna Radio București până la rebeliunea din 21–23 ianuarie 1941. ### Primele adrese directe La 10 noiembrie 1928 se difuzează prima emisiune pentru copii; urmează prima conferință pentru femei (8 decembrie), primele sfaturi medicale (10 decembrie) și primele emisiuni umoristice (18 decembrie). ### Teatru, cronici, cursuri În 1929 vin prima transmisiune de teatru (23 ianuarie), Cronica muzicală a lui Constantin Brăiloiu și Cronica literară a lui Perpessicius (3 februarie), cursuri de franceză, germană și engleză, prima conferință a lui Nicolae Iorga (10 aprilie). ### Seri mari în direct Prima transmisiune în direct de la Opera Română — Aida de Verdi —, iar la 28 octombrie 1929, prima transmisiune de la Ateneul Român. În noiembrie apar primele cronici sportive și cinematografice. ### Toate premierele din 1929, lună de lună - 12 ianuarie — Ora copiilor; 17 ianuarie — Ora veselă; 23 ianuarie — prima transmisiune de teatru. - 3 februarie — Cronica muzicală (Constantin Brăiloiu) și Cronica literară (Perpessicius); 3 și 7 februarie — cursuri de franceză și germană; 8 februarie — Cronica dramatică. - Martie — Cronica modei (Tudor Arghezi) și Săptămâna literară și artistică (Tudor Teodorescu-Braniște). - Aprilie — cursul de engleză, prima conferință a lui Nicolae Iorga (10 aprilie), prima transmisiune de la Opera Română (Aida) și Săptămâna artistică europeană (Felix Aderca). - 28 octombrie — prima transmisiune de la Ateneul Român; noiembrie — primele cronici sportive și cinematografice. ### Universitatea Radio La 1 martie se inaugurează Universitatea Radio: conferințe în fiecare zi, între 19.00 și 20.00. Președintele Consiliului de Administrație, Dimitrie Gusti, cerea „o radiofonie națională, și nu una copiată ori împrumutată din alte țări”. > O cutiuță pe care o deschizi și devii cetățean al universului. — Perpessicius, despre radio > Un muzician care a muncit toată viața poate fi ascultat cu ajutorul radiodifuziunii de milioane de oameni. — George Enescu ### Casa din Berthelot 60 În 1930 se construiesc primele studiouri din strada General Berthelot nr. 60, după planurile arhitectului Liviu Ciulei, cu consultarea lui G. M. Cantacuzino — documentat la Berlin și Londra. Un cablu fonic de 10 km leagă studioul de stația de la Băneasa. Statul deținea 60 de procente din capitalul de 50 de milioane de lei al Societății. La 21 martie se transmite din studio prima operă — Bărbierul din Sevilla de Rossini; doi ani mai târziu se inaugurează Studioul Mare, actualul Studio 8, iar în 1932 are loc prima transmisiune a unui meci de fotbal, România–Iugoslavia. ## 150 de wați Atât putea primul emițător: cât un bec de casă. Opt ani mai târziu, postul de la Bod avea 150 de kilowați — de 1.000 de ori mai mult. Primul emițător consuma cât un bec de casă. Postul de la Bod, cât o mie. Între ele, Băneasa: un post nou — 18 kW pe 364,5 m, din 1 septembrie 1929, după Păvălan; 12 kW din iulie 1930, după Millea și Constantinescu. Două trepte succesive, două relatări. La Băneasa s-au ridicat doi piloni de 90 m; la Bod, doi de 226 m — de două ori și jumătate mai înalți. ## Țara pe care undele n-o acopereau Un tren de patru vagoane oprește pe o linie secundară: două vagoane poartă piloni de antenă de 40 de metri, unul generatorul și bateriile, ultimul instalația de emisie, care preia programul de la Radio București și-l retransmite. Așa căutau inginerii, cu „trenurile experimentale”, locul unui post național — la Crăciunelu, lângă Blaj, și la Feldioara și Bod, lângă Brașov. ### 1928 — Berthelot, 150 W Emițătorul din sediu acoperă Bucureștiul; în Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina nu poate fi recepționat — acolo se aud posturile maghiare și sovietice. ### 1929 — Băneasa, 18 kW Postul nou, pe 364,5 m, cu doi piloni de 90 m pe 10 hectare la Băneasa; studioul e legat printr-un cablu subteran de 10 km. Seara și noaptea se aude în toată Europa, din Germania până în Rusia, din Turcia până în Franța. ### Trenurile experimentale Emițătoare Marconi pe vagoane măsoară câmpul la Crăciunelu (zona Blaj) și la Feldioara și Bod (zona Brașov). Contractul cu Marconi's Wireless Telegraph din Londra venise după o licitație cu Telefunken, Société Française Radioélectrique și Standard Electric. ### 1934 — Bod, parțial La 15 ianuarie 1934 intră parțial în funcțiune postul de la Bod, la 3 km de Brașov, pe un pământ mlăștinos ales tocmai pentru împământarea antenelor. Subdirectorul Mugur: „prin noul post nimeni nu se mai simte izolat în depărtarea sau în singurătatea lui”. ### 1936 — Bod, 150 kW La 1 ianuarie 1936, regele Carol al II-lea pornește de la distanță, din castelul Pelișor de la Sinaia, emițătorul de 150 kW; prima transmisiune e mesajul său de Anul Nou. Doi piloni de 226 m; etalonul de frecvență al țării, 155 kHz. Din acest moment, „Radio România devine o realitate în peisajul radiofonic european”. ### 1939 — Chișinău, 20 kW Primul studio regional, cu program propriu în română și rusă; emițătorul de 20 kW acoperă Bucovina și Moldova dintre Siret și Nistru. Clădirea e Auditoriul Pușkin, donat la 1 noiembrie 1937. Cu ani înainte, Consiliul respinsese transformarea unui post de 300 de wați al Aviației Civile, de teamă ca basarabenii să nu facă „o comparație dezastruoasă între emisiunile românești și rusești”. După zece ani de eforturi existau numai trei stații de radiodifuziune; Programul de dezvoltare din 1933 (Monitorul Oficial, 4 martie 1933) promitea posturi în centrele regiunilor istorice, apoi la Tighina și Oradea. Între timp, undele scurte: un post de 250 de wați al Institutului Electrotehnic (iunie 1930, cu intermitențe), apoi mobilul „Radio Experimental II”, devenit „Dacia Românească”, regulat de la 1 ianuarie 1940. ## 173 de oameni, apoi o țară În 1925, România număra 173 de abonați radiofonici — deși la București se puteau recepționa, cu aparate bune, posturi străine: Viena, Budapesta, Roma, Moscova, Zurich, Toulouse, Hamburg, Lemberg, Daventry, Paris, Breslau, Berlin, Königswusterhausen, Leipzig, Barcelona, Milano. Austria avea 160.000 de ascultători, Suedia peste 102.000; Germania ajunsese la un aparat pentru fiecare 80 de locuitori, Statele Unite la unul pentru 32. Cea mai slabă creștere: 1933, de numai 3.000 de abonați. Cea mai bună: 1937 și 1938, de circa 56.000 pe an. La sfârșitul deceniului, abia către 1% din populație deținea un aparat — față de 13,7% în Danemarca, 10,9% în Statele Unite, 10,3% în Anglia și 9,3% în Suedia, încă din 1932. La 7 martie 1937, Radio Adevărul număra 162.766 de abonați și observa că, în Europa, un procent mai mic aveau doar Iugoslavia, Bulgaria, Grecia și Turcia. În România anului 1934 existau 2 aparate la 100 de orășeni, dar numai 3 la 1.000 de săteni — iar sătenii cereau prin scrisori, mai ales prin învățători, sporirea programului sătesc. | Provincia | 1 ianuarie 1935 | 1 ianuarie 1936 | |---|---|---| | Muntenia | 41.233 | 56.100 | | Oltenia | 2.864 | 3.005 | | Dobrogea | 2.265 | 2.741 | | Moldova | 7.339 | 8.904 | | Basarabia | 3.115 | 3.759 | | Bucovina | 3.864 | 4.548 | | Transilvania | 21.188 | 25.504 | | Banat | 11.623 | 13.303 | | Crișana–Maramureș | 12.226 | 14.048 | Istoricul Eugen Denize vedea patru cauze ale creșterii lente: restricțiile legale (atenuate abia prin legea din 4 aprilie 1936), prețul aparatelor, contingentarea importurilor și folosirea aparatelor fără plata taxelor. ## Găsește postul Ești în fața unui aparat cu lămpi, în 1928. Pe scală se înghesuie posturi străine, iar undeva, la 736 kHz, e Radio București. Potrivește acul de opt ori — fiecare alegere își spune povestea. **Toate întrebările și răspunsurile, pe scurt:** - **E 1925, ești la București, ai un aparat bun. Care post se prinde pe scală?** Răspuns: Viena. Cu trei ani înainte de prima emisiune, bucureștenii prindeau șaisprezece posturi străine — Viena, Budapesta, Roma, Moscova și celelalte. Radio București apare abia la 1 noiembrie 1928. - **Pe ce frecvență a emis primul emițător, din strada Berthelot?** Răspuns: 736 kHz. 736 kHz, cu 150 de wați. 143 kHz fusese stația lui Karpen din 1915, iar 155 kHz avea să ajungă etalonul de frecvență al postului de la Bod. - **De câte ori era mai puternic emițătorul de la Bod (150 kW) față de primul emițător (150 W)?** Răspuns: De 1.000 de ori. 150.000 împărțit la 150 face 1.000. De la un bec de casă la o uzină de unde, în opt ani. - **Ce post a pornit regele Carol al II-lea de la distanță, din castelul Pelișor, la 1 ianuarie 1936?** Răspuns: Bod. Bodul: emițătorul integral de 150 kW, între doi piloni de 226 m. Prima transmisiune a fost mesajul de Anul Nou al regelui. - **Care a fost primul studio regional, deschis în 1939, cu program în română și rusă?** Răspuns: Chișinău. Chișinăul, în Auditoriul Pușkin. Emițătorul de 20 kW acoperea Bucovina și Moldova dintre Siret și Nistru. - **Ce se auzea ca semnal de post în seara deschiderii?** Răspuns: „Lelița”. Un fragment din melodia populară „Lelița” — completat de acordurile Imnului Regal și de cântatul cocoșului. Celelalte două au devenit semnale abia după rebeliunea din ianuarie 1941. - **Câți deținători de aparate erau înregistrați în 1938?** Răspuns: 274.314. 274.314 — față de 14.487 în 1928 și 60.000 la 1 ianuarie 1930. O creștere de aproape 19 ori în zece ani. - **Ce s-a transmis în prima transmisiune în direct de la Opera Română?** Răspuns: Aida. Aida de Verdi. Bărbierul a fost prima operă transmisă din studio, iar Faust — ce auzise Sadoveanu de la Viena, la Iași, în 1926. ## Surse Pagina se bazează pe două studii de istorie a radioului, care citează Arhiva Societății Române de Radiodifuziune și presa vremii. Fiecare număr și fiecare citat de mai sus își are rândul în registrul de cercetare al proiectului. Unde cele două studii dau trepte diferite pentru Băneasa (18 kW din 1929, respectiv 12 kW din 1930), pagina le arată pe amândouă, cu sursa fiecăreia. Ce nu s-a putut proba — lungimea de undă de 401,6 m sau varianta „Alo, alo” a anunțului, aflate doar pe web — nu apare în pagină. - Nona Millea, Ion Constantinescu, „Un secol de electronică în România. Repere”, NOEMA, vol. XVII, 2018. http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2018_04_03.pdf — Deschiderea de la ora 17, emițătorul de 150 W, treapta Băneasa, postul de la Bod, studiourile din 1930. - Rodica Păvălan, „Radioul românesc în primul deceniu (1928–1938): democrație și cultură”, Biblioteca Județeană Mureș (via Diacronia.ro). https://www.diacronia.ro/en/indexing/details/A19480/pdf — Numărul abonaților, programul-cadru și premierele, postul de 18 kW, trenurile experimentale, Bod și Chișinău, citatele din presă. - Rodica Marilena Păvălan, „Democrație și cultură în primul deceniu de funcționare a radioului românesc”, Analele Universității din Craiova, Seria Istorie, XVII, 1(21)/2012. http://www.istoriecraiova.ro/wp-content/uploads/2012/07/Pavalan.pdf — Confirmă aprecierea programelor primului deceniu. - Radiofonia, Radio Român, Radio Adevărul, Radio Universul, 1926–1937. — Periodicele vremii, citate prin cele două studii: articolul-program al lui Hurmuzescu, cronica lui Arghezi, statisticile de abonați. - Natural Earth, granițe administrative și râuri 1:10 m (domeniul public). https://www.naturalearthdata.com/ — Fondul de hartă; granițele arătate sunt cele de azi.