Șaizeci sau șaptezeci

În 2025, statul a plătit 35,44 miliarde de lei — 1,85% din PIB — ca să acopere diferența dintre cât încasează sistemul public de pensii din contribuții și cât plătește pensionarilor. Pensiile speciale ale militarilor, polițiștilor și ofițerilor de informații, plătite separat din bugetele ministerelor, costă în plus, integral, cel puțin 0,77% din PIB. Tratatele europene fixează la 3% din PIB plafonul de deficit al întregului buget de stat. Cele două cifre de mai sus, puse cap la cap, ajung la 2,62% din PIB: la 38 de sutimi de punct procentual de acel reper.

Poți testa oricare dintre cele patru pârghii de mai jos — vârsta de pensionare, ritmul pensiilor speciale, migrația netă, rata de fertilitate — iar motorul recalculează, an cu an, până în 2060, piramida populației, raportul contribuabili-pensionari și punctul în care povara trece de prag.

Trei sisteme, un singur cuvânt

De unde vine pragul de 3% — și de ce contează

Trei la sută din PIB e ținta de deficit către care România trebuie să coboare, treptat, tot bugetul de stat, sub procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene: plafonul acoperă tot ce cheltuiește statul peste ce încasează — salarii, drumuri, sănătate, apărare, deopotrivă. România se află deja sub această procedură tocmai pentru că deficitul ei general încă îl depășește.

Comparația de mai sus arată cât de puțin spațiu ar mai rămâne, odată ajunși acolo. Dacă numai pensiile ajung să coste, peste contribuții, aproape cât toată ținta finală de deficit, atingerea ei fără o reformă a pensiilor ar însemna ca tot restul statului — salarii, drumuri, sănătate, apărare — să funcționeze, practic, fără niciun deficit.

Ce mișcă motorul

Motorul pornește de la piramida reală a populației României, pe vârstă și an împlinit (Eurostat, 2025), și o îmbătrânește an cu an folosind un tabel de mortalitate real (Eurostat, 2023) și patru pârghii pe care le controlezi tu:

• Vârsta de pensionare — Legea 360/2023 fixează 65 de ani pentru bărbați (deja atinsă) și o creștere etapizată pentru femei, de la 63 de ani acum la 65 în 2035. Motorul folosește o singură vârstă unificată, ca simplificare declarată: mută cursorul ca să testezi o reformă simetrică, nu calendarul exact pe lună de naștere din anexa legii. E cursorul care schimbă cel mai mult răspunsul, pentru că mută dintr-o dată granița dintre cine plătește și cine încasează.
• Ritmul pensiilor speciale — între 2023 și 2024, costul pensiilor militare a crescut cu 14,9%, al celor din poliție cu 12,8%, al celor din serviciile de informații cu 16,7% — cu mult peste indexarea generală a pensiilor. Cursorul controlează cât de mult depășește acest ritm indexarea obișnuită.
• Migrația netă — după un deceniu de emigrație masivă, România a înregistrat trei ani consecutivi de migrație netă pozitivă: +97.114 (2022), +66.065 (2023), +36.200 (2024) — o tendință pozitivă, dar în scădere. Cursorul lasă loc și pentru un scenariu de revenire la emigrație.
• Rata de fertilitate — media UE a scăzut de la 1,54 (2023) la 1,39 copii per femeie (2024, estimare), cea mai mare scădere dintr-un an într-altul din Uniune; România urmează aceeași direcție. Cursorul nu poate schimba niciodată numărul de pensionari din acest interval — toți cei care vor ieși la pensie până în 2060 sunt deja născuți — dar schimbă numărul de contribuabili începând din anii 2040, pe măsură ce copiii de azi ajung la vârsta activă: între cele două capete ale cursorului, diferența ajunge la aproape un milion de contribuabili până în 2060. Efectul e real, dar vine mult mai târziu și crește mult mai lent decât la vârsta de pensionare, care reclasifică milioane de oameni dintr-o singură mișcare. Un copil născut în 2027 poate influența contribuțiile abia în jurul lui 2047, când ajunge la vârsta de 20 de ani. Cursorul arată efectul demografic al unei rate de fertilitate date; costul unei politici care ar încerca să o schimbe este un calcul separat.

Ce nu simulează motorul

Modelul e o simplificare declarată, nu o prognoză oficială.

La orice vârstă de pensionare aleasă, motorul mută imediat granița dintre populația activă și cea pensionată. Pentru vârste peste 65 de ani, presupune că persoanele din grupa 65–69 de ani intră, din primul an proiectat, la aceeași rată medie de contribuție ca restul populației active și nu mai intră în numărul pensionarilor. Nu există aici un an de intrare în vigoare, o perioadă de tranziție sau o rată de ocupare distinctă pentru vârstele apropiate de pensionare; în realitate, ocuparea scade la vârste înaintate, astfel că efectul unei vârste mai mari poate fi supraestimat, mai ales pe termen scurt.

Pilonul II și Pilonul III nu intră în acest calcul: sunt conturi individuale, acumulate separat, care nu trec niciodată prin bugetul de stat și nu reduc, prin ele însele, subvenția pe care statul o plătește azi pensionarilor din Pilonul I. Vor conta pentru venitul propriu al viitorilor pensionari, dar nu schimbă povara fiscală calculată aici — cele două lucruri răspund la întrebări diferite. Mortalitatea rămâne fixă la tabelul din 2023 — nu presupune progresul medical din deceniile viitoare, spre deosebire de proiecțiile Comisiei Europene. Rata de „formalizare" (câți din populația activă contribuie efectiv) și rata de „acoperire" (câți din populația vârstnică primesc efectiv pensie) sunt calibrate o singură dată, pe datele din 2025, și rămân constante — motorul nu modelează schimbări în informalitate, migrația forței de muncă sau reforme ale eligibilității. Salariul mediu, pensia medie și PIB-ul cresc după o singură traiectorie macroeconomică asumată (inflație convergând spre 2,5%, creștere reală convergând spre 1,5% pe an), nu după un cursor separat — traiectoria nu se schimbă atunci când muți migrația sau vârsta de pensionare, pentru că motorul nu presupune că mai mulți lucrători activi cresc PIB-ul sau că emigrația îl reduce. Rezultatul e o explorare coerentă a patru pârghii demografice și fiscale reale — nu o predicție punctuală a anului exact.

Ce arată deja datele oficiale

Raportul de îmbătrânire al Comisiei Europene din 2024 — care folosește aceleași ipoteze demografice ca bază pentru toate țările UE — proiectează, pentru România, un raport de dependență al vârstei a treia (populația de 65+ față de populația de 20-64 de ani) care urcă de la 33,5% în 2022 la un vârf de 60% în 2056. În aceeași proiecție, soldul sistemului public de pensii, azi -2,6% din PIB, se adâncește până la -5,4% din PIB în 2047, înainte să se atenueze spre finalul secolului — pe măsură ce reformele deja legiferate (vârsta de pensionare, formula de indexare) își fac efectul. Motorul de mai sus recalculează acest tip de traiectorie pornind de la ipotezele tale, nu de la scenariul unic al Comisiei.