Dirijorul care a refuzat discul

1912–1936

Iași · copilăria

Se naște la Roman, la 11 iulie 1912 (28 iunie, stil vechi), fiu al unui ofițer de cavalerie. Copilăria și-o petrece la Iași, unde studiază matematica, filozofia și muzica și improvizează la pian de la patru ani.

La 18 ani respinge cariera politică, se ceartă cu tatăl și, după studii la București și Paris, alege Berlinul: în 1936 se înscrie la Academia de Muzică, unde studiază compoziția cu Heinz Tiessen și dirijatul cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl și Fritz Stein. În paralel face filozofia cu Nicolai Hartmann și Eduard Spranger și scrie o teză despre Josquin des Prez — doctoratul rămâne neîncheiat din cauza războiului.

Data de 28 iunie e pe stil vechi, calendarul oficial al României până în 1919; 11 iulie e data pe stil nou.

1945–1952

Berlin · cei șapte ani

La 29 august 1945, la 33 de ani, urcă la pupitrul Filarmonicii din Berlin — sala din Bernburger Straße era morman de moloz, Furtwängler nu avea voie să dirijeze până la încheierea denazificării, iar dirijorul interimar, Leo Borchard, fusese împușcat din greșeală de o santinelă americană. Tânărul fără experiență, proaspăt câștigător al unui concurs la Orchestra Radio din Berlin, devine peste noapte dirijor principal și rămâne șapte ani.

Când Furtwängler moare, în 1954, conducerea îl preferă ca succesor pe Herbert von Karajan. Abia la 31 martie 1992 — după ultimul concert din noiembrie 1954 (Filarmonica însăși rotunjește pauza la 38 de ani) — dirijează din nou orchestra, cu Simfonia a VII-a de Bruckner, la invitația președintelui Richard von Weizsäcker.

1952–1979

Mandate și colaborări

Urmează 27 de ani de mandate și colaborări, mai ales cu orchestre radio: dirijor-șef la Stockholm (1965–1971) și Stuttgart (1972–1977), la pupitrul Orchestrei Naționale a ORTF din Paris (1973–1975), apariții ca invitat în Europa. Predă dirijatul la Siena și Mainz. În 1970 primește Premiul Sonning al Danemarcei. În 1965 se căsătorește cu Ioana Procopie Dumitrescu; fiul lor, Serge, se naște în 1968.

1979–1996

München · ultimii 17 ani

În 1979 devine director muzical al Filarmonicii din München și rămâne până la moarte: 17 ani în care concertele sale legendare de Bruckner au consolidat reputația internațională a orchestrei. Repeta — potrivit lui Michael Graf Münster, care i-a urmărit repetițiile, lecțiile și concertele între 1976 și 1985 — de circa trei ori mai mult decât colegii săi. Tot acum predă la Institutul Curtis din Philadelphia; în 1984, concertul orchestrei Curtis la Carnegie Hall, debutul său american, e descris de criticul John Rockwell, de la New York Times, drept o experiență la fel de revelatoare, palpitantă și provocatoare ca oricare întâlnită de el.

Moare la 14 august 1996, la 84 de ani, în zona Parisului, și este înmormântat la La Neuville-sur-Essonne.