Marius Comper English

Test de vedere a culorilor · circa 3 minute

Test de daltonism: roșu, verde și albastru, măsurate pe ecran

Un inel de puncte are o deschidere. Spui în ce parte e, de câteva zeci de ori, iar diferența de culoare scade până nu se mai vede. La final apar pragurile tale pe cele trei axe ale vederii culorilor, lângă limitele publicate pentru vederea normală, și lumea văzută cu fiecare fel de daltonism.

Începe testulFără cont. Răspunsurile rămân pe dispozitivul tău.

Lupa arată planșa prin ochii unui

În cercul mic, aceeași planșă prin ochii unui deuteranop. Numărul dispare: punctele care îl formează diferă de fundal doar prin semnalul conurilor M, care lui îi lipsesc. Mută lupa peste planșă.

Testul

Pe fiecare planșă, un inel de puncte are o deschidere: sus, jos, la stânga sau la dreapta. Apasă săgeata din partea aceea, tasta cu săgeata corespunzătoare sau direct pe planșă, în dreptul deschiderii. Când nu o mai vezi, alege „Nu văd”, iar testul va alege la întâmplare.

Înainte de test

  • Luminozitatea ecranului la nivel obișnuit, nu la minimum.
  • Night Shift, True Tone, modul „lumină caldă” sau filtrele de lumină albastră oprite: schimbă exact culorile măsurate.
  • Fără ochelari cu lentile colorate. Ochelarii obișnuiți pot rămâne.
  • Ecranul la distanța unui braț întins, planșa cât mai mare.

Cum funcționează acest test de daltonism

Fiecare planșă e un inel de puncte cu o deschidere, ca litera C. Inelul se deosebește de fundal doar prin culoare: luminozitatea punctelor variază la întâmplare, deci deschiderea nu poate fi găsită după cât de deschis sau de închis e un punct.

Ochiul are trei feluri de conuri, sensibile la lumina cu lungimi de undă lungi (L), medii (M) și scurte (S). Culorile inelului sunt alese astfel încât să schimbe semnalul unui singur fel de con, păstrând neschimbat semnalul celorlalte două. Cine nu are conul acela, sau îl are modificat, vede inelul confundându-se cu fundalul.

Testul urmărește trei axe deodată: L (axa protan), M (deutan) și S (tritan). După un răspuns corect, diferența de culoare scade; după o greșeală, crește. Unde se stabilizează e pragul pe acea axă. Dacă un prag iese peste limita obișnuită, testul îl verifică încă o dată, cu șase planșe arătate exact la limită: cinci răspunsuri corecte din șase confirmă că pragul e în limite. Patru planșe de control, care diferă doar prin luminozitate, arată dacă răspunsurile pot fi luate în seamă.

Metoda urmează Cambridge Colour Test (Regan, Reffin și Mollon, 1994), iar pragurile sunt în unitățile lui: distanța de la gri în diagrama de culoare CIE u′v′, înmulțită cu 10 000. Adulții tineri cu vedere normală rămân sub 100 pe axele protan și deutan și sub 150 pe axa tritan; valorile tipice la 20 de ani sunt în jur de 40, 40,5 și 53 (Paramei și Oakley, 2014).

Cât de sigur e rezultatul unui test pe ecran

Testul a fost rulat de 2.080 de ori pe observatori simulați, cu vedere normală, protanopi, deuteranopi, tritanopi, tricromați anomali și monocromați, pe patru ecrane reglate diferit. Niciun observator cu vedere normală tipică nu a primit un rezultat de daltonism, nici cei care răspundeau la întâmplare la o planșă din 12. Un observator la marginea de sus a normalului, cu praguri cât ale celui mai slab 10 % dintre tinerii cu vedere normală, a ieșit „normal” în 97 % din rulări; în rest, pe axa albastru–galben. Niciun dicromat nu a ieșit „normal”. La observatorii cu vedere normală, la dicromați, la monocromați și la tricromații anomali pronunțați, tipul a ieșit corect în 97 % din cazuri. La formele ușoare, tipul e mai puțin sigur, iar estimarea gradului, ușor sau pronunțat, e mai puțin precisă.

Simularea verifică logica testului, nu ochii oamenilor. La un om real mai contează ecranul, lumina din cameră și atenția. Axa albastru–galben e cea mai sensibilă la setările ecranului: Night Shift, True Tone, filtrele de lumină albastră și modurile cu culori „vii” schimbă exact culorile de pe ea.

Cum arată lumea pentru cei cu alt fel de vedere a culorilor

Trage de linia din mijloc: în stânga imaginea originală, în dreapta aceeași imagine cu culorile pe care le confundă tipul de vedere ales. O simulare arată ce culori ajung să semene între ele. Un deuteranop vede lumea cu o axă de culoare în minus.

Tip de vedere
Imagine

Protanopia și deuteranopia sunt simulate prin proiecția Viénot, Brettel și Mollon (1999). Tritanopia folosește aceeași construcție, cu un singur plan în locul celor două din modelul Brettel (1997). Tricromația anomală e un amestec între vederea obișnuită și dicromazie, în funcție de intensitatea aleasă; acromatopsia e redată prin luminanță, iar monocromazia cu conuri S, prin semnalul conurilor S amestecat cu luminanța. Toate cele de după primele două sunt aproximări.

Ce este daltonismul și ce tipuri există

Daltonismul e numele obișnuit pentru deficiențele de vedere a culorilor. Majoritatea oamenilor sunt tricromați: au trei feluri de conuri. Dacă un fel lipsește, persoana e dicromată. Dacă un fel de con are sensibilitatea deplasată spre altul, persoana e tricromată anomală: confundă aceleași culori, dar mai puțin.

Tipurile de deficiență a vederii culorilor. Frecvențele la bărbați vin dintr-un studiu din Norvegia: 9 049 de bărbați examinați cu planșe, iar cei 725 depistați, clasificați cu anomaloscopul (Waaler, 1927, în Birch, 2012).
TipConul afectatCe se confundăCât de des
DeuteranomalieM, cu sensibilitate deplasatăroșu, verde, maro, oliv; mai ușor5,01 % dintre bărbați
DeuteranopieM lipseșteroșu cu verde, fără ca roșul să se întunece1,03 % dintre bărbați
ProtanomalieL, cu sensibilitate deplasatăroșu cu verde, roșul puțin mai închis1,04 % dintre bărbați
ProtanopieL lipseșteroșu cu verde și negru, roșul mult mai închis0,88 % dintre bărbați
Tritanopie, tritanomalieS absent sau cu funcție redusăalbastru cu verde, galben cu violet1 la 15 000–50 000 de oameni
Acromatopsie completăniciun con funcționaltoate culorile; sensibilitate mare la luminăcirca 1 la 30 000 de oameni
Monocromazie cu conuri Sdoar conurile S funcționeazăaproape toate culorilefoarte rară

Cât de des apare daltonismul la bărbați și la femei

La oamenii de origine nord-europeană, aproximativ 8 % dintre bărbați și 0,4 % dintre femei au o deficiență roșu–verde moștenită (Birch, 2012): cam un bărbat din 12.

Diferența vine din genetică. Genele pigmenților L și M, OPN1LW și OPN1MW, se află pe cromozomul X. Un bărbat are un singur cromozom X, deci o singură copie a acestor gene; la o femeie, deficiența apare de obicei doar dacă genele sunt modificate pe ambii cromozomi X. Forma tritan ține de gena OPN1SW, de pe cromozomul 7, și apare la fel de des la ambele sexe.

Frecvența diferă mult între populații. Pagina The Unseen Spectrum arată frecvențele pe țări și ce înseamnă daltonismul la școală și în carieră.

De unde vine numele: John Dalton și ochiul păstrat 150 de ani

Chimistul englez John Dalton și-a descris propria vedere în 1794, în lucrarea „Extraordinary facts relating to the vision of colours”. Credea că umoarea vitroasă a ochilor lui e colorată în albastru și oprește roșul. După moartea lui, în 1844, ochii i-au fost examinați și erau limpezi.

Un ochi a fost păstrat. În 1995, analiza ADN-ului din el a arătat că Dalton era deuteranop: îi lipsea pigmentul conurilor M (Hunt și colaboratorii, Science, 1995).

Poate un test de daltonism online să pună un diagnostic?

Nu. Un test pe ecran poate arăta că merită un consult; diagnosticul se pune la oftalmolog, cu teste tipărite sau cu un aparat. Planșele Ishihara depistează doar deficiențele roșu–verde. Planșele HRR și testele de ordonare a nuanțelor, Farnsworth D-15 și Farnsworth-Munsell 100, acoperă și axa albastru–galben. Anomaloscopul, la care o lumină galbenă trebuie potrivită vizual cu un amestec de roșu și verde, e cel mai precis mod de a confirma și clasifica o deficiență roșu–verde.

Pentru o meserie cu cerințe de vedere a culorilor contează testul cerut de angajator sau de autoritatea care eliberează licența, nu un rezultat online. Limitele vederii normale cresc și cu vârsta: după 60 de ani, pragurile obișnuite sunt mai mari decât cele folosite aici, care sunt ale adulților tineri.

Ce ajută în viața de zi cu zi

Telefoanele și calculatoarele au filtre de culoare care fac unele culori mai ușor de deosebit, în setările de accesibilitate pentru afișaj: pe iPhone, iPad și Mac se numesc Filtre de culoare (Color Filters), pe Android, Corecția culorii (Color correction), pe Windows 11, Filtre de culoare (Color filters).

Cine face grafice, hărți sau interfețe poate verifica în laboratorul de mai sus dacă două culori importante ajung să semene. Interfața acestei pagini folosește doar albastru, galben și griuri: perechea care rămâne distinctă pentru cei cu deficiențe roșu–verde.

Surse

  1. Regan, B. C., Reffin, J. P., Mollon, J. D. (1994). Luminance noise and the rapid determination of discrimination ellipses in colour deficiency. Vision Research 34(10), 1279–1299. doi.org/10.1016/0042-6989(94)90203-8
  2. Paramei, G. V., Oakley, B. (2014). Variation of color discrimination across the life span. JOSA A 31(4), A375 (Table 2; limits from the Cambridge Colour Test handbook). doi.org/10.1364/JOSAA.31.00A375
  3. Fernandes, T. M. P., Santos, N. A., Paramei, G. V. (2020). Cambridge Colour Test: reproducibility in normal trichromats. JOSA A 37(4), A70. doi.org/10.1364/JOSAA.380306
  4. Birch, J. (2012). Worldwide prevalence of red-green color deficiency. JOSA A 29(3), 313–320 (Tables 2 and 4). doi.org/10.1364/JOSAA.29.000313
  5. Smith, V. C., Pokorny, J. (2003). Color matching and color discrimination. In: The Science of Color, 2nd ed., ch. 3, pp. 138–140. sites.socsci.uci.edu/~kjameson/SmithPokorny2003.pdf
  6. Smith, V. C., Pokorny, J. (1975). Spectral sensitivity of the foveal cone photopigments between 400 and 500 nm. Vision Research 15(2), 161–171. doi.org/10.1016/0042-6989(75)90203-5
  7. Viénot, F., Brettel, H., Mollon, J. D. (1999). Digital video colourmaps for checking the legibility of displays by dichromats. Color Research & Application 24(4), 243–252. vision.psychol.cam.ac.uk/jdmollon/papers/colourmaps.pdf
  8. Brettel, H., Viénot, F., Mollon, J. D. (1997). Computerized simulation of color appearance for dichromats. JOSA A 14(10), 2647–2655. doi.org/10.1364/JOSAA.14.002647
  9. Kaernbach, C. (1991). Simple adaptive testing with the weighted up-down method. Perception & Psychophysics 49(3), 227–229. doi.org/10.3758/BF03214307
  10. Hunt, D. M., Dulai, K. S., Bowmaker, J. K., Mollon, J. D. (1995). The chemistry of John Dalton’s color blindness. Science 267(5200), 984–988. doi.org/10.1126/science.7863342
  11. Nathans, J., Thomas, D., Hogness, D. S. (1986). Molecular genetics of human color vision: the genes encoding blue, green, and red pigments. Science 232(4747), 193–202. doi.org/10.1126/science.2937147
  12. MedlinePlus Genetics: Color vision deficiency; Achromatopsia; OPN1SW gene. medlineplus.gov/genetics/condition/color-vision-deficien…
  13. Cleveland Clinic: Color blindness test. my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/24845-color-bl…
  14. Apple Support: Change display colors on iPhone (Color Filters). support.apple.com/guide/iphone/change-display-colors-iph…
  15. Google: Use color correction on Android. support.google.com/accessibility/android/answer/11183305
  16. Microsoft Support: Use color filters in Windows. support.microsoft.com/en-us/accessibility/windows/use-co…
  17. CIE. CIE 1931 colour-matching functions, 2 degree observer (data table). doi.org/10.25039/CIE.DS.xvudnb9b

Fotografii de pe Wikimedia Commons