mariuscomper.ukEnglish

Înainte să te naști

Prima voce pe care ai auzit-o

Cu luni înainte să te naști, auzeai. Și auzeai, mai ales, un singur om. Pune-ți căștile ca să auzi vocea unei mame așa cum ajunge la copilul din ea, refăcută din studii care au pus microfoane în uter. Apoi înregistrează-ți propria voce.

Sunetul pornește când derulezi, la intensitatea lui reală: jos și încet, cum era și pentru tine. Îl poți amplifica oricând. Difuzoarele unui telefon pierd cea mai mare parte din el.

Înainte să fie ceva de auzit

Săptămâna 12. În jurul tău există deja sunet: sângele ei, respirația ei, vocea ei. Dar încă nu avem dovezi că îl poți auzi.

Niciun studiu n-a văzut un făt reacționând la sunet atât de devreme, așa că aici pagina tace.

Primul sunet a fost o singură notă

Săptămâna 19

În 1994, psihologii Hepper și Shahidullah au pus un difuzor pe burta unor femei însărcinate, au redat tonuri și au urmărit fetușii la ecograf. Primele mișcări au apărut la 19 săptămâni, și doar la un singur ton: 500 de herți, aproape de si-ul de deasupra do-ului central.

Ce auzi acum e vocea ei, redusă la acea singură bandă. E o ilustrare a experimentului: 500 de herți a fost primul ton care a primit un răspuns, ceea ce nu înseamnă că fătul nu auzea nimic altceva.

Săptămâna 27

Registrul se lărgește mai întâi în jos. La această vârstă, 96% dintre fetușii din studiu s-au mișcat la tonurile joase de 250 și 500 de herți. Niciunul la 1.000 de herți.

Săptămâna 33

Acum toți fetușii răspundeau la 1.000 de herți, iar până în săptămâna 35, la 3.000. Și urechea devine mai sensibilă: între săptămâna 19 și săptămâna 35, fetușii ajungeau să reacționeze la tonuri cu 20–30 de decibeli mai slabe.

Cam așa era auzul cu care te-ai născut: ascultând-o din interiorul ei.

Cum sună acolo, înăuntru

Probabil ți l-ai imaginat așa: o inimă care bate, rar și aproape. Se vând chiar jucării pentru bebeluși care imită sunetul acesta.

În 1990, o echipă din Ontario a pus un hidrofon lângă gâtul unor copii pe cale să se nască, la zece femei aflate în travaliu. La opt dintre ele nu se auzea deloc inima.

Ce au înregistrat a fost un vuiet jos, aproape tot sub 100 de herți; din când în când, un zgomot din intestinele ei; și, mult peste fondul acesta, vocea ei.

Fătul poate totuși să-i simtă inima: în 2006, o echipă italiană a înregistrat răspunsuri ale creierului fetal la bătăile ei, în 8 cazuri din 12. Dar bătaia constantă care umple uterul nu e ce au găsit microfoanele.

Studiile pe oi gestante, ai căror miei încep și ei să audă înainte de naștere, au găsit același lucru: vocile de afară treceau clar, neacoperite de bătăile inimii mamei.

A ei era vocea care se auzea mai tare

În 1992, o echipă din Florida a măsurat sunetul din uterul a opt femei aflate în travaliu. Vocile din cameră pierdeau 2–3 decibeli pe drum. Vocea ei, în schimb, se auzea cu 5,2 decibeli mai tare.

Era singura voce care nu trebuia să vină din afară.

Ascultă din trei locuri

Vocea e a Ralucăi, din Cluj, care recită La steaua de Mihai Eminescu (Wikitongues, CC BY-SA 4.0; fragment decupat și filtrat, adaptarea audio fiind distribuită tot sub CC BY-SA 4.0).

Vocea
Auzită

Alege o voce și un loc. E o reconstrucție: curba din lichid vine de la femei în travaliu, cea de la urechea internă de la fetuși de oaie. Sunetul urmează fidel aceste curbe; incertitudinea stă în curbele înseși.

Cât din fiecare înălțime ajunge la copilSchimbarea intensității după înălțimea sunetului. În lichidul din jurul copilului, sunetele joase sunt puțin mai tari decât în cameră, iar cele înalte pierd până la 10 decibeli. La urechea internă a fetușilor de oaie, pierderea crește de la 11 decibeli la 125 de herți la 45 la 2.000.+100−10−20−30−40−50−601252505001k2k4k8kÎnălțimea sunetului (herți)dBÎn camerăÎn uter (femei în travaliu)Ce aude copilul (fetuși de oaie)prelungit
Punctele pline sunt măsurate; cele goale sunt interpolate sau prelungite. Datele despre lichid provin de la femei în travaliu. La urechea internă, singurele măsurători sunt pe fetuși de oaie.

Surpriza e locul unde se înfundă sunetul. În lichidul din jurul tău pierderea e mică: cel mult 10 decibeli, la 4.000 de herți, iar notele cele mai joase sunt chiar puțin mai tari decât afară.

Pierderea mare apare între lichid și urechea internă. La fetușii de oaie, sunetul ajungea la urechea internă mai ales prin oasele craniului și pierdea 11 decibeli la 125 de herți, dar 45 la 2.000.

Ce trecea era melodia. Ascultătorii au înțeles aproape 99% din propozițiile înregistrate în uterul unei oi și 41% din aceleași propoziții înregistrate la urechea internă a mielului. La om, echipa lui Denis Querleu a estimat că doar vreo 30% din informația fonetică ajunge până în lichidul din jurul fătului, în timp ce intonația ajunge aproape intactă.

Auzeai mai degrabă cum spunea lucrurile decât ce spunea.

Acum, vocea ta

Spune ceva cuiva care încă nu s-a născut

Înregistrează până la 12 secunde: un nume, o propoziție, un vers dintr-un cântec. Apoi ascultă-te așa cum te-ar auzi, după măsurători, un copil din burtă.

Înregistrarea rămâne pe dispozitivul tău și dispare când închizi pagina.

Pentru înregistrare e nevoie de un microfon, iar aici nu e disponibil unul. Aceleași filtre modelează vocea ei în panoul de mai sus.

O învățai deja

În Finlanda, un grup de mame au pus, din săptămâna 29 până la naștere, un CD pe care se auzea cuvântul inventat tatata: de 25.740 de ori, în medie. După naștere, creierul acestor copii reacționa mai puternic decât al altor copii când silaba din mijloc își schimba înălțimea.

Într-un alt grup, mamele au pus o înregistrare cu melodia Twinkle, Twinkle, Little Star de cinci ori pe săptămână, în ultimele trei luni. La patru luni după naștere, creierul lor încă reacționa la ea mai puternic decât al copiilor care n-o auziseră. Aceasta e melodia.

În 2003, 60 de fetuși aproape de termen au ascultat o înregistrare printr-un difuzor ținut deasupra burții. Unii și-au auzit mama; alții, o femeie pe care n-o auziseră niciodată. Pulsul le-a crescut la vocea mamei și a scăzut la vocea străinei. Vocea a durat două minute; schimbarea a ținut patru, mult după ce vocea tăcuse.

Apoi lichidul dispare

Săptămâna 40. O asculți din săptămâna 19, în fiecare săptămână ceva mai limpede.

Și primul lucru care se schimbă e vocea ei. Pentru prima dată, consoanele devin clare.

În 1980, Anthony DeCasper și William Fifer le-au dat unor nou-născuți de ales, după felul în care sugeau dintr-o tetină, între o înregistrare cu vocea mamei și una cu vocea altei femei. Au învățat trucul și s-au străduit s-o audă pe mamă.

Poate că primul tău plâns a avut accentul ei

În 2009, Birgit Mampe și colegii ei, în Germania, au înregistrat plânsetele a 30 nou-născuți francezi și 30 germani, în vârstă de 2–5 zile. Plânsetele bebelușilor francezi urcau de obicei spre final. Ale celor germani coborau. Fiecare, au conchis ei, urma melodia obișnuită a limbii vorbite de mama lui. Studii ulterioare au găsit tipare asemănătoare în alte limbi; altele au pus la îndoială cât de puternic e efectul.

Nou-născuți francezi: mai ales urcăNou-născuți germani: mai ales coboară

În Suedia și în Statele Unite, bebeluși în vârstă de 33 de ore, în medie, păreau să recunoască deja vocalele din limba mamei.

Sub tot ce ai auzit de atunci există o primă voce. A ajuns la tine mai ales ca melodie, iar tu ai învățat-o atât de bine încât ai plâns pe melodia ei.

Dacă o mai poți suna, știi pe cine să suni. Iar dacă cineva te ascultă chiar acum dinăuntru, vorbește-i mai departe. Îți învață vocea.

Surse și metodă

Fiecare sunet de pe pagină trece prin filtre reglate după măsurători publicate. În lichid: studiul cu hidrofon la om al lui Richards și colegii săi, care dă +3,7 dB la 125 Hz și −10 dB la 4.000 Hz; benzile dintre ele sunt trase pe o linie dreaptă. La urechea internă: măsurătorile pe fetuși de oaie ale lui Gerhardt și colegii săi, de la 125 la 2.000 Hz, prelungite peste 2.000 Hz cu ultima pantă măsurată (-6,8 dB pe octavă). Această etapă n-a fost măsurată niciodată la un făt uman; oile sunt modelul obișnuit, fiindcă auzul lor se dezvoltă înainte de naștere, ca al nostru.

Amplifică sunetul redă curba de la urechea internă cu 11,1 dB mai tare decât în măsurători, iar vocile cu încă 10,5 dB; forma rămâne aceeași. Amplificările se aplică doar când apeși Amplifică sunetul. Implicit, vocile de la urechea internă se aud cu circa 16 dB sub nivelul din cameră, ca în măsurători. Vocea mamei primește aceeași curbă ca sunetele din afară, cu 8,4 dB mai puternică, fiindcă nimeni n-a măsurat separat cum ajunge propria ei voce la urechea internă a fătului.

Săptămânile urmează tonurile la care fetușii s-au mișcat prima dată în studiul lui Hepper și Shahidullah (500 Hz la 19 săptămâni; 250 și 500 Hz, dar nu 1.000, la 27; 1.000 Hz până la 33; 3.000 Hz până la 35). Săptămânile dintre ele sunt interpolate. Creșterea sensibilității urechii e redată pe 14 dB în loc de cei 20–30 dB măsurați, ca primele săptămâni să rămână audibile. Fondul sonor e construit din ce au înregistrat Benzaquen și colegii săi: cea mai mare parte a energiei sub 100 Hz, zgomote intestinale din când în când și nicio bătaie de inimă. Melodia fredonată e sintetizată. Majoritatea surselor au fost citite în rezumatele publicate; studiul lui Partanen și al colegilor săi (PNAS) a fost citit integral.