Marius Comper · Supraveghere · Înalta Curte de Casație și Justiție

Zero din opt mii șase sute trei

În trei ani, judecătorii anume desemnați ai Înaltei Curți au primit 8.603 de cereri de supraveghere pe motive de securitate națională și n-au respins niciuna. Comisia olandeză de control respinge una din 28 de cereri, cea franceză una din 123, iar instanța secretă a Statelor Unite modifică sau respinge peste o treime. Mai jos, aceleași 8.603 de cereri, trecute prin ochii fiecărui filtru.

Actualizat: 1 septembrie 2026 · Cifrele românești provin din răspunsurile Înaltei Curți și ale Parchetului General la cereri pe Legea 544/2001, publicate de Sorina Matei în Gândul (27 octombrie 2025) și Mediafax (9 februarie 2022). Comparațiile folosesc rapoartele anuale ale instanței FISA, IPCO, TIB și CNCTR.

Registrul: ianuarie 2023 – septembrie 20258.603 de cereri · un punct fiecare

• Înalta Curte, 2023–2025
• Înalta Curte, 2021
• Regatul Unit, 2024
• Franța, 2024
• Olanda, 2024
• Statele Unite, 2025

Așa arată registrul real: 2.872 de mandate inițiale, 1.857 de prelungiri, 3.115 de completări și 759 de încetări, toate admise. Zero respinse.

admisă ca ataremodificată de judecătorrespinsă

Un mandat de securitate națională este cea mai intruzivă formă legală de supraveghere din România. Permite interceptarea convorbirilor, accesul la sisteme informatice, percheziții fără știrea persoanei și urmărirea deplasărilor, pe o durată de până la șase luni, cu prelungiri de câte trei luni, până la doi ani pentru aceleași date. Un mandat de interceptare dintr-un dosar penal obișnuit ține 30 de zile și nu poate depăși șase luni. Drumul spre semnătură are trei stații: serviciul propune, procurorul general cere, iar un judecător al Înaltei Curți, anume desemnat, autorizează. Pe cele 8.603 de cereri din ultimii trei ani pentru care există răspuns oficial, ultimele două stații n-au oprit nimic.

Cifra nu este o excepție a unui an sau a unui președinte de instanță. Prima verificare din interiorul Curții, un raport de control din 2013, a găsit 1.379 de cereri soluționate într-un an și niciuna respinsă. O analiză a unei case de avocatură a numărat, între 2009 și 2018, peste 26.000 de mandate și două respingeri. În 2021, când Sorina Matei a cerut prima dată cifrele, judecătorii respinseseră patru cereri din 1.008 cereri inițiale, procent care rămâne cel mai sever an cunoscut al Înaltei Curți. Iar pe treapta dinaintea judecătorilor, Inspecția Judiciară a numărat 39.102 de propuneri ale SRI între 2005 și 2017, dintre care procurorii au respins 80.

Filtrele care spun uneori nu

Un procent de aprobare apropiat de sută la sută nu e, în sine, dovada unui filtru rupt. Cererile pot fi bine pregătite, iar cele slabe pot fi retrase înainte de a ajunge la semnătură. Tocmai de aceea contează comparația cu organismele care fac aceeași muncă în alte democrații și care publică, an de an, ce au respins și ce au modificat.

Cererile nu sunt același lucru de la o țară la alta: Franța numără și accesul la metadate, Olanda numără fiecare competență specială, iar registrul românesc conține, pe lângă mandatele inițiale, prelungiri, completări și încetări. Comparabil de la o linie la alta este comportamentul celui care semnează: cât de des spune nu, sau da cu condiții, și dacă publică asta.

Filtrul britanic e cel mai apropiat de cel românesc ca rată: 13 respingeri la aproape 8.000 de mandate. Diferența stă în ce se vede. Comisarii judiciari publică respingerile pe categorii, publică numărul cazurilor în care au cerut lămuriri înainte de a semna și pot fi verificați. Comisia olandeză, formată din doi foști judecători și un expert tehnic, declară nelegală una din 28 de cereri, cel mai des pentru că atingerea adusă drepturilor e disproporționată față de scop. Comisia franceză dă anual câteva sute de avize nefavorabile, pe care premierul le-a urmat de fiecare dată.

Curtea care s-a răzgândit

Cel mai instructiv caz este tocmai instanța secretă americană, cea cu care Înalta Curte a fost comparată cel mai des. Timp de 35 de ani, instanța FISA a aprobat practic tot: între 1979 și 2015 a respins, în total, 18 cereri din aproape 40.000 și a modificat mai puțin de 2%, iar în 30 dintre acești 37 de ani nu a respins nimic. Din 2016, când Congresul a obligat-o să publice detaliat modificările și respingerile parțiale și i-a dat avocați independenți care să conteste cererile guvernului, coloana modificărilor a sărit la peste o cincime din cereri. În 2025, din 287 de cereri, 91 au fost modificate, 15 respinse în parte și 4 respinse de tot.

Datele din grafic, an cu an

An	Cereri	Modificate	Respinse (tot sau parte)	Procent

O parte din salt e contabilitate: din 2016, orice schimbare de substanță cerută de judecător se numără ca modificare. O altă parte e comportament: aceiași judecători, numiți în același fel, au început să respingă de câteva zeci de ori pe an. Pentru cititorul din România, lecția nu ține de procente. Un tribunal care lucrează în secret poate fi obligat prin lege să-și publice anual propriile respingeri și modificări, iar cifrele lui pot fi verificate de oricine.

De opt ori mai mult decât în America?

Comparația a circulat în toamna lui 2025, când cifrele Înaltei Curți au ieșit la lumină: 2.709 de mandate într-un an în România față de 352 de cereri într-un an la instanța FISA, deci de opt ori mai multe pentru o populație de 18 ori mai mică. Raportul e real ca aritmetică și gol ca înțeles. Registrul românesc numără separat fiecare prelungire, completare și încetare; mandatele inițiale sunt cam o treime din total. Iar în cele 287 de cereri americane din 2025 intră și certificările anuale de sub articolul 702, fiecare acoperind sute de mii de ținte din afara Statelor Unite, potrivit rapoartelor de transparență ale directorului informațiilor naționale. Cele două numere măsoară lucruri diferite. Singura comparație pe care o suportă datele este cea despre semnătură: cât de des refuză cel care controlează. Și acolo, România stă la zero.

Ce se știe, an cu an

Înalta Curte nu publică aceste cifre în raportul anual de activitate, iar rapoartele SRI pentru 2021, 2022, 2023 și 2024 stau nevotate în Parlament, deci secrete. Tot ce se știe public vine din răspunsuri la cereri de informații, rapoarte de control și declarații ale serviciului, fiecare cu propriul mod de a număra. Le pun cap la cap aici, cu sursa lângă fiecare rând.

Două lucruri ies din tabel. Volumul nu a explodat: cele 28.784 de mandate din 2004–2016 înseamnă cam 2.600 pe an, iar cele 8.603 din 2023–2025 înseamnă cam 3.200 pe an. Ce s-a schimbat este că filtrul, atât cât a existat, a dispărut de tot: de la 80 de respingeri ale procurorilor într-un deceniu și patru ale judecătorilor într-un an, la zero pe ambele trepte în ultimii trei ani.

---