Anii grei ai cronicarilor, verificați în inelele copacilor

Ce arată numărătoarea

Compilațiile publicate dau 157 de înregistrări de calamitate, acoperind 111 de ani diferiți (un an poate apărea de mai multe ori, cu necazuri diferite). Anii notați ca secetă (46 de înregistrări) se apleacă spre partea uscată în inele: vara din mijlocul șirului lor a fost mai uscată decât 62% dintre verile perioadei 1450–1800, iar dacă anii ar fi aleși la întâmplare din aceeași perioadă, o medie la fel de uscată ar ieși în circa 3% din încercări. E un semnal modest: pagina face cincisprezece astfel de teste (cinci feluri de necaz × trei decalaje), iar o corecție strictă pentru teste multiple l-ar șterge. Foametele (12) nu se deosebesc de întâmplare (66%), nici inundațiile (37, căutate pe partea umedă: 29%), nici lăcustele (16, 66%). Iernile grele (46), controlul negativ — un indice de vară nu are cum să le vadă — nu arată nimic în anul lor, dar verile dinaintea lor tind să fie uscate, un rezultat pe care pagina îl tipărește fără explicație mai jos, pentru că poate fi o întâmplare între multe teste sau un efect al felului în care analele leagă iarna de un an ori de celălalt.

Foametele pe care copacii le refuză

1534 este anul foametei mari din Țara Făgărașului, pusă de izvoare pe seama secetei. În inele, vara lui 1534 a fost umedă: mai umedă decât 96% dintre verile dintre 1450 și 1800. 1589, an de „scumpete și foamete mare”, este la fel: mai umed decât 98% dintre veri. Cei doi ani sunt cele mai umede două veri dintre cei doisprezece ani de foamete din tabel, nu cazuri tipice: vara din mijlocul șirului de foamete stă ușor pe partea uscată (mai uscată decât 56% dintre veri). Tocmai de aceea concluzia e îngustă: cu doisprezece ani, testul n-ar vedea niciun efect moderat al secetei. Ce se poate spune e că numărătoarea nu găsește seceta de vară ca numitor comun al foametelor, iar doi ani de foamete celebri contrazic de-a dreptul cauza pe care izvoarele o numesc. O recoltă se poate pierde și din prea multă apă, dintr-un război, din rechiziții sau din iarna de dinainte; copacii judecă o singură cauză dintre acestea.

Verile cele mai uscate, pomenite și nepomenite

Cea mai uscată vară a perioadei în inele, 1686 (-4.8), este pomenită ca foarte uscată și în izvoarele transilvănene. Dar pe listă sunt și veri extreme pentru care compilațiile folosite aici nu notează nicio secetă: unele apar în schimb ca ierni grele sau ani ploioși, altele deloc. Valorile din tabelul de aici sunt media pe toate ținuturile românești; în tabelul mare, fiecare eveniment e judecat pe ținutul lui, deci același an poate avea altă valoare acolo (1686: −4,80 aici, −5,15 pe Transilvania). „Nepomenit” înseamnă aici nepomenit în cele patru compilații din care e construit tabelul, nu nepomenit nicăieri: pentru Bazinul Carpatic, Andrea Kiss a comparat deja documentele cu aceeași reconstrucție din inele, iar seceta din 1516–1517, absentă din lista transilvăneană a secolului al XVI-lea, e documentată la ea.

Capcana calendarului

Letopisețele moldovenești numără anii de la facerea lumii, cu anul începând la 1 septembrie: anul 7152 din cronica acoperă septembrie 1643 – august 1644 din numărătoarea de azi (se scad 5509 ani pentru lunile septembrie–decembrie și 5508 pentru ianuarie–august). O recoltă pierdută într-o vară ajunge foamete în primăvara următoare, uneori sub alt an de cronică. De aceea fiecare potrivire din această pagină a fost testată și la un an înainte, și la un an după: pentru secete, semnalul e cel mai puternic la anul exact, ceea ce sprijină datările compilațiilor pentru această clasă. Pentru ierni, același test arată invers — semnalul apare la anul dinainte —, deci regula nu se poate întinde peste toate clasele. Unde izvoarele însele se contrazic asupra anului — marea secetă pusă de unii în 1473, de alții în 1474 — rândul rămâne în tabel cu neînțelegerea scrisă lângă el și nu intră în numărătoare.

Cât de bine văd copacii, acolo unde îi pot verifica termometrele

Reconstrucția din inele a fost pusă lângă ploaia măsurată în iunie–august la cinci stații (București-Filaret din 1895, Cluj din 1923, Iași, Sibiu și Băneasa cu serii utilizabile din 1961). Corelația pe perioada fiecărei stații merge de la 0.31 la 0.63; când o jumătate de perioadă e lăsată afară din potrivire și folosită doar la verificare, valorile merg de la 0.06 la 0.73, după stație și după jumătate. Adică: inelele prind direcția verii, nu dau un verdict sigur pentru un singur an. 1816, „anul fără vară” de după erupția Tambora, apare în inele ca vară foarte umedă (+2.11, mai umedă decât 97% dintre verile 1500–1900). Vara de după marea iarnă 1708–1709 a fost și ea umedă (+1.39, mai umedă decât 90% dintre verile 1500–1900): un indice de vară nu poate judeca iarna însăși, dar nici nu poartă vreo urmă uscată a ei. Celebra secetă europeană din 1540 e, pe ținuturile românești, o vară aproape obișnuită (-0.63): centrul ei a fost mai la vest.

Rezultatul fără explicație, cu numerele lui: verile dinaintea iernilor grele au media -0.97 în inele, iar o medie la fel de uscată ar ieși la întâmplare în circa 0.1% din încercări — cel mai mic procent dintre toate cele cincisprezece teste ale paginii, apărut tocmai la clasa de control. Pagina nu-l folosește în nicio concluzie. Și o precizare despre ce măsoară indicele: el combină ploaia cu evaporarea, deci o vară rece poate ieși „umedă” fără ploi mari — așa se poate citi și vara lui 1816. „Uscat” și „umed” înseamnă, peste tot în pagină, acest indice, nu ploaia măsurată direct.

Inelul anului tău

Scrie un an între 1450 și 2025. Până în 2012 răspund inelele; după 2012, ploaia măsurată la stații, etichetată ca atare.

Metodă și surse

Anii de evenimente vin din patru compilații publicate: Gaceu et al. 2024 pentru Transilvania secolului al XVI-lea; istoria climei Transilvaniei în anii 1645–1715 din izvoare germane (Climate, 2022); secetele documentare ale Bazinului Carpatic studiate de Andrea Kiss; și sinteza Elenei Teodoreanu după Cernovodeanu & Binder (1993). Fiecare an a fost clasificat după ce scrie izvorul, înainte de a privi inelele; un al doilea cititor a reclasificat orb 24 de citate și a fost de acord în 24 de cazuri. Partea de copaci este Old World Drought Atlas (Cook et al., Science Advances, 2015): indice de secetă al verii reconstruit numai din inele, pe o grilă de jumătate de grad, mediat pe ținutul fiecărui eveniment. Potrivirea a fost testată împotriva anilor amestecați (4.000 de trageri) și la decalaje de ±1 an. Limitele mari: indicele vede doar seceta de vară; din cele 157 de înregistrări, 138 privesc Transilvania, 16 sunt trecute la ținuturile românești în ansamblu și doar 3 numesc anume Moldova sau Țara Românească — deci numărătoarea spune mai multe despre izvoarele transilvănene decât despre letopisețe; lipsa unei pomeniri nu e dovada lipsei evenimentului.

• Cook, E.R. et al. (2015). Old World megadroughts and pluvials during the Common Era. Science Advances 1(10). Date: NOAA NCEI, OWDA v1.0.
• Gaceu, O. et al. (2024). Reconstruction of climatic events from the 16th century in Transylvania. Frontiers in Climate 6:1507143 (CC BY).
• Climate History of the Principality of Transylvania during the Maunder Minimum Years (1645–1715 CE). Climate 10(5):66, 2022 (CC BY).
• Kiss, A. (2015). Droughts, dry spells and low water levels in medieval Hungary (and Croatia) I. Journal of Environmental Geography 8(1–2).
• Teodoreanu, E. Preliminary observations on the Little Ice Age in Romania. Present Environment and Sustainable Development.
• Cernovodeanu, P. & Binder, P. (1993). Cavalerii Apocalipsului. Calamitățile naturale din trecutul României (până la 1800). Silex (citat prin compilațiile de mai sus).
• Măsurători zilnice GHCN-Daily (NOAA NCEI): București-Filaret, București-Băneasa, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu.