În 1950, la Poarta Albă, o brigadă de deținuți sparge piatra Dobrogei cu târnăcopul, pentru 4 metri cubi pe zi, după o mărturie. Canalul lor moare în 1953; al doilea canal, al inginerilor, se deschide în 1984 și duce azi milioane de tone. Iar morții primului nu au un singur număr.
Cercetare și text: Marius Comper · 20 septembrie 2026
Târnăcop încrucișat cu lanț de măsurat.Desen original al paginii
La 25 mai 1949, la București, Gheorghe Gheorghiu-Dej pune pe masa Biroului Politic raportul despre canalul dintre Dunăre și Marea Neagră. În aceeași zi, Consiliul de Miniștri al lui Petru Groza aprobă începerea pregătirilor.
La 29 iunie încep lucrările. Pe planșete, canalul e un al patrulea braț al Dunării, artificial, care scurtează drumul către mare; pe teren, Dobrogea e piatră, iar utilajele sunt puține și vechi, unele aduse de pe Volga–Don.
La 22 august, Ana Pauker urcă la tribună și dă șantierului lozinca lui: canalul se construiește fără burghezie și împotriva burgheziei. Pancarte cu fraza se ridică pe tot șantierul.
În octombrie 1949 apare Direcția Generală care leagă șantierul de lagăre și răspunde direct conducerii. Până în 1952, Securitatea capătă drept de intervenție directă pe șantier.
Prizonierii primelor transporturi vin din închisorile țării; după ei, arestații noi curg spre canal în număr tot mai mare. Șantierul își adună brațele de muncă din arestări.
II
Șantierul-închisoare
Poarta Albă · Capu Midia · 1950
Lagăre pe traseu
12
Deținuți la Poarta Albă
circa 12.000
Ziua de lucru, după o mărturie
4 metri cubi
La Poarta Albă, în 1950, brigada iese la rampă înainte de ziuă. Piatra Dobrogei se sparge cu târnăcopul, se cară cu roaba, iar ziua de lucru înseamnă, după o mărturie, 4 metri cubi.
La 14 ianuarie 1950, Decretul 6 îngăduie trimiterea în unități de muncă a tuturor celor ce primejduiesc orânduirea socialistă, chiar dacă faptele lor nu sunt infracțiuni. Fără mandat și fără proces, ajunge la canal oricine poate fi socotit, teoretic, adversar.
De-a lungul traseului se înșiră 12 lagăre: Columbia la Cernavodă, Kilometrul 4, Kilometrul 31 la Castelu, Poarta Albă, Galeș, Peninsula, Midia, Năvodari și celelalte. Pe la Poarta Albă au trecut circa 12.000 de deținuți.
Ținta are un nume de cod: burghezia. Sub el intră elitele culturale și politice, preoții, militarii, țăranii care s-au opus colectivizării și muncitorii căzuți în dizgrație.
Mâncarea se subțiază de la an la an, iar deținuții vânează șoareci sau mănâncă iarbă ca să-și întregească porția. Iarna lui 1951 spre 1952 omoară zilnic între unul și trei oameni numai la Poarta Albă.
III
Tăcerea
iulie 1953 · proces · irigații
Oprirea lucrărilor
iulie 1953
Lagăre desființate
mijlocul lui 1954
Executați în procese
3
În iulie 1953, la scurt timp după moartea lui Stalin, șantierul se oprește pe tăcute. Utilajele puține tac, brigăzile se risipesc, iar Dobrogea rămâne cu o rană neterminată.
Lagărele mai trăiesc un an: deținuții sunt mutați treptat spre alte șantiere din nordul Dobrogei, în condiții la fel. La mijlocul lui 1954, porțile de pe canal se închid.
Urmează socoteala: în procesele Canalului, trei oameni sunt condamnați la moarte și executați, între ei Nichita Dumitru. Șantierul își ucide până și conducătorii.
Din 1959, o parte din ce s-a săpat se îneacă sub apă de irigații: complexul Mircea Vodă, ajuns mai târziu sistemul Carasu. O altă parte așteaptă 30 de ani și intră în fundația ramurii de nord.
Timp de două decenii, canalul e o cicatrice pe care trec turmele și ploile. A doua săpare începe abia în 1976.
IV
A doua săpare
26 mai 1984 · Cernavodă–Agigea
Lungime, ramura principală
64,4 km
Ecluze
4
Tone în 2024, primele nouă luni
14,48 de milioane
În 1976, utilaje noi și mari, produse în România, mușcă din nou din platoul dobrogean. Proiectul îl semnează IPTANA din București, iar zona Dunăre–Cernavodă o desenează ISPH.
La 26 mai 1984, ramura principală se deschide: 64,4 km de la Cernavodă la Agigea, șenal de 90 de metri, adâncime de 7 metri. Ramura de nord, Poarta Albă–Midia–Năvodari, de 27,5 km, urmează în octombrie 1987.
Patru ecluze țin apa în frâu: Cernavodă la km 60,3, Agigea la km 1,9, Ovidiu și Năvodari pe ramura de nord. Între ele, trei biefuri: 4,105 km, 57,991 km și 1,510 km.
Azi, convoaie de până la șase barje de 3.000 de tone trec biefurile, iar nave de 5.000 de tone urcă de la mare. În primele nouă luni din 2024 au trecut 14,48 de milioane de tone.
Fiecare traversare scutește aproape 400 km de drum pe fluviu. Canalul săpat de două ori își câștigă, în sfârșit, pâinea.
Scurtătura
400km economisiți
64,4 km de canal, circa 400 km economisiți pe traversare
Fiecare traversare scurtează cu aproape 400 km ruta mărfurilor de la Marea Neagră spre porturile dunărene ale Europei Centrale.
ACN: scurtează cu aproape 400 km
O ecluzare
310 × 25 × 7,5 m
20–30 de minute
Sasul de la Cernavodă înghite un convoi întreg și îl trece dintr-un bief în altul în mai puțin de o jumătate de oră.
ACN, fișa Ecluzei Cernavodă
Mărturia
4metri cubi, ziua de lucru
Cât încape într-o dubă mică, mutat cu târnăcopul în timpul zilei. Iar noaptea, cu rândul, cartofi la popotă.
Mărturie publicată de Memorialul Sighet
Canalul, de la Dunăre la mare
Profilul schematic al apei: Dunărea la Cernavodă, biefurile, cele patru ecluze, lagărele primului șantier.
Poziții schematice, nu topografice. Așezările și ecluzele după ACN; lagărele după lista din literatura de specialitate.
Harta, în cuvinte
De la Dunăre la mare, locurile de pe hartă, în ordinea apei:
Ecluza Cernavodă, km 60,3 · sas 310 m
Columbia, lagăr de muncă
Kilometrul 4, lagăr de muncă
Kilometrul 31 – Castelu, lagăr de muncă
Poarta Albă, lagăr de muncă
Galeș, lagăr de muncă
Ecluza Agigea, km 1,9
Peninsula, lagăr · Valea Neagră
Ecluza Ovidiu, ramura de nord
Năvodari, lagăr de muncă
Ecluza Năvodari, ramura de nord
Capu Midia, lagăr de muncă
Așezări pe traseu: Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Medgidia, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Cumpăna, Agigea, Lumina, Ovidiu, Năvodari.
Ape: Dunărea, Canalul Dunăre–Marea Neagră, Ramura Poarta Albă–Midia, Marea Neagră.
Consola ecluzierului
Ești la pupitrul ecluzei Cernavodă. Șase convoaie cer trecere. Sasul are 310 × 25 m, iar pescajul maxim e 5,5 m pe ramura principală și 3,8 m pe cea de nord. Dai drumul sau oprești?
Un convoi trece dacă are maximum 296 × 22,8 m și pescajul sub limita ramurii; pe ramura de nord, cu sasuri nepublicate, hotărăște doar pescajul.
Convoaiele sunt închipuite din limite reale: pe ramura principală se judecă lungimea, lățimea și pescajul, iar pe ramura de nord doar pescajul, fiindcă dimensiunile sasurilor nu sunt publicate.
01
«Oltenița»
Convoi pe ramura principală: 280 × 22 × 5 m. Îl treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Trece: 280 × 22 × 5 m stau toate sub praguri, iar pescajul de 5 m are o jumătate de metru până la 5,5.
02
«Tomis»
Navă pe ramura principală: 138 × 16,8 × 5,5 m. O treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Trece, la limită: 138 × 16,8 × 5,5 m, exact nava maximă publicată, cu pescajul lipit de 5,5 m.
03
«Histria»
Convoi pe ramura principală: 296 × 22,8 × 6 m. Îl treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Nu trece: lungimea și lățimea ating exact maximul, dar pescajul de 6 m trece de 5,5 m.
04
«Callatis»
Convoi pe ramura principală: 150 × 11 × 3,5 m. Îl treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Trece: 150 × 11 × 3,5 m, mic pentru sas, iar pescajul de 3,5 m stă sub 5,5 m.
05
«Midia»
Convoi pe ramura de nord: 220 × 22 × 4,2 m. Îl treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Nu trece: pescajul de 4,2 m depășește pragul ramurii de nord, de 3,8 m; lungimea și lățimea nu se judecă aici, fiindcă sasurile nu sunt publicate.
06
«Pontus»
Convoi pe ramura principală: 320 × 23 × 4 m. Îl treci?
Îl treci prin ecluză?
De ce
Nu trece: 320 m lungime și 23 de metri lățime trec de convoiul maxim, de 296 × 22,8 m.
Ai 0 din 6 corecte.
Tură ratată Ecluzierul-șef cere o pauză: verifică pescajele din legendă și încearcă din nou.
Tură cu emoții Tura e salvată, dar un convoi a rămas pe nedrept la poartă sau unul prea mare a trecut.
Tură curată Niciun convoi nu atinge radierul în tura ta: cinci sau șase din șase.
Numerele pe scurt
1.949
hotărârea din 25 mai 1949
1.953
oprirea din iulie 1953
1.984
deschiderea din 26 mai 1984
310
metri, sasul Cernavodă
90
de metri navigabili
7
metri, adâncimea canalului
Câți au murit pe canal?
Cinci răspunsuri, cinci autori, cinci metode. Niciun număr oficial complet nu există, așa că pagina nu alege unul: îi arată pe toți, cu cine numără și ce.
656 de morți.Raportul oficial din 1968
Atât recunoaște statul într-un raport din 1968. Orice numărătoare serioasă începe de aici și urcă.
6.355 de morți.AFDPR Constanța
Asociația foștilor deținuți politici a numărat din registrele de decese ale satelor de pe traseu, între 1949 și 1953, morții trecuți drept muncitori pe Canal.
Câteva mii de morți.Comisia Tismăneanu
Comisia prezidențială din 2006 vorbește de câteva mii de morți dintre deținuții politici folosiți pe șantier.
Considerabil peste 10.000.Vladimir Socor
Analistul pune morțile considerabil peste zece mii, fără o numărătoare pe registru.
Peste 200.000 de morți.Anne Applebaum, contestat
Numărul avansat de jurnalista Anne Applebaum e marcat ca îndoielnic la sursă: apare aici doar ca avertisment, nu ca număr de lucru.
Surse
Metoda
Dimensiunile, pescajele și timpii de ecluzare vin de la administratorul canalului, ACN; traficul din 2024, de la Comisia Dunării, tot prin ACN. Cadrul narativ (hotărârea, oprirea, lagărele, reluarea) e din sinteze publicate, mereu cu autorul alături.
Ce nu s-a găsit în surse nu apare ca fapt: volumele excavate, costul, actul reluării din 1976 și totalul deținuților sunt nedocumentate. Harta e schematică, iar pozițiile, orientative.