Când nu se face noapte: nopțile de vară în care cerul nu se întunecă de tot, de la București la Edinburgh
Edinburgh: 96 de nopți pe an în care nu se întunecă de tot. București: niciuna.
Vara, la Edinburgh, în 96 de nopți pe an Soarele nu coboară la 18 grade sub orizont, adâncimea de la care astronomii socotesc noaptea deplină. La București coboară în fiecare noapte. Paralela care le desparte, 48,56° nord, trece la 33 de kilometri de cel mai nordic punct al României. Iar 160 de fotometre din Europa arată unde diferența chiar se vede pe cer: numai mai spre nord, unde Soarele rămâne mai aproape de orizont.
fără luminile orașului
fără luminile orașului
Noaptea de 21 iunie
Cerul spre nord, în aceeași noapte, în clipa ei cea mai întunecată, departe de luminile orașului. Stelele sunt cele reale; lumina cerului urmează măsurătorile fotometrelor.
Astronomii socotesc că noaptea e deplină când Soarele a coborât la 18 grade sub orizont. Mai sus de atât, straturile înalte ale atmosferei încă primesc lumina lui și o împrăștie spre pământ: e crepusculul astronomic, prea slab ca să-l observi la oraș, destul de puternic ca să ascundă stelele cele mai slabe.
La miezul nopții, Soarele stă sub orizontul de nord. Cât de jos ajunge depinde de două lucruri: cât de departe ești de pol și cât de sus urcă Soarele pe cer în anotimpul acela. La solstițiul de vară, socoteala e simplă: 90 de grade minus latitudinea, minus 23,44. Cu 18 grade rămase, linia cade la 48,56° nord.
iunie mai luminosfără diferență
Parisul e puțin la nord de ea și rămâne fără noapte deplină 18 nopți, între 12 iunie și 29 iunie. Viena e puțin la sud și o păstrează, cu 64 de minute de noapte deplină în noaptea cea mai scurtă. Cel mai nordic punct al României, la Horodiștea, în județul Botoșani, e la 48,27° nord: 33 de kilometri prea la sud. Acolo, în noaptea solstițiului, Soarele coboară la 18,3 grade și noaptea deplină ține 58 de minute.
Harta urmează data aleasă sus: zona mai luminoasă din nord e locul unde, în noaptea aceea, Soarele nu mai ajunge la 18 grade. Punctele sunt fotometrele din capitolul următor. Apasă pe hartă ca să pui orice loc în fereastra din dreapta.
Ce arată fotometrele: noaptea pierdută se vede numai mai spre nord#
Socoteala spune unde nu mai ajunge Soarele la 18 grade. Nu spune dacă cerul se vede altfel. Asta se poate măsura: rețeaua europeană STARS4ALL are fotometre mici, îndreptate spre zenit, care notează strălucirea cerului în fiecare minut. Din iunie și decembrie 2024 și 2025, 160 de aparate din 16 țări au destule nopți fără Lună ca să compare miezul nopții de vară cu cel de iarnă.
Rezultatul urmează adâncimea Soarelui, nu linia de pe hartă. Unde Soarele rămâne la mai puțin de 13 grade sub orizont (la nord de aproximativ 53,6°, puțin mai la nord de Manchester și Dublin), 32 din 33 de aparate găsesc miezul nopții din iunie mai luminos, de obicei de 3,7 ori. La observatorul din pădurea Kielder, în Northumberland, de 8,6 ori. La Grefsenkollen, pe un deal deasupra Osloului, de la câteva zeci la aproape două sute de ori, după cum sunt alese nopțile.
RomâniaRegatul Unitalte țări
Unde Soarele coboară mai jos de 15 grade, niciunul din 122 nu găsește miezul nopții din iunie cu mai mult de o jumătate de magnitudine (de 1,6 ori) mai luminos decât în decembrie. Între cele două, la 13–15 grade, cele 5 aparate se împart. Între 15 și 18 grade, crepusculul care a mai rămas e mai slab decât strălucirea proprie a atmosferei și decât lumina orașelor. Londra are, după geometrie, 60 de nopți fără întuneric astronomic, dar un fotometru de la Axel, în Țările de Jos, unde Soarele coboară aproape exact cât la Londra, găsește miezul nopții din iunie mai întunecat, nu mai luminos.
Singurul fotometru al rețelei din România, la Ciocănari, în Vâlcea, dă un miez al nopții la fel de întunecat în iunie ca în decembrie, chiar puțin mai întunecat. La fel cele 6 aparate din Austria aflate la latitudinea Sucevei, cinci dintre ele în Alpi. Singura excepție din nord e un aparat din centrul orașului Nijni Novgorod, al cărui cer de decembrie e de vreo 190 de ori mai luminos decât unul natural: acolo lumina orașului acoperă crepusculul.
Fiecare linie subțire e o noapte din 2026, de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Cu cât coboară mai jos, cu atât Soarele s-a dus mai adânc sub orizont. Liniile punctate sunt cele trei praguri: 6, 12 și 18 grade. O noapte care nu trece de ultima e o noapte în care cerul nu se întunecă de tot.
Puse cap la cap, pe tot anul, orele de noapte deplină spun aceeași poveste: Bucureștiul are 2948 de ore, Edinburgh 2329. Diferența, 619 ore, înseamnă aproape 26 de zile întregi de noapte.
În câte nopți nu se întunecă de tot, oraș cu oraș#
Orașele de pe pagină, de la nord la sud, pentru 2026. Numărul se schimbă cu o noapte, două de la un an la altul, după cum cade solstițiul.
Soarele. Poziția lui e calculată cu formulele lui Jean Meeus („Astronomical Algorithms”, capitolul 25), aceleași în pagină și în calculele din spatele ei. Față de efemeridele DE421 ale Jet Propulsion Laboratory (NASA), diferența e de cel mult 0,006 grade, iar numărul de nopți iese identic pentru Londra, Cardiff, Edinburgh, Inverness și Sighetu Marmației. „Noaptea” unei zile începe la amiaza locală și se termină la amiaza următoare. Pragul de 18 grade privește centrul discului solar, fără refracție, ca în definiția Observatorului Naval al Statelor Unite.
Fotometrele. Datele sunt fișierele lunare ale rețelei STARS4ALL (aparate TESS-W, o citire pe minut), publicate sub licența Open Database License 1.0. Pentru fiecare noapte s-a păstrat citirea cea mai întunecată din cele trei ore din jurul miezului nopții, cu Luna la cel puțin 5 grade sub orizont. Pentru fiecare lună s-a luat mediana jumătății mai senine a nopților (cel puțin șase), după senzorul de temperatură a cerului al fiecărui aparat. Numărul aparatelor din fiecare grupă nu se schimbă dacă se folosesc toate nopțile fără Lună sau doar locurile întunecate; rapoartele aparatelor luate unul câte unul se schimbă mai mult. Patru perechi iunie–decembrie au fost scoase: arătau un cer mai întunecat decât cel natural, semn de aparat acoperit sau defect.
Cât de luminos rămâne cerul. Cele 36 de aparate care văd crepusculul la miezul nopții (după un test mai larg decât cel din capitolul de mai sus) dau împreună o curbă: cerul se luminează cu aproximativ 1,1 magnitudini pentru fiecare grad cu care Soarele e mai sus. Cu Soarele la 10 grade sub orizont, crepusculul singur adaugă 17,8 magnitudini pe secundă de arc pătrată, în acord cu măsurătorile făcute la Paranal, în Chile (18,0 la 10 grade și 1,14 pe grad între 5 și 10 grade). Curba aceasta luminează cerul din ferestrele de sus.
Ce e desenat, nu măsurat. În ferestre, stelele sunt cele reale (catalogul Yale Bright Star), la locul lor pe cer pentru ora și locul alese. Câte se văd e o estimare: limita ochiului vine din strălucirea cerului după formula Unihedron, cu 0,25 magnitudini de stingere pe masă de aer, pentru un loc departe de orice lumină. Culoarea luminii, forma ei pe cer și dealurile sunt desenate. Fotometrele măsoară într-o bandă mai roșie decât ochiul, așa că numărul de stele e rotunjit și aproximativ. Nori, Lună, lumina orașului: toate fac cerul mai luminos decât în ferestre.
Meeus, J., Astronomical Algorithms, ed. a 2-a (Willmann-Bell, 1998), cap. 12 și 25. willbell.com
U.S. Naval Observatory, definițiile crepusculului civil, nautic și astronomic. aa.usno.navy.mil
STARS4ALL / Universidad Complutense de Madrid, rețeaua de fotometre TESS: date lunare (ODbL 1.0) și lista aparatelor. guaix.fis.ucm.es
Patat, F., Ugolnikov, O. S., Postylyakov, O. V., „UBVRI twilight sky brightness at ESO-Paranal”, Astronomy & Astrophysics 455 (2006). arxiv.org
Hoffleit, D., Warren, W. H., The Bright Star Catalogue, ed. a 5-a (VizieR V/50). vizier.cds.unistra.fr
Kasten, F., Young, A. T., „Revised optical air mass tables”, Applied Optics 28 (1989). doi.org
GeoNames (prin Open-Meteo), coordonatele orașelor; căutarea de locuri din pagină. open-meteo.com
geoBoundaries, granița României (CC BY 4.0); Natural Earth, uscatul Europei. geoboundaries.org
Tabelul fotometrelor din această pagină, descărcabil ca date, e derivat din datele STARS4ALL și e publicat, ca ele, sub licența Open Database License 1.0.
