Teatrul Național
Teatrul cel Mare (1852), devenit Național (1875): aici au avut premiera Noaptea (18 ianuarie 1879) și Scrisoarea (13 noiembrie 1884). Clădirea de pe Calea Victoriei a fost distrusă la bombardamentul din 24 august 1944.
București–Berlin, 1852–1912
A zis-o Caragiale sau un ministru?
Ion Luca Caragiale a murit în 1912, la Berlin, dar personajele lui n-au plecat niciodată din sala de ședințe: Cațavencu cere cuvântul, Farfuridi cere revizuirea, iar Cetățeanul turmentat întreabă, din 1884 încoace: „eu pentru cine votez?“. Patru capitole, o hartă și un joc — ca să afli cine-a zis-o.
N-a inventat nimic: și-a notat epoca. Noaptea furtunoasă a urcat mahala pe scena Teatrului Național la 18 ianuarie 1879; Scrisoarea pierdută a avut premiera la 13 noiembrie 1884, la 158 de zile după ce legea de revizuire tăiase colegiile electorale de la patru la trei; Momentele (1901) i-au dat Bucureștiului oglinda, pe Mitică; iar anii berlinezi (1904–1912) s-au încheiat cu un pamflet despre 1907 și cu funeralii naționale. Dovada e pe hartă, în citate și în jocul de mai jos.
Data nașterii: 1 februarie stil vechi / 13 februarie stil nou 1852 (forma RO); unele surse EN dau 30 ianuarie — disputat.
Piesa centrală
Bucureștiul lui Mitică
Patru locuri datate, patru fapte verificate. Hartă schematică, nu la scară: așezarea punctelor e ilustrativă, datele nu sunt.
Alege un punct ca să-i vezi povestea.
Caru' cu Bere
Berărie din 1879 (Ioan Căbășan și nepoții Mircea); casa neogotică de pe Stavropoleos 5, din 1899. Localul epocii lui Mitică — deschis cu 22 de ani înaintea Momentelor.
Tramvaiul
Tramvaiul cu cai din 1871 (liniile din 1872); cel electric din 9 decembrie 1894, Obor–Cotroceni. Bucureștenii lui Caragiale au prins amândouă tracțiunile.
Ateneul Român
La 27 septembrie 1899, Caragiale își citește aici Momentele, în conferințele de joi și duminică seara.
Patru capitole
Viața, în patru acte
I
Noaptea furtunoasă
18 ianuarie 1879 · Teatrul Național, București
La 26 de ani, Caragiale urcă mahala pe prima scenă a țării: jupân Dumitrache, ipistatul Ipingescu și Rică Venturiano — arhivar, poet liric, „colaboratore la ziarul Vocea Patriotului Naționale“, publicist și student în drept. Piesa intrase în program prin Ion Ghica, directorul general al teatrelor.
Premiera e un succes zgomotos la propriu: aplauze furtunoase după primul act, dar și huiduieli organizate la galerie. Bucureștiul își descoperea pe scenă propria vorbire — și nu tuturor le-a plăcut ce-au auzit.
„...Rică Venturiano, arhivar la judecătoria de pace circumscripția de galben, poet liric, colaboratore la ziarul „Vocea Patriotului Naționale“, publicist și studinte în drept...“
II
Scrisoarea pierdută
13 noiembrie 1884 · Teatrul Național, București
Capodopera vine la 32 de ani: o scrisoare de amor pierdută, un șantaj electoral și toată fauna județului — avocatul-demagog Cațavencu, venerabilul Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu, polițaiul Pristanda, Cetățeanul turmentat. Piesa fusese citită la Iași, în casele lui Iacob Negruzzi, la 26 octombrie 1884.
Didascalia spune tot programul: acțiunea se petrece „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre“. Nu e fabulă istorică — e procesul-verbal al prezentului.
„În capitala unui județ de munte, în zilele noastre.“ ...Două pe piața lui 11 Fevruarie...“ — Pristanda numără steagurile electorale.
III
Mitică și Momentele
1901 · Momente și schițe
După teatru, presa: Moftul român (1889–1902, cu întreruperi), Epoca literară, Notițele critice din Universul. Schițele adunate în Momente îl nasc pe Mitică — bucureșteanul mediu ridicat la rang de alegorie, omul care iese din orice încurcătură serioasă cu o vorbă de duh.
La 27 septembrie 1899 își citise Momentele la Ateneul Român. Doi ani mai târziu, volumul pecetluia tipul: Mitică e oglinda în care Bucureștiul se recunoaște și râde — de el.
„Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană“ — subtitlul Moftului român.
IV
Berlinul
noiembrie 1904 – 9 iunie 1912 · Schöneberg
Sătul de nedreptăți și proaspăt moștenitor al mătușii Mumuloaia, Caragiale își mută familia la Berlin: domiciliu provizoriu în noiembrie 1904, stabilit la 14 martie 1905. De acolo scrie „1907 din primăvară până-n toamnă“, rechizitoriul răscoalei.
Moare subit la 9 iunie 1912, la 60 de ani. La 22 noiembrie, coșciugul e adus la București: cortegiul pornește de la Sf. Gheorghe, face ocolul prin fața Teatrului Național și ajunge la Bellu, cu Vlahuță, Sadoveanu și Gârleanu în fruntea miilor de bucureșteni. Exil, dar nu uitare.
„Trăiască frumoasa și cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam!“
Jocul
Caragiale sau omul politic?
Opt citate. Patru sunt ale lui Caragiale, patru ale unor oameni politici reali. Alege înainte de dezvăluire — multe dintre cele reale sună de-ale lui.
Scor: 0/8
„Eu pentru cine votez?“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Caragiale — Cetățeanul turmentat, O scrisoare pierdută, actul I, scena VII. Forma populară „Eu cu cine votez?“ e o parafrază; în text scrie „eu pentru cine votez?“.
„Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Caragiale — Zaharia Trahanache, O scrisoare pierdută, actul I, scena VI.
„Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Caragiale — Nae Cațavencu, O scrisoare pierdută, actul III, scena V.
„Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica...“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Caragiale — Tache Farfuridi, O scrisoare pierdută, actul III, scena I.
„Să trăiți bine!“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Om politic — Traian Băsescu, sloganul campaniei prezidențiale din 2009.
„România lucrului bine făcut“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Om politic — Klaus Iohannis, programul prezidențial din 2014, lansat la 29 septembrie 2014.
„Mândri că suntem români!“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Om politic — Victor Ponta, sloganul campaniei din 2014.
„Mihaela, dragostea mea!“
Cine-a zis-o?
Răspuns: Om politic — Mircea Geoană, discursul din seara de 6 decembrie 2009.
Cheia completă
- „Eu pentru cine votez?“ — Caragiale — Cetățeanul turmentat, O scrisoare pierdută, actul I, scena VII. Forma populară „Eu cu cine votez?“ e o parafrază; în text scrie „eu pentru cine votez?“.
- „Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!“ — Caragiale — Zaharia Trahanache, O scrisoare pierdută, actul I, scena VI.
- „Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.“ — Caragiale — Nae Cațavencu, O scrisoare pierdută, actul III, scena V.
- „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica...“ — Caragiale — Tache Farfuridi, O scrisoare pierdută, actul III, scena I.
- „Să trăiți bine!“ — Om politic — Traian Băsescu, sloganul campaniei prezidențiale din 2009.
- „România lucrului bine făcut“ — Om politic — Klaus Iohannis, programul prezidențial din 2014, lansat la 29 septembrie 2014.
- „Mândri că suntem români!“ — Om politic — Victor Ponta, sloganul campaniei din 2014.
- „Mihaela, dragostea mea!“ — Om politic — Mircea Geoană, discursul din seara de 6 decembrie 2009.
Numerele
Șase numere, toate verificate
- Haimanale — nașterea (1/13 februarie 1852)
- 1852
- premiera Nopții furtunoase (18 ianuarie)
- 1879
- premiera Scrisorii pierdute (13 noiembrie)
- 1884
- Momente și schițe
- 1901
- Berlin — moartea (9 iunie)
- 1912
- zile de la revizuire (8 iunie) la premieră (13 noiembrie 1884)
- 158
Miturile
Trei mituri, trei corecții
„Caragiale i-a inventat pe politicieni“
Nu i-a inventat — i-a stenografiat. Piesa se petrece „în zilele noastre“, iar cu 158 de zile înaintea premierei legea reală din 8 iunie 1884 tăiase colegiile de la patru la trei: Farfuridi cere „revizuirea“ pentru că toată țara vorbea despre ea. Perechile oglinzii: Farfuridi ↔ revizuirea din 1884; Cațavencu, avocatul ↔ liber-profesioniștii scutiți de cens, electoratul de vânat; Cetățeanul turmentat ↔ alegătorul censitar care nu știe „pentru cine votează“; Pristanda ↔ polițaiul care numără steaguri la prefectură, primărie și școală.
„Mitică e bucureșteanul dintotdeauna“
Mitică e un tip literar, născut în Momente (1901): alegoria bucureșteanului mediu, nu buletinul lui. Modelul real, dacă a existat unul singur, e nedocumentat ferm — după unele relatări, un locuitor din Sinaia. Bucureștiul l-a adoptat ca poreclă, nu ca portret-robot.
„A murit uitat, în exil“
A murit la Berlin, dar nu uitat: în 1912 țara îi serbase jubileul de 60 de ani, iar la 22 noiembrie coșciugul a fost primit de miile de bucureșteni, cu Vlahuță, Sadoveanu și Gârleanu în fruntea cortegiului. Exilul a fost o adresă, nu o sentință.
Sursele
Surse și metodă
Textele de scenă sunt citate exact după ro.wikisource (domeniul public); forma populară „Eu cu cine votez?“ nu apare în text — originalul e „Eu pentru cine votez?“. Datele biografice vin din articolele RO/EN Wikipedia, verificate încrucișat; ce n-a putut fi dovedit e marcat „nedocumentat“ sau „disputat“. Numerele (158 de zile, vârstele) sunt calculate, nu aproximate, iar scriptul check.py le recalculează la fiecare build.
