Antropologie · un corpus din 1915, reconstituit și numărat
Ce nu se face
În 1915, Academia Română a tipărit peste patru mii de credințe culese din sate și a pus pe copertă numele unui popor întreg. Numerotarea ajunge la 4.549, cu șase numere întregi sărite; între 3583 și 3584 apare și intrarea distinctă „3583,b”: 4.544 de însemnări tipărite. Le-am reconstituit din exportul OCR și din scan, le-am legat de locul unde au fost auzite și le-am citit ca pe un sistem de reguli. Una din patru este o interdicție. Femeile sunt numite în 658 de însemnări, bărbații în 113, iar 789 dintre însemnările localizate trimit la Țepu.
Cartea cu 4.544 de însemnări
Artur Gorovei era judecător la Fălticeni și, în timpul liber, unul dintre cei mai harnici folcloriști ai țării. La 14 mai 1914 a prezentat Academiei Române un manuscris uriaș, tipărit în anul următor ca volumul XXVII din colecția „Din vieața poporului român”. Titlul promitea tot: Credinți și superstiții ale poporului român.
Cartea nu are teorie. Nu are introducere metodologică, nu are concluzii, nu are un capitol final care să spună ce înseamnă tot ce s-a adunat. Are capitole așezate alfabetic după obiectul la care se referă credința, de la Ac și Aluat până la Zestre și Zmău, iar în ele, 4.543 de propoziții numerotate până la 4.549 și intrarea distinctă „3583,b”, despre lucrurile pe care oamenii le spuneau despre lume. Sub fiecare, satul unde a fost auzită.
Gorovei explică singur alegerea: a grupat credințele „după obiectele la cari se referă mai mult, puse în ordine alfabetică”. Decizia pare administrativă, însă ea descrie exact felul în care funcționa sistemul. Credința stătea în lucruri. Acul avea regulile lui, pragul pe ale lui, cloșca pe ale ei. Ca să știi ce ai voie, trebuia să știi cu ce ai de-a face.
Cartea a fost citită de atunci încoace ca o colecție de curiozități, dintre care fiecare cercetător își extrăgea exemplul potrivit. Ceea ce urmează pornește de la o întrebare simplă, pe care formatul tipărit din 1915 o făcea practic imposibilă: dacă le iei pe toate deodată și le numeri, ce iese?
Anatomia unei reguli
Aproape toate au aceeași formă. Iat-o pe cea mai scurtă care le conține pe toate.
Patru elemente: ce nu se face, când anume, ce se întâmplă dacă faci și de unde știm. Al treilea element este cel neașteptat. O interdicție nu are nevoie de justificare ca să funcționeze, iar legea scrisă rareori se coboară să dea una. Aici, dintre cele 1.141 de credințe care conțin o interdicție explicită, 1.030 continuă cu „că”, inclusiv forma tipărită „c'”, sau „căci” și spun consecința. Aproape nouă din zece reguli își pledează singure cazul.
Efectul e că sistemul cere altceva decât ascultare oarbă. Cere să crezi într-o mecanică: sâmbăta e o zi cu proprietăți, croitul e un act cu urmări, iar cele două se leagă printr-o lege pe care nimeni nu a scris-o și pe care toată lumea o poate cita.
Pedeapsa cade pe altcineva
Am numărat ce se întâmplă când regula este încălcată. Moartea conduce detașat, cu 286 apariții.
Detaliul care schimbă înțelesul e altul. Numai o mică parte dintre credințele în care apare moartea amenință direct persoana care încalcă regula. În cele mai multe, moare altcineva: copilul, vita, „cineva din casă”, cel care poartă cămașa, mama.
Când omori o broască, îți moare mama.Gorovei 351 · Bogdănești și Găinești, Suceava
Aici lucrează o arhitectură morală, mult mai greu de ocolit decât una prudențială. Un sistem care te amenință pe tine poate fi negociat de un om curajos sau nepăsător. Un sistem care amenință copilul tău nu poate. Riscul propriu se poate asuma; riscul altuia, foarte greu.
Restul registrului confirmă direcția. Vitele apar în 233 de credințe: seacă laptele, se stârpesc, mor. Boala în 207. Duhurile, strigoii și dracul, în 186. Sărăcia și paguba, în 112. Recolta, piatra și seceta, în 86. Aproape nicăieri nu apare o pedeapsă care să se oprească la cel care a greșit.
Să nu puști cuci, că moare cineva din familie, ori îți piere vreo vită.Gorovei 975 · Holda, Suceava
Cine e păzit
Femeile sunt numite în 658 de credințe. Bărbații, în 113. Raportul este de 5,8 la unu.
Cartea nu consemnează cine credea, așa că raportul măsoară altceva: cine era supravegheat. Femeia apare ca subiect al regulii, ca persoană a cărei purtare are consecințe asupra celorlalți, iar bărbatul apare cel mai des în postură de martor sau de beneficiar.
Actele reglementate sunt actele gospodăriei: torsul, cusutul, țesutul, spălatul, frământatul, măturatul. 206 de credințe se ocupă de ele. Copilul apare în 408, ceea ce îl face a doua ființă cea mai păzită din corpus, iar femeia însărcinată și lehuza au propriile lor regimuri, cu interdicții asupra a ce mănâncă, unde se așază, ce ia în mână și ce iese din odaia lor după apusul soarelui.
Femeia însărcinată să nu stea jos pe vreun prag, căci poate veni în urmă-i vreun vrăjmaș, să dea cu toporul în pragul pe care a stat, și atunci face copilul cu o buză crăpată ca o tăietură.Gorovei 450 · culegere G. S. Ioneanu, Muntenia
Această credință merită citită de două ori. Vinovatul este dușmanul cu toporul, însă regula nu se adresează lui. Se adresează femeii, care trebuie să nu se așeze. Sistemul mută sarcina prevenirii de la cel care poate face răul la cea care îl poate suferi.
După asfințitul soarelui nu se scoate nici un lucru din odaia lehuzei, căci pierde laptele.Gorovei 1859 · Macedonia, prin S. Fl. Marian
Regula apare acolo unde ceva trece o linie
Dacă le așezi pe toate una lângă alta, se vede unde se adună. Se adună la margini.
152 de credințe vorbesc despre prag, poartă, fereastră, hotar sau răscruce. 221 se declanșează noaptea, seara sau după asfințit. 84 reglementează ce iese din casă și când. Locurile și momentele cu cea mai mare densitate de reguli sunt exact acelea în care ceva trece dintr-o stare în alta.
Arnold van Gennep publicase în 1909, cu șase ani înainte de cartea lui Gorovei, ideea că viața socială e organizată în jurul trecerilor și că trecerea însăși este momentul periculos. Materialul românesc, adunat fără nicio legătură cu el, se așază pe această schemă cu o precizie care nu poate fi întâmplătoare. Pragul e reglementat fiindcă e o linie. Amurgul e reglementat fiindcă e o linie. Apa scoasă din fântână după căderea serii e necurată până când cineva o binecuvântează, adică până când i se dă voie să treacă.
Se crede că seara apa-i necurată, și aducând cineva seara apă în casă, trebue să zică: „binecuvântați apa”, iară cei din casă să răspundă: „Dumnezeu s-o binecuvinteze”, și apoi abia devine ea curată.Gorovei 85 · Bucovina
Mary Douglas avea să numească acest lucru, în 1966, murdărie ca materie aflată în locul nepotrivit. Corpusul lui Gorovei conține o demonstrație a tezei ei cu jumătate de secol înainte ca ea să fie formulată, iar demonstrația vine sub formă de gesturi practice, făcute de oameni care se apucau de treabă dimineața.
„Cum șade stâlpul, așa să șezi tu”
În 1890, James Frazer a formulat legea asemănării: efectul seamănă cu cauza, iar cine imită un lucru îl poate produce. În corpusul românesc, legea se aude direct. Este rostită cu voce tare, ca formulă, în 56 de credințe.
Când pui cloșca la clocit, s-o învârți de trei ori pe lângă stâlpul hornului și să zici: „Cum șede stâlpul aici, așa să șezi tu pe ouă”.Gorovei 764 · Broșteni, Suceava
Când dai puii mici afară, să-i pui în poală, să ieși afară cu ochii închiși și puindu-i în ogradă, să zici: „Cum nu văd eu amu, așa să nu vadă cioara puii”.Gorovei 786 · Broșteni, Suceava
Structura este identică în ambele: o propoziție care descrie o stare vizibilă și o a doua care cere lumii să o copieze. Stâlpul stă, deci găina să stea. Eu nu văd, deci cioara să nu vadă. Formula enunță deschis mecanismul. Cine o rostește știe exact pe ce principiu lucrează.
Alte credințe folosesc aceeași logică fără să o mai declare. Buricul copilului se leagă cu ață de cânepă de toamnă și nu de vară, fiindcă cea de vară nu face sămânță, iar copilul ar rămâne fără urmași. Fetele se spală cu apa cu care s-a spălat limba clopotului, ca vestea lor să meargă la fel de departe ca sunetul. Prima cămașă a unui copil se trece de trei ori prin gura foarfecelui, ca acel copil să fie tare ca fierul.
Buricul unui copil nou născut se leagă c-o ață de cânepă de toamnă, și nu de vară, căci se crede că altfel acei copii nu vor avea urmași, așa cum cânepa de vară n-are sămânță.Gorovei 431 · Bucovina
Ajunul e mai periculos decât sărbătoarea
Am numărat de câte ori apare fiecare sărbătoare. Rezultatul repetă concluzia de la praguri, de data asta în timp.
Ajunul conduce, cu 91 apariții, înaintea Paștelui cu 87 și a Crăciunului cu 60. Ziua dinaintea sărbătorii adună mai multe reguli decât sărbătoarea însăși. Sărbătoarea are liturghie, are program, are cine să o conducă. Ajunul e o zonă fără stăpân, iar zonele fără stăpân se umplu de interdicții.
Să nu bați pe nimeni în ziua de Ajun, că face buboaie cel pe care-l bați.Gorovei 397 · Țepu, Tecuciu
Săptămâna are propriul ei relief. Lunea este ziua cea mai des numită, cu 63 apariții, urmată de vineri cu 48 și de sâmbătă cu 47. Miercurea apare de 11 ori, iar duminica de 12 ori. Ziua care în calendarul bisericesc are cel mai mult conținut este, în calendarul practic al gospodăriei, aproape lipsită de reguli.
Cine a vorbit în numele poporului
Din cele 4.544 de credințe, 2.259 pot fi legate de un sat anume. Dintre acestea, 789 vin dintr-un singur sat: Țepu, județul Tecuciu. Adică mai mult de una din trei.
Fiecare cerc este o localitate numită în carte, cu aria proporțională cu numărul de credințe culese acolo. Apăsați pe un cerc pentru a filtra corpusul. Conturul este cel al României de azi; în 1915, Bucovina și Transilvania se aflau în afara granițelor Regatului.
Țepu era satul lui Tudor Pamfile, folclorist, ofițer, mort la treizeci și opt de ani, care a publicat de acolo basme, cântece, monografii de sărbători și leacuri. Când i-a trimis lui Gorovei materialul, avea treizeci și unu de ani. Un singur om, într-un singur sat de pe Valea Tecuciului, a furnizat mai mult decât întreaga Muntenie.
Prefața numește 35 de corespondenți și un elev al gimnaziului din Roman despre care scrie, simplu, că nu îi știe numele. Toți sunt bărbați. Unul singur, S. T. Kirileanu, a trimis material din treisprezece localități aflate în opt județe. Singura femeie din tot aparatul cărții este Elena Sevastos, citată prin volumele ei tipărite, din care provin 122 de credințe.
Rezultatul este o hartă cu 24 de județe și cu goluri mari acolo unde ar fi trebuit să fie miezul: Muntenia apare în câteva zeci de însemnări, Transilvania și Banatul aproape deloc, fiindcă în 1915 nu erau în aceeași țară, iar Basarabia lipsește. Ceea ce a fost tipărit sub numele unui popor este harta relațiilor personale ale unui judecător din Fălticeni, extinsă prin corespondență.
Valoarea materialului rămâne întreagă. Se schimbă întrebarea care merită pusă: câte alte lucruri pe care le știm despre „români” se sprijină pe același fel de bază, iar câți dintre cei care le citează au numărat vreodată de unde vin?
Chestionarul de la Londra
A doua parte a cărții începe cu o propoziție pe care puțini cititori au observat-o.
După un chestionar întocmit de d-l N. W. Thomas, bibliotecar la Britisch Museum, din Londra, am adunat un material privitor la credințe despre animale.Gorovei, partea a doua
Northcote Whitridge Thomas era la acea dată cel mai cunoscut practician al metodei comparative britanice: secretar adjunct și apoi membru în consiliul Royal Anthropological Institute, iar din 1909 primul antropolog guvernamental numit vreodată de Colonial Office, cu misiunea de a face inventarul obiceiurilor în Nigeria de Sud și în Sierra Leone. Instrumentul lui era chestionarul standardizat, trimis la distanță și completat de funcționari și învățători locali.
Același instrument a ajuns, prin Gorovei, în satele din Moldova. Întrebările sunt tipărite în carte, iar răspunsurile vin din Perieni, Banca, Bosia, Smulți, Slobozia, Bogdănești, Tătăruși, Găinești, Broșteni, plus material adunat de elevii gimnaziului din Roman. Prima întrebare sună: „Despre cari animale se crede că e bine ori rău când le vezi?”
Gorovei răspunde cu materialul strâns, apoi face ceva ce un colecționar disciplinat nu ar face. Se ceartă cu el. Despre credința că nu-i bine să vezi cal alb de Bobotează, fiindcă nu se mai mărită fetele, notează în paranteză: „Care fete? Ale tale, acele din satul tău, sau toate fetele în general? Răspunsul e scurt și puțin lămuritor.” Este momentul în care metoda comparativă britanică se lovește de faptul că un chestionar poate obține propoziții, dar nu poate obține contextul care le dă înțeles.
Cele 4.544
Corpusul întreg, căutabil, filtrabil după sat, județ, ținut, temă și formă. Textul este cel din 1915, cu ortografia epocii și cu erorile mărunte pe care le lasă recunoașterea optică a unei tipărituri de acum o sută zece ani.
Cum a fost numărată
Textul integral al ediției din 1915 a fost preluat din exemplarul digitizat la Internet Archive și trecut prin recunoaștere optică. Numerotarea ajunge la 4.549, însă cartea sare peste șase numere întregi și păstrează, între 3583 și 3584, intrarea distinctă „3583,b”; astfel, ediția cuprinde 4.544 de însemnări tipărite: 4.543 cu număr întreg și una cu marcaj alfanumeric. Reconstrucția acoperă toate cele 4.544 de însemnări: extractorul reașază șase pagini ajunse în ordine greșită în fișierul OCR și repară 104 de numere citite greșit numai atunci când succesiunea vecină dovedește valoarea. 8 delimitări au fost confirmate punctual în scan, inclusiv însemnările 407 și 409, ale căror numere lipsesc din exportul OCR; 1.235 de texte, atribuiri sau apariții OCR recurente au primit, de asemenea, o corecție verificată în scan. Textul afișat rămâne o transcriere OCR, cu ortografia epocii, nu o ediție critică.
Clasificarea pornește de la formule explicite din text, căutate ca expresii. „Interdicție” înseamnă prezența unei construcții precum „să nu”, „nu e bine”, „nu se cade”, „nu trebue”. „Motiv” înseamnă „că”, forma tipărită contractată „c'”, „căci”, „fiindcă” sau „pentrucă”. „Formulă de asemănare” înseamnă construcția „cum… așa…”, „așa cum” sau „precum”. Pedepsele și temele se numără prin liste de cuvinte, iar o credință poate intra în mai multe categorii deodată, așa că totalurile lor nu însumează 4.544.
Raportul dintre femei și bărbați se calculează pe apariția substantivelor care numesc persoane, nu pe interpretarea rolului în frază. Cifra spune cât de des este numită o femeie, nu cât de des este ea vizată; ambele merg în aceeași direcție, însă doar prima este măsurată.
Localizarea folosește atribuția pe care Gorovei o pune sub fiecare credință. Când atribuția numește o provincie, precum Bucovina, credința nu primește punct pe hartă. Coordonatele localităților vin din OpenStreetMap, potrivite după numele actual; câteva sate și-au schimbat județul de atunci încoace, iar poziția lor este cea de astăzi. Exploratorul permite acum și filtrarea după județ sau ținut, nu doar după sat.