mariuscomper.uk English

Timișoara · 1853 și azi

Cetatea Timișoarei, la nivelul ochilor: fortăreața din 1853 ridicată pe locul orașului de azi

Pe locul Cetății de azi, în 1853 stătea o fortăreață cu trei rânduri de ziduri, șanțuri cu apă și un câmp gol lat de aproape un kilometru. Trage de mâner: orașul de azi coboară, cetatea urcă pe același pământ. Cărămida veche e ce stă și azi; cărămida nouă și varul sunt ce arată planurile; desenul în tuș e ce se presupune.

Toată cetatea, în cuvinte

Plus ce se presupune: acoperișurile, suburbiile, forma lucrărilor din față. Desenate în tuș.

Toată cetatea, în cuvinte

Cele 14 opriri ale plimbării, în ordinea drumului. Fiecare spune de unde se știe ce spune.

Patru feluri de a vedea

  • Orașul de aziclădirile și parcurile de acum
  • Stă și azizidurile păstrate, Domul, catedrala sârbă, Palatul Baroc, Primăria Veche
  • Arătat pe planuriliniile de ziduri, șanțurile, porțile, cazarma, casele pe loturi
  • Presupusacoperișurile, suburbiile, forma exactă a lucrărilor din față

Cât de mare era câmpul gol din jurul cetății Timișoarei?

1 Arătat pe planuri

Pe câmpul gol, la marginea Iosefinului

Despresurarea Timișoarei în august 1849, litografie de B. Bachmann-Hohmann, 1850: cetatea joasă la orizont, cu turnurile orașului deasupra.
Despresurarea Timișoarei în august 1849, litografie de B. Bachmann-Hohmann, 1850: cetatea joasă la orizont, cu turnurile orașului deasupra. Foto: Bachmann-Hohmann, B., active 1840-1866 (artist)ː Die Entzetsung von Temesvár, Public domain, Wikimedia Commons

În 1853, între casele Iosefinului și ziduri era mai ales câmp deschis. Un plan militar din 1772 trasează zona în care nu se avea voie să se construiască: 500 de stânjeni vienezi de la colțurile drumului acoperit, adică 948 de metri. Pe planul lui Preyer din 1853, o linie galbenă înconjoară cetatea cam la această distanță, iar casele suburbiilor se opresc la ea. Împăratul Francisc I a găsit în 1807 câmpul de lângă poarta Vienei „acoperit tot cu iarbă”.

Cetatea era făcută să fie greu de văzut de aici. Zidurile stăteau joase, în spatele unor pante lungi de pământ, ca să nu le poată lovi tunurile. De la marginea câmpului, cetatea întreagă e o dungă la orizont, cu turnurile orașului deasupra. În 1868 zona oprită s-a strâns la 300 de stânjeni, 569 de metri.

Surse

2 Arătat pe planuri

Pe creasta glacisului

Un zid al cetății, cu ferestrele cazematelor și iarba de deasupra, într-o fotografie publicată în 1913.
Un zid al cetății, cu ferestrele cazematelor și iarba de deasupra, într-o fotografie publicată în 1913. Foto: dr. Gálos Rezső, Public domain, Wikimedia Commons

Panta lungă de iarbă pe care ai urcat e glacisul. Avea în jur de 265 de metri lățime și nicăieri sub 105. Creasta lui ascundea soldații din drumul acoperit. Un șanț dintre lucrările din față era ținut uscat, dar putea fi inundat prin două stăvilare.

Zidul din fața ta e învelișul, a treia și cea mai depărtată linie de apărare. Un profil desenat în 1877 printr-una dintre lucrările lui dă înălțimile: zidăria de cărămidă urca 2,89 metri peste fundul șanțului de lângă ea, iar creasta de pământ ajungea la 5,90 metri. Aici toate lucrările învelișului au primit acest profil.

Surse

Cum arătau zidurile, șanțurile și porțile cetății?

3 Arătat pe planuri

Podul lung peste șanțul cu apă

Preyer descrie în 1853 un nouăunghi bastionat neregulat, cu contragărzi și înveliș în față: trei linii de apărare, una după alta. Ca să ajungi la poarta Petrovaradinului treceai pe un pod lung, între prima și a doua linie.

Apa venea din Bega. Împăratul Francisc I nota în 1807 că râul „umple și șanțurile orașului”, cu intrarea la poarta Transilvaniei și ieșirea la poarta Petrovaradinului. În 1821 un călător scria despre „șanțuri largi cu apă”. Nivelul apei în 1853, șanț cu șanț, nu e cunoscut.

Surse

4 Arătat pe planuri

Poarta Petrovaradinului, dinspre oraș

Vicze datează deschiderea porții dinspre Iosefin în 1741 și terminarea ei până în 1750. Releveul din 1808 îi arată arcul central din piatră cioplită, frontonul triunghiular și două deschideri mai joase în lateral. Era singura care rămânea deschisă până la 11 noaptea; celelalte două se închideau la 9.

Spre oraș duceau doar culoare înguste și cotite, după unghiurile bastioanelor, și podurile peste șanțuri. Abia în 1869 s-a dat voie la o a doua deschidere în porți, pentru căruțe, și la a treia, pentru tramvaiul tras de cai. Aici fațada e redată simplificat, după releveul din 1808.

Surse

5 Arătat pe planuri

Pe meterezul bastionului Mercy

Bastioanele Eugen și Mercy și teatrul, pe o carte poștală din 1906.
Bastioanele Eugen și Mercy și teatrul, pe o carte poștală din 1906. Foto: autor nemenționat, Public domain, Wikimedia Commons

De pe meterez se vede peste acoperișuri până la turnurile Domului. Meterezul dinspre oraș era cel mai înalt: 10–12 metri, scrie Adam Cucu în 1931, iar o cercetare de arhitectură îi dă 15–20 de metri lățime. Dincolo de el, spre câmp, vin contragărzile, apoi învelișul, apoi glacisul. Toată centura avea în medie vreo 585 de metri grosime.

Preyer a observat în 1853 un defect: cetatea fusese clădită pe teren mlăștinos, iar zidurile se lăsaseră, meterezul principal mai mult decât lucrările din față. De aceea nu se putea trage de pe o linie peste cealaltă fără să-i lovești pe ai tăi. Cartea poștală din 1906 arată bastioanele Mercy și Eugen cu puțin înainte de demolare.

Surse

6 Stă și azi

Ce s-a găsit lângă bastionul Eugen

Bastionul Eugen s-a terminat în 1734 și poartă numele prințului care cucerise orașul în 1716. Din el stau și azi urechea și flancul de sud, lângă Piața 700. Aproape, în spatele fostului spital al Mizericordienilor, a scăpat de demolare o bucată din zidul dintre bastioanele Mercy și Eugen: azi e sala de expoziții Cazemata 54.

În 2006, săpăturile pentru fundația unei clădiri au scos la iveală contragărzile bastionului, iar în 2013 un stăvilar din secolul al XVIII-lea. Raportul săpăturii de lângă Piața 700 dă pentru șanțul din fața contragărzii I o lățime de 18,75 metri și cărămizi de 32 pe 18 pe 8 centimetri. Lățimea șanțului din această reconstituire e cea măsurată atunci.

Surse

7 Stă și azi

Poarta Vienei și cazemata ravelinului VIII

Poarta din nord-nord-vest, între bastioanele Elisabeta și Carol, ducea spre Mehala și spre drumul Aradului. Era gata în 1749. Releveul din 1808 îi arată un arc central înalt, un fronton curbat și trofee sculptate.

Poarta a dispărut în 1891, dar cazemata ravelinului VIII, care o apăra din lateral și ținea muniția, stă și azi pe Calea Alexandru Ioan Cuza. Piatra de la colțuri, cornișe și ambrazuri era o gresie galbenă; zidurile erau de cărămidă arsă, cu pământ bătătorit în spate.

Surse

Ce era în orașul dintre ziduri în 1853?

8 Stă și azi

Piața de paradă

Piața Libertății de azi era piața de paradă a garnizoanei. Pe latura ei stă Primăria germană, construită între 1731 și 1734 și refăcută în 1782; a fost lovită în asediul din 1849.

Asediul a ținut 107 zile, până în august 1849. Când s-au închis porțile, în aprilie, în oraș mai erau, după Preyer, peste trei mii de civili. Majoritatea caselor din cetate aveau parter și un etaj; pe străzile mari erau și case cu două și trei etaje, cu prăvălii la parter.

Surse

9 Stă și azi

Piața Domului

Piața Unirii și Domul, azi.
Piața Unirii și Domul, azi. Foto: Silviunastase, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons

Domul romano-catolic s-a construit între 1736 și 1774. Turnurile lui au 35,5 metri, iar nava 16,90. Peste piață, catedrala sârbă a fost refăcută între 1745 și 1748 și a primit cele două turnuri în 1791. Palatul Baroc, pe latura de sud, era din 1752 o clădire cu parter și două etaje, iar din 1754 a fost reședința președintelui Banatului.

Aceste trei clădiri stau și azi, de aceea au culorile lor. Casele din jur sunt desenate după loturile de azi, cu pereții spoiți și acoperișurile în tuș: cum arăta fiecare în 1853 nu se știe.

Surse

10 Arătat pe planuri

Castelul, după asediu

Bastionul Castelului și Castelul Huniade refăcut, în jurul anului 1900.
Bastionul Castelului și Castelul Huniade refăcut, în jurul anului 1900. Foto: autor nemenționat, Public domain, Wikimedia Commons

Castelul Huniade, refăcut pentru Iancu de Hunedoara între 1443 și 1447, era în 1807 un arsenal cu două etaje. În asediul din 1849 latura lui de nord a fost distrusă. În 1853 stătea încă așa; austriecii l-au refăcut între 1854 și 1856, în forma de azi.

Fotografia, din jurul anului 1900, arată castelul refăcut, în spatele bastionului Castelului, care încă stătea în picioare. În reconstituire, castelul are trei laturi, fără cea de nord; forma lor e dedusă, nu măsurată.

Surse

11 Arătat pe planuri

Cazarma Transilvaniei

Prima construcție durabilă a noii cetăți a fost o cazarmă de infanterie cu bolți rezistente la bombe, ridicată între 1727 și 1729. Închidea latura de sud-est a orașului, iar la capătul ei se deschidea poarta spre Fabric. În 1849 era una dintre puținele clădiri care puteau adăposti oameni sub bombardament.

Cazarma a fost demolată în anii 1960. Pe locul ei sunt azi Parcul Civic și Hotelul Continental; o bucată rămasă în parc e folosită ca scenă. Aici e desenată ca un bloc lung, după poziția de pe planuri.

Surse

Ce a rămas din cetatea Timișoarei?

12 Stă și azi

Bastionul Theresia, singurul păstrat aproape întreg

Bastionul Theresia azi, cu bolțile de pe latura dinspre oraș.
Bastionul Theresia azi, cu bolțile de pe latura dinspre oraș. Foto: Turbojet, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons

Bastionul Theresia a fost început în 1732 și terminat în 1734, primul din cele nouă bastioane. Era magazia de provizii a cetății, cu loc pentru până la 2.800 de tone de făină, și a primit numele Mariei Tereza în 1744. E singurul păstrat aproape întreg.

În anii 1930 încă se vorbea despre demolarea lui. A fost restaurat în 1968–1969, cu schimbări mari și demolări parțiale, și din nou în 2008–2010, când și-a pierdut câteva elemente originale. Azi stă singur pe pământul neted al orașului, unde erau șanțurile și glacisul.

Surse

13 Arătat pe planuri

Spre Fabric, poarta Transilvaniei

Poarta de est ducea spre Fabric și spre drumul Lugojului; releveul din 1808 îi arată un arc central sub fronton triunghiular. Drumul dintre Fabric și cetate apare pe planuri încă din anii 1740: e linia bulevardului 3 August 1919 de azi.

Porțile au căzut primele, în 1891. Lucrările mari de demolare au început după contractul din 15 iunie 1905. Până la sfârșitul lui 1911 s-au scos din ziduri 25.819.000 de cărămizi întregi. Terenul lucrărilor măsura 1.380.460 de metri pătrați.

Surse

14 Orașul de azi

Unde era glacisul, azi

Intrarea în Parcul Central, pe locul glacisului.
Intrarea în Parcul Central, pe locul glacisului. Foto: Turbojet, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons

Inelul de parcuri din jurul Cetății stă pe locul lucrărilor dărâmate: Parcul Central, Parcul Rozelor, Parcul Copiilor. Prima casă pe terenul fostelor ziduri nu s-a construit înainte de 1910. Bulevardele care leagă centrul de Iosefin și Fabric trec pe unde era câmpul gol.

Trage mânerul înapoi spre 1853: orașul de azi coboară, iar șanțurile, zidurile și câmpul gol revin pe același pământ. Clădirile de azi vin din OpenStreetMap.

Surse

Cât de exactă e reconstituirea

Linia meterezului principal, cu cele nouă bastioane, e citită de pe planul principal al cetății din 1788, așezat pe străzile de azi. Vârfurile bastioanelor Mercy, Eugen și Elisabeta au fost apoi mutate cu 30–55 de metri, ca zidurile care stau și azi să cadă pe linie: urechea bastionului Eugen e acum la jumătate de metru de ea, zidul din Parcul Botanic la 3 metri, iar capetele zidului de la Cazemata 54 la 9–21 de metri. Între vârfurile bastioanelor, traseul e desenat după regulile lui Vauban.

Contragărzile și învelișul sunt așezate la distanțele de pe același plan, cu șanțul de 18,75 metri măsurat la săpătura de lângă Piața 700. Rezultatul a fost verificat pe planul lui Preyer din 1853, care e independent: contrescarpa șanțului exterior, unde începe drumul acoperit, cade în medie la 26 de metri de conturul cetății desenat de Preyer și închide 103,9 hectare, față de 105,6 pe planul lui. Forma exactă a fiecărei contragărzi și a fiecărui ravelin e presupusă.

Înălțimile vin din trei surse: meterezul principal de 10–12 metri, învelișul cu zidăria de 2,89 metri și creasta de pământ la 5,90 metri peste fundul șanțului, după profilul din 1877, și glacisul de vreo 265 de metri. Contragărzile au primit profilul învelișului. Șanțurile dinspre oraș sunt desenate cu apă, după relatările din 1807 și 1821; nivelul apei e presupus. Cel din față e uscat, cu un canal îngust la mijloc.

Domul, catedrala sârbă, Palatul Baroc, Primăria Veche și biserica Sfânta Ecaterina sunt desenate pe conturul lor de azi; turnurile Domului au 35,5 metri. Înălțimea turnurilor catedralei sârbe nu e dată de sursele folosite și e aproximată. Celelalte case stau pe loturile de azi, cu parter și un etaj sau două, după studiul de patrimoniu al orașului; acoperișurile lor sunt presupuse.

Suburbiile, Iosefinul, Fabricul și Mehala, sunt puse pe cvartalele construite din planul lui Preyer: case mici de-a lungul marginilor de cvartal, din 6 în 6 metri, dar nu pe fiecare loc. Pădurile din nord și vest, pe care Preyer le pomenește, sunt sugerate la orizont.

Lumina e a unei după-amiezi de sfârșit de octombrie, cu soarele jos spre vest-sud-vest; e aleasă, nu calculată pentru o zi anume. Orașul de azi vine din OpenStreetMap, cu înălțimile date acolo sau socotite după numărul de etaje.

Surse

Planurile militare din 1772, 1788 și 1852 sunt la Institutul și Muzeul de Istorie Militară din Budapesta. Descrierea din 1853 e monografia lui Preyer. Datele despre demolare vin din volumul Temesvár din 1914. Măsurătorile vin din rapoartele de săpătură și din studiile citate mai jos.