Portretul unei ciori americane negre, cu ciocul gri, așezată pe un stâlp și privind în lateral, pe un cer violet.

Cioară americană (Corvus brachyrhynchos). Fotografie: TRinaud, CC BY 4.0.

Experiment real · Seattle · ciori americane

Ciorile țin minte oamenii care le-au speriat

La Seattle, oameni în mască au prins ciori. După 2,7 ani, două treimi dintre ciorile întâlnite pe același traseu croncăneau la mască, iar la cele cinci locuri ale studiului aproape nouă din zece dintre ciorile care croncăneau nu fuseseră prinse de oamenii cu masca. Pentru ciorile din România nu am găsit niciun test.

Vezi experimentul într-o piață

Experimentul cu masca, într-o piață închipuită

În piață stau 29 de ciori. Tu duci prin ea un om cu mască. Cum se poartă fiecare cioară este desenat de noi; câte dintre ele croncănesc la mască în fiecare etapă vine din studiul de la Seattle. Alege o mască, apoi trage omul prin piață. „A croncăni la mască” înseamnă aici un croncănit de alarmă, repetat, cu aripile și coada agitate, îndreptat spre mască.

2005 · înainte de capturăTreci prin piață ca să vezi.Piață închipuită · ciorile din studiu erau americane

Înainte de captură
În campusul Universității Washington din Seattle, doar 3% din 167 de ciori croncăneau la masca aceasta înainte ca cineva să o folosească. Aici, asta înseamnă o cioară din 29.
Captura
Doi oameni cu aceeași mască au prins ciori cu o plasă, le-au inelat și le-au dat drumul după 10–30 de minute. Masca se scotea numai într-o clădire. La Universitatea Washington au fost prinse șapte ciori, după presă; lucrarea dă între 7 și 15 la fiecare loc.
În jurul lor, între 15 și 40 de ciori se rotesc deasupra și țipă, la fiecare dintre cele cinci locuri, cu o singură excepție. Ele nu sunt prinse, dar văd tot ce se petrece.
La două săptămâni
Din ciorile întâlnite pe traseu, 26% croncănesc la mască. Unele fuseseră prinse; altele au învățat probabil din stolul care s-a strâns.
La un an și trei luni
Procentul abia s-a mișcat: 30,4%. Cercetătorii merg pe același traseu, cu aceeași mască, cel mult o dată pe zi.
La 2,7 ani
În toamna lui 2008, 66% dintre ciorile întâlnite, adică două treimi, croncănesc la mască.
Cercetătorii caută și dincolo de traseu: 4 din 65 de ciori croncănesc la mască și acolo, la 541, 667 și 1.248 de metri de locurile unde s-a prins; la rata de 3% dinainte de captură, s-ar fi așteptat 2.
Cine croncănește?
Din 160 de ciori care croncăneau la mască, clasificate, 86,9% nu fuseseră prinse de oamenii cu masca (cele cinci locuri luate împreună).
Cioara încercuită nu a fost niciodată prinsă. La patru alte locuri de lângă Seattle: unde se strânsese un stol, 27,8% dintre ciorile solitare ajunse apoi acolo croncăneau la mască; unde nu, 3,3%. Autorii văd aici învățare socială.
Puii învață de la părinți: pe 7 din 11 teritorii, puii ai căror părinți croncăniseră la mască au croncănit și ei la ea, în absența părinților; la același om fără mască, doar pe 1 din 9.
Aceeași piață, altă mască
Cu o mască diferită de cea de la captură în locul respectiv, ciorile neprinse de oamenii cu masca au croncănit în 11,8% din întâlniri (cele cinci locuri la un loc). Aici: 3 din 29 de ciori.
Ciorile care fuseseră prinse au croncănit la masca de la captură în 91,3% din întâlniri (21 din 23) și la celelalte măști în 11,1% (2 din 18). Cele care nu fuseseră prinse de oamenii cu masca au croncănit la masca de la captură în 33% din întâlniri (137 din 421).

Procentele de la fiecare etapă (3,0%, 26%, 30,4%, 66% pentru masca de la captură; 11,8% pentru altă mască) sunt din studiu și aici se rotunjesc la ciori întregi. Studiul s-a făcut pe cioara americană (Corvus brachyrhynchos), într-un campus din Seattle. Nu am găsit nicio repetare a lui cu cioara grivă dintr-un oraș românesc.

Cât ține supărarea ciorilor? Povestea celor 17 ani

Se spune că supărarea ciorilor din Seattle a ținut 17 ani. Iată ce s-a măsurat și ce s-a spus.

măsurat și publicatrelatat, nepublicat

2005, înainte de captură: 3,0%
2006, la două săptămâni: 26%
2007, la 1,25 ani: 30,4%
2008, la 2,7 ani: 66%
În jur de 2013, relatat: în jur de jumătate
Septembrie 2024, relatat: 0 din 16 ciori

Ziarul dă «în jur de jumătate dintre ciorile întâlnite» drept vârf, la circa șapte ani, mai puțin decât cele 66% publicate pentru 2008; nu spune dacă traseul și observatorii au fost aceiași, iar datele nu sunt publicate. Lucrarea arată că numărul ciorilor care croncăneau a continuat să crească până la cinci ani.

Publicat și măsurat

Studiul publicat în 2012 a urmărit campusul timp de 5 ani. La două săptămâni după captură, 26% dintre ciorile întâlnite croncăneau la masca de la captură; după 1,25 ani, 30,4%; după 2,7 ani, 66%. Numărul ciorilor care croncăneau a continuat să crească până la cinci ani.

Spus de autor, nepublicat

În octombrie 2024, ziarul The New York Times a relatat că John Marzluff, cercetătorul de la Universitatea Washington care a condus experimentul, estimează că supărarea ciorilor a ținut «în jur de 17 ani», pe baza experimentului început în 2006. După relatare, la circa șapte ani după captură croncănea în jur de jumătate dintre ciorile întâlnite, iar pe un traseu din septembrie 2024 niciuna din cele 16 ciori întâlnite nu a croncănit la mască. Datele nu sunt publicate.

Ce se poate spune: în campusul din Seattle, ciorile au croncănit ani la rând la o mască; potrivit ziarului, pe un traseu din septembrie 2024 niciuna din cele 16 ciori nu a mai făcut-o. Ce nu se poate spune: că o singură cioară ține minte o față 17 ani. Nimeni nu a arătat asta. Nu se știe dacă vreuna dintre ciorile prinse în 2006 mai trăiește.

Ce se întâmplă în creierul unei ciori când vede un om

12ciori adulte scanate (PET)

+11%activitate în amigdală, față de camera goală

29 / 41clipiri pe minut: în fața celui care le prinsese / în fața celui care le hrănise

Într-un alt studiu, 12 ciori adulte (probabil masculi), proaspăt prinse de cercetători care purtau o mască, au fost ținute patru săptămâni și hrănite de oameni care purtau altă mască. Apoi li s-a arătat un om cu masca de la captură, un om cu masca de la hrănire sau o cameră goală, iar creierul le-a fost scanat cu tomografie PET (nu cu rezonanță magnetică).

Când au văzut masca celui care le prinsese (cinci ciori), activitatea amigdalei, o zonă a creierului legată de frică, a fost cu 11% mai mare decât la ciorile din camera goală; s-au activat și talamusul și trunchiul cerebral. La masca celui care le hrănise (patru ciori) s-au activat alte zone, legate de motivație. Camera goală: trei ciori.

Ciorile s-au purtat și altfel: în fața celui care le prinsese, și-au mișcat membrana albă de 29 de ori pe minut, iar în fața celui care le hrănise au clipit de 41 de ori. Grupele sunt mici, iar ciorile scanate nu sunt cele din experimentul cu masca.

De ce se adună ciorile în jurul unei ciori moarte?

96%croncănesc când văd un pericol (102 de încercări)

94%croncănesc la un om cu o cioară moartă pe palme (34 de încercări)

38%din cazuri: ciorile mai reacționează după 6 săptămâni

Cercetătorii au așezat, la doi metri de o grămadă de mâncare, un om cu mască ținând pe palme o cioară împăiată, sau având la doi metri un răpitor împăiat, sau răpitorul împreună cu o cioară împăiată la doi metri de el. Ciorile din teritoriu au croncănit în 96% din 102 de încercări. Când omul purta doar masca, fără niciun pericol, au croncănit în 17% din 12 încercări; când era numai mâncare, în niciuna din 17.

La omul cu o cioară moartă pe palme, ciorile au croncănit în 94% din 34 de încercări. La unul cu un porumbel mort, în 2 din 5.

Un singur astfel de eveniment a fost destul ca ciorile să-l recunoască pe omul cu masca, iar în 38% din cazuri lecția se mai păstra și după 6 săptămâni.

Se spune că ciorile țin «înmormântări». Autorii studiului văd în adunare o lecție despre pericol. Dacă ciorile jelesc, nu a testat nimeni.

Aduc ciorile daruri? Fură coțofenele lucruri strălucitoare? Recunosc ciorile fețele ca noi?

Ciorile aduc daruri

Povestea unei fete din Seattle care primea mici obiecte de la ciorile pe care le hrănea a făcut înconjurul lumii în 2015. John Marzluff, specialistul în ciori, a spus că nu poate spune că ciorile fac asta întotdeauna, dar că a văzut multe lucruri aduse oamenilor de ciori. Nu am găsit niciun test controlat. Rămâne o poveste frumoasă și nedovedită.

Coțofenele fură lucruri strălucitoare

Un studiu din 2015 a testat coțofene sălbatice și coțofene din captivitate. Concluzia lui: nu există dovezi că păsările sunt atrase de obiectele strălucitoare; cele sălbatice se fereau de orice obiect nou.

Ciorile văd fețele ca noi

În experimentele cu măști, ciorile deosebesc măști purtate de oameni. Nu s-a arătat că percep o față așa cum o percepem noi. Două ciori de laborator, în Germania, nu au arătat efectul de inversare a feței, cel care la oameni face ca o față pusă cu susul în jos să fie greu de recunoscut.

Și ciorile din România?

Cioara din fotografia de mai jos, făcută într-un parc din București, se numește cioară grivă (Corvus cornix): cap și aripi negre, gri pe spate și pe piept. Rudele ei apropiate sunt cioara neagră (Corvus corone), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), stăncuța și coțofana.

Nu am găsit nicio cercetare în care cioara grivă, din România sau de oriunde, să fi fost testată cu măști. Experimentul din Seattle a fost făcut pe cioara americană. Nu știm dacă ciorile grive dintr-un oraș românesc fac la fel.

O cioară grivă, cu capul negru, spatele gri și aripile negre-albastre, pe iarbă într-un parc din București. — Cioară grivă într-un parc din București. Foto: Joe Mabel, CC BY-SA 4.0.

O cioară grivă privind drept în aparat, pe un pietriș, la Budapesta. — Cioară grivă pe o stradă din Budapesta. Foto: Jakub Hałun, CC BY-SA 4.0.

Ce s-a arătat la rudele ei din Europa și Asia

Coțofene sălbatice din Seul au deosebit oamenii care se cățăraseră la cuibul lor de cei care nu o făcuseră (Lee și colegii, 2011).
Stăncuțe sălbatice din Anglia au reacționat diferit la masca purtată de omul care le luase puii în mână și la o altă mască (Davidson și colegii, 2015; 36 de încercări la 8 cuiburi).
Stăncuțe din Cornwall au învățat că un străin este periculos doar auzind strigătele de alarmă ale altor stăncuțe (Lee și colegii, 2019).
În patru orașe din Serbia (Belgrad, Novi Sad, Šabac, Čačak), aproape 30.000 de oameni au trecut, în 130 de ore de observare, pe lângă 15 cuiburi de ciori grive, înainte ca puii să le părăsească, iar ciorile nu au atacat pe nimeni. Nu era un test de recunoaștere (Novčić și colegii, 2024).

Cum le vedeau românii

În 1883, etnograful Simion Florea Marian nota că, în unele împrejurări, croncănitul ciorilor este socotit semn rău: babele se sperie, crezând că vestește moartea. Proverbul «Corb la corb nu scóte ochii» se găsește în culegerea lui Iuliu Zanne (1895), cu explicația (după Golescu) «Adică cei asemenea, nu supără pă cei lor asemenea…». Proverbul vorbește despre corb.

Strigăt de cioară grivă, sudul Finlandei (Oona Räisänen, domeniu public).

Piața Sfatului din Brașov seara, cu oameni, o fântână, case cu acoperișuri roșii și un munte în ceață. — Piața Sfatului din Brașov, seara. Piața din desen este inventată; seamănă cu piețele din orașele săsești ale Transilvaniei. Foto: Whitepixels, CC0.

Ce nu a arătat nimeni

Dacă o singură cioară ține minte o față toată viața.
Dacă ciorile grive din orașele României fac ce au făcut ciorile americane din Seattle.
Dacă lecția trece peste mai multe generații de ciori: s-a arătat un singur pas, de la părinți la pui.
Dacă ciorile jelesc o cioară moartă.
Ce mai fac astăzi ciorile din campusul din Seattle: datele din ultimii ani nu sunt publicate.

Ciorile învață și cine le hrănește: la scanările PET, masca celui care le hrănise patru săptămâni a aprins alte zone ale creierului decât masca celui care le prinsese.

Surse și credite

Ce este măsurat și ce este desenat

Măsurat (cioara americană, Seattle): procentele de la fiecare etapă, mărimea stolurilor, ponderea de 86,9% a ciorilor neprinse, învățarea socială în stol și de la părinți (Cornell și colegii, 2012), scanările PET, adunările în jurul ciorii moarte. Desenat de noi: piața, ciorile ca indivizi, cine zboară și când, măștile, sunetele alese din înregistrări de ciori americane din Minneapolis. Numărul de șapte ciori prinse la Universitatea Washington vine din presă (The New York Times, 2008 și 2024); lucrarea științifică vorbește de între 7 și 15 ciori prinse la fiecare dintre cele cinci locuri.

Credite pentru imagini și sunete

Portretul din deschidere: TRinaud, CC BY 4.0, Wikimedia Commons. Desenul din piață folosește conturul acestei fotografii.
Cioară grivă la București: Joe Mabel, CC BY-SA 4.0.
Piața Sfatului, Brașov: Whitepixels, CC0.
Cioară grivă la Budapesta: Jakub Hałun, CC BY-SA 4.0.
Ciorile în zbor din desen: Ryan Kissinger, NIAID (NIH BioArt, domeniu public).
Strigătele de cioară din piață: înregistrarea XC121396 de Jonathon Jongsma, Minneapolis, ciori americane, CC BY-SA 3.0; decupată în opt strigăte. Strigătul cioarei grive: Oona Räisänen, domeniu public.