Pictură românească · 1840–1989
Culoarea tablourilor românești, an de an: 1.655 de pânze și nicio schimbare clară doar a României
Fiecare tablou datat din registrul CIMEC al patrimoniului clasat (o selecție din muzeele românești) a fost redus la cinci culori. Puse în ordinea anilor, ele arată o panglică fără o direcție clară: între 1840 și 1959 saturația mediană rămâne între 11,6 și 12,5, iar luminozitatea urcă cu 6,9 puncte între 1860–99 și 1920–39, cam cum urcă și în tablourile din Suedia și Austria.
Paleta anului tău
Scrie un an între 1840 și 1989 și primești paleta lui, cu câteva tablouri din acel an, într-o imagine de trimis.
#Ce s-a schimbat și ce nu
Primul test a fost scris înainte de calculul culorii: între 1860–99 (402 tablouri) și 1920–39 (587 tablouri), o schimbare contează dacă depășește de două ori zgomotul dintre muzee, dacă intervalul ei de încredere exclude zero, dacă are același semn în cele două muzee mari și fără oricare dintre cei cinci pictori cei mai numeroși, și dacă tablourile străine nu arată aceeași schimbare. Niciuna dintre cele trei mărimi (luminozitate, saturație, căldura nuanței) nu le trece pe toate cinci.
Luminozitatea crește cu 6,9 puncte, de la 41,7 la 48,5, iar intervalul 4,8–8,5 nu include zero. Dar zgomotul dintre muzee e 4,1, deci creșterea e de 1,7 ori zgomotul, sub pragul de 2. Și apare la fel în străinătate: +10,9 la Nationalmuseum (787 tablouri), +9,0 la Belvedere (1.177). În Muzeul Național de Artă al României creșterea e +2,8, în Muzeul Municipiului București +7,3: sensul e același, dar mărimea diferă mult.
Rezultatul depinde de zgomotul ales. Cu răspândirea muzeelor românești (4,1), creșterea e de 1,7 ori zgomotul; cu cea a muzeelor străine (2,8) e de 2,4 ori și ar trece primul test, dar tablourile românești s-au luminat mai puțin decât cele din străinătate (6,9 față de 10,0), deci schimbarea nu e doar a României. Planul scris înainte nu spunea cum se combină cele două zgomote; s-a ales cel mai mare, iar proba a cincea acceptă o diferență în orice sens.
Saturația a rămas la 12,5 (1860–99) și 12,3 (1920–39), diferența fiind −0,2, de aproximativ 9 ori mai mică decât zgomotul. Căldura nuanței (b*) coboară cu 2,2, cam cât în tablourile străine (2,9) și la limita zgomotului (2,0).
Pe pictori, nu pe țară, nu există un sens comun: Theodor Aman și Nicolae Grigorescu se luminează cu cam cinci puncte pe deceniu, Camil Ressu și Corneliu Baba se întunecă. Creșterea medie poate veni din cine e în muzeu în ce perioadă, dar datele nu o pot despărți de lac sau de felul în care s-a fotografiat.
Luminozitatea mediană pe perioade
Saturația mediană pe perioade
Linia plină: tablouri din muzeele românești (între 86 și 587 pe perioadă). Liniile punctate: Nationalmuseum (Suedia) și Belvedere (Austria), arătate doar unde au cel puțin 25 de tablouri.
| Mărime | Peste 2× zgomotul | Interval fără zero | Același semn în ambele muzee | Fără cei 5 pictori | Altceva decât străinătatea |
|---|---|---|---|---|---|
| Luminozitate (L*) | nu | da | da | da | nu |
| Saturație (C*) | nu | nu | nu | nu | da |
| Căldura nuanței (b*) | nu | da | da | da | nu |
Alte tăieturi încercate: portretele se luminează cu 10,2 puncte, peisajele cu 6,3, pentru natura moartă sunt prea puține tablouri (14 și 42) ca să se tragă o concluzie. Pe muzee: 2,8 și 7,3. O tăietură după mediu (ulei sau tempera) nu s-a făcut, fiindcă înregistrările nu au câmp pentru mediu.
Ce nu a fost testat
După 1959 aproape nu există tablouri de control (Belvedere 0, Nationalmuseum 1 în 1960–89). Tablourile românești din 1960–89 (113) au saturația 14,8 și căldura 12,2, mai sus decât în perioadele dinainte, dar acest salt nu a fost scris în plan și nu are control, deci rămâne o observație.
Despre pigmenții folosiți, vezi Culorile pictorilor.
#De ce nu e o descoperire
Fotografiile tablourilor se fac sub lămpi diferite, în campanii diferite, iar un muzeu își fotografiază colecția într-un singur fel. Din acest motiv culoarea fiecărui tablou nu poate fi corectată, iar zgomotul s-a măsurat între muzee: cât se deosebesc, în aceeași perioadă, medianele muzeelor cu cel puțin 25 de tablouri.
Mai sunt două limite care nu dispar. Lacul îngălbenit întunecă și încălzește tablourile vechi indiferent ce a ales pictorul. Iar eșantionul e ceea ce muzeele au clasat, nu toată pictura: 699 din cele 1.655 de tablouri vin dintr-un singur muzeu.
#Întrebări
Cum a fost aleasă culoarea unui tablou?
Din fotografie se păstrează dreptunghiul central, 70% din fiecare latură, ca să iasă ramele și marginile. Culoarea e calculată în CIELAB. Cele cinci culori afișate vin dintr-o grupare k-means pe pixelii aceleiași zone.
Ce tablouri sunt incluse?
Doar cele clasificate ca pictură de șevalet, fără icoane, ceramică, desene sau obiecte, cu un an explicit, pictate în 1840–1989. Dintre 1.713 cu an explicit au rămas 1.655: 11 fotografii aproape în alb-negru, 7 dubluri și cele din afara anilor au fost scoase.
De ce nu apare pigmentul?
Aici se măsoară culoarea care se vede în fotografie. Pigmenții din care s-a făcut sunt tema paginii despre culorile pictorilor.
#Cum s-a măsurat
Sursa: înregistrările CIMEC „Clasate”, publicate prin Europeana, cu un an explicit. S-au păstrat tablourile (1.895 înregistrări tipizate ca pictură; 1.715 după scoaterea icoanelor, ceramicii, gravurilor și obiectelor; 1.713 cu un singur an explicit). Fișierele au fost descărcate, cele ilizibile sau aproape în alb-negru (11) și dublurile fotografice (7) au fost scoase, apoi s-au păstrat anii 1840–1989: 1.655.
Culoarea fiecărui tablou: media CIELAB (L*, a*, b*) a dreptunghiului central și saturația C* = √(a*²+b*²). Perioade: 1840–59, 1860–99, 1900–19, 1920–39, 1940–59, 1960–89. Intervalul de încredere: 2.000 de reeșantionări. Zgomotul N: media, pe perioade, a abaterii standard dintre muzee a medianelor din aceeași perioadă (muzee cu cel puțin 25 de tablouri), apoi cea mai mare dintre cea a muzeelor românești și cea a celor două controale. Controale: 787 tablouri Nationalmuseum și 1.177 Belvedere, 1840–1989, în aceleași condiții.
Fișierele cu profil de culoare încorporat (Adobe RGB și altele, 131 din 1.713) au fost convertite în sRGB; fotografiile de control nu au profil. Anul din înregistrări a fost comparat cu anul semnat citat în descriere: 280 din 288 coincid. Probele, mărimile și pragurile au fost scrise înainte de calcul, cu o singură completare, datată în planul de lucru (alegerea zgomotului). Panglica anilor folosește pentru fiecare an cele cinci culori dominante ale tablourilor din acel an și, unde sunt puține, din anii vecini (până la patru ani de fiecare parte, minimum opt tablouri).
#Surse
- CIMEC „Clasate”, patrimoniu clasat, prin Europeana
- Nationalmuseum Sweden, prin Europeana
- Belvedere Viena, prin Europeana
Imagini
Fotografii: CIMEC, prin Europeana, din colecțiile muzeelor românești; licență CC BY-SA 4.0. Mozaicul și imaginea de trimis conțin versiuni micșorate și decupate; fiecare fișă are autorul și muzeul.
Imaginile sunt fotografii CIMEC, redimensionate și decupate în pătrate mici; fiecare tablou trimite la fișa lui.