mariuscomper.ukEnglish

Nouă culori din istoria picturii

Vechii maeștri pictau cu pietre, insecte, arsenic și mumii

Albastrul lui Vermeer era lapis adus din Afganistan. Un roșu se făcea din insecte crescute pe cactuși în Mexic, un galben din urină de vacă, un verde din arsenic, iar un maro din mumii egiptene măcinate. Nouă culori, cu povestea, prețul și pericolele lor. Și poți picta chiar tu cu ele.

Pictează cu ele
01

Plumb, oțet și bălegar

Albul era plumb mâncat de oțet, îngropat în bălegar

Timp de secole, aproape tot albul din picturile europene a fost carbonat de plumb. Se făcea așa: fâșii de plumb erau puse în oale de lut, deasupra unui strat de oțet, iar oalele erau îngropate în bălegar care fermenta. Căldura și dioxidul de carbon din bălegar, împreună cu vaporii de oțet, transformau în câteva luni metalul într-o crustă albă, care se răzuia și se măcina.

În Olanda secolului al XVII-lea metoda era atât de răspândită încât i se spunea „procedeul olandez”. Vermeer a folosit două feluri de alb de plumb în Fata cu cercel de perlă, alese pentru felul în care se întindeau și reflectau lumina. Plumbul din ele venea, arată analizele Mauritshuis, din Anglia.

Pictorii îl iubeau pentru că e gros, acoperă bine și se usucă repede în ulei. Otrăvitor este și azi: ColourLex avertizează că nu trebuie folosit de cine nu știe să-l manevreze. În secolul XX albul de zinc și albul de titan i-au luat locul.

Din ce
carbonat bazic de plumb
Pericol
plumb, toxic
Îl vezi în
gulerul și boneta din Portretul lui Aechje Claesdr de Rembrandt, 1634
Crustă de alb de plumb crescută pe o foaie de plumb rulată, expusă într-un muzeu.
Crustă de alb de plumb crescută pe o foaie de plumb rulată, expusă într-un muzeu.Concord · Wikimedia Commons · CC BY-SA 3.0
Vermeer, Fata cu cercel de perlă, cca 1665: două feluri de alb de plumb, ultramarin în turban, vermillon în buze.
Vermeer, Fata cu cercel de perlă, cca 1665: două feluri de alb de plumb, ultramarin în turban, vermillon în buze.Johannes Vermeer, Mauritshuis · Wikimedia Commons · domeniu public
02

Mercur și sulf

Roșul cel mai aprins era mercur, și uneori se înnegrește

Vermillonul este sulfură de mercur. Se găsește în natură ca cinabru, un mineral roșu, dar pictorii europeni l-au folosit mai ales fabricat: mercurul și sulful se combină într-o pulbere neagră care, încălzită până se sublimează, devine roșie. Rețetele pentru el apar în cărțile de meșteșug europene între secolele al IX-lea și al XII-lea.

E roșul din buzele fetei lui Vermeer. Are însă un defect pe care l-a studiat National Gallery din Londra: în zece tablouri, vermillonul s-a înnegrit sau a devenit cenușiu-liliachiu. Clorul, probabil din praf, și lumina îl transformă treptat. Unde pictorul a pus peste el un strat transparent de glazură, roșul s-a păstrat.

Vermillonul adevărat se mai face și azi, mai ales în China.

Din ce
sulfură de mercur
Pericol
mercur
Îl vezi în
buzele din Fata cu cercel de perlă
Cristale de cinabru din Almadén, Spania, cea mai mare mină de mercur din Europa.
Cristale de cinabru din Almadén, Spania, cea mai mare mină de mercur din Europa.Miguel Calvo · Wikimedia Commons · CC BY 4.0
03

Lapis lazuli din Afganistan

Cel mai bun albastru costa cât aurul, gram cu gram, sau chiar mai mult

Ultramarinul natural se scotea din lapis lazuli, o piatră adusă în Europa din Badakhshan, în Afganistanul de azi. Nu era de ajuns s-o macini: piatra pisată dă un gri-albăstrui. Cennino Cennini descrie pe la 1400 cum se amesteca pulberea cu o pastă de rășină de pin, mastic și ceară, apoi se frământa în leșie ca albastrul să iasă din ea. Primele extrageri erau cele mai bune.

„O culoare nobilă, frumoasă și desăvârșită mai presus de toate culorile.”

Cennino Cennini, Cartea artei, cap. 62

Tot Cennini dă și prețul: 8 ducați uncia pentru cel mai bun. În 1508 Dürer îi scria clientului său că nu găsește o uncie bună sub 10 sau 12 ducați. Un ducat avea cam 3,5 grame de aur, iar o uncie cântărea în jur de 30 de grame: la prețul lui Cennini, cel mai bun albastru costa cam cât greutatea lui în aur, la prețul lui Dürer chiar mai mult. Calitățile obișnuite erau mai ieftine: contractul lui Ghirlandaio din 1485 cere ultramarin „de vreo patru florini uncia”.

În 1824 o societate franceză a oferit 6.000 de franci celui care inventa un ultramarin sintetic ieftin. Premiul l-a luat Jean-Baptiste Guimet în 1828. După aceea, albastrul din piatră a devenit o raritate.

Din ce
lazurit, mineralul albastru din lapis lazuli
De unde
Badakhshan, Afganistan
Îl vezi în
turbanul din Fata cu cercel de perlă
Lapis lazuli brut din districtul minier Sar-e-Sang, Afganistan.
Lapis lazuli brut din districtul minier Sar-e-Sang, Afganistan.James St. John · Wikimedia Commons · CC BY 2.0
04

Minereu de cupru

Albastrul ieftin era cupru, și uneori s-a făcut verde

Pentru suprafețele mari, pictorii foloseau azuritul, un carbonat de cupru mult mai ieftin decât ultramarinul. Diferența de preț se vede în tablouri: Tițian a pictat mantia Fecioarei din Madona Aldobrandini cu ultramarin și cerul cu azurit, iar Rafael, în Drumul spre Golgota, a pus azurit pe haina lui Hristos și ultramarin pe mantia personajului din spatele lui.

Azuritul are un defect: se poate transforma în malahit, adică verde. A rămas în uz până la începutul secolului al XVIII-lea, când au apărut albastrele sintetice.

Și albastrul de Voroneț, zugrăvit pe zidurile exterioare în 1547, e adesea prezentat ca un secret nedescifrat. Analizele Raman făcute pe pereți de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, publicate în 2014, au găsit în albastru fie lazurit, mineralul din lapis, fie azurit amestecat cu puțin smalt, un pigment din sticlă cu cobalt.

Din ce
carbonat bazic de cupru
Se poate schimba
în malahit, verde
Îl vezi în
cerul din Madona Aldobrandini de Tițian
Azurit de la Chessy, lângă Lyon, zăcământul după care mineralogii l-au numit și „chessylit”.
Azurit de la Chessy, lângă Lyon, zăcământul după care mineralogii l-au numit și „chessylit”.Holger Krause · Wikimedia Commons · CC BY-SA 4.0
Judecata de Apoi pe peretele de vest al mănăstirii Voroneț, pictată în 1547: albastrul conține lazurit sau azurit.
Judecata de Apoi pe peretele de vest al mănăstirii Voroneț, pictată în 1547: albastrul conține lazurit sau azurit.Jocelyn Erskine-Kellie · Wikimedia Commons · CC BY-SA 4.0
05

Insecte de pe cactuși

Un roșu venea din insecte, și Spania îl ținea ca pe argint

Cârmâzul (Dactylopius coccus) e o insectă mică ce trăiește pe cactusul-smochin. Uscată și fiartă, dă un roșu intens din care se face carminul, un pigment transparent pe care pictorii îl puneau în straturi subțiri peste alte culori. Primele transporturi mici au ajuns în Spania, din Mexic, în anii 1520, iar în două decenii se vindea în toată Europa.

Spania a păstrat monopolul peste două secole. În afară de metalele prețioase, cârmâzul era una dintre cele mai valoroase mărfuri aduse din colonii. Abia în 1777 francezul Nicolas-Joseph Thiéry de Menonville a scos pe ascuns câteva insecte vii din Mexic; colonia lui din Saint-Domingue nu i-a supraviețuit.

Pentru un kilogram de colorant era nevoie de zeci de mii de insecte; sursele dau același număr, 70.000, unele pe livră, altele pe kilogram. Rembrandt a pus un strat de carmin peste vermillon pe rochia din Mireasa evreică. Carminul are însă un defect grav: se decolorează la lumină, chiar și la cea a unui bec.

Din ce
acid carminic din insecta cârmâz
De unde
Mexic și Anzii peruani
Se poate schimba
se decolorează la lumină
Îl vezi în
Cele patru elemente: Aerul de Joachim Beuckelaer, 1570, la National Gallery
Colonii de cârmâz pe un cactus-smochin la Teotihuacan, Mexic. Puful alb ascunde insectele roșii.
Colonii de cârmâz pe un cactus-smochin la Teotihuacan, Mexic. Puful alb ascunde insectele roșii.Emőke Dénes · Wikimedia Commons · CC BY-SA 4.0
06

Berlin, pe la 1706

Un albastru nou a ieșit dintr-o greșeală cu sânge de animal

Pe la 1706, la Berlin, un fabricant de culori pe nume Diesbach încerca să facă un roșu din cârmâz. A împrumutat potasă din laboratorul alchimistului Dippel, iar în loc de roșu i-a ieșit albastru. Potasa fusese folosită la distilarea unui „ulei animal” din sânge. Povestea o spune chimistul Stahl în 1731, la un sfert de secol după întâmplare.

Noua culoare era intensă și mult mai ieftină decât ultramarinul. În 1710 revista Societății științifice din Berlin a anunțat-o, fără rețetă, iar rețeta a fost publicată abia în 1724, la Londra. Cel mai vechi tablou datat în care a fost identificată e Punerea în mormânt a lui Pieter van der Werff, din 1709. E considerat primul pigment sintetic modern; pigmentele fabricate sunt însă mult mai vechi: albastrul egiptean se făcea acum 4.500 de ani, poate chiar mai devreme.

A ajuns în Japonia, adus de olandezi, în câteva decenii, dar s-a ieftinit destul pentru gravuri abia pe la 1830. Hokusai l-a folosit în Valul cel mare de la Kanagawa, pur în adâncul valului și amestecat cu indigo în contururile întunecate, arată analizele Muzeului Metropolitan din New York.

Din ce
ferocianură ferică, un compus de fier
Pericol
mic: cianura e legată strâns; e dat chiar ca antidot la otrăvirea cu taliu
Îl vezi în
Valul cel mare de la Kanagawa, Hokusai, cca 1831
Pulbere de albastru de Prusia.
Pulbere de albastru de Prusia.Saalebaer · Wikimedia Commons · CC0
Hokusai, Valul cel mare de la Kanagawa, cca 1830–1831, gravură în lemn: albastru de Prusia și indigo.
Hokusai, Valul cel mare de la Kanagawa, cca 1830–1831, gravură în lemn: albastru de Prusia și indigo.Katsushika Hokusai, The Metropolitan Museum of Art · Wikimedia Commons · CC0
07

Cupru și arsenic

Verdele cel mai viu era arsenic, și a otrăvit case întregi

În 1775 chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele a obținut un verde din cupru și arsenic. În 1814, la Schweinfurt, a fost făcută o variantă mai stabilă, verdele smarald, vândut și ca „verde de Paris”. Van Gogh l-a folosit: în Câmp cu irişi lângă Arles analizele au găsit două feluri de verde smarald.

Același verde colora tapete, flori artificiale și rochii. În 1862, în cartierul londonez Limehouse, patru copii ai familiei Turner au murit după ce au dormit într-o cameră tapetată cu verde Scheele; juriul a hotărât totuși că au murit de cauze naturale. William Morris a folosit culori cu arsenic în primele lui tapete și era acționar la o mină de arsenic. Marea Britanie n-a interzis niciodată prin lege arsenicul în tapete.

Tapetul din casa în care a murit Napoleon, pe Sfânta Elena, conținea și el arsenic: 0,12 grame pe metru pătrat, au măsurat în 1982 chimistul David Jones și laboratorul lui Ken Ledingham de la Universitatea din Glasgow. Jones a scris că tapetul i-ar fi putut grăbi moartea „cu o zi sau cam așa ceva”. Autopsia arată un cancer de stomac.

Din ce
acetoarsenit de cupru
Pericol
arsenic
Îl vezi în
Câmp cu irişi lângă Arles, Van Gogh, 1888
O cutie de verde de Paris, vândut și ca insecticid, cu eticheta „Poison”.
O cutie de verde de Paris, vândut și ca insecticid, cu eticheta „Poison”.Chris Goulet · Wikimedia Commons · CC BY-SA 3.0
„Valsul arsenicului”, caricatură din revista Punch, 1862, după morțile provocate de verdele cu arsenic.
„Valsul arsenicului”, caricatură din revista Punch, 1862, după morțile provocate de verdele cu arsenic.Punch, 1862; Wellcome Collection · Wikimedia Commons · CC BY 4.0
08

Urină de vacă, după toate probabilitățile

Povestea cu urina de vacă părea o legendă. Chimia i-a dat dreptate

Galbenul indian ajungea în Europa ca niște bile tari, rău mirositoare, numite purree. În 1883, la cererea lui Joseph Hooker, directorul grădinii botanice Kew, T. N. Mukharji a descris cum se făcea: la Monghyr, în Bihar, vacile erau hrănite doar cu frunze de mango și apă, iar din urina lor se obținea pigmentul.

Mult timp povestea a fost tratată cu neîncredere. Scriitoarea Victoria Finlay n-a găsit, pe la 2000, nimeni în zonă care să-și amintească de practică. Apoi, între 2016 și 2019, cercetătorii au regăsit la Kew chiar mostrele trimise de Mukharji. În unele au găsit acid hipuric, o substanță care apare în urina rumegătoarelor: prima legătură chimică solidă cu povestea.

Se spune adesea că producția a fost interzisă în 1908 pentru că vacile sufereau. Nimeni n-a găsit însă vreo lege care s-o dovedească. Știm doar că pigmentul a dispărut din comerț pe la 1921.

Din ce
sărurile de magneziu și calciu ale acidului euxantic
De unde
Monghyr, Bihar, India
Ce nu se știe
dacă a existat interdicția din 1908
Un bulgăre de galben indian („peori”) expus la muzeul Palatului Orașului din Udaipur.
Un bulgăre de galben indian („peori”) expus la muzeul Palatului Orașului din Udaipur.Shyamal L. · Wikimedia Commons · CC BY 4.0
09

Mumii egiptene măcinate

Un maro se făcea din mumii egiptene, până când nu s-au mai găsit

Maroul de mumie se făcea, cum spune numele, din mumii egiptene măcinate, amestecate cu smoală albă și smirnă. S-a folosit din secolul al XVI-lea până în al XIX-lea, iar la 1849 era descris ca fiind „foarte la modă”. O mostră se păstrează în colecția de pigmenți Forbes a muzeelor Harvard.

Pictorul Edward Burne-Jones nu știa din ce e făcut. Când a aflat, la începutul anilor 1880, și-a luat singurul tub și l-a îngropat în grădină. Scena o povestesc și soția lui, și nepotul lui, Rudyard Kipling, cu detalii diferite: Kipling scrie că pictorul descoperise că vopseaua era făcută „din faraoni morți” și că trebuia îngropată cum se cuvine.

În 1964 fabricantul londonez de culori C. Roberson a spus revistei Time că n-o mai poate face: „Poate mai avem câteva membre prin vreun colț, dar nu destule ca să mai facem vopsea.” Se spune adesea că anumite tablouri celebre conțin maro de mumie; nicio analiză tehnică publicată nu o susține pentru un tablou anume.

Din ce
mumii măcinate, smoală albă, smirnă
De unde
Egipt
Ce nu se știe
în ce tablou anume se află
Un tub de maro de mumie păstrat într-un mic sicriu, la muzeul din Bolton.
Un tub de maro de mumie păstrat într-un mic sicriu, la muzeul din Bolton.Geni · Wikimedia Commons · CC BY-SA 4.0

Pictează cu ele

Alege o culoare și trage peste pânză. Fiecare pigment se poartă cum se purta în atelier: albul de plumb e gros și stă în relief, carminul, galbenul indian și maroul de mumie sunt glazuri transparente, ultramarinul și azuritul au grăunțe de piatră. Apoi lasă tabloul să îmbătrânească.

  • Alb de plumb. plumb și oțet toxic: plumb
  • Vermillon. mercur și sulf toxic: mercur
  • Ultramarin. lapis lazuli din Afganistan
  • Azurit. minereu de cupru
  • Carmin. insecte din Mexic
  • Albastru de Prusia. fier și potasă
  • Verde smarald. cupru și arsenic toxic: arsenic
  • Galben indian. urina vacilor hrănite cu frunze de mango
  • Maro de mumie. mumii egiptene măcinate

Cine a venit și cine a plecat

Fiecare tușă acoperă anii în care pictorii europeni au avut culoarea la îndemână. Albastrul de Prusia și ultramarinul sintetic au schimbat totul: ce costa cât aurul a devenit ieftin.

Alb de plumbînainte de 1300 până azi
Vermillonînainte de 1300 până azi
Ultramarinînainte de 1300 până la ultramarinul sintetic, 1828
Azuritînainte de 1300 până în secolul al XVIII-lea
Carmindin anii 1520 până azi
Albastru de Prusiadin 1706 până azi
Verde smaralddin 1814 până în secolul XX
Galben indianpână pe la 1921
Maro de mumiedin secolul al XVI-lea până în 1964

Pentru galbenul indian, cronologia arată anii în care era cumpărat în Europa; în India se folosea de mai demult.

Culoarea a ieșit din atelier într-un tub

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorii își pregăteau culorile în atelier sau le cumpărau în bășici de porc, care se uscau repede. La 11 septembrie 1841, portretistul american John Goffe Rand, care lucra la Londra, a primit brevetul pentru un tub de metal care se strânge pe măsură ce îl golești.

Fiul lui Renoir, Jean, își amintea în 1962 ce spunea tatăl său: fără culorile în tuburi n-ar fi existat nici Cézanne, nici Monet, nici Sisley sau Pissarro, nimic din ce aveau să numească jurnaliștii mai târziu impresionism. Istoricii de artă, precum Anthea Callen, spun că tubul singur nu explică impresionismul, dar le-a dat pictorilor posibilitatea să picteze afară.

Desenul din brevetul american nr. 2.252 al lui John Goffe Rand, 1841: tuburi de metal pentru culori.
Desenul din brevetul american nr. 2.252 al lui John Goffe Rand, 1841: tuburi de metal pentru culori.John Goffe Rand · Wikimedia Commons · domeniu public

Adevărat sau fals?

Șase lucruri care se spun despre culorile vechi. Alege, apoi vezi ce spun sursele.

  1. Orice ultramarin era mai scump decât aurul.

  2. Nimeni nu știe din ce e făcut albastrul de Voroneț.

  3. Napoleon a fost omorât de tapetul verde cu arsenic.

  4. Galbenul indian se făcea din urina vacilor hrănite cu frunze de mango.

  5. Albastrul de Prusia a fost primul pigment fabricat de om.

  6. Mumii egiptene au fost măcinate ca să se facă vopsea.

Surse

Culorile de pe ecran sunt aproximări ale felului în care arată fiecare pigment în ulei: niciun ecran nu redă exact un pigment. Schimbările din atelier (înnegrirea, decolorarea, înverzirea) arată ce se poate întâmpla în condițiile descrise în capitole, nu ce se întâmplă sigur într-un tablou anume.

Imaginile