Tot drumul, în cuvinte
Cele opt opriri, de la sud la nord. La fiecare număr scrie cine îl dă.
Cum se citesc numerele
- Voce oficială, atunci sau azi
- Martor, memorii, presă de mai târziu
- Măsurat pe hartă sau pe relief
- Negăsit
- Documentat în epocă
- Sursele nu se potrivesc
- O singură sursă, de mai târziu
- Negăsit
01
Barajul Vidraru: aici începe drumul nou
Barajul era gata din 1966, cu opt ani înaintea șoselei. Drumul până la el, cu patru tuneluri scurte, e trecut în tabelul companiei de drumuri cu anul 1962. Pe conturul lacului exista un drum forestier cu o singură bandă, povestește inginerul Alexandru Teodorescu, care a lucrat pe șantier.
Șoseaua construită între 1970 și 1974 pornește de lângă baraj și se termină în drumul Sibiu–Brașov, lângă Cârțișoara. De aici vine prima neînțelegere despre lungime: aproximativ 151 de kilometri are tot DN7C, de la Bascov, lângă Pitești, după Adevărul. Drumul nou are în jur de 90 de kilometri; cât anume, sursele nu spun la fel, ca mai jos.
Numerele de la această oprire
Cât de lung e drumul nou Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: „cei 90 km” reportajul de la inaugurare p. 2
- Voce oficială, atunci sau azi: 91 km CNAIR, administratorul drumului, 2025 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: 90,167 km maiorul Sorin Pancu, revista armatei de uscat sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „circa 91,5 kilometri”, de la kilometrul 61 al DN7C Jurnalul Național, 2005 sursa
- Măsurat pe hartă sau pe relief: circa 87 km linia drumului din OpenStreetMap, de la baraj până la drumul DN1 sursa
- Negăsit: Ce măsurătoare a dat 90,167 km nu se știe.
Cât de înalt e barajul Sursele nu se potrivesc


02
Piscu Negru: lucrul din două capete
Lucrul a început în martie 1970, din două capete: din sud, de la coada lacului Vidraru, și din nord, de la Glăjărie, deasupra Cârțișoarei. Au lucrat geniștii armatei, sub colonelul Nicolae Mazilu, „comandantul detașamentului pentru construirea drumului”, cum îl numea decretul din 1974, alături de constructori civili.
Pe Valea Caprei se lucra din 1967 la un drum forestier, iar în decembrie 1969 erau gata opt kilometri, povestește inginerul Teodorescu. Pe unde trecea nu se știe, așa că în scenă nu apare. Prima variantă a drumului avea și ea o singură bandă. În 1971 s-a hotărât refacerea lui ca drum național cu două benzi, iar o parte din ce se lucrase cu un an înainte a fost demolată.
În ce ordine au fost tăiate porțiunile, sursele de mai jos nu spun. De aceea, la „1970–1974” se vede doar traseul, cu datele pe care le dă o sursă.
Numerele de la această oprire
Când a început lucrul Documentat în epocă
- Voce oficială, atunci sau azi: „Din martie 1970” Scînteia, iunie 1971 p. 1
- Martor, memorii, presă de mai târziu: 10 martie 1970 Jurnalul Național, 2005; revista armatei de uscat sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „sfârșitul lunii februarie 1970” veteranii geniști din Râmnicu Vâlcea, 2024 sursa
- Negăsit: Presa din epocă spune doar „din martie”; ziua exactă nu e documentată.
Câți oameni au lucrat Negăsit
- Voce oficială, atunci sau azi: „zecile de mii de militari” ministrul apărării Ion Ioniță, la inaugurare p. 3
- Voce oficială, atunci sau azi: „peste două milioane și jumătate de zile om” același ministru, despre munca militarilor p. 3
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „circa 3.000 de oameni” colonelul Vasile Dabu, despre câți lucrau deodată, 2024 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: 50.000 Jurnalul Național, 2005, fără sursă sursa
- Negăsit: Un total sau o situație a efectivelor pe ani nu a fost găsită.
03
Valea Caprei: cât explozibil, câtă piatră
Pe urcușul sudic, drumul e tăiat în versant. Deasupra lui rămâne peretele de stâncă, dedesubt stau zidurile de sprijin și piatra împinsă la vale. La deschidere, în 1974, tăieturile erau proaspete și deschise la culoare; azi s-au acoperit pe alocuri cu iarbă.
Numărul cel mai repetat, 6.520 de tone de dinamită, apare prima dată într-un articol din 2008, fără sursă. Presa din 1974 nu tipărește niciun tonaj. Pe șantier se vorbea de altceva decât dinamită: în 1971, Scînteia pomenea un sac de azotat de amoniu, iar colonelul Vasile Dabu își amintește azotat de amoniu amestecat cu motorină.
Numerele de la această oprire
Cât explozibil s-a folosit Sursele nu se potrivesc
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „6.520 de tone de dinamită” România liberă, 2008, fără sursă sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „șase milioane de kilograme de explozibil” veteranii geniști, 2024 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „azotat de amoniu și motorină” colonelul Vasile Dabu, pe atunci locotenent, 2024 sursa
- Voce oficială, atunci sau azi: „un sac de azotat de amoniu” Scînteia, iunie 1971, despre o explozie de pe șantier p. 2
- Negăsit: Presa de la inaugurare nu dă niciun tonaj. De unde vine 6.520 nu se știe.
Cât s-a săpat Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: „peste 3,8 milioane mc săpături, din care mai mult de jumătate în stîncă” ministrul economiei forestiere, Vasile Patilineț, la inaugurare p. 3
- Voce oficială, atunci sau azi: „circa 4 milioane mc de derocări și terasamente” panoul arătat pe șantier în aceeași zi p. 2
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „3 milioane de tone de stâncă” Jurnalul Național, 2005 sursa
Câte poduri și podețe Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: „peste 830 de lucrări transversale, din care 27 viaducte și poduri” ministrul Vasile Patilineț, 1974 p. 3
- Voce oficială, atunci sau azi: „28 de poduri și viaducte, 550 de podețe” panoul de pe șantier, 1974 p. 2
- Voce oficială, atunci sau azi: 28 de poduri și viaducte, 515 podețe CNAIR, 2025 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „830 de podețe și 27 de viaducte” presa de după 2008: fraza ministrului, citită greșit sursa

04
Tunelul Capra–Bâlea: patru lungimi pentru un singur tunel
Tunelul trece pe sub creastă și leagă Muntenia de Transilvania. L-a săpat Trustul de Construcții Hidroenergetice, cu mineri civili și cu soldați. Echipa a urcat prima oară în octombrie 1971 și a fost întoarsă de viscol; a revenit în iunie 1972, povestește maistrul miner Simion Gheață.
Pe carosabil, câte o linie arată unde s-ar termina tunelul după fiecare lungime dată de surse, socotită de la gura sudică: 860, 884 și 887 de metri. Porțiunea desenată ca tunel pe hartă are circa 975 de metri, cu tot cu intrări.
Numerele de la această oprire
Cât de lung e tunelul Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: 884,00 m tabelul de tuneluri al companiei de drumuri, copie din 2014 sursa
- Voce oficială, atunci sau azi: „un tunel de 860 m” ministrul Vasile Patilineț, la inaugurare p. 3
- Voce oficială, atunci sau azi: „aproape un kilometru” reportajul de la inaugurare p. 2
- Martor, memorii, presă de mai târziu: 887 metri presa, din 2005 încoace sursa
- Măsurat pe hartă sau pe relief: circa 975 m porțiunea marcată ca tunel în OpenStreetMap sursa
- Negăsit: Un plan de execuție care să arate ce anume s-a măsurat nu a fost găsit.
Când a fost străpuns muntele Sursele nu se potrivesc
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „Târziu, în toamna lui ’73” maistrul miner Simion Gheață, 2005 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „7 aprilie 1974, la orele 13,47” cartea colonelului Eugen Boc, citată de Adevărul, 2023 sursa
- Negăsit: Un raport din epocă, cu ziua străpungerii, nu a fost găsit.

05
Bâlea Lac: 20 septembrie 1974
Vineri, 20 septembrie 1974, Nicolae Ceaușescu a tăiat panglica aici, la lac, a trecut pe jos prin tunel și a coborât cu mașina spre Vidraru. Drumul era atunci doar împietruit, scrie Jurnalul Național; asfaltul a venit între 1976 și 1980.
Primul buldozer ajunsese la lac la 2 august 1971, scrie Jurnalul Național. O cabană stătea aici încă din 1968, cum arată fotografia de mai jos. În cuvântarea de la inaugurare, Ceaușescu a numit drumul „cel mai înalt”; azi administratorul îl pune pe locul al doilea, după Transalpina.
Numerele de la această oprire
Ziua inaugurării Documentat în epocă
- Voce oficială, atunci sau azi: „a inaugurat ieri”, în ziarul din 21 septembrie 1974 Scînteia, prima pagină p. 1
Cel mai înalt punct al drumului Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: „cota 2 040 m” reportajul de la inaugurare p. 2
- Voce oficială, atunci sau azi: 2.042 metri CNAIR, 2024 și 2025 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „2 042 m la intrarea în tunel” maiorul Sorin Pancu, revista armatei de uscat sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: tunelul trece între 2.025 și 2.042 m Jurnalul Național, 2005 sursa
- Măsurat pe hartă sau pe relief: 2.034 m malul lacului, din conturul OpenStreetMap pe relieful Copernicus, cu o marjă de câțiva metri sursa
Cât a costat drumul Negăsit
- Negăsit: Sursele de mai jos nu tipăresc un cost: nici presa din 1974, nici armata, nici administratorul drumului.
- Negăsit: Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2259 din 10 decembrie 1969, care a aprobat lucrarea, are patru anexe păstrate la Arhivele Naționale; conținutul lor nu e publicat. sursa


06
Serpentinele Bâlii: de ce a fost făcut drumul
De pe buza căldării se vede toată coborârea spre Transilvania. Mută mânerul de la 1969 la 1974: muntele rămâne același, iar pe el apare tăietura.
Despre motiv, sursele spun lucruri diferite. Hotărârea guvernului din 10 decembrie 1969 e cunoscută doar după titlu. Un istoric al lucrării, scris de tehnicieni, enumeră pădurile, pășunile alpine și turismul și pune primele studii în anii 1967–1969, deci înainte de august 1968. Legătura cu invadarea Cehoslovaciei o fac, mult mai târziu, un ofițer de pe șantier, un istoric și administratorul drumului.
Numerele de la această oprire
De ce a fost făcut Sursele nu se potrivesc
- Voce oficială, atunci sau azi: „de însemnătate economică și turistică” Scînteia, iunie 1971 p. 1
- Voce oficială, atunci sau azi: „pregătirea teritoriului pentru apărarea patriei” ministrul apărării Ion Ioniță, la inaugurare, după păduri și turism p. 3
- Voce oficială, atunci sau azi: „contextul geopolitic al invadării Cehoslovaciei” CNAIR, 2023, fără document arătat sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „declanșatorul” a fost invadarea Cehoslovaciei colonelul (r) Ion Bratu, ofițer pe șantier, 2024 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „un traseu turistic… care la nevoie ar putea fi și un drum strategic” memoriile comandantului Nicolae Mazilu, citate de Adevărul, 2015 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: păduri, pășuni alpine, un centru turistic la Bâlea istoricul lucrării, citat de Jurnalul Național, 2005 sursa
- Negăsit: Ministrul apărării vorbea în 1974 și de apărare, după păduri și turism. Textul hotărârii din 1969, care ar spune de ce s-a decis lucrarea, nu e publicat.



07
Poarta Întâlnirii: 16 august 1971
Placa de aici spune că, la 16 august 1971, s-au întâlnit două unități de geniu care lucrau din sensuri opuse. Amândouă erau pe versantul nordic: una urca din vale, cealaltă cobora din căldarea Bâlii, unde două buldozere fuseseră duse pe bucăți.
Câți oameni au murit pe șantier
Nu se știe.
Comandantul șantierului, Nicolae Mazilu, a scris în memoriile sale, citate de Adevărul: „Aproape 40 de morți și încă pe atâția răniți”. Ministerul Apărării a repetat formula în 2009, iar administratorul drumului vorbea în 2025 despre „aproximativ 40 de vieți omenești”. Presa din 1974 nu pomenește niciun mort.
Colonelul Vasile Dabu, pe atunci comandant de pluton pe versantul sudic: „Oficial, șapte oameni au decedat, dar neoficial sunt mai mulți… nu au depășit 15 - 16”.
Gheorghe Buzoiu, cioban din Corbeni, în 2007: „Cred că au murit sute de oameni.”
Numărul 400, citat des pentru drum, se referă la barajul Vidraru în articolul din care provine.
În sursele de mai jos sunt opt nume. Șapte soldați au murit la 8 iulie 1970, la podul peste pârâul Aluniș, luați de o viitură: Cornel Florea Munteanu, Damian Dimitrie Laza, Gheorghe Elena Ursu, Vasile Pavel Negrea, Ilie Sanda, Nicolae Alexandru Turtuba și Simion Cut, cu numele scrise ca în Jurnalul Național. Ion Moroșan a fost luat de o avalanșă mică lângă colonia tunelului, povestește maistrul Simion Gheață.
O listă cu toți cei morți nu a fost găsită.
Numerele de la această oprire
Câți oameni au murit Sursele nu se potrivesc
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „Aproape 40 de morți și încă pe atâția răniți” memoriile lui Nicolae Mazilu, citate de Adevărul, 2015 sursa
- Voce oficială, atunci sau azi: „aproape 40 de morți și tot atâția răniți” Ministerul Apărării, 2009, citat de Agerpres sursa
- Voce oficială, atunci sau azi: „aproximativ 40 de vieți omenești” CNAIR, 2025 sursa
- Voce oficială, atunci sau azi: niciun mort pomenit presa de la inaugurare p. 1
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „Oficial, șapte… neoficial… nu au depășit 15 - 16”, pe versantul sudic colonelul Vasile Dabu, 2024 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „Cred că au murit sute de oameni” Gheorghe Buzoiu, cioban din Corbeni, 2007 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „vreo 400”, la baraj, nu la drum Ion Răducanu, dulgher din Arefu, 2008 sursa
- Negăsit: O listă de nume sau o numărătoare din arhive nu a fost găsită.
08
Bâlea Cascadă: drumul de azi
În martie 1970, 66 de soldați au urcat pe jos de la Cârțișoara până la cabana de aici; a fost prima tabără a șantierului de nord, scrie Jurnalul Național. Mai jos, geniștii au spart stânca numită de atunci Poarta Geniștilor. Placa de acolo poartă data „martie 1971”.
Iarna, drumul se închide între Piscu Negru și Bâlea Cascadă, de la kilometrul 104 la kilometrul 130+800, cum arată anunțul administratorului din 2020.
Numerele de la această oprire
Când a fost asfaltat O singură sursă, de mai târziu
- Martor, memorii, presă de mai târziu: „în perioada de modernizare a drumului (1976-1980)” Jurnalul Național, 2005 sursa
- Martor, memorii, presă de mai târziu: ultimii șase kilometri, neterminați în primăvara lui 1979 generalul Constantin Tănase, care a condus lucrările din 1975, Jurnalul Național sursa
- Negăsit: Ziua în care s-a turnat ultimul asfalt nu a fost găsită.
Unde se închide iarna Documentat în epocă
- Voce oficială, atunci sau azi: între km 104+000 (Piscu Negru) și km 130+800 (Bâlea Cascadă) CNAIR, 2020 sursa


Despre drum, azi: Este deschis Transfăgărășanul acum? Ghidul sezonului · Lacul Bâlea · Barajul Vidraru
Ce arată imaginea și ce nu
Relieful e cel din modelul Copernicus GLO-30, cu un punct la 30 de metri, fără coroanele pădurii. De-a lungul drumului e potrivit cu câțiva metri la nivelul șoselei. Sub barajul Vidraru, unde modelul întinde peretele barajului într-o pantă, cheile sunt adâncite până la talpa barajului, iar capetele coronamentului sunt aduse la nivelul lui; la această oprire privirea e ridicată deasupra cheilor, în afara drumului.
Traseul, tunelurile, podurile, lacurile și clădirile sunt cele din OpenStreetMap. Taluzurile, zidurile de sprijin și parapeții urmează forma obișnuită a unui drum de munte, nu planurile de execuție, care nu au fost găsite. Pădurea stă unde o arată harta ESA WorldCover; speciile și înălțimile copacilor nu sunt măsurate.
Clădirile apar doar în imaginea de azi, fiindcă nu există o sursă datată pentru fiecare. La fel telecabina, deși o fotografie datată 1974 arată deja stația ei de jos. Drumul forestier de pe Valea Caprei, început în 1967, lipsește, fiindcă nu se știe pe unde trecea.
Lumina e cea din 20 septembrie, la nouă dimineața, la Bâlea Lac. Prima zăpadă de pe creste și ceața de peste Transilvania sunt doar ale unei astfel de dimineți, nu ale zilei inaugurării.
La „1970–1974” se vede traseul, nu ordinea lucrului. Datele de pe el vin din sursele de la fiecare oprire.
Surse
Presa din 1966, 1971 și 1974 e citită din colecția digitală a Bibliotecii Județene Hunedoara. Cărțile ofițerilor (Nicolae Mazilu, Eugen Boc, Ion Bratu) sunt citate prin articolele care le reproduc. Scînteia era ziarul Partidului Comunist; CNAIR este administratorul drumurilor naționale.
- Scînteia, 21 septembrie 1974, nr. 9979, p. 1–3: reportajul inaugurării, decretul și cuvântările
- Mesajul CNAIR la 51 de ani de la inaugurare, 20 septembrie 2025 (Digi24)
- Revista Forțelor Terestre, prefața maiorului Sorin Pancu la cartea colonelului (rz.) Ion Bratu
- Jurnalul Național, „Caravana Jurnalului, pe Transfăgărășan”, 23 iunie 2005
- Linia drumului, tunelurile, podurile, lacurile și clădirile: © contribuitorii OpenStreetMap, extras din 30 octombrie 2026
- Scînteia, 10 decembrie 1966, nr. 7188, p. 1 și 3: inaugurarea hidrocentralei de pe Argeș
- welcometoromania.ro, „Lacul și barajul Vidraru”
- Scînteia, 17 iunie 1971, nr. 8819, p. 1–2: „Transfăgărășanul”, de colonel Gh. Bejancu
- Jurnalul Național, „Măruntaiele Făgărașului”, 23 iunie 2005
- Agerpres, reportaj cu veteranii geniști Vasile Dabu și Ion Marinescu, 21 septembrie 2024
- România liberă, „Ultimii șantieriști de pe Transfăgărășan”, 11 august 2008
- Mesajul CNAIR la 51 de ani, preluat de Capital, 20 septembrie 2025
- Compania de drumuri (CNADNR), tabelul „Tuneluri pe rețeaua de drumuri naționale”, copie din 9 februarie 2014
- Jurnalul Național, „Opt ani la tunel”, 25 iunie 2005
- Adevărul, „Cel mai frumos drum din lume, la aniversare”, 20 septembrie 2023
- Directorul CNAIR, citat de Agerpres, 20 septembrie 2024
- Relieful: Copernicus GLO-30, model digital de suprafață, © DLR e.V. 2010–2014 și © Airbus Defence and Space GmbH 2014–2018, pus la dispoziție prin programul Copernicus de Uniunea Europeană și ESA
- Adevărul, „Povestea inaugurării…”, cu fotografii de la Arhivele Naționale, 25 septembrie 2021
- Mesajul CNAIR la 49 de ani de la inaugurare, 20 septembrie 2023 (Economica)
- Europa Liberă România, 20 septembrie 2024: colonelul (r) Ion Bratu, istoricul Cosmin Popa
- Adevărul, „Enigma Transfăgărășanului”, cu pasaje din memoriile lui Nicolae Mazilu, 3 septembrie 2015
- Agerpres, documentar la 45 de ani de la inaugurare, 20 septembrie 2019 (copie TVR)
- Evenimentul zilei, „Drumul care împunge cerul”, 2007
- Comunicat CNAIR despre închiderea de iarnă, cu bornele kilometrice, 16 octombrie 2020 (Economica)
- Pădurea: ESA WorldCover 2021 v200, © ESA WorldCover project, licență CC BY 4.0
Fotografii
- Barajul de pe Argeș pe o carte poștală din 1966, anul inaugurării. Al. Florescu, CC BY-SA 4.0, Europeana
- Barajul Vidraru văzut din aval. Zeugma fr (Antoine FLEURY-GOBERT), CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons
- Urcușul sudic, în valea Caprei. Ymblanter, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons
- Gura sudică a tunelului Capra–Bâlea. Draceane, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons
- Cabana Bâlea Lac în 1968, cu doi ani înainte de începerea drumului. Aurel Dula, Public domain, Wikimedia Commons
- Lacul Bâlea și cabana de pe peninsulă. Mihaiteo, CC BY 3.0, Wikimedia Commons
- Serpentine împietruite și o coloană de mașini, în 1974. Fotografia nu spune de pe ce versant. MApN (Romanian Ministry of National Defence); photographer not named, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons
- Valea Bâlii pe o carte poștală din 1977: drumul, încă neasfaltat. S. Mendrea, CC BY-SA 4.0, Europeana
- Aceeași vale, azi, de lângă Bâlea Lac. Andrei Stroe, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons
- Placa de la Poarta Geniștilor. Țetcu Mircea Rareș, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons
- Telecabina dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. Țetcu Mircea Rareș, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons