mariuscomper.uk English

Sarmizegetusa Regia · Munții Orăștiei · anii 101–106

Cum trăiau dacii: o plimbare prin Sarmizegetusa Regia, cu ce au găsit arheologii și ce doar se presupune

Dealul capitalei dacice, la scară. Pornești de la temeliile de azi și ridici singur casele, fierăria și templele. Piatra e ce s-a găsit. Lemnul e ce se deduce din plan. Desenul în tuș e ce se presupune.

Tot dealul, în cuvinte

Doar ce a scos săpătura: piatră, lut ars, fier, gropi de stâlpi.

Tot dealul, în cuvinte

Cele 31 de opriri ale plimbării, în ordinea drumului. Fiecare spune de unde se știe ce spune.

Cinci feluri de a ști

  • Găsit în săpăturăpiatră, lut ars, fier, gropi de stâlpi
  • Dedus din planstâlpi și pereți care au stat pe acele temelii
  • Presupusacoperișuri, etaje, oameni
  • Scris de un autor anticHerodot, Strabon, Cassius Dio, de departe și de mai târziu
  • Fără nicio descoperire în spateidei moderne despre daci

Cum arătau casele dacilor?

1 Găsit în săpătură

Dealul, așa cum e azi

Sub fagi, la aproape 1.000 de metri altitudine, dealul Grădiștii e tăiat în trepte. O ridicare cu laser a numărat aici 373 de terase făcute de mâna omului; cele mai multe au sub 500 de metri pătrați, cât o curte. Pe ele au stat casele, atelierele și templele capitalei dacice, până la războaiele cu Roma din anii 101–106.

Forma dealului vine dintr-un model de relief măsurat din satelit, iar terasele templelor, drumul pavat și zidul sunt așezate după contururile sitului. Cele trei case din fața ta urmează planurile săpate pe „Platoul cu șase terase”, dar locul lor pe deal e ales aici, nu măsurat.

Surse

2 Dedus din plan

Casa rotundă cu pridvor

Pe terasa a V-a a platoului, arheologii au găsit o încăpere rotundă cu diametrul de 6 metri, înconjurată de un pridvor lat de vreo 2 metri. Stâlpii groși ai peretelui erau înfipți la aproape un metru adâncime, la un metru unul de altul. Între ei era o împletitură de nuiele, lipită cu lut amestecat cu multă pleavă; peretele avea 25–30 de centimetri și fusese spoit cu un strat subțire de lut.

Se intra dinspre sud, peste un prag din blocuri de calcar. Vatra era în jumătatea de est. Înălțimea pereților nu s-a păstrat: aici e dedusă.

Surse

3 Găsit în săpătură

Trusa medicală

În casa rotundă s-au găsit, puse într-o casetă de lemn, o pensă de bronz, lama unui cuțit de fier, cinci vase mici și o plăcuță de cenușă vulcanică adusă din zona Mediteranei. Arheologii le numesc trusă medicală: vasele mici ar fi ținut alifii și leacuri.

Cine a folosit-o și cum trata nu se știe. Tot aici erau chei de fier, seceri, vârfuri de lance și două ferăstraie.

Surse

4 Dedus din plan

Casa cu două încăperi

Pe terasa a IV-a stătea o clădire dreptunghiulară de peste 70 de metri pătrați, cu o încăpere de 7 pe 6 metri și una de 5 pe 6. Baza era de piatră, pereții din bârne, iar podeaua din lut bătut. Doar camera mică fusese tencuită: nuiele prinse în cuie de fier pe bârne, apoi 4–5 centimetri de lut cu pleavă. De aceea se presupune că aceea era camera de locuit.

În mijlocul ei a rămas urma unui stâlp masiv, cu o lespede la bază, care probabil ținea acoperișul. Pragul, din blocuri de calcar, dădea spre sud-vest, spre terasa de jos.

Surse

5 Găsit în săpătură

Ce se mânca

Vase dacice de la Grădiștea Muncelului, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Vase dacice de la Grădiștea Muncelului, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Foto: autor nemenționat, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

În camera mare, șase vase mari de lut stăteau în jurul vetrei ovale, așezată pe un pat de pietriș de râu. Într-un colț, un chiup îngropat în podea mai avea grâu ars. În aceeași casă s-au găsit mazăre și mei carbonizat.

Grâul și meiul erau hrana de bază; din mei se fierbea terci. În zona capitalei au mai apărut linte, bob, măzăriche, muștar și mac. Pe podeaua unei case rotunde arse de la Grădiștea de Munte au rămas câteva căpățâni de usturoi carbonizate, împletite în funie. Fiindcă muntele e rece, cerealele veneau probabil din valea Mureșului.

Surse

6 Presupus

Oamenii și acoperișurile

Din casele de aici nu s-a păstrat niciun acoperiș întreg și nicio haină. Acoperișurile sunt desenate în tuș: în două ape la casele dreptunghiulare, cu căpriori, și acoperite cu șindrilă, cum propun arheologii după cuiele și lemnul ars din săpătură.

Figurile de lut fără chip marchează doar înălțimea unui om. Din săpături vin fusaiole, greutăți de la războiul de țesut vertical și foarfeci de tuns oile. Sursa principală pentru îmbrăcămintea dacilor e Columna lui Traian, un monument al învingătorilor, pe care dacii luptă fără coif și fără zale.

Surse

7 Dedus din plan

Clădirea cu douăzeci de laturi

Pe terasa a II-a a platoului s-a săpat o clădire poligonală cu 20 de laturi de câte 2 metri: peste 122 de metri pătrați, cu bază de piatră, pereți din bârne lipite cu lut și un pridvor lat de un metru și jumătate. Avea două intrări și două anexe alături.

A ars repede și tare în războaiele cu romanii, așa că inventarul a rămas sub dărâmături: vase, unele pictate, pile, dălți de tâmplar, două topoare, seceri, un clopoțel de bronz, o monedă romană din anii 101–102 și cereale arse într-o ladă de lemn.

Surse

8 Găsit în săpătură

Vasul cu două nume

În clădirea poligonală s-a găsit un vas de lut cu o formă cu totul neobișnuită, pe care o ștampilă a fost apăsată de patru ori: DECEBALVS PER SCORILO. Sunt litere latine și două nume, Decebal și Scorilo. E singurul vas de acest fel cunoscut.

Ce leagă cele două nume nu e lămurit. „Decebal, fiul lui Scorilo” e o citire propusă, nu o traducere sigură. Arheologii cred că vasul atârna în mijlocul încăperii.

Surse

9 Presupus

Un etaj care poate a existat

După felul în care s-au prăbușit pereții, arheologii spun că e „foarte posibil” ca această clădire să fi avut două niveluri. Etajul e desenat aici în tuș, fiindcă nimic din el nu a rămas în picioare.

Nici rostul clădirii nu e hotărât: o casă foarte mare sau o clădire publică, pentru ceremonii. Vasul ștampilat, încăperea uriașă și cele două intrări înclină spre a doua variantă.

Surse

Ce mâncau dacii, de unde aveau apă și cum lucrau fierul?

10 Găsit în săpătură

Hambarele cu grâu ars

Grâu dacic carbonizat, la Muzeul de Etnografie din Orăștie.
Grâu dacic carbonizat, la Muzeul de Etnografie din Orăștie. Foto: Codrin.B, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

Pe terasele a VII-a A și a VII-a B, săpăturile din 1994 au dat de hambare de lemn ridicate pe baze de calcar. În ele se aflau grâu și mei carbonizat: focul care a distrus clădirile a păstrat boabele.

Pereții de lemn sunt deduși din bazele de piatră. Meiul apare ars și în alte puncte ale așezării; alături de grâu, era cereala cea mai folosită în Munții Orăștiei.

Surse

11 Găsit în săpătură

Apa adusă prin tuburi de lut

Apa izvoarelor era prinsă și dusă pe terase prin conducte din tuburi de lut ars, lungi de 54–65 de centimetri și largi de 15–18 pe dinăuntru. Capătul îngustat al unui tub intra în capătul mai larg al următorului, iar îmbinarea se etanșa cu lut. Tuburile stăteau la numai o jumătate de metru adâncime, adesea pe lespezi de micașist, în pantă lină.

În locul numit „La Tău”, apa trecea întâi printr-un butoi de lemn de câteva sute de litri, cu straturi de pietriș la fund, din care plecau trei conducte. Niciuna nu intra într-o casă. Tronsonul de aici e pus doar ca să arate cum arătau tuburile.

Surse

12 Găsit în săpătură

Fierăria

Clește de fierar de la Grădiștea Muncelului, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Clește de fierar de la Grădiștea Muncelului, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Foto: autor nemenționat, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

Atelierul de făurărie al capitalei era pe terasa a VIII-a. La Sarmizegetusa Regia și în jur s-au găsit peste 400 de lupe de fier, turtele brute ieșite din cuptor, care cântăresc împreună vreo 2.500 de kilograme. Încălzite pe vetre, lupele erau bătute cu barosul până deveneau lingouri.

Doar de aici provin peste 30 de nicovale masive, cea mai grea de aproape 50 de kilograme, și zeci de clești cu cel puțin zece forme de fălci, unii lungi de peste 1,2 metri. În acest atelier s-a găsit și o sabie curbă, o falx. Butucul de sub nicovală și pereții sunt deduși.

Surse

13 Găsit în săpătură

Bijutierul și cele 78 de animale

Nicovală dacică, la Muzeul de Etnografie din Orăștie.
Nicovală dacică, la Muzeul de Etnografie din Orăștie. Foto: Codrin.B, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

Pe terasa vecină, a VIII-a A, aproape de templu, s-a găsit trusa unui bijutier: o nicovală în miniatură, un ciocan, un clește, un compas, o linguriță, o cute fină, pile și dăltițe.

Tot din capitală vine o matriță hexagonală de bronz cu 78 de animale reale și fabuloase săpate în negativ: lei, grifoni, elefanți, rinoceri, hipopotami. Pe ea se bătea foaie de aur, argint sau bronz pentru podoabe și garnituri. Alături erau zeci de bucăți de sticlă colorată, unele prelucrate: semn că aici se făceau și podoabe cu sticlă care imita pietrele prețioase. Matrița a fost făcută probabil în altă parte și folosită aici, în a doua jumătate a secolului I.

Surse

Ce erau sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia?

14 Găsit în săpătură

Un zid de 12 metri pentru o terasă

Templele stau pe două terase mari, a X-a și a XI-a, făcute de oameni. Le țin în loc ziduri din blocuri de calcar care ajungeau, pe unele porțiuni, la 12 metri înălțime. Numai pentru zidul de est al terasei a XI-a s-au folosit câteva mii de blocuri.

Calcarul venea din cariera de la Măgura Călanului, la vreo 40 de kilometri, iar andezitul templelor din cariera de la Bejan, la vreo 60. Terasa a XI-a are aproximativ 8.500 de metri pătrați.

Surse

15 Dedus din plan

Templul mare de calcar

Plinte de calcar ale unuia dintre templele patrulatere, așa cum se văd azi.
Plinte de calcar ale unuia dintre templele patrulatere, așa cum se văd azi. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Din acest templu au rămas discurile de calcar pe care stăteau coloanele. A avut trei faze, între mijlocul secolului I î.Hr. și începutul secolului al II-lea d.Hr. În faza de mijloc, cea arătată aici, avea 60 de plinte în patru șiruri de câte 15, cu diametrul între 1,2 și 1,5 metri.

Pe ele stăteau coloane de lemn groase de vreo 80 de centimetri. Cuiele, piroanele și țintele ornamentate găsite în număr mare arată o construcție complicată de lemn. Intrarea era cel mai probabil la sud, pe o scară din lespezi de calcar.

Surse

16 Găsit în săpătură

Templul mic de calcar

Alături, un al doilea templu avea 18 plinte de calcar, în trei șiruri de câte șase, cu diametrul păstrat între 1,2 și 1,4 metri. Stăteau pe o platformă de lut „pavată” cu bucăți de micașist și aveau un prag din blocuri.

În total, în zona sacră s-au găsit șapte temple, două rotunde și cinci patrulatere, un altar, un drum pavat și instalații de apă.

Surse

17 Găsit în săpătură

Templul rămas neterminat

Plintele de andezit ale templului rămas neterminat, pe terasa a X-a.
Plintele de andezit ale templului rămas neterminat, pe terasa a X-a. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Cu puțin înainte de războaiele cu romanii, pe terasa a X-a a început un templu nou, de andezit: șase șiruri de câte zece plinte, pe aproape 1.200 de metri pătrați. Fiecare plintă are peste 2 metri în diametru, 35 de centimetri grosime și peste două tone. Tamburii coloanelor au cam un metru înălțime și aproape o tonă.

Ar fi fost probabil cel mai mare templu din Dacia. Nu a mai fost terminat, așa că nici aici nu se ridică nimic deasupra pietrei. Blocuri de andezit profilate au ajuns mai târziu în zidul refăcut de romani.

Surse

18 Găsit în săpătură

Templul mare rotund

Templul mare rotund și discul de andezit, vara. Stâlpii de lemn din mijloc sunt puși la restaurare.
Templul mare rotund și discul de andezit, vara. Stâlpii de lemn din mijloc sunt puși la restaurare. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Cu 29,4 metri în diametru, e cea mai mare clădire rotundă cunoscută în lumea dacică. Marginea e un cerc din 104 blocuri masive de andezit. Înăuntrul lui, al doilea cerc are 30 de grupuri de câte șapte stâlpi de andezit: șase mai înalți și unul mai scund și lat.

Petele negre din interior sunt gropile stâlpilor de lemn: un cerc și, în mijloc, o potcoavă. Blocurile și stâlpii stau direct pe umplutura terasei, fără fundație. Praguri de calcar marchează intrările dinspre est și vest.

Surse

19 Dedus din plan

Încăperea din mijloc

Stâlpii de lemn țineau un perete de lut: bucăți din el s-au păstrat arse. Formau o încăpere rotundă și, înăuntrul ei, o a doua, în formă de absidă. Săpătura din 2008 a identificat urmele a 34 de stâlpi în absidă și nu a găsit niciun soclu de statuie.

Numărul stâlpilor din cercul de lemn diferă de la o cercetare la alta, 68 sau 84, fiindcă o parte din gropi lipsesc. Înălțimea pereților e dedusă.

Surse

20 Presupus

Un acoperiș propus

Arheologii consideră sigur că templele aveau pereți și acoperiș: plouă mult în acești munți, iar aici gropile stâlpilor și lutul ars arată unde erau pereții. Forma acoperișului e însă o propunere. Catalogul muzeelor din Cluj și Deva îl desenează conic sau aproape conic, acoperit cu șindrilă, cu o înălțime totală estimată între 10 și 15 metri.

Cum se îmbinau coloanele cu grinzile, pe unde intra lumina și cum era împărțit interiorul rămân necunoscute. Autorii înșiși numesc toate modelele lor „propuneri de reconstituire”.

Surse

21 Găsit în săpătură

Discul de andezit

Discul de andezit, cu șirul de blocuri de calcar și zidul terasei în spate.
Discul de andezit, cu șirul de blocuri de calcar și zidul terasei în spate. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Altarul e un disc cu diametrul de 6,98 metri: zece dale mari de andezit în jurul unui disc central, așezate pe o structură din blocuri de calcar. În dale erau fixate, în lăcașuri dreptunghiulare, piese de marmură în formă de T.

Lichidele vărsate pe el se scurgeau printr-un bloc cioplit ca un jgheab cu cioc în canalul care traversa terasa. Un șir de 16 blocuri de calcar pleacă spre nord; purta probabil o platformă de lemn pe care se ajungea la altar. „Soarele de andezit” e un nume modern. Că ar fi fost cadran solar e o lectură propusă, nu o descoperire.

Surse

22 Dedus din plan

Două temple cu coloane jumătate piatră, jumătate lemn

Unul dintre templele patrulatere mici, cu stâlpii de andezit de pe laturi.
Unul dintre templele patrulatere mici, cu stâlpii de andezit de pe laturi. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

La marginea de nord a terasei sunt două temple patrulatere. Conturul fiecăruia e dat de patru blocuri la colțuri și de stâlpi de andezit pe laturi, care foarte probabil sprijineau pereți de lemn.

Înăuntru aveau 15, respectiv 18 coloane: partea de jos din andezit, cea de sus din lemn. Intrările, platforme din blocuri de calcar, erau pe laturile de sud.

Surse

23 Găsit în săpătură

Templul mic rotund

Zona sacră: templul mic rotund în stânga, un templu patrulater în față, templul mare rotund în spate.
Zona sacră: templul mic rotund în stânga, un templu patrulater în față, templul mare rotund în spate. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

În colțul de nord-est al zonei sacre, un al doilea templu rotund are 12,5 metri în diametru. Din el au rămas o parte din stâlpii de andezit de pe margine, gropile unor stâlpi de lemn din interior și platforma de calcar a intrării.

Restul a fost distrus. Catalogul spune deschis că structura lui e „greu de reconstituit”, așa că interiorul e lăsat gol, iar pereții și acoperișul sunt doar schițați.

Surse

24 Găsit în săpătură

Aurul de lângă temple

Monedele de aur de tip Koson și cele numite pseudo-Lysimach au apărut numai în tezaure îngropate în apropierea zonei sacre. Nu au urme de uzură prin circulație, ceea ce a dus la ipoteza că erau depuneri pentru zei. Unele tezaure erau însoțite de brățări spiralice de aur cu capete de șarpe.

Brățările au fost scoase de căutători de comori în jurul anului 2000: 24, după anchetă, vândute apoi în străinătate. România a recuperat 13 dintre ele până în 2013 și a paisprezecea în 2025. Trei au fost furate în ianuarie 2025 dintr-un muzeu olandez; două s-au întors în 2026. Fiindcă au fost smulse din pământ, nu se mai știe exact cum fuseseră îngropate.

Surse

25 Dedus din plan

Drumul pavat

Drumul pavat cu lespezi de calcar, cu bordurile lui.
Drumul pavat cu lespezi de calcar, cu bordurile lui. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Un drum pavat cu lespezi de calcar, lung de cel puțin 200 de metri și lat de vreo 5, lega fortificația de temple. Lespezile sunt puse ca niște trepte joase, cu platforme din loc în loc. Pe margini, borduri din blocuri de calcar țineau stâlpii unui acoperiș de lemn.

Drumul se termina pe terasa a XI-a, într-o piațetă pavată tot cu calcar, chiar lângă templul mare rotund. Stâlpii sunt deduși din lăcașurile bordurilor, iar acoperișul e desenat în tuș.

Surse

Ce se știe despre Zalmoxis și religia dacilor?

26 Fără nicio descoperire în spate

Ce nu vine din săpătură

Despre daci circulă multe lucruri care nu au în spate nicio descoperire. Tăblițele de plumb de la Sinaia sunt turnate din plumb tipografic de secol XIX, după un cercetător al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”. Tăblițele de la Tărtăria sunt cu câteva mii de ani mai vechi decât dacii. Latina e o limbă italică, atestată independent, deci nu poate veni din dacă.

Din limba dacilor au rămas nume de oameni, de locuri și de râuri, câteva nume de plante notate de autori greci și latini și nicio propoziție. Comunitatea de aici nu a lăsat texte scrise; pe vase au rămas semne zgâriate și o ștampilă cu două nume. La Blidaru, pe blocurile unui turn, apare o literă grecească.

Surse

27 Scris de un autor antic

Zalmoxis, după Herodot

Cea mai cunoscută relatare despre Zalmoxis e a lui Herodot. În secolul al V-lea î.Hr., istoricul grec scrie despre geții pe care regele Darius i-a întâlnit înainte de Dunăre că se cred nemuritori și că, o dată la cinci ani, trimit la Zalmoxis un sol tras la sorți: îl aruncă în trei sulițe, iar dacă moare, zeul le e binevoitor.

Herodot adaugă povestea grecilor de la Pont, după care Zalmoxis fusese sclavul lui Pitagora și se ascunsese trei ani într-o încăpere de sub pământ, și spune că nici nu o crede, nici nu o respinge cu totul. Textul e cu câteva secole mai vechi decât aceste temple și nu vorbește despre acest loc. În săpătură nu a apărut nici numele zeului, nici vreo încăpere subterană.

Surse

28 Fără nicio descoperire în spate

„Calendarul dacic”

Grupurile repetate de câte șapte stâlpi au dat naștere ipotezei că templul era un calendar de piatră. Unele interpretări i-au atribuit o precizie astronomică foarte mare.

Calculele pornesc însă de la numere de stâlpi reconstituite: o parte din pietre și din gropi lipsesc, iar numărătorile publicate nu se potrivesc între ele. Clădirea avea, foarte probabil, pereți și acoperiș, deci nu era un cerc deschis spre cer. Că a fost un calendar rămâne o ipoteză nedovedită.

Surse

29 Scris de un autor antic

Deceneu și muntele sfânt, după Strabon

Geograful grec Strabon, la începutul secolului I d.Hr., scrie că regele Burebista l-a avut alături pe Deceneu, un om care umblase prin Egipt și care trecea drept tălmaci al voinței zeilor. Tot el spune că geții au fost convinși să-și taie viile și să trăiască fără vin, și pomenește un munte sfânt, Kogaionon.

Arheologii cred că acest deal e, cel mai probabil, muntele lui Strabon. Rămâne o identificare propusă: nicio inscripție de aici nu poartă acest nume. Sâmburii de struguri și amforele din așezări arată că vinul nu a dispărut.

Surse

Cum s-a sfârșit capitala dacilor?

30 Găsit în săpătură

Zidul care se vede azi

Zidul de calcar al fortificației, la una dintre porți.
Zidul de calcar al fortificației, la una dintre porți. Foto: Cosmin Stefanescu, CC BY-SA 3.0 ro, Wikimedia Commons

Zidul de calcar din fața ta a fost ridicat de romani, la începutul secolului al II-lea, după cucerire. Închide vreo trei hectare și are în el piese de andezit luate din temple. Din cetatea dacilor, de aproximativ un hectar, a rămas foarte puțin.

Felul de a zidi al dacilor se vede mai bine la Costești și Blidaru: două fețe din blocuri de calcar cioplite, între ele pământ cu piatră spartă, și bârne de lemn care leagă fețele, prinse în lăcașuri tăiate în blocuri. Zidurile s-au păstrat până la vreo 2 metri; înălțimea lor întreagă e estimată la 5–6.

Surse

31 Scris de un autor antic

Anul 106

Moartea lui Decebal pe Columna lui Traian, după mulajul de la Muzeul Național de Istorie a României.
Moartea lui Decebal pe Columna lui Traian, după mulajul de la Muzeul Național de Istorie a României. Foto: Joe Mabel, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons

Istoricul Cassius Dio scrie că, după primul război, Traian le-a cerut dacilor să-și dărâme zidurile cetăților. Despre al doilea război spune că Decebal, când capitala și toată țara i-au fost ocupate, și-a luat viața, iar capul i-a fost dus la Roma. Pe Columna lui Traian, regele se omoară cu un cuțit curb.

Din vremea războaielor au rămas în pământ clădiri arse cu obiectele în ele, depozite îngropate de unelte de fier și tezaure ale căror monede sunt dinaintea cuceririi. O monetărie arsă a fost găsită sub un atelier roman, lângă poarta de sud. Trupe romane au rămas pe deal și după cucerire.

Surse

Cât de exactă e reconstituirea

Relieful vine din modelul Copernicus GLO-30, cu un punct la 30 de metri. E un model de suprafață: acolo unde e pădure, măsoară coroanele, nu pământul. Arată forma dealului, nu terasele. Terasele sunt tăiate în el după planul sitului.

Terasele a X-a și a XI-a, drumul pavat, templele și zidul sunt așezate după contururile din OpenStreetMap. Dimensiunile fiecărui monument sunt cele publicate de arheologi. Diferența de nivel dintre cele două terase e modelată, nu măsurată.

Cele trei clădiri de pe „Platoul cu șase terase”, hambarele și fierăria au planurile și inventarul din săpături, dar locul lor pe deal e ales pentru plimbare. Tronsonul de conductă, uneltele bijutierului și vasul cu monede de lângă temple sunt puse tot schematic.

Pădurea e cea de azi, de fag, toamna, cu ferigi pe jos. Cum arăta dealul acum 1.900 de ani nu se știe; e posibil să fi avut mai puțini copaci, fiindcă terasele erau locuite, iar atelierele foloseau lemn.

Noaptea, singurele lumini sunt vetrele găsite în săpătură: două în casa cu două încăperi, una în casa rotundă și vatra fierăriei. În temple nu e aprins niciun foc, fiindcă nicio vatră de acolo nu e descrisă în sursele folosite.

Lumina de zi e a unei dimineți de octombrie, cu soarele jos spre est-sud-est; e aleasă, nu calculată pentru o dată anume. Sunetul e o ilustrație făcută din zgomot și tonuri: vânt, frunze, păsări, foc, pași. Nimic nu e înregistrat pe sit, iar ciocanul pe nicovală se aude doar când mânerul e la „presupus”, odată cu oamenii.

Înălțimile pereților, forma acoperișurilor și etajul clădirii poligonale sunt propuneri. Acolo unde arheologii înșiși spun că nu se poate reconstitui, cum e interiorul templului mic rotund, locul a rămas gol.

Surse

Aproape toate dimensiunile și descoperirile vin din catalogul bilingv publicat în 2016 de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea Babeș-Bolyai și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, și din rapoartele anuale de săpătură.