București · ce-a fost aici
A fost un râu care cotea prin București: 9,7 kilometri de meandre prin oraș, 49 de mori de-a lungul Dâmboviței, insule și brațe. Între 1880 și 1883 l-au tăiat drept, iar între 1985 și 1988 l-au turnat în beton — două râuri unul peste altul: apă curată la vedere, ape uzate dedesubt. Derulează înapoi prin cele trei vieți ale râului, apoi scrie-ți adresa și află dacă stai pe albia veche.
Derulează: te întorci în 1789, pe râul liber.
Pe desenul lui Purcell din 1789, Dâmbovița intră în oraș pe la Ciurel și iese pe la Văcărești șerpuind printre mahalale, cu zăgazuri de mori la tot pasul. Desenul nu e o ridicare topografică — e un crochiu de oraș, și așa îl arătăm: ca desen, nu ca măsură.
Râul pe care-l vezi în mișcare e desenat după planul Pappasoglu din 1871, cea mai bună hartă a râului sălbatic: 9,7 kilometri de albie principală prin oraș, plus Gârlița Tăbăcarilor și iazul morilor. Lupta cu inundațiile începuse deja de pe la 1775.
Pe planul lui Borroczyn din 1852, râul e tot sălbatic — dar reproducerea după care lucrăm e mică și ștearsă, așa că o arătăm ca reconstrucție, cu semnul întrebării la purtător. Ce se vede sigur: orașul trăia între ape. Cartierul dintre brațe se numea „între gârle", iar la ieșirea din oraș, în dreptul zalhanalei, mai era în 1852 o insulă.
Pe planul lui I. Teofilu sunt fixate 49 de mori de-a lungul Dâmboviței — câte existau înainte de 1862. După inundațiile din 1864–65 avea să fie decretată legea pentru desființarea morilor de pe râu, cu toate stăvilarele și zăgazurile lor. Râul liber mai avea un deceniu și jumătate.
Tăietura
La 21 noiembrie 1880 (stil vechi) au început să sape o tranșee adâncă de la Ciurel până din jos de Abator, ca Dâmbovița să nu mai poată inunda niciodată orașul. Lucrările au durat până în 1883 (după unele surse, până în 1885, sub inginerul francez Boisguerin): albia adâncită cu 6 metri, fundul căptușit cu podină de stejar, maluri consolidate, splaiuri de 20 de metri și două căderi de apă, la Grozăvești și la Vitan, pentru o albie majoră cu un debit de 220 de metri cubi pe secundă.
Linia dreaptă pe care o vezi e planul inginerului Cerkez din 1880 — proiectul, nu releveul. Unde taie, taie fără milă: unele locuri trec de pe un mal pe altul, brațele secundare și ostroavele dispar, iar lunca, asanată, nu mai face bălți. În fereastra pe care o acoperă ambele planuri, canalul e cu 15,9% mai scurt decât râul: 4,304 față de 5,119 kilometri. Peste malurile taluzate s-au zidit poduri: în 1889 erau 12, șapte de piatră și cinci de fier.
Canalul n-a rămas cum l-au săpat. În 1900 au desființat căderea de la Grozăvești și au amenajat albia în amonte, până la Ciurel. Între 1900 și 1950 au zidit colectoarele mari de canalizare: șase pe malul drept, optsprezece pe stânga. În 1942 au început o nouă rectificare, între stăvilarul Ciurel și comuna Roșu.
De la Ciurel (91,43 de metri) până la ieșirea din oraș, din jos de Abator (63,10 metri), malul drept coboară 28,33 de metri — panta pe care curge toată povestea asta.
Râul dublu
A treia mare etapă, între 1985 și 1988: în amonte de nodul Grozăvești s-a construit Lacul Morii, bazinele Argeș–Dâmbovița–Ialomița s-au interconectat, iar prin oraș râul a devenit două cursuri suprapuse — la suprafață o cuvă de beton cu apă curată, în subteran o casetă colectoare de ape uzate, racordată la canalizare.
Două râuri unul peste altul, pe unde fusese unul singur și cotit.
Azi curge drept, între ziduri de beton. Meandrele au rămas dedesubt: sub asfalt, sub blocuri, sub curți. Undeva, sub strada ta, s-ar putea să curgă încă — pe hârtie — apa din 1871.
Caută-ți adresa mai jos: harta știe 8.625 de numere de pe 534 de străzi, pe o fâșie de 500 de metri de-a lungul vechii albii.
Alege anul, apoi rotește harta cu mouse-ul sau cu degetul. Rotița, ciupitul cu două degete sau butoanele + și − măresc și micșorează.
Toate numerele vin din măsurătorile noastre pe planuri sau din sursele de mai jos; metoda și erorile sunt în secțiunea următoare.
| Măsura | Valoarea | Sursa |
|---|---|---|
| Albia principală, 1871 | 9,7 km | trasare Pappasoglu |
| Gârlița Tăbăcarilor + iazul morilor | 1,4 + 2,1 km | trasare Pappasoglu |
| Canalul proiectat, 1880 | 5,7 km | trasare Cerkez |
| Scurtarea în fereastra comună | 15,9% | 4,304 vs 5,119 km |
| Mori pe planul Teofilu | 49 | Cebuc, BMIM |
| Poduri în 1889 | 12 (7 piatră, 5 fier) | Giurescu 1966 |
| Coborârea malului Ciurel–Abator | 28,33 m | Giurescu 1966 |
| Capacitatea albiei majore | 220 mc/s (canalul 1880–85) | ASTR 2012 |
Planul maiorului Pappasoglu din 1871 e cea mai bună hartă a râului sălbatic. L-am așezat pe harta de azi după 21 de biserici, cu o transformare afină: eroarea mediană e de 127 de metri, iar 80% din puncte cad la cel mult 215 metri. Am încercat și o deformare elastică (thin-plate spline), dar ieșea mai prost — așa că publicăm afina cu reziduurile ei. Pe planul așezat am trasat albia principală (9,716 km), Gârlița Tăbăcarilor (1,373 km) și iazul morilor (2,070 km).
Planul inginerului Cerkez din 1880, scara 1:10 000, e proiectul canalului: cu albastru, tăietura nouă; cu verde, meandrele abandonate. L-am așezat după 6 biserici (eroare mediană 88 de metri) și am trasat 15 puncte de-a lungul tăieturii: 5,743 km pe puncte brute, 5,729 km după reeșantionarea la 80 de metri. Capetele liniei nu ating albia din 1871 — canalul abandonează buclele, la vest cu peste un kilometru. Linia arată proiectul; ce s-a săpat efectiv între 1880 și 1883 e confirmat de texte, nu de geometria noastră.
Pentru 1789 avem desenul lui Purcell (planșa 9), iar pentru 1852 o reproducere mică după Borroczyn. Amândouă sunt crochiuri, nu ridicări: le-am potrivit aproximativ pe harta de azi, cu erori de ordinul sutelor de metri, și le arătăm ca reconstrucții. În mișcarea 3D, anii 1789 și 1852 folosesc albia măsurată din 1871 — cea mai apropiată măsură onestă a râului liber — iar desenele apar ca documente, nu ca geometrie.
Albia de azi și străzile vin din OpenStreetMap (licența ODbL). Amenajarea din 1985–88 — cuva de beton de la suprafață și caseta colectoare din subteran — e descrisă de inginerii Stematiu și Teodorescu (ASTR, 2012); în 3D se vede doar cuva, caseta subterană nu se desenează. Râul, canalul și străzile sunt desenate mai late decât în realitate, ca să se vadă de sus.
Ce nu știm: data planului Teofilu cu cele 49 de mori — un plan al morilor întocmit de ing. Teofil e datat iunie 1864 (Duțu, n.37, arh. MIB, inv. 42464), dar Cebuc nu dă data, iar demolările de după 1862 ar trebui să fie posterioare planșei, de verificat la dosar; anul exact al terminării canalului — 1883 după Giurescu, 1885 după ASTR; și înțelesul liniei albastre sudice de pe planul Cerkez, pe care n-am folosit-o.