Pe locul României a fost cândva o insulă cu dinozauri pitici

Marea acoperea cea mai mare parte a continentului. Uscatul pe care se află azi Transilvania ieșea din apă la 27–28° latitudine nordică, cam la latitudinea Insulelor Canare de azi, la cel puțin 200–300 de kilometri de cel mai apropiat țărm.

Cât de mare era insula? Estimarea cu care lucrează cercetătorii este de aproximativ 80.000 km², cât Hispaniola, insula pe care se află Haiti și Republica Dominicană. Alte reconstituiri urcă până la 200.000 km². Clima era subtropicală, cu un anotimp ploios și unul secetos și cu o temperatură medie de 20–25 °C.

Pe o insulă, hrana e puțină, iar locul, strâmt. De-a lungul multor generații, animalele mari ajung adesea mai mici decât rudele lor de pe continent: s-a întâmplat cu elefanții și hipopotamii din Mediterana, mult mai târziu. Franz Nopcsa a spus în 1912, la Viena, că la fel se întâmplase cu dinozaurii din Transilvania. Observase că țestoasele și crocodilii de aici aveau mărimea obișnuită, pe când dinozaurii rămâneau aproape mereu sub ea.

Dinozaurii nu erau singuri. Printre ei trăiau crocodilul Allodaposuchus, țestoasa Kallokibotion, broaște, șopârle, un șarpe găsit la Tuștea și o familie de mamifere mici care, în Cretacic, trăia numai aici: kogaionidele. Unul dintre ele, Barbatodon, avea dinții roșii de la fierul din smalț. Altul, Litovoi, avea unul dintre cele mai mici creiere, față de mărimea corpului, găsite vreodată la un mamifer.

Alege un dinozaur, potrivește-ți înălțimea și privește. Apoi adu lângă el o rudă.

Patru dintre aceste cinci animale sunt mai mici decât rudele lor din alte părți ale lumii. Pentru Magyarosaurus, dovada că era adult vine din os și o vezi mai jos; la fel au conchis cercetătorii și pentru Telmatosaurus. Pentru Zalmoxes și Struthiosaurus, unii cercetători cred altceva: că strămoșii lor erau deja mici și că insula doar i-a păstrat așa.

Al cincilea strică regula. Uriash kadici, descris în 2025, avea 5–8 tone. Numele îi vine de la uriașii din basme. Insula avea deci și titanozauri mari. Câteva oase mari, care îi făcuseră pe unii să creadă că oasele mici sunt ale unor pui, i-au fost atribuite lui.

Hatzegopteryx, „aripa Hațegului”, era un pterozaur: rudă cu dinozaurii, fără să fie unul dintre ei. Coboară și lasă-i aripile să se deschidă.

Anvergura lui, adică distanța dintre vârfurile aripilor, este estimată la 10–12 metri. Numai falca era lată de o jumătate de metru, iar craniul întreg, între un metru și jumătate și doi metri. Primele oase au ieșit la Vălioara și au fost descrise în 2002.

Pe insulă nu s-a găsit niciun dinozaur carnivor mare. Locul marelui vânător rămânea liber, iar doi cercetători, Darren Naish și Mark Witton, cred că l-a ocupat Hatzegopteryx. Au studiat o vertebră de gât uriașă, găsită la Râpa Roșie, lângă Sebeș: e scurtă și foarte robustă, potrivită pentru un gât scurt și puternic. Arambourgiania, alt pterozaur uriaș, avea gâtul lung și subțire.

Este o ipoteză, sprijinită pe câteva oase. Un schelet întreg de Hatzegopteryx n-a fost găsit încă, iar anvergura se calculează prin comparație cu rude mai bine cunoscute. De aceea vei întâlni 10, 11 sau 12 metri, după cine a făcut calculul.

În septembrie 2009, Mátyás Vremir a scos din argila roșie de la Sebeș Glod, la doi kilometri și jumătate de orașul Sebeș, o jumătate de schelet cum nu se mai văzuse.

Numele i l-au dat cercetătorii care l-au descris în 2010: balaur, cuvântul vechi românesc pentru dragon, și bondoc, adică îndesat. Avea oasele mâinii sudate între ele și un corp îndesat. Primul deget al piciorului, care la alți dinozauri de felul lui e mic, crescuse aproape cât al doilea și purta și el o gheară mare. Cât de lung era animalul întreg, studiile nu spun: scheletul este incomplet.

Despre ce fel de animal era, există două păreri. Citește-le pe rând.

Multă vreme, unii au spus că oasele mici de la Hațeg ar putea fi ale unor pui. Întrebarea se lămurește cu un ferăstrău fin și un microscop.

Studiul are și o limită, pe care autorii o recunosc: semnul clasic al creșterii încheiate, un strat subțire și compact la marginea osului, nu apare la niciun exemplar. Concluzia se sprijină pe cât de mult fusese refăcut osul.

Osul mare folosit la comparație, care îi făcuse pe unii să creadă că Magyarosaurus ajungea mult mai mare, a fost atribuit în 2025 altui animal: Uriash kadici.

Familia Nopcsa avea castelul la Săcel și pământ la Sânpetru. În 1895, Ilona, sora mai mică, a găsit acolo câteva oase fosile. Franz avea 17 sau 18 ani.

Sapă tu

Sub stratul de argilă e craniul pe care l-a găsit Franz în 1895, așa cum apare în lucrarea lui din 1900. Freacă argila până iese la iveală.

După Nopcsa, care a murit în 1933, cercetările s-au oprit mai bine de patru decenii. Le-a reluat în 1977 Dan Grigorescu, de la Universitatea din București, cu un grup mic de studenți, tot pe valea Sibișelului. Au urmat Pui, Vălioara și Tuștea.

La Tuștea a rămas o întrebare fără răspuns. Coaja ouălor este de tipul pe care, în restul lumii, îl depun titanozaurii. Puii găsiți printre ouă sunt însă sigur de hadrozauroid, iar hadrozauroidul cunoscut de pe insulă este Telmatosaurus. Cine a depus ouăle?

Opt propoziții despre insulă. Unele sună a poveste și sunt adevărate.

Zona este din 2015 geoparc UNESCO, administrat de Universitatea din București. Are mai multe case de vizitare, fiecare cu povestea ei.

• Casa Dinozaurilor Pitici, Sânpetru Deschisă în 2013. Are un șantier paleontologic reconstituit, iar de aici pornește traseul „Valea Dinozaurilor”, de 10 kilometri, pe Sibișel.
• Casa Geoparcului, Hațeg Pe strada Libertății 9A, cu expoziția permanentă „Balauri, dragoni, dinozauri”, deschisă în 2014.
• Casa Științei și Artei, General Berthelot În fața ei stă un Magyarosaurus în mărime naturală, ridicat pe picioarele din spate, făcut de sculptorul canadian Brian Cooley. Înăuntru este expus un cuib de la Tuștea. Statuia a fost făcută înainte de revizuirea din 2025, care îl dă pe Magyarosaurus sub 3 metri.
• Casa Vulcanilor, Densuș Deschisă în 2014.

Programul și tarifele se schimbă de la un sezon la altul; verifică-le pe site-ul geoparcului înainte de drum. Locul cuiburilor de la Tuștea este astăzi părăsit și acoperit de vegetație.