Elefanții și-ar putea striga pe nume. Cercetătorii încă nu sunt de acord.

Cine a înregistrat ce și unde

Cercetătorii au urmărit familii de femele de elefant și puii lor în două locuri din Kenya: Parcul Național Amboseli (înregistrări din 1986 până în 1990 și din 1997 până în 2006) și rezervațiile Samburu și Buffalo Springs (2019–2022). Au înregistrat dintr-un vehicul și cunoșteau fiecare elefant după forma urechilor.

Din aceste înregistrări au păstrat 469 de mormăituri la care destinatarul era cel mai sigur: strigăte de la 101 elefanți diferiți către 117 elefanți diferiți. Printre cei care strigau nu era niciun mascul adult. Mormăitul este strigătul de bază al elefantului, un sunet grav, emis în cele mai multe situații.

Trei feluri de strigăt

• Strigăt de contactCătre un elefant aflat în afara razei vizuale, la mai mult de aproximativ 50 de metri. Destinatarul este singura adultă rămasă separat sau singurul care a răspuns.
• SalutCând un elefant se apropie de altul, cât să-l poată atinge.
• ÎngrijireCând o mamă sau o altă femelă mai în vârstă mângâie, alăptează sau trezește un pui.

Poate un calculator să spună cui îi era adresat fiecare strigăt?

Cercetătorii au dat unui calculator măsurători ale sunetului fiecărui strigăt și l-au rugat să găsească cui îi era adresat. Antrenat pe măsurători amestecate, care nu conțin nicio informație, a identificat corect destinatarul la aproximativ 8 strigăte din 100. Pe cele reale, la cele 437 de strigăte la care se cunoștea sigur și emițătorul, l-a identificat corect la 27 sau 28 din 100.

E cu mult mai bine decât la întâmplare și tot greșit pentru cele mai multe strigăte. Autorii cred că un nume, dacă există, e doar o mică parte dintr-un mormăit și că multe strigăte nu poartă niciunul.

Care strigăte i-au dat calculatorului un indiciu?

Să luăm cele 327 de strigăte pe care calculatorul le-a identificat corect constant sau le-a greșit constant, după ce s-au scos cele cu emițător sau context nesigur și destinatarii auziți o singură dată. A găsit destinatarul la 42% dintre strigătele de contact și la 47% dintre cele de îngrijire, dar la doar 4% dintre saluturi.

Autorii sugerează, cu rezerve, că mamele ar putea pune o etichetă în mormăiturile de îngrijire „ca să-i ajute pe pui să învețe etichetele cu care li se adresează ceilalți sau pentru că auzirea etichetei îi liniștește pe pui”.

La strigătele femelelor adulte, destinatarul a fost găsit mult mai des (33% din 274) decât la ale tinerilor (4% din 53). Autorii spun că poate se datorează faptului că acest comportament „se dezvoltă în ani”.

Nu cumva doar imită o voce?

Delfinii și unele specii de papagali se strigă imitând semnătura sonoră a celuilalt. Dacă elefanții ar face la fel, un strigăt către un elefant ar semăna cu vocea acelui elefant. Numele omenești nu sunt așa: niciun nume nu e o imitație a celui care îl poartă.

La 236 de strigăte, cercetătorii au putut compara strigătul cu vocea elefantului căruia îi era adresat. La 141 dintre ele (59,7%), strigătul semăna mai puțin cu destinatarul decât de obicei la același emițător; la 95, semăna mai mult. Calculatorul a găsit destinatarul în ambele grupuri, așa că autorii concluzionează că probabil nu așa funcționează și adaugă că un răspuns ferm cere înregistrarea întregului repertoriu al fiecărui emițător.

Încă o limită. Elefanți diferiți care strigau același destinatar nu au folosit un sunet comun evident: pentru strigăte de la emițători diferiți, calculatorul a găsit destinatarul la 1,1% dintre ele, cam cât dă întâmplarea (1,4%). Totuși, strigătele de la emițători diferiți către același destinatar au fost ceva mai asemănătoare între ele decât cele către destinatari diferiți. Autorii numesc asta „dovezi mixte”.

Observă elefanții un strigăt adresat lor?

În Samburu, echipa a așezat un difuzor, camuflat sau în mașina de cercetare, la aproximativ 49 de metri de un elefant (între 40 și 59) și a redat o înregistrare. Au participat șaptesprezece elefanți: cincisprezece femele adulte, o femelă de nouă ani și un mascul tânăr. Cei mai mulți au auzit două strigăte ale aceluiași emițător, la cel puțin o săptămână distanță: unul care le fusese adresat, altul adresat altcuiva. (Un elefant a auzit doar primul fel, unul doar al doilea, iar unul a auzit două perechi.)

După strigătul adresat lor, elefanții s-au apropiat mai repede de difuzor, au răspuns mai repede și au scos mai multe strigăte. Toate cele trei diferențe au fost semnificative statistic (P = 0,009; 0,013 și 0,006).

Autorii subliniază că nu puteau fi siguri că fiecare strigăt redat conținea o etichetă, ceea ce face diferența mai notabilă. În 2025 au corectat cinci erori de date din acest test: unele valori s-au schimbat, iar cele trei diferențe de mai sus au rămas semnificative statistic.

De ce nu sunt de acord cercetătorii

În aprilie 2026, Guha Dharmarajan, de la Universitatea Krea din India, a publicat în revista Animal Behaviour o reanaliză a acelorași date. El conchide că reușita calculatorului se explică prin alte regularități din date, cum ar fi cine striga și când, și scrie: „folosirea de către elefanți a unor strigăte asemănătoare numelor este neconcludentă”. Rezumatul lui nu discută testul cu difuzorul.

A deduce „etichete” sau chiar „nume” este „fantezist, iar datele nu permit asemenea concluzii”.

Robert Barton, antropolog, Universitatea Durham

„Nu am găsit nicio dovadă că elefanții africani se adresează unii altora prin strigăte specifice fiecăruia, asemănătoare numelor.”

Kurt Hammerschmidt, Centrul German pentru Primate

„Nu am nicio îndoială că li se adresează cu aceste etichete unice.” Sunt porecle? Sunt nume? „De unde vin?”

Karl Berg, Universitatea din Texas, Rio Grande Valley

Și autorul principal al studiului e prudent: „Oamenii ar putea crede că numele elefanților funcționează exact ca numele omenești, ceea ce nu e neapărat adevărat.” Nimeni nu a găsit încă unde, într-un mormăit, s-ar afla un nume.

De ce ar avea nevoie un elefant de un nume?

Familiile de elefanți se împrăștie și se regrupează de-a lungul zilei, așa că un elefant e adesea în afara razei vizuale a celor mai apropiați. Un strigăt care ajunge la ascultătorul potrivit ar ajuta.

Strigătele elefanților ajung departe. În Etosha, Namibia, elefanții au reacționat la strigăte înregistrate, de mai multe feluri, redate de la distanțe de 1,2 și 2,0 kilometri, iar cercetătorii au estimat că cele mai puternice strigăte pot fi auzite de elefanți la cel puțin 4 kilometri.

Iar elefanții cunosc multe voci. Cercetătorii estimează că o femelă adultă din Amboseli ar trebui să cunoască strigătele de contact a circa 14 familii, adică în jur de 100 de femele adulte.

Undeva în Kenya, în seara aceasta, un elefant strigă pe cineva peste iarbă. Încă nu știm cum sună numele, nici dacă e un nume.