Unde au trăit oamenii când gheața a acoperit Europa

Acum 27.000 de ani: lumini de la Atlantic până la Don#

Aceasta este Europa dinaintea gerului cel mare. Luminile se întind din Portugalia până în Câmpia Rusă: 122 de locuri au o dată aflată la cel mult 500 de ani de acest moment. Oamenii vânau reni, cai și mamuți pe o stepă rece și deschisă, iar uneltele lor seamănă între ele din Spania până în Rusia.

Genomurile arată totuși două populații. Cei din Franța și Spania se trăgeau din primii oameni moderni ai Europei de vest. Cei din Moravia până în sudul Italiei țineau de o ramură diferită, înrudită cu vânătorii din Câmpia Rusă.

Gheața coboară spre sud#

Derulează și trec șase mii de ani. Calota scandinavă se unește cu cea de peste Marea Britanie și Irlanda și, la întinderea ei maximă, ajunge până în locul în care se află astăzi Berlinul. Alpii dispar sub propria lor calotă.

Pe contururile cartografiate de geologi, gheața din nordul Europei crește de la 3,6 la 5,6 milioane de km², de vreo 10 ori suprafața Franței. Deasupra Golfului Botnic, o reconstituire o estimează la aproximativ 2.700 de metri grosime.

Gheața a venit din veri răcoroase, nu din ierni grele#

De la distanță se vede că gheața Europei nu era singura: o calotă mai mare acoperea Canada și locul în care se află astăzi Chicago. Gheața aceasta creștea de multă vreme. Ultima perioadă caldă s-a încheiat acum aproximativ 115.000 de ani, iar globul arată aici apogeul unui ger îndelungat, nu începutul lui.

Ritmul îl dă mișcarea Pământului. Forma orbitei, înclinarea axei și momentul din an în care Pământul trece cel mai aproape de Soare se schimbă lent, în cicluri de aproximativ 100.000, 41.000 și 23.000 de ani; matematicianul sârb Milutin Milanković le-a calculat în prima jumătate a secolului trecut. Când nordul îndepărtat primește vara puțin soare, zăpada iernii nu se mai topește toată și se adună, an după an, până devine gheață. Un studiu din 2009 leagă de soarele verilor din nord atât creșterea calotelor, cât și începutul topirii lor în emisfera nordică.

Orbita singură nu ajunge. Gheața albă trimite lumina soarelui înapoi în spațiu, iar aerul a pierdut dioxid de carbon: bulele prinse în gheața Antarcticii arată aproximativ 190 de părți la un milion, față de aproximativ 280 înainte de epoca industrială. O reconstituire din 2020 estimează că planeta era atunci, în medie, cu aproximativ 6 °C mai rece decât înainte de epoca industrială.

Nivelul mării scade cu peste o sută de metri#

Atâta apă a rămas prinsă în gheață, încât nivelul mediu al oceanului planetar a ajuns cu aproximativ 134 de metri sub cel de astăzi. În largul Franței, pe hartă, nivelul mării este cu aproximativ 105 metri mai jos decât astăzi.

Zonele mai deschise la culoare erau atunci pe uscat și sunt astăzi fund de mare; linia întreruptă este țărmul de acum. Pe fundul uscat al Mânecii curge un fluviu. Pe hartă, Marea Britanie este legată de continent, iar nordul Adriaticii este o câmpie care trece mult dincolo de Veneția.

La nord de Alpi, luminile se sting#

La nord de paralela 50 și la vest de Oder, fiecare dată dintre 27.600 și 16.500 de ani în urmă a fost verificată în studiul în care a fost publicată. Din 90 de date, 33 de dovedesc prezența oamenilor. Celelalte sunt oase de animale fără urme de unelte sau măsurători infirmate de datări mai recente.

Rămân patru locuri acum 27.000 de ani, iar în mileniile cele mai reci, cel mult o lumină deodată. La Wiesbaden-Igstadt, lângă Rin, oase datate de ren și de cal arată că vânătorii au venit de mai multe ori în plin ger. În rest, harta dintre cele două calote rămâne întunecată.

Jumătate dintre lumini sunt în Franța și Spania#

Din 288 de locuri datate în cei patru mii de ani cei mai reci, 154 se află în sudul Franței, în Spania și în Portugalia. O parte din diferență se explică prin faptul că aici s-a săpat și s-a datat mai mult decât oriunde. Restul ține de loc: văile calcaroase din Dordogne și coasta Cantabriei aveau peșteri, apă și turme de reni, cai și ibecși.

Oamenii de aici cioplesc vârfuri de silex subțiri ca o frunză. Peșterile regiunii, printre care Lascaux și Altamira, păstrează picturi din mai multe perioade ale epocii glaciare.

Italia, Dunărea, Carpații#

La est de Alpi, luminile sunt mai rare. Au date din aceste milenii Grubgraben, deasupra Dunării austriece, Ságvár, lângă Balaton, terasele Bistriței, în Carpații Orientali, peștera Paglicci, în sudul Italiei.

Aici s-a săpat mai puțin decât în vest, așa că harta arată mai puține urme decât au existat.

În Câmpia Rusă, oamenii nu au plecat#

Estul nu respectă regula. Între Nipru și Don, la aceeași latitudine cu Irlanda acoperită de gheață, 23 de locuri aflate la nord de paralela 50 au date din mileniile cele mai reci. Printre ele sunt Kostenki, pe Don, și Zaraisk, la sud de Moscova de astăzi.

Marginea cartografiată a gheții se oprește mult mai la nord. Pe stepă trăiau mamuți, iar oamenii au rămas lângă ei. Mai târziu, la Mejirici, au construit locuințe rotunde din oase de mamut.

Două populații au intrat în perioada de ger. După ea, doar una mai este atestată#

ADN-ul antic arată cine a trecut de ger. Un studiu din 2023, bazat pe 356 de genomuri de vânători-culegători, regăsește populația din vest în plin ger, la Le Piage, în Franța, și la La Riera, în Spania, apoi în genomurile urmașilor ei.

Cealaltă populație, cea din Moravia și din Italia, nu a mai fost găsită în niciun genom de mai târziu analizat din acele regiuni. În Italia, toți cei analizați de după ger țin de o populație nouă, venită, după cum sugerează studiul, dinspre Balcani.

Gheața se retrage, iar luminile o urmează#

De acum 19.000 de ani, calotele se micșorează: din 5,6 milioane de km² rămân 2,5 milioane acum 15.000 de ani. Luminile urcă spre nord odată cu turmele, pe Rin, în Bazinul Parizian, în Polonia.

La nord de paralela 50 și la vest de Oder, numărul locurilor datate crește de la unul singur la 48 (datele de după 16.500 de ani în urmă nu au mai fost verificate una câte una). Uneltele și genomurile leagă acești oameni de refugiul din sud-vest.

Din nou în Marea Britanie, pe jos#

Acum aproximativ 15.000 de ani, oamenii ajung din nou în Marea Britanie. La Gough’s Cave, în sud-vestul Angliei, au lăsat oase de cai măcelăriți și cranii omenești cioplite în formă de cupe.

Nu au avut nevoie de bărci. Fundul de azi al Mării Nordului și al Mânecii era încă uscat.

Acum 14.000 de ani, urmașii refugiului sunt înlocuiți#

Apoi genomurile se schimbă din nou. De acum cel puțin 14.000 de ani, vânătorii din Franța până în Polonia se trag mai ales din populația apărută în Italia după ger. În Spania, vechea populație a rezistat cel mai mult și s-a amestecat treptat cu nou-veniții. Studiul vorbește despre o înlocuire aproape completă și o leagă, ca ipoteză, de încălzirea bruscă începută acum 14.700 de ani.

Așadar, cei care au ieșit din refugiul din sud-vest au repopulat nordul, iar în câteva mii de ani au fost înlocuiți în mare parte de un al doilea val, pornit din sud. În vestul și în centrul Europei, uneltele s-au schimbat puțin. Populația s-a schimbat aproape cu totul.

Marea se întoarce#

Topirea gheții ridică din nou nivelul oceanelor. Câmpia dintre Marea Britanie, Țările de Jos și Danemarca, numită de geologi Doggerland, se îngustează de la un mileniu la altul. Acum aproximativ 9.000 de ani se rupe în insule, iar ultima dintre ele dispare, probabil, acum vreo 7.000 de ani.

Luminile se opresc acum 11.500 de ani pentru că acolo se termină baza de date, odată cu sfârșitul paleoliticului. Oamenii au rămas.

Sunt bascii urmașii refugiului?#

Țara Bascilor se află chiar în mijlocul refugiului din sud-vest, iar basca este singura limbă din vestul Europei care nu se înrudește cu limbile indo-europene. De aici a pornit ideea că bascii s-ar trage direct din vânătorii epocii glaciare.

Genomurile spun altceva. Ca toți locuitorii Peninsulei Iberice, bascii se trag mai ales din agricultorii veniți din Anatolia și din păstorii stepei, sosiți mult după ger. Un studiu din 2019 îi descrie ca pe o populație tipică a epocii fierului, pe care amestecurile ulterioare de populații din Peninsula Iberică au influențat-o puțin.

Moștenirea vânătorilor există, dar nu este a lor în mod special. Un model din 2014 o estimează la aproximativ o treime la basci, cam cât la francezi, și la aproape jumătate la estonieni.

România: gheață doar pe creste, oameni pe Bistrița și pe Prut#

Calota nu a ajuns în România. Carpații au avut ghețari de vale: în Retezat, morenele coboară până la 1.035 de metri, iar ghețarii au atins extinderea maximă acum aproximativ 21.000 de ani. Sunt prea mici ca să apară în datele acestei hărți.

Oamenii nu au plecat. În România și în Republica Moldova, șapte locuri au date verificate din mileniile cele mai reci: terasele Bistriței, cu Poiana Cireșului și Bistricioara, Mitoc, pe Prut, Cosăuți, pe Nistru.

Platforma Mării Negre apare ca uscat, fiindcă harta folosește aici nivelul oceanului. Marea Neagră era însă despărțită de ocean, iar nivelul ei de atunci este încă disputat.