Sub gheața Antarcticii, iarna, trei din patru profile de temperatură ale oceanului au fost luate de foci

#Capacul de gheață

În fiecare iarnă, gheața de mare se întinde în jurul Antarcticii. În septembrie, la sfârșitul iernii australe, zona cu cel puțin 15 % gheață are în medie 18,4 milioane de kilometri pătrați (1979–2025), de aproximativ 77 de ori mai mare decât suprafața României.

Pe pagină, capacul alb e gheața din septembrie, media acestor ani; în iernile cu mai multă gheață, unele profile cad dincolo de marginea lui. Dedesubt e fundul mării, cu adâncimile întinse de 110 ori, ca să se vadă primii 2.000 de metri de apă.

Primii oameni care au iernat prinși în gheața asta au fost cei de pe nava Belgica, în 1898. Printre ei era biologul român Emil Racoviță, care avea să întemeieze biospeologia, știința vieții din peșteri.

#Navele ajung rar iarna

Fiecare fir de sub gheață e un profil: temperatura apei măsurată de la suprafață în jos, colorată de la albastru (apă la punctul de îngheț) la portocaliu (apă mai caldă, peste 1 °C). Acum se văd doar navele: 1.073 de profile în 47 de ierni.

Un spărgător de gheață poate intra iarna, dar rar. Navele au adus peste 100 de profile sub gheață într-o singură iarnă doar de cinci ori (1986, 1989, 1992, 1997 și 2002). Din 2003 încoace au adus în total 118 de profile.

#Flotoarele nu văd cerul

Flotoarele Argo coboară singure până la 2.000 de metri și urcă la suprafață ca să-și trimită datele prin satelit. Sub gheață nu pot ieși: măsoară, păstrează datele și le trimit când găsesc apă liberă. Au adus 18.607 de profile.

Sub gheață un flotor nu primește poziție prin satelit. Pozițiile multor profile sunt estimate mai târziu, de obicei prin interpolare între ultima poziție dinainte de gheață și prima de după; de aceea unele șiruri de fire stau în linie dreaptă.

#Apoi vin focile

În această selecție, primele profile de la foci apar în 2004. Senzorii au fost puși pe foci Weddell, foci elefant și câteva foci mâncătoare de crabi (Lobodon carcinophaga). În programele descrise de Roquet și colegii lui, senzorul e lipit de blana de pe cap și cade la năpârlire; o dată la câteva ore păstrează profilul celei mai adânci scufundări și îl trimite prin satelit când foca iese să respire.

Focile respiră prin crăpături și ochiuri de apă, așa că pot măsura iarna locuri unde celelalte instrumente ajung rar. Au adus 61.648 de profile din 81.328: 75,8 %.

„Sub gheață” înseamnă aici că celula de 25 de kilometri în care cade profilul avea, în media acelei luni, cel puțin 15 % gheață. Dacă se cer cel puțin 50 %, focile au 74,5 %; la cel puțin 80 %, tot 63,5 %.

#Unde marea e puțin adâncă, aproape numai foci

Lângă continent fundul mării urcă la câteva sute de metri, pe platforma continentală; pe hartă, linia luminată e adâncimea de 1.000 de metri. Flotoarele obișnuite coboară la 2.000 de metri și ajung rar în ape atât de puțin adânci, iar navele vin rar iarna. Unde fundul e la mai puțin de 1.000 de metri (după ETOPO, pe o grilă de 14 kilometri), 41.849 din 44.212 de profile de sub gheață sunt de la foci: 94,7 %.

Numărătoarea asta a fost făcută după testul principal; e o explorare, nu o predicție verificată. Pe hartă, firele de peste apele adânci sunt estompate.

#O iarnă a unei foci Weddell

Foca cu senzorul ct27-W3-07 a trimis 1.294 de profile între 13 februarie 2007 și 6 octombrie 2007, în sudul Mării Weddell, între 74,1° și 76,0° latitudine sudică. Jos, fiecare coloană e un profil: data de la stânga la dreapta, adâncimea în jos; coloana coboară cât s-a scufundat foca, iar culoarea arată salinitatea.

Între 10 și 60 de metri (adâncime măsurată ca presiune, în decibari), temperatura medie a unui profil a fost, în iunie–septembrie, între −1,93 și −1,68 °C, cu mediana de −1,86 °C, aproape de punctul de îngheț al apei de mare. Mediana lunară a acestor medii de salinitate a urcat de la 34,03 în aprilie la 34,55 în iulie.

Când apa de mare îngheață, sarea rămâne în apa de dedesubt, care devine mai grea. Pe platforma din sudul Mării Weddell, apa asta rece și sărată se adună și coboară apoi pe pantă spre adâncuri, unde hrănește apa de fund a Antarcticii, una dintre cele mai reci mase de apă din adâncurile oceanelor. Foca s-a deplasat și spre vest în timpul iernii, așa că o parte din creștere poate ține de locul în care a ajuns.

#Cine a măsurat, an de an

Până în 2003, sub gheața de iarnă s-au strâns 983 de profile în total. Numărul profilelor de la foci a atins un maxim de 6.996 în 2011.

Numărul profilelor de la flotoare a crescut în general, cu variații de la un an la altul, și l-a depășit pe al focilor în 2016, 2018, 2021, 2024 și 2025. În 2025 au fost 2.083 de profile de la flotoare și 316 de la foci. Numărul de la foci variază mult de la an la an, probabil și după câte foci au primit senzori.

Pe toată perioada 1979–2025, flotoarele au ajuns în mai multe locuri: în 70 % din celulele lunare cu măsurători (1° latitudine pe 3° longitudine) a fost cel puțin un flotor, față de 29 % cu foci. În 27 % din celule s-au înregistrat numai profile de la foci.