Acest browser nu poate desena relieful, așa că globul e plat. Datele, textul și căutarea de mai jos rămân la fel.
Gâsca cu gât roșu · Branta ruficollis
Gâsca care iernează aici
În fiecare toamnă, această gâscă mică, cu pieptul roșu-ruginiu, părăsește tundra arctică și vine pe câmpurile din sud-estul României. Două păsări cu transmițător au parcurs 5.420 și 5.847 km ca să ajungă aici. În iernile 2012–2022, România a găzduit în medie aproape 30% din gâștele cu gât roșu ale lumii.

DERULEAZĂ
Unde au fost văzute, lună de lună
Fiecare pătrat măsoară 1° de latitudine pe 1° de longitudine, circa 110 km de la sud la nord, și marchează locul în care cineva a notat o gâscă cu gât roșu în luna respectivă. Cu cât e mai luminos, cu atât sunt mai mulți ani diferiți. În iulie, pătratele stau pe tundra din Taimâr. În martie se adună în stepa dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Până în ianuarie acoperă litoralul Mării Negre.
Pătratele gri-albastre din vestul Europei sunt în afara culoarului de migrație și sunt pline de observatori. Harta arată unde s-au uitat oamenii, nu câte gâște sunt.
77.001 de înregistrări datate, cu coordonate, din GBIF, mai ales din secolul acesta: eBird, Observation.org, iNaturalist și câteva altele.
Un mascul pleacă din delta Pyasinei pe 1 septembrie
Transmițătorul lui prin satelit a înregistrat 61 de zile și 5.847 km până la Dunărea de jos. S-a odihnit 30 de zile într-un sistem de lacuri din Kazahstan, apoi a trecut spre Marea Caspică și a zburat ultimii 2.050 km până în România.
Datele și distanțele vin din tabelul articolului. Linia dintre locurile numite e desenul nostru, cu o plasare aproximativă pe regiuni făcută de noi; distanțele și datele sunt cele din articol. Locul în care a aterizat în România apare doar ca regiune.
O femelă ajunge în 80 de zile
A plecat din Taimâr pe 2 septembrie și a stat 23 de zile în jurul peninsulei Gâdan, 18 la lacurile Zharkol din Kazahstan, 12 la un al doilea sistem de lacuri și 13 la un lac de acumulare din sudul Rusiei. A ajuns în regiunea Deltei Dunării pe 20 noiembrie, după 5.420 km.
În ce iarnă te-ai născut?
Gâștele iernează, din noiembrie până în martie, pe câmpurile din sud-estul României. Scrie luna și anul nașterii ca să vezi câte au fost numărate în iarna aceea.
Douăzeci și două de ierni și de ce nu tragem nicio linie de tendință
Planul național de acțiune (2022) tipărește un singur număr pe iarnă, cea mai mare numărătoare, din 2000/01 până în 2021/22: de la 752 la 23.641. E cea mai lungă listă pe care am găsit-o. Dar planul spune că schema de monitorizare a fost îmbunătățită pe parcurs, iar ultimele sale cinci ierni sunt egale cu cel mai mare număr din România în numărătorile coordonate de weekend din Iliev și colab. O a doua compilație, cu un protocol fix de numărători sincronizate (Todorov și colab.), acoperă zece ierni și dă alte totaluri: 22.149 față de 15.330 în 2016/17, 16.624 față de 12.726 în 2017/18. Interpretarea noastră, nu a planului: iernile foarte slabe de la început, ca 752 în 2002/03, pot reflecta locurile unde au putut ajunge observatorii.
Cel puțin 15 ierni numărate cu aceeași metodă. Neîndeplinit. Sunt 22 de ierni, dar în ele se află cel puțin două scheme de numărare. De aceea pagina nu trasează nicio linie de tendință și nu afirmă nici scădere, nici revenire pe baza acestor numere. Planul însuși raportează o scădere pe termen lung din 1990 de 13–38%, din propria analiză; nu am putut-o verifica.
- cea mai mare numărătoare pe iarnă (puncte), planul național
- cea mai mare numărătoare lunară sincronizată, Todorov și colab.
- egal cu cel mai mare număr din România în numărătorile coordonate de weekend, Iliev și colab.
- numere izolate mai vechi, în stânga întreruperii
Numărătorile mai vechi supraviețuiesc ca numere izolate: cel mult 11.500 în 1988–89, circa 34.000 în decembrie 1990 – ianuarie 1991, 26.913 în ianuarie 1992. Textul planului mai dă 34.905 pentru 2001, dar graficul său arată 5.655 pentru 2000/01, iar iarna 2010/11 e numită cea mai slabă (sub 5.000), deși graficul arată 752 în 2002/03. Nu am putut împăca aceste date.
Ține telefonul spre cer
O înregistrare cu gâște cu gât roșu strigând în zbor. Apasă și stolul de pe glob se ridică.
Grégoire Chauvot · xeno-canto XC790353 · CC0 (domeniu public), prin Wikimedia Commons
Înapoi spre nord: 97 de zile
Masculul a plecat de pe litoralul bulgar al Mării Negre pe 12 martie și a ajuns în Taimâr pe 16 iunie: 6.359 km, cu 15 zile la un lac din Kazahstan și 14 la următorul. Femela, în 2020, a plecat tot pe 12 martie și a ajuns în Taimâr pe 30 mai: 5.505 km în 80 de zile, din care 37 de zile pe o stepă lângă Kishi-Karoy.
Linia arată drumul masculului. Gâștele nu se grăbesc: călătoresc în salturi și stau săptămâni întregi unde găsesc hrană.
Locurile unde dorm rămân în afara hărții
Planul național enumeră deranjul printre presiunile asupra speciei. De aceea aici nu e numit niciun loc de înnoptare, lac sau câmp din România ori Bulgaria. Observațiile din România sunt rotunjite la pătrate de 1° (circa 110 km de la sud la nord), stolurile de deasupra sunt desenate în locuri alese la întâmplare, iar traseele se termină într-o regiune, nu într-un loc anume.
Datele GPS ale celor două păsări, depuse pe Movebank, nu s-au deschis pentru noi, așa că nu folosim niciun punct din ele: traseele vin din tabelul de popasuri al articolului.