mariuscomper.ukEnglish
Un râu de puncte luminoase curge de acum două milioane de ani, jos, până azi, sus. Fluxurile se despart, se îngustează și se reunesc; afluenți pentru neanderthalieni, denisovani și populații necunoscute se varsă în el.
Râul strămoșilor, de acum două milioane de ani (jos) până azi (sus).

Două milioane de ani de strămoși

Porți în tine ADN de la oameni pe care nu i-⁠a găsit nimeni

Strămoșii tăi aproape au dispărut, de mai multe ori. Pe drum au avut copii cu neanderthalieni, cu denisovani și cu popoare cunoscute doar din urmele lăsate în genele noastre. Cu cât mai jos pe râu, cu atât mai departe în trecut.

Marius Comper · 26 septembrie 2026

Două milioane de ani în jos ↓

Genomuri moderne

Azi: opt miliarde de oameni și foarte puțină diversitate

Suntem în jur de opt miliarde. Genetic însă, suntem o specie mică. Doi oameni oarecare diferă cam la o literă de ADN din o mie, iar în cea mai mare parte a ultimelor câteva sute de mii de ani strămoșii noștri s-⁠au comportat ca o populație de circa zece–douăzeci de mii de adulți care se reproduc.

Geneticienii numesc acest număr mărimea efectivă a populației: câți adulți care se reproduc ar trebui să aibă o populație ideală ca să lase diversitatea pe care o vedem azi. Numărul real de oameni era mai mare. Dar mărimea efectivă scade brusc ori de câte ori populația se prăbușește, așa că o prăbușire lasă urme în toți urmașii.

Fiecare punct de lumină este o linie de strămoși. Fiecare flux este o populație, iar lățimea lui arată mărimea ei efectivă. Scara este logaritmică: un flux de două ori mai lat reprezintă o mărime efectivă a populației de circa zece ori mai mare. Mai jos pe râu înseamnă mai departe în trecut.

Lățimea: mărimea efectivă a populației, pe scară logaritmică. Între estimările publicate, fluxurile sunt trasate lin; drumurile laterale doar le separă.

Proiectul 1000 Genomes, Nature, 2015; Li și Durbin, Nature, 2011

Genomuri moderne și fosile

Aproape toată ascendența non-⁠africanilor trece printr-⁠un grup mic

Oamenii moderni mai plecaseră din Africa, iar fosilele lor apar în Arabia și în Levant, dar acele grupuri timpurii au lăsat urme puține sau deloc la oamenii de azi. Cu aproximativ 70.000–50.000 de ani în urmă a plecat un alt grup mic, iar acesta a rezistat. Genomul fiecărui om care nu e african poartă și azi urmele acelei gâtuiri: în zecile de mii de ani care au urmat, o mărime efectivă de circa 1.000–3.000 de adulți care se reproduc.

Populațiile ale căror linii au rămas în Africa nu au trecut prin aceeași gâtuire de fondator. Acesta e unul dintre motivele pentru care oamenii din Africa diferă între ei mai mult decât oamenii de oriunde altundeva.

Li și Durbin, Nature, 2011; Gravel și colaboratorii, PNAS, 2011; Hallett și colaboratorii, Nature, 2025

ADN antic

Apoi i-⁠au întâlnit pe neanderthalieni

Grupul plecat din Africa i-⁠a întâlnit curând pe neanderthalieni, care trăiau în Europa și în vestul Asiei de sute de mii de ani. Au avut copii împreună. Amestecul a avut centrul în jurul a 47.000 de ani în urmă și a durat câteva mii de ani (circa 7.000 după cea mai bună estimare), înainte ca cei plecați din Africa să se despartă.

Rezultatul se vede la fiecare om din afara Africii: cam 2% din genom este neanderthalian, între 1,8 și 2,6%, în funcție de populație. Adunate din oamenii de azi, peste 1,3 miliarde de litere din genomul neanderthalian supraviețuiesc: circa 40% din el.

Unul dintre cele mai clare cazuri a fost găsit în România. Oase 1, un bărbat a cărui mandibulă zăcea într-⁠o peșteră de lângă Anina și care a trăit acum circa 40.000 de ani, era 6–9% neanderthalian. Strămoșul lui neanderthalian trăise cu doar patru până la șase generații înaintea lui. Populația lui a lăsat la europenii de mai târziu puțină ascendență sau deloc, din câte putem detecta.

Iasi și colaboratorii, Science, 2024; Prüfer și colaboratorii, 2014 și 2017; Vernot și colaboratorii, 2016; Fu și colaboratorii, Nature, 2015

ADN și proteine antice

Și pe denisovani, găsiți acum din Siberia până pe Podișul Tibet, în Taiwan și în sudul Chinei

În 2010, ADN-⁠ul dintr-⁠un vârf de deget găsit într-⁠o peșteră din Siberia s-⁠a dovedit a fi al unor oameni pe care nu-⁠i descrisese nimeni: denisovanii. Erau veri ai neanderthalienilor. De atunci, rămășițele lor au fost identificate, după proteine sau ADN, pe Podișul Tibet, în largul Taiwanului și în China. În septembrie 2026, o peșteră din Yunnan a dat cea mai bogată colecție din afara Siberiei: fragmente de craniu, o parte dintr-⁠un os al antebrațului și dinți, vechi de circa 167.000–134.000 de ani.

Papuașii, aborigenii australieni și unele popoare din Filipine poartă cel mai mult din ei: câteva procente din genom, 4–6% după prima estimare, de la cel puțin două grupuri denisovane diferite. Est-⁠asiaticii poartă o parte mult mai mică.

O parte din moștenire s-⁠a dovedit utilă. Cei mai mulți tibetani au o variantă a genei EPAS1 moștenită de la denisovani sau de la rude apropiate ale lor, care influențează felul în care corpul reacționează la aerul rarefiat. În 2025, un craniu masiv găsit lângă Harbin, în China, s-⁠a dovedit denisovan: prima dată când am putut vedea chipul unuia dintre ei.

Reich și colaboratorii, 2010; Larena și colaboratorii, 2021; Jacobs și colaboratorii, Cell, 2019; Huerta-Sánchez și colaboratorii, 2014; Tsutaya și colaboratorii, 2025; Fu și colaboratorii, Science și Cell, 2025; Rao și colaboratorii, Nature, 2026

Model statistic · explicație concurentă

O fantomă fără niciun os

Unele populații sunt cunoscute doar din tiparele lăsate în ADN. Oamenii din Africa de Vest au azi porțiuni de ADN care nu seamănă nici cu neanderthalienii, nici cu denisovanii, nici cu vreun om modern. Par moștenirea unei populații arhaice care s-⁠a desprins înaintea neanderthalienilor, undeva între acum 360.000 și un milion de ani, și s-⁠a amestecat mult mai târziu.

Ponderea estimată e largă: între 2 și 19% din genom. Nicio fosilă nu a fost legată de ea. Unii geneticieni cred că același tipar ar putea proveni din diviziuni vechi și adânci între populațiile Africii înseși, fără nicio fantomă separată.

Durvasula și Sankararaman, Science Advances, 2020; Ragsdale și colaboratorii, Nature, 2023

Metodă nouă, 2026

2026: mai multe fantome, găsite pe altă cale

În august 2026, o echipă din California a publicat o metodă care reconstruiește arborele genealogic al fiecărei porțiuni de ADN și caută ramuri prea vechi ca să fie ale unui om modern, fără vreun genom arhaic pentru comparație. A regăsit semnalele cunoscute ale neanderthalienilor și denisovanilor, dar și urme de hominini neidentificați, la africani și la non-⁠africani deopotrivă, unele chiar acolo unde ADN-⁠ul neanderthalian și denisovan lipsește cu totul.

Dacă aceste fantome sunt cea vest-⁠africană, populația B sau altele, nimeni nu poate spune încă: metodele văd semnale diferite, la adâncimi diferite în timp. Dar ideea că genomurile noastre păstrează strămoși pentru care nu avem niciun genom fosil nu mai depinde de un singur studiu.

Zhang și colaboratorii, Science, 2026

ADN antic

Genele au curs și în sens invers

Amestecul nu a fost într-⁠o singură direcție. Cele mai bine secvențiate două genomuri neanderthaliene conțin 2,5–3,7% ADN de la oameni moderni timpurii, mai ales dintr-⁠un val de acum circa 250.000 de ani și din altul de acum 100.000–120.000 de ani.

Oameni moderni ieșiți din Africa mult înaintea strămoșilor non-⁠africanilor de azi au lăsat urmași: în interiorul neanderthalienilor. Propriile lor linii s-⁠au stins.

Li și colaboratorii, Science, 2024; Posth și colaboratorii, 2017

Un singur model, 2025 · neconfirmat independent

Suntem făcuți din două populații despărțite un milion de ani

În 2025, geneticieni de la Cambridge au căutat în genomurile de azi urmele unei despărțiri vechi și au găsit una. După modelul lor, strămoșii noștri s-⁠au împărțit în două populații acum circa 1,5 milioane de ani. Imediat după despărțire, una dintre ele s-⁠a redus la un grup mic. Cele două s-⁠au reunit acum circa 300.000 de ani.

Fiecare om de azi provine în proporție de circa 80% din prima și 20% din a doua. Populația majoritară pare să fie și cea din care s-⁠au desprins neanderthalienii și denisovanii. Nu cunoaștem nicio fosilă care să poată fi atribuită cu încredere celei minoritare. Dacă modelul e corect, circa o cincime din genomul fiecăruia vine de la o populație pe care nu a găsit-⁠o nimeni.

Cousins, Scally și Durbin, Nature Genetics, 2025

Disputat

1.280 de oameni, timp de 117.000 de ani?

Cea mai spectaculoasă afirmație se află mai jos pe râu. În 2023, o echipă din China a ajuns la concluzia că, între acum circa 930.000 și 813.000 de ani, strămoșii noștri au scăzut la circa 1.280 de adulți care se reproduc și au rămas așa 117.000 de ani. După estimarea lor, populația a pierdut 98,7% din efectiv.

Conturul punctat arată această afirmație. Alți geneticieni nu au regăsit-⁠o. Testată pe unele istorii simulate fără nicio prăbușire, metoda a găsit totuși o prăbușire bruscă. Alte metode aplicate acelorași genomuri nu văd nimic asemănător. Autorii au răspuns în 2026 și își mențin concluzia. Deocamdată, rezultatul este disputat.

Hu și colaboratorii, Science, 2023; Deng, Nielsen și Song, Genetics, 2024; Cousins și Durvasula, 2025; Zhou și colaboratorii, Molecular Biology and Evolution, 2026

Model

Cel mai vechi amestec pe care îl putem detecta

Cea mai adâncă fantomă e și mai veche. Strămoșii neanderthalienilor și denisovanilor s-⁠au amestecat, poate acum circa 700.000 de ani, cu o populație „superarhaică” a cărei linie se desprinsese acum circa două milioane de ani, poate printre primii oameni plecați din Africa.

Genomurile nu arată că s-⁠ar fi amestecat direct cu strămoșii noștri, așa că porți din ei cel mult o urmă, ajunsă prin neanderthalieni și denisovani. Sunt cei mai vechi oameni pe care îi cunoaștem doar din genele lor.

Până aici ajung genomurile deocamdată. Mai departe de atât, singura dovadă sunt oasele.

Rogers, Harris și Achenbach, Science Advances, 2020; Prüfer și colaboratorii, Nature, 2014

Ce e în genomul tău?

Din ce regiune provine în principal ascendența familiei tale? Ponderile de mai jos sunt intervale tipice pentru populațiile cu acea ascendență, nu o citire a ADN-⁠ului tău. Provin din studii diferite, care privesc epoci diferite, așa că nu se adună într-⁠o singură „plăcintă”. Citește-⁠le ca pe niște straturi, începând cu cel mai adânc.

Ascendența familiei tale provine în principal din

Stratul 1 · acum 1,5 milioane – 300.000 de ani

Un singur model, 2025 · neconfirmat independent

La fel pentru toți oamenii de azi: circa 80% din ascendența ta vine de la populația A și 20% de la populația B, cele două populații care s-⁠au despărțit și apoi s-⁠au reunit.

Stratul 2 · amestecuri din ultimii 250.000 de ani

Peste acesta, genomul tău în 2.000 de bucăți de câte circa 1,5 milioane de litere. Bucățile colorate au intrat prin amestecuri mai târzii. Pătratele pline arată capătul de jos al fiecărei estimări, iar cele estompate, până unde ajunge capătul de sus. Fantoma e desenată doar în contur, pentru că nu există niciun genom al ei.

  • Liniile oamenilor moderni
  • Neanderthalieni
  • Denisovani
  • Fantomă

Stratul 3 · de unde știm

  • Neanderthalieni. Măsurat față de genomuri neanderthaliene secvențiate.
  • Denisovani. Măsurat față de un singur genom denisovan secvențiat; grupurile care s-⁠au amestecat cu strămoșii noștri erau rude ale lui, nu aceiași oameni.
  • Fantoma vest-⁠africană. Dedusă dintr-⁠un model statistic. Niciun genom și nicio fosilă; diviziuni vechi din interiorul Africii ar putea explica același tipar.
  • Populația B. Dedusă dintr-⁠un singur model, publicat în 2025.
  • ADN-⁠ul aparent neanderthalian al africanilor (circa 17 milioane de litere, adică 0,5%) provine parțial de la oameni întorși în Africa din Eurasia și parțial din ADN pe care oamenii moderni timpurii îl transmiseseră neanderthalienilor.
  • Ponderile denisovane sub 1% din afara Oceaniei și Asiei sunt mici și variază de la un studiu la altul.

Povești care nu se confirmă

Unele dintre cele mai cunoscute povești despre dispariția aproape totală a oamenilor nu rezistă în fața dovezilor.

  • În mare parte respinsă

    Un supervulcan aproape ne-⁠a șters de pe fața pământului

    Acum circa 74.000 de ani, vulcanul Toba, din Sumatra, a produs cea mai mare erupție cunoscută din ultimele două milioane de ani. În 1998, un antropolog a propus ideea că iarna vulcanică de după a redus omenirea la câteva mii de oameni. Siturile din Africa spun altceva. La Pinnacle Point, în Africa de Sud, cioburi microscopice de sticlă vulcanică de la Toba se află în straturile unui adăpost sub stâncă, iar oamenii și-⁠au continuat viața, chiar mai activi decât înainte. În Etiopia, oamenii de la Shinfa-Metema s-⁠au adaptat prinzând mai mult pește. Gâtuirea de la ieșirea din Africa e reală, dar nimic nu o leagă de Toba.

  • Datele nu se potrivesc

    Un val de frig ne-⁠a prins pe o plajă, iar scoicile ne-⁠au mărit creierul

    Arheologul Curtis Marean a sugerat că, într-⁠o perioadă glaciară lungă, de acum circa 195.000 până acum 130.000 de ani, o populație mică a supraviețuit pe coasta Africii de Sud mâncând scoici. Oamenii de la Pinnacle Point culegeau midii acum circa 164.000 de ani, una dintre cele mai vechi astfel de mese cunoscute. Dar creierul nostru era deja apropiat de mărimea de azi acum circa 300.000 de ani, la Jebel Irhoud, în Maroc. Ideea că grăsimile din pește au construit creierul uman este o opinie minoritară, iar refugiul de pe coastă rămâne o ipoteză pe care datele genetice nu au confirmat-⁠o.

  • Semnal real, altă cauză

    Cei mai mulți bărbați au murit acum 6.000 de ani

    Cromozomul Y, transmis de la tată la fiu, arată o prăbușire a diversității între acum circa 8.000 și 4.000 de ani: în momentul extrem, numărul efectiv de femei era de până la 17 ori mai mare decât cel de bărbați. Semnalul nu înseamnă că majoritatea bărbaților au murit. Două explicații se află în competiție: clanuri care își socoteau descendența pe linie paternă și se războiau între ele sau clanuri care pur și simplu s-⁠au divizat și au crescut pe linie bărbătească.

  • Acum circa 700.000 și nu cu noi

    Cel mai vechi amestec al nostru s-⁠a petrecut acum 800.000 de ani

    Cel mai vechi amestec pe care îl dezvăluie genomurile s-⁠a petrecut poate acum circa 700.000 de ani, între populația superarhaică și strămoșii neanderthalienilor și denisovanilor. Numărul de 800.000 vine mai probabil de la gâtuirea disputată de acum 930.000–813.000 de ani, care a fost o prăbușire, nu un amestec.

Dovezile care se pot ține în mână

Două fragmente minuscule de os într-o pungă etichetată „Denisova Cave 2008”.
Denisova 3: o bucată din degetul mic al unei fete, găsită într-⁠o peșteră din Siberia în 2008. ADN-⁠ul ei a fost prima dovadă că denisovanii au existat.Thilo Parg, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Un craniu fosil mare, cu arcade sprâncenare groase, văzut din față.
Craniul de la Harbin, din nord-⁠estul Chinei, vechi de cel puțin 146.000 de ani. În 2025, proteinele din os și ADN-⁠ul din tartrul dinților au arătat că era denisovan: prima față a unui popor din care s-⁠ar putea să porți gene.Fu et al. 2025, CC BY 4.0, via Wikimedia Commons
Mulajul unui craniu uman străvechi pe un raft de muzeu, lângă o hartă a României.
Mulajul craniului Oase 2, din aceeași peșteră ca Oase 1, la muzeul Smithsonian din Washington.Ryan Somma, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons
O vale înaltă și goală, sub munți goi și cer albastru.
Podișul Tibet, în mare parte peste 4.000 de metri. O variantă a genei EPAS1 moștenită de la denisovani îi ajută pe tibetani să trăiască aici fără creșterea puternică a numărului de globule roșii pe care altitudinea o provoacă la cei mai mulți oameni.Jan Kranendonk, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Mulajul unui craniu uman fosil, cu cutia craniană lungă și joasă.
Jebel Irhoud 1, Maroc, vechi de circa 300.000 de ani. O față foarte asemănătoare cu a noastră și un creier deja apropiat de al nostru ca mărime, deși mai lung și mai turtit.Jonathan Chen, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Un promontoriu stâncos și verde și un golf cu nisip, pe o coastă însorită.
Coasta de la Pinnacle Point, lângă Mossel Bay, Africa de Sud. Într-⁠o peșteră din aceste faleze, oamenii mâncau scoici acum circa 164.000 de ani.Satdeep Gill, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Patru cochilii de midie brună, pe interior și pe exterior, pe fond negru.
Midia brună, Perna perna, una dintre scoicile găsite la Pinnacle Point.H. Zell, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons
Un lac larg între munți verzi, sub nori.
Lacul Toba, Sumatra, umple craterul erupției de acum circa 74.000 de ani.Herman Kurniawan, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Cât de aproape am fost?

Singurul moment critic asupra căruia cad de acord toate genomurile din afara Africii a venit după ieșirea din Africa, când strămoșii celor mai mulți oameni de azi aveau o mărime efectivă de câteva mii de adulți care se reproduc. Prăbușirea la 1.280 este disputată. Gâtuirea de după despărțirea de acum 1,5 milioane de ani se sprijină pe un singur model nou.

Genomurile noastre păstrează urmele multor populații, inclusiv ale unora cărora nu le putem atribui încă nicio fosilă.

Surse și metodă

Râul e desenat după estimările publicate ale mărimii efective a populațiilor și ale momentelor în care s-⁠au despărțit și amestecat. Între aceste estimări, lățimile variază lin; drumurile laterale doar separă fluxurile. Fiecare punct de lumină reprezintă o linie de strămoși, iar ponderea punctelor colorate dintr-⁠un flux urmează ponderea publicată a ascendenței, așa că o parte neanderthaliană de 2% apare ca două puncte din o sută.

Grila genomului împarte 3,1 miliarde de litere în 2.000 de bucăți și le colorează după intervalele din surse: capătul de jos plin, restul intervalului estompat. Bucățile sunt așezate la întâmplare: într-⁠un genom real, porțiunile arhaice sunt împrăștiate pe toți cromozomii, în segmente scurte.

Fotografiile provin de pe Wikimedia Commons, sub licențele indicate lângă ele.

  • The 1000 Genomes Project Consortium (2015). A global reference for human genetic variation. Nature 526:68. doi.org/10.1038/nature15393
  • Hu W. and colleagues (2023). Genomic inference of a severe human bottleneck during the Early to Middle Pleistocene transition. Science 381:979. doi.org/10.1126/science.abq7487
  • Deng Y., Nielsen R., Song Y.S. (2024). A previously reported bottleneck in human ancestry 900 kya is likely a statistical artifact. Genetics 229:iyae192. doi.org/10.1093/genetics/iyae192
  • Cousins T., Durvasula A. (2025). Insufficient evidence for a severe bottleneck in humans during the Early to Middle Pleistocene transition. Molecular Biology and Evolution 42:msaf041. doi.org/10.1093/molbev/msaf041
  • Zhou S. and colleagues (2026). Severe bottleneck of ancient Homo populations: insights from computational modeling and relevant fossil evidence. Molecular Biology and Evolution 43:msag157. doi.org/10.1093/molbev/msag157
  • Cousins T., Scally A., Durbin R. (2025). A structured coalescent model reveals deep ancestral structure shared by all modern humans. Nature Genetics 57:856. doi.org/10.1038/s41588-025-02117-1
  • Li H., Durbin R. (2011). Inference of human population history from individual whole-⁠genome sequences. Nature 475:493. doi.org/10.1038/nature10231
  • Gravel S. and colleagues (2011). Demographic history and rare allele sharing among human populations. PNAS 108:11983. doi.org/10.1073/pnas.1019276108
  • Hallett E.Y. and colleagues (2025). Major expansion in the human niche preceded out of Africa dispersal. Nature 644:115. doi.org/10.1038/s41586-025-09154-0
  • Iasi L.N.M. and colleagues (2024). Neanderthal ancestry through time. Science 386:eadq3010. doi.org/10.1126/science.adq3010
  • Prüfer K. and colleagues (2017). A high-⁠coverage Neandertal genome from Vindija Cave in Croatia. Science 358:655. doi.org/10.1126/science.aao1887
  • Vernot B. and colleagues (2016). Excavating Neandertal and Denisovan DNA from the genomes of Melanesian individuals. Science 352:235. doi.org/10.1126/science.aad9416
  • Chen L. and colleagues (2020). Identifying and interpreting apparent Neanderthal ancestry in African individuals. Cell 180:677. doi.org/10.1016/j.cell.2020.01.012
  • Fu Q. and colleagues (2015). An early modern human from Romania with a recent Neanderthal ancestor. Nature 524:216. doi.org/10.1038/nature14558
  • Reich D. and colleagues (2010). Genetic history of an archaic hominin group from Denisova Cave in Siberia. Nature 468:1053. doi.org/10.1038/nature09710
  • Meyer M. and colleagues (2012). A high-⁠coverage genome sequence from an archaic Denisovan individual. Science 338:222. doi.org/10.1126/science.1224344
  • Larena M. and colleagues (2021). Philippine Ayta possess the highest level of Denisovan ancestry in the world. Current Biology 31:4219. doi.org/10.1016/j.cub.2021.07.022
  • Jacobs G.S. and colleagues (2019). Multiple deeply divergent Denisovan ancestries in Papuans. Cell 177:1010. doi.org/10.1016/j.cell.2019.02.035
  • Huerta-Sánchez E. and colleagues (2014). Altitude adaptation in Tibetans caused by introgression of Denisovan-⁠like DNA. Nature 512:194. doi.org/10.1038/nature13408
  • Fu Q. and colleagues (2025). Denisovan mitochondrial DNA from dental calculus of the >146,000-year-⁠old Harbin cranium. Cell 188:3919. doi.org/10.1016/j.cell.2025.05.040
  • Tsutaya T. and colleagues (2025). A male Denisovan mandible from Pleistocene Taiwan. Science 388:176. doi.org/10.1126/science.ads3888
  • Rao H. and colleagues (2026). Ancient proteins identify various Denisovan remains from Southwest China. Nature. doi.org/10.1038/s41586-026-10976-9
  • Zhang Y., Biddanda A., Johnson S.A., O’Dushlaine C., Moorjani P. (2026). Recovering signatures of archaic hominin introgression using ancestral recombination graphs. Science 393:eaef8874. doi.org/10.1126/science.aef8874
  • Fu Q. and colleagues (2025). The proteome of the late Middle Pleistocene Harbin individual. Science. doi.org/10.1126/science.adu9677
  • Durvasula A., Sankararaman S. (2020). Recovering signals of ghost archaic introgression in African populations. Science Advances 6:eaax5097. doi.org/10.1126/sciadv.aax5097
  • Ragsdale A.P. and colleagues (2023). A weakly structured stem for human origins in Africa. Nature 617:755. doi.org/10.1038/s41586-023-06055-y
  • Li L. and colleagues (2024). Recurrent gene flow between Neanderthals and modern humans over the past 200,000 years. Science 385:eadi1768. doi.org/10.1126/science.adi1768
  • Posth C. and colleagues (2017). Deeply divergent archaic mitochondrial genome provides lower time boundary for African gene flow into Neanderthals. Nature Communications 8:16046. doi.org/10.1038/ncomms16046
  • Rogers A.R., Harris N.S., Achenbach A.A. (2020). Neanderthal-Denisovan ancestors interbred with a distantly related hominin. Science Advances 6:eaay5483. doi.org/10.1126/sciadv.aay5483
  • Prüfer K. and colleagues (2014). The complete genome sequence of a Neanderthal from the Altai Mountains. Nature 505:43. doi.org/10.1038/nature12886
  • Smith E.I. and colleagues (2018). Humans thrived in South Africa through the Toba eruption about 74,000 years ago. Nature 555:511. doi.org/10.1038/nature25967
  • Kappelman J. and colleagues (2024). Adaptive foraging behaviours in the Horn of Africa during Toba supereruption. Nature 628:365. doi.org/10.1038/s41586-024-07208-3
  • Marean C.W. and colleagues (2007). Early human use of marine resources and pigment in South Africa during the Middle Pleistocene. Nature 449:905. doi.org/10.1038/nature06204
  • Neubauer S., Hublin J.-J., Gunz P. (2018). The evolution of modern human brain shape. Science Advances 4:eaao5961. doi.org/10.1126/sciadv.aao5961
  • Karmin M. and colleagues (2015). A recent bottleneck of Y chromosome diversity coincides with a global change in culture. Genome Research 25:459. doi.org/10.1101/gr.186684.114
  • Zeng T.C., Aw A.J., Feldman M.W. (2018). Cultural hitchhiking and competition between patrilineal kin groups explain the post-Neolithic Y-⁠chromosome bottleneck. Nature Communications 9:2077. doi.org/10.1038/s41467-018-04375-6
  • Guyon L. and colleagues (2024). Patrilineal segmentary systems provide a peaceful explanation for the post-Neolithic Y-⁠chromosome bottleneck. Nature Communications 15:3243. doi.org/10.1038/s41467-024-47618-5