Când România hrănea Anglia

Povestea

I · 1829–1837

Poarta se deschide

Un tratat de pace desființează monopolul turcesc, iar două orașe de pe Dunăre devin porturi libere.

În toamna lui 1829, corăbiile trase la cheiul Brăilei așteptau o hârtie semnată departe, la Adrianopol: la 14 septembrie, pacea dădea Țării Românești și Moldovei libertate deplină de comerț și de navigație pe Dunăre, încheia monopolul turcesc și obligația de a aproviziona Imperiul otoman, iar Brăila revenea la Țara Românească după aproape trei secole.

Au urmat privilegiile: Brăila devine porto-franco în 1836, Galațiul port liber în 1837. Odesa avusese același regim din 1819, iar acum cele două guri dunărene îi luau din corăbii: vapoarele austriece legau deja Viena de Constantinopol, cu escală la Brăila și Galați, iar pe chei își făceau loc casele grecești și italiene — Argenti, Ralli, frații genovezi Pedemonte, așezați în 1831; dintre ele, Pedemonte își făceau flotilă proprie.

Negustorii nu aveau nevoie de îngăduința nimănui ca să vândă cui dădea mai mult: grânele și sarea Brăilei plecau spre cel care plătea prețul cel mai bun. După 1834, comerțul Principatelor luase o dezvoltare atât de bruscă, încât în Camera Comunelor de la Londra se spunea că Galațiul gonește Odesa de pe piață.

În cuvintele sursei

Galațiul devenea marele depozit al tuturor grânelor Dunării și gonea Odesa de pe piață.

— Karl Marx, 1853, despre dovada lui Patrick Stewart în Camera Comunelor (traducere proprie)

Între timp: În noiembrie 1836, goeleta Vixen, încărcată cu sare din Țara Românească pentru Caucaz, e capturată de un vas de război rusesc la Sudgiuk-Kale: Londra și Petersburgul se ceartă pe Marea Neagră.

II · 1846–1852

Londra cumpără

Parlamentul taie taxele pe grâul străin, iar grânele Dunării intră în aceeași piață cu pâinea englezească.

În 1828, un negustor de grâne din Londra își făcea socotelile cu scara mobilă pe masă: Anglia taxa grâul străin cu 23 de șilingi la prețul de 64, cu 16 șilingi și 8 pence la 69 și cu un singur șiling de la 73 în sus. Negustorii jucau pe seama salturilor ei, iar pâinea rămânea scumpă.

În 1846, Robert Peel, convins de Richard Cobden și de Liga contra Legilor Cerealelor și grăbit de eșecul recoltei de cartofi din Irlanda, a pus capăt istoriei legilor cerealelor prin faimosul act din 1846: taxa maximă scădea pe loc la 10 șilingi sub prețul de 48, iar de la 1 februarie 1849 tot grâul străin intra cu un șiling quarterul.

Efectul se citește în prețuri: quarterul de grâu englezesc a costat în medie 54 de șilingi și 8 pence în 1846, 69 de șilingi și 9 pence în 1847, apoi 44 de șilingi și 3 pence în 1849 și 38 de șilingi și 6 pence în 1851. Între timp, și grânele Mării Negre își făceau loc în freneza sfârșitului de ani 1840.

În cuvintele sursei

A pus capăt, de fapt, istoriei legilor cerealelor prin faimosul act din 1846.

— Encyclopaedia Britannica, 1911, articolul Legile cerealelor (traducere proprie)

Între timp: Eșecul recoltei de cartofi din Irlanda grăbește votul pentru abrogare.

III · 1836–1861

Pragul de la Sulina

Toată bogăția Dunării trece printr-o singură gură de fluviu, păzită de ruși și adâncă de numai 9 picioare la măsurătoarea din 1856.

Un bric încărcat cu grâne, coborând spre mare în primele săptămâni din februarie 1836, găsea drumul tăiat la gurile Dunării: la 7 februarie, un ucaz rusesc așezase carantină — în fapt vamă și fort — pe una din insulele gurilor, iar vasele erau oprite, percheziționate, taxate, cele nesupuse duse la Odesa. Negustorii Londrei și Glasgow-ului au umplut Camera Comunelor de petiții.

La 20 aprilie 1836, Patrick Stewart le spunea deputaților că nu mai puțin de 5.000 de tone de navigație britanică urmau să fie sechestrate. Iar acuzația că Rusia lasă dinadins necurățată bara Sulinei — singura rută navigabilă spre porturile din interior — a otrăvit relațiile cu cabinetele occidentale până după Războiul Crimeii.

Abia Comisia Europeană a Dunării, autorizată prin Tratatul de la Paris din 1856, cu sediul la Galați și cu inginerul-șef Charles Hartley, a domesticit bara: de la 9 picioare în 1856 la 19 în 1871 și 24 în 1900. În 1861, cele 3.084 de vase ale fluviului aveau în medie numai 146 de tone registru.

În cuvintele sursei

Navigația britanică, în valoare de nu mai puțin de 5.000 de tone, urma să fie sechestrată și dusă la Odesa.

— Patrick Stewart, Camera Comunelor, 20 aprilie 1836 (traducere proprie)

Între timp: Tratatul de la Paris din 1856: Comisia își fixează sediul în portul Galați.

IV · 1831–1900

Cine a păstrat banii

Grâul pleca pe Dunăre, banii rămâneau în puține mâini: moșii, case comerciale, armatori.

La seceriș, pe miriștea moșiei, snopii se împărțeau după Regulamentul Organic: țăranul păstra circa 70% din recolta lotului arendat, dar veniturile veneau dintr-o agricultură foarte productivă, bazată pe muncă țărănească. Marja comerțului o luau alții: casa Pedemonte rula 14 milioane de lei la începutul anilor 1840, cu un capital de 2,4 milioane.

După 1856, cine câștiga cel mai mult era transportul: navlurile de la Galați și Brăila spre porturile Mării Nordului au scăzut de la 50 de șilingi la circa 12 șilingi și 6 pence pe tonă, iar velierele de maximum 200 de tone registru au făcut loc vapoarelor de până la 2.600 de tone.

Între 1857 și 1867 intrau pe Dunăre în medie 450.000 de tone pe an, o treime britanice; în 1896 totalul ajunsese la 1.800.000 de tone, trei cincimi britanice. În treizeci de ani, comerțul dunărean s-a înmulțit de patru ori, iar tonajul britanic de opt ori.

În cuvintele sursei

Navlurile de la Galați și Brăila spre porturile Mării Nordului au scăzut de la 50 de șilingi la circa 12 șilingi și 6 pence pe tonă.

— Encyclopaedia Britannica, 1902, articolul Dunărea (traducere proprie)

Între timp: În 1882, Galațiul își pierde statutul de port liber.

✦

Fluxurile: recoltă cu recoltă

Zece ani, două capete ale negoțului: Dunărea și Odesa în mii de quarteri, Londra în șilingi pe quarter. Alege un an și citește-l.

Totaluri pe zece ani

• Grâu dunărean4.386
• Porumb dunărean5.636
• Grâu din Odesa12.055
• Nave dunărene14.167

Totalurile sunt sumele celulelor de mai sus, recalculate din aceleași celule. Media transporturilor Odesei tipărită în sursă (1.058) nu corespunde celulelor; media recalculată din celule e 1.051.

✦

Încarcă bricul

Cinci recolte, 1848–1852. Vinzi la prețurile londoneze reale, plătești navlul de 50 de șilingi pe tonă — nivelul de dinaintea lucrărilor Comisiei (c. 1856), folosit aici ca ipoteză de joc pentru 1848–1852 — și riști bara Sulinei. Cala plină se poate folosi de numai 3 ori.

Reguli de joc, nu istorie: în anii cu ape mici (1848, 1850, 1852) cala plină plătește 500 de șilingi taxă de ușurare; jetoanele de cală plină sunt 3.

Corabia: bric de 200 de tone; navlul: 50 de șilingi pe tonă; quarterul de grâu: 480 de livre. Capătul de la Brăila e necunoscut în sursele inspectate: jocul arată profitul brut față de navlu, nu prețul de cumpărare.

Numerele

• 1.829pacea care a deschis comerțul
• 1.836Brăila devine porto-franco
• 1.837Galațiul devine port liber
• 1.846actul care taie taxele
• 1.847vârful prețului londonez, 69 de șilingi și 9 pence
• 9picioare de apă pe bara Sulinei în 1856
• 24picioare după lucrările lui Hartley
• 1.856Comisia Europeană a Dunării

Mituri

Surse și metodă

• Toate numerele vin din sursele de mai jos; totalurile, mediile și profiturile jocului sunt recalculate din aceleași celule.
• Citatele-scenă sunt din surse din domeniul public, în traducere proprie.
• Ce nu s-a putut dovedi e marcat nedocumentat sau nedovedit și nu intră în socoteli.

Poarta se deschide

• Adrianopol, 14 septembrie 1829: trecere liberă prin Strâmtori; Principatele scapă de obligațiile de grâne către Poartă [→]
• Brăila revine la Țara Românească în 1829; statutul porto-franco în 1836 [→]
• Galați, port liber în 1837 (revocat în 1882); viceconsulat englez din 1805 [→]
• Casa Pedemonte, 1831; flotă proprie în 1839–1840; rulaj de 14 milioane de lei la începutul anilor 1840 [→]

Londra cumpără

• Scara mobilă din 1828: taxă de 23 șilingi la 64, 16 șilingi și 8 pence la 69, un șiling de la 73 în sus [→]
• Actul din 1846; un șiling de la 1 februarie 1849; desființarea din 1869 [→]
• Grâul englezesc pe quarter, 1843–1852, în principal după T. Smith din Melford [→]
• Quarterul: 8 banițe englezești; quarterul de grâu: 480 de livre [→]

Pragul de la Sulina

• Ucazul din 7 februarie 1836; Camera Comunelor, 20 aprilie 1836; cele 5.000 de tone ale lui Stewart [→]
• Acuzația de neglijare a barei de la Sulina, singura rută navigabilă; Comisia Europeană după Războiul Crimeii [→]
• Sulina: 9 picioare în 1856, 24 în 1900; Hartley conduce lucrările între 1856 și 1872 [→]
• Comisia autorizată prin Tratatul de la Paris (1856); sediul fixat la Galați [→]

Cine a păstrat banii

• Țăranii păstrează circa 70% din recolta lotului; venituri din agricultura bazată pe muncă țărănească [→]
• Navlurile Galați–Brăila spre Marea Nordului scad de la 50 la 12 șilingi și 6 pence pe tonă [→]
• Veliere de maximum 200 de tone registru înlocuite de vapoare de până la 2.600 de tone [→]
• 450.000 de tone pe an (o treime britanice) în 1857–1867; 1.800.000 (trei cincimi) în 1896 [→]

Fluxurile

• Exporturile de grâu și porumb, Dunăre și Odesa, în mii de quarteri, 1843–1852 (tabelul 6) [→]
• Media transporturilor Odesei tipărită (1.058) nu corespunde celulelor; site-ul recalculează 1.051 [→]

Jocul

• Jocul vinde la prețurile londoneze reale; capătul de la Brăila e necunoscut, taxa și jetoanele sunt reguli [→]

Imaginile

• galati — PD: Lithograph by Alois von Saar after Erminy, 1826, via Commons
• sulina — PD: Illustrated London News, 19 Oct 1861, via Commons
• exeter — PD: Anti-Corn Law League meeting, Exeter Hall 1846, unknown author, via Commons
• bric — PD: C. W. Eckersberg, A Brig under Sail in Fair Weather, 1845, via Commons