A plecat spre Mecca la 21 de ani și s-a întors acasă 24 de ani mai târziu

Anii

1325–1326

Distanța pe hartă

9.300 kmcel puțin, prin locurile numite

Pe unde

Tanger, Tlemcen, Alger, Béjaïa, Constantine, Tunis, Sfax, Tripoli, Alexandria, Cairo, Luxor, Aydhab, Gaza, Ierusalim, Beirut, Alep, Latakia, Damasc, Tabuk, Medina, Mecca

Pe 14 iunie 1325 (2 rajab 725), Ibn Battuta a ieșit călare din Tanger, singur, fără caravană. Părinții îi trăiau, iar despărțirea, scrie el, i-a îmbolnăvit și pe ei, și pe el. Spune că avea 22 de ani. Ibn Juzayy notează însă că se născuse pe 24 februarie 1304, așa că avea de fapt 21 de ani: chiar și după calendarul lunar, cu care socotea el, îi mai lipseau două săptămâni până la 22.

N-a rămas mult timp singur. La Miliana i-a ajuns din urmă pe doi soli din Tunis, apoi s-a alăturat unei caravane de negustori. Avea febră și, după Annaba, s-a legat de șa cu turbanul ca să nu cadă. Caravana l-a ales judecător, iar până la Alexandria, unde a ajuns pe 5 aprilie 1326, s-a însurat de două ori.

Din Egipt a vrut să treacă Marea Roșie prin portul Aydhab. Conducătorul localnicilor beja scufundase însă corăbiile mamelucilor, așa că s-a întors la Cairo și a luat-o prin Siria. A intrat în Damasc în august 1326, a plecat de acolo cu caravana pelerinilor pe 1 septembrie și a făcut primul pelerinaj la Mecca în noiembrie.

Multe pagini despre Damasc, Medina și Mecca nu sunt ale lui. Ibn Juzayy a copiat pasaje întregi din jurnalul lui Ibn Jubayr, un pelerin din Andaluzia care trecuse pe acolo cu aproape un secol și jumătate înainte, „de cele mai multe ori fără s-o spună”, observau editorii francezi ai textului în 1853.

Anii

1326–1328

Distanța pe hartă

7.500 kmcel puțin, prin locurile numite

Pe unde

Najaf, Basra, Isfahan, Shiraz, Bagdad, Tabriz, Mosul, Mardin

După primul pelerinaj nu s-a întors acasă. A plecat de la Mecca cu caravana irakiană, în noiembrie 1326, și a traversat Arabia până la Najaf.

La Basra, la rugăciunea de vineri, predicatorul a făcut greșeli de gramatică pe care le-ar fi observat oricine. Ibn Battuta s-a plâns judecătorului orașului, care i-a răspuns că în Basra nu mai știe nimeni gramatică. Gramatica arabă se născuse tocmai la Basra, scrie el mai departe.

A urcat în munții Zagros până la Isfahan și Shiraz, s-a întors la Bagdad și a mers zece zile cu tabăra ilhanului Abu Said, apoi încă zece până la Tabriz, unde a stat o singură noapte. De acolo a ajuns la Mosul și la Mardin.

A doua ședere la Mecca a fost mult mai lungă. Textul pomenește pelerinajele din anii 727, 728, 729 și 730 ai Hegirei (1327–1330) și spune că a stat în oraș trei ani. Ross Dunn crede că a plecat mai devreme, în 1328: altfel drumurile care urmează nu încap în datele din restul cărții.

Anii

1328–1330

Distanța pe hartă

12.800 kmcel puțin, prin locurile numite, din care 500 km punctați

Pe unde

Jeddah, Suakin, Zabid, Taiz, Sanaa, Aden, Zeila, Mogadishu, Mombasa, Kilwa, Dhofar, Qalhat, Hormuz, Bahrain

Punctat: Sanaa. Textul îi dedică drumului până acolo o singură propoziție, iar Ross Dunn crede că vizita poate fi la fel de inventată ca cea de la Bolgar.

La Jeddah n-a vrut să urce pe corabia unui șerif, pentru că se încărcaseră cămile pe ea, iar el, scrie, nu trecuse niciodată marea. Barca pe care a luat-o a prins o furtună și a acostat pe coasta africană, între Aydhab și Suakin. Acolo au băut apă din coji de ouă de struț.

Din Yemen a trecut la Zeila, apoi a coborât cincisprezece zile pe lângă coastă până la Mogadishu. Tineri cu bărci veneau la fiecare corabie și își alegeau câte un negustor drept oaspete. Sultanul l-a hrănit de trei ori pe zi, trei zile la rând: orez cu unt, banane fierte în lapte, lămâi murate, ghimbir verde și mango.

La Mombasa a stat o noapte. La Kilwa l-a văzut pe sultanul Hasan dându-și hainele de pe el unui fachir din Yemen care i le ceruse la ieșirea de la rugăciune. Orașul, scrie Ibn Battuta, era construit în întregime din lemn.

S-a întors pe mare până în Dhofar, a mers pe jos până la Qalhat, în Oman, cu un ghid care, crede el, voia să-l înece ca să-i fure hainele, apoi a trecut prin Hormuz și Bahrain și a ajuns din nou la Mecca.

Anii

1330–1332

Distanța pe hartă

15.100 kmcel puțin, prin locurile numite, din care 3.300 km punctați

Pe unde

Alanya, Konya, Sivas, Erzurum, Izmir, Bursa, Sinop, Caffa (Feodosia), Azov, tabăra hanului Özbeg, Bolgar, Astrahan, Baba Saltuk, granița bizantină (Yambol?), Constantinopol, Saray

Punctat: drumul la Bolgar, pe Volga, despre care istoricii sunt în general de acord că e inventat, și ocolul prin estul Anatoliei până la Erzurum, pe care Gibb îl găsea greu de crezut. După Erzurum, textul trece direct în vestul Anatoliei, fără să spună pe unde.

Dintr-un port al Siriei a trecut cu o corabie genoveză în Anatolia, a mers din oraș în oraș, de la Konya la Bursa, și a traversat Marea Neagră de la Sinop în Crimeea.

În stepa de la nord de Caucaz a găsit tabăra lui Özbeg, hanul Hoardei de Aur, pe care o descrie ca pe „un oraș mare care se mișcă odată cu locuitorii lui”, cu moschei și bazaruri. La audiențe, soțiile hanului stăteau lângă el cu fața descoperită, iar el se ridica în picioare când intra fiecare.

Una dintre soțiile lui, Bayalun, era, după el, fiica împăratului bizantin și a cerut voie să nască acasă. Ibn Battuta a obținut voie să o însoțească. Au intrat în Constantinopol cu clopotele bătând. A stat în oraș o lună și șase zile, dar în Sfânta Sofia n-a intrat: un fost împărat călugărit i-a spus că oricine intră trebuie să se plece în fața crucii.

Între stepă și Bizanț, caravana prințesei a trecut prin orașul pe care el îl numește Baba Saltuk, „ultimul oraș al turcilor”, și a mers apoi optsprezece zile printr-un pustiu fără oameni, opt dintre ele fără apă. Tradiția turcească așază mormântul sfântului Sarı Saltuk la Babadag, în Dobrogea. H. A. R. Gibb, traducătorul englez al Rihlei, credea totuși că orașul din text era mai la est, lângă Nipru, și pune granița bizantină la Yambol, în Bulgaria de azi. Pe hartă e desenată varianta lui Gibb, iar linia dintre cele două puncte taie Dobrogea și trece Dunărea pe la vărsare. Textul însă nu spune pe unde a mers caravana: între ultimul oraș turcesc și granița bizantină el numără doar zile de pustiu.

S-a întors în plină iarnă, cu trei blănuri și trei perechi de cizme pe el, iar însoțitorii trebuiau să-l urce pe cal.

Anii

1332–1342

Distanța pe hartă

8.200 kmcel puțin, prin locurile numite, din care 2.500 km punctați

Pe unde

Urgench, Buhara, Samarkand, Balkh, Herat, Mashhad, Kunduz, pasul Hindu Kush, Kabul, Sehwan, Multan, Delhi

Punctat: ocolul prin Horasan, până la Herat și Mashhad, pe care Gibb îl socotea „foarte suspect”. Editorii francezi numeau „cu totul improbabilă” abaterea spre vest, până la Bistam.

De la Saray, capitala Hoardei de Aur, a mers treizeci de zile prin deșert până în Horezm, apoi la Buhara, pe care a găsit-o încă în ruine după Genghis Han, și la Samarkand. A trecut Hindu Kush-ul, al cărui nume îl explică prin „ucigașul de indieni”, pentru că acolo mureau de frig sclavii aduși din India. Întindeau pâsle în fața cămilelor ca să nu se afunde în zăpadă.

La Indus a ajuns, scrie el, pe 12 septembrie 1333. Editorii francezi au arătat că data nu se potrivește cu celelalte din carte, care îl țin în Anatolia și în stepă până în 1334. De aici vin cei doi ani de diferență dintre cele două cronologii.

La Delhi domnea Muhammad ibn Tughluq. Sultanul l-a numit judecător al capitalei, cu 12.000 de dinari de argint pe an și cu sate din venitul cărora să trăiască, iar când Ibn Battuta a ajuns să datoreze 55.000 de dinari, sultanul i-a plătit datoriile.

Același sultan mutase locuitorii orașului la Daulatabad, la patruzeci de zile de mers, iar Ibn Battuta scrie că a găsit Delhi „gol, părăsit”. În decembrie 1341, căzut în dizgrație, s-a retras să se roage într-o chilie. Sultanul l-a chemat înapoi și, în vara lui 1342, l-a trimis ambasador la împăratul Chinei.

Anii

1342–1345

Distanța pe hartă

13.200 kmcel puțin, prin locurile numite

Pe unde

Koil (Aligarh), Daulatabad, Cambay, Honavar, Calicut, Kollam, Malé, Puttalam, Vârful lui Adam, Madurai, Chittagong

Ambasada a plecat din Delhi pe 22 iulie 1342, cu o sută de cai, o sută de sclavi, o sută de cântărețe și dansatoare și cincisprezece soli chinezi. Lângă Koil, Ibn Battuta a fost prins de o ceată de hinduși și a scăpat după o săptămână de rătăcire, ajutat de un om pe care îl numește „inimă veselă”.

La Calicut, pe coasta Malabarului, darurile au fost urcate pe o joncă, iar oamenii și bunurile lui pe o corabie mai mică. El a rămas pe mal pentru rugăciunea de vineri. Noaptea, marea a aruncat jonca pe stânci și toți cei de pe ea au murit. Corabia mică a plecat fără el. I-au rămas zece monede de aur și covorul de rugăciune.

A ajuns în Maldive, unde a stat un an și jumătate și a fost judecător. Avea patru soții. A pus să i se taie mâna unui hoț și să fie bătuți cei care lipseau de la rugăciunea de vineri, dar n-a reușit să le convingă pe femei, care umblau cu pieptul gol, să se îmbrace.

A plecat după o ceartă cu vizirii, a urcat în Ceylon pe Vârful lui Adam, ținându-se de lanțurile bătute în stâncă, a fost jefuit de pirați care l-au lăsat doar în izmene și, după o a doua trecere prin Maldive, a navigat 43 de zile până în Bengal.

Anii

1345–1347

Distanța pe hartă

21.400 kmcel puțin, prin locurile numite, din care 4.000 km punctați

Pe unde

Sylhet, Sonargaon, Samudra (Sumatra), Quanzhou (Zaitun), Guangzhou, Hangzhou, Beijing

Punctat: tot drumul la nord de Quanzhou. Henry Yule se întreba „dacă a ajuns vreodată la Beijing”, iar Ross Dunn crede că e foarte puțin probabil să fi trecut mai la nord de Hangzhou, „dacă a ajuns și până acolo”.

Din Bengal a urcat în munți la un sfânt, șeicul Jalal al-Din, care i-a dăruit o mantie din păr de capră, apoi a plecat spre Sumatra. Sultanul din Samudra ținea dezbateri de drept după rugăciunea de vineri.

A debarcat la Zaitun, adică Quanzhou. În China, scrie el, porțelanul costa cât oalele de lut la noi, oamenii plăteau cu bucăți de hârtie cât palma, cu sigiliul sultanului, iar o găină nu încăpea într-o singură oală. Nicăieri nu era mai sigur pentru un călător: puteai merge singur nouă luni, cu comori asupra ta, fără să te temi de nimic.

După Quanzhou, povestea devine greu de crezut. Spune că a mers 64 de zile pe râuri și canale până la Khanbaliq, adică Beijing, că împăratul lipsea, plecat la război cu un văr, și că a fost ucis și îngropat cu patru sclave și șase mameluci. Toghon Temür a domnit însă până în 1368, iar Yule n-a găsit în cronicile chineze nimic din care să se fi putut naște povestea. În altă parte a cărții, Ibn Battuta spune că a intrat în palat.

S-a întors pe mare, prin Sumatra și Calicut, și a ajuns în Dhofar, în Arabia, în aprilie sau mai 1347.

Anii

1347–1349

Distanța pe hartă

12.800 kmcel puțin, prin locurile numite

Pe unde

Muscat, Shiraz, Bagdad, Palmira, Damasc, Alep, Gaza, Cairo, Mecca, Djerba, Tunis, Sardinia, Taza, Fes

A trecut prin Hormuz și Shiraz și a ajuns la Bagdad în ianuarie 1348. La Damasc a aflat că tatăl lui murise de cincisprezece ani.

La începutul lui iunie 1348, la Alep, a auzit că la Gaza mureau de ciumă peste o mie de oameni pe zi. La Damasc, scrie el, toți locuitorii au ținut post trei zile și au ieșit în procesiune: musulmanii, evreii cu Tora și creștinii cu Evanghelia. Pentru numărul morților dă, în locuri diferite ale cărții, numere diferite: la Damasc, sub 2.000 sau 2.400 pe zi; la Cairo, 21.000 sau 24.000.

A mai făcut un pelerinaj la Mecca în noiembrie 1348, a navigat spre Tunis și Sardinia, iar la Taza a aflat că și mama lui murise de ciumă. A intrat în Fes, capitala Marocului, pe 8 noiembrie 1349, 24 de ani și aproape cinci luni după plecarea din Tanger.

Sultanul Abu Inan, scrie el, l-a făcut să uite de măreția sultanului Irakului, de frumusețea regelui Indiei și de bunele maniere ale regelui Yemenului.

Anii

1350–1354

Distanța pe hartă

8.500 kmcel puțin, prin locurile numite

Pe unde

Gibraltar, Granada, Marrakech, Sijilmasa, Taghaza, Walata, capitala Mali, Timbuktu, Gao, Takedda

N-a stat mult. A trecut strâmtoarea pe la Gibraltar și a ajuns la Granada, iar în februarie 1352 a plecat din Sijilmasa, la marginea Saharei, cu o caravană spre sud. La Taghaza, în mijlocul deșertului, casele și moscheea erau zidite din blocuri de sare și acoperite cu piei de cămilă.

Caravana plătea un om din tribul Massufa să o ia înainte până la Walata, ca locuitorii să iasă în întâmpinare cu apă. Ghidul lor avea un ochi pierdut și pe celălalt bolnav, și totuși cunoștea drumul mai bine decât oricine. La Walata, femeile nu se acopereau și aveau prieteni bărbați, lucru care l-a scandalizat.

În capitala regatului Mali a stat opt luni. Unde se afla se discută și azi: unii istorici o caută la Niani, în Guineea, alții la nord de Niger. Sultanul Mansa Sulayman i-a trimis ca dar de bun venit trei pâini, o bucată de carne de vită prăjită și o tigvă cu lapte închegat, iar Ibn Battuta a râs. A lăudat în schimb siguranța drumurilor și grija pentru Coran: a văzut copii ținuți în lanțuri până îl învățau pe dinafară.

Pe malul unui braț al Nigerului a văzut șaisprezece animale uriașe pe care le-a luat drept elefanți: erau hipopotami. A trecut prin Timbuktu și Gao, iar la Takedda l-a ajuns din urmă porunca sultanului Marocului să se întoarcă. A plecat din Sijilmasa spre Fes la sfârșitul lui decembrie 1353.