Inima unei balene albastre poate bate de două ori pe minut

Inima din desen a aparținut unei femele adulte de aproximativ 23 de metri, aduse de ape pe țărm în vestul Newfoundlandului în 2014, una dintre cele nouă balene albastre moarte în gheața Golfului Sf. Laurențiu în martie 2014. Personalul Royal Ontario Museum din Toronto a cântărit inima la 175 kg, apoi a dus-o în Germania, unde apa din țesuturi a fost înlocuită cu silicon. Exemplarul finit are 96 cm lățime și 106 cm lungime. Conturul din desen respectă aceste două măsurători; arată forma văzută de sus, nu decalcă exemplarul.

Ani la rând s-a spus că inima e cât o mașină. Mark Engstrom, de la Royal Ontario Museum, a spus în 2015: „E mare, dar mai mică decât au sugerat oamenii — nu chiar cât un Volkswagen.” Puse cap la cap, 4 inimi acoperă cei 4,1 m ai unui Beetle, iar greutatea inimii, de 175 kg, e cam o cincime din greutatea mașinii, de 730–930 kg.

În sursele citite pentru această pagină nu apare niciun diametru măsurat pentru aorta acestei inimi. Intervalul vine din două rapoarte mai vechi. Unul e o disecție din 1959 la o balenă mare, a cărei inimă cântărea 116 kg: aorta ei avea 20 cm în diametru, iar rezumatul nu numește specia. Celălalt e o fișă didactică din 2001, de la un centru marin din California, care dă 9 țoli (23 cm) și avertizează că folosește date de la balena comună acolo unde lipsesc cele de la balena albastră. Valoarea din 1959 vine dintr-o disecție, iar fișa didactică nu dă nicio metodă. Niciuna nu putea arăta lățimea din timpul vieții: la balena comună arcul aortic se umflă odată cu presiunea sângelui, deci un arc viu poate fi mai lat.

Studiile pe balena comună (Balaenoptera physalus), o balenă mai mică, dau un diametru exterior de cam 12 cm pentru aorta descendentă și un arc a cărui rază interioară, la o presiune medie estimată a sângelui, e de 2,5 ori mai mare decât a aortei descendente. Așadar arcul aortic viu al unei balene albastre poate fi mai lat decât în oricare dintre rapoarte. Chiar și așa, nimic din sursele citite nu susține că un copil ar putea înota prin ea: umerii unui copil de doi ani au în medie 23,9 cm lățime.

Aici mușchiul inimii se socotește cu aceeași densitate la orice mărime, deci volumul urmează greutatea: 175 kg de mușchi înseamnă cam 167 de litri, adică 88 % dintr-un butoi de 189 de litri, cel folosit de echipa muzeului pentru lichidul de conservare. Volumul unei mașini nu se măsoară simplu, fiindcă dreptunghiul din jurul ei e în mare parte aer; de aceea mașina se compară prin greutate: 175 kg față de 730–930 kg la un Beetle.

Inima de la Toronto este un singur exemplar, de la o balenă în descompunere, care a stat un an la congelator înainte de a fi conservată. Articolul dă greutatea fără să spună dacă a fost cântărită proaspătă, înghețată sau dezghețată; presa dă cam 180 kg și 199,5 kg pentru aceeași inimă. Nu e singura inimă de balenă albastră cântărită vreodată. În Antarctica, în 1947–49, vânătorii de balene au tăiat 32 de balene albastre în blocuri pe punțile navelor-fabrică și au cântărit fiecare parte (Nishiwaki, 1950). Inimile lor au cântărit între 112 și 750 kg, în medie 347 kg, fără sângele care s-a scurs. Inima de la Toronto se află în acest interval, aproape de capătul ușor, iar ecuațiile pentru mamifere prevăd 319 kg pentru o balenă de 70.000 kg, aproape de media vânătorilor de balene.

Balena de la Toronto n-a fost cântărită niciodată. Articolul din 2019 presupune 70.000 kg pentru o balenă de 23 m, iar interpolând între greutățile pe care studiul din 2026 le estimează pentru balenele lui cu senzori (de 22,2 și 24,3 m) rezultă cam 78.000 kg; cu aceste greutăți estimate, inima e cam între 0,22 și 0,25 % din corpul ei. Inima unui bărbat e cam 0,43 % din al lui (331 g la bărbați de 76 kg în medie).

Dacă o inimă ar păstra ritmul din adâncul scufundării, de 4–8 bătăi pe minut, timp de 16 minute și jumătate, cea mai lungă scufundare a primei balene cu senzor, ar bate de 66–132 de ori. Inima unui copil bate în același timp de aproximativ 1.400 de ori.

Când inima bate rar, oxigenul din sânge ajunge pentru mai mult timp. Autorii articolului din 2019 leagă pauzele lungi dintre bătăi de aortă: un arc lat și elastic poate primi sângele de la fiecare bătaie și îl ține în mișcare între bătăi. E o ipoteză; o susțin măsurători pe arterele balenei comune.

Studiul din 2026 adaugă că inima nu rămâne lentă. După un atac de hrănire, o curbă calculată pe înregistrările balenelor albastre pornește de la cam 22 de bătăi pe minut și coboară spre 8 un minut mai târziu, un tipar pe care autorii îl compară cu al unui sprinter. La prima balenă, vârfurile au avut în medie 8,5, deci cele două studii diferă ca nivel. La suprafață inima lucrează aproape de plafon, iar autorii din 2019 sugerează că acest plafon poate fi una dintre limitele mărimii pe care o poate atinge o balenă.