Marius Comper EN

Isfahan · anul 374 sau 394 al Hegirei (984/5 sau 1003/4) · Oxford, HSM 33767

Astrolabul din Isfahan: ora spusă de Soare

Măsori înălțimea Soarelui cu alidada și citești ora pe o placă desenată pentru latitudinea locului. Dar fiecare față a unei plăci e desenată pentru o singură latitudine. Alege locul, data și ora și vezi ce ar indica astrolabul construit acum o mie de ani la Isfahan.

Placa desenată prin proiecție: ecuatorul, tropicele, orizontul și cercurile de înălțime egală, la intervale de 6°. Cercul întunecat de deasupra e ecliptica rețelei; bara e un indicator care arată ora; punctul auriu e Soarele, acolo unde îl așază placa. Linia roșie întreruptă e orizontul tău, când placa nu e făcută pentru tine.

Făcut la Isfahan

Frații Aḥmad și Muḥammad, fiii lui Ibrāhīm, constructori de astrolabe din Isfahan, au semnat acest instrument și l-au datat în anul 374 sau 394 al Hegirei, adică 984–985 sau 1003–1004; anul gravat admite ambele lecturi. Se află la History of Science Museum din Oxford. Rețeaua stelară, piesa mobilă din alamă ajurată care marchează pozițiile unor stele, a fost montată probabil mai târziu, în locul celei originale.

Astrolabul văzut din față. History of Science Museum, Universitatea din Oxford, nr. inv. 33767; fotografie publicată sub licența CC BY-SA 4.0.
Astrolabul văzut din față. History of Science Museum, Universitatea din Oxford, nr. inv. 33767; fotografie publicată sub licența CC BY-SA 4.0.

Sub rețea stau trei plăci, gravate pe ambele fețe. Cinci dintre fețe poartă liniile pentru câte o latitudine, 30°, 32°, 33°, 36° și 37°; a șasea poartă un tabel de orizonturi pentru multe latitudini. King socotește fața de 32° drept cea pentru Isfahan; 33° e aproape de Bagdad; 36° e aproape de latitudinile orașelor Rayy și Nishapur, iar 37° e mai la nord.

Cum spune placa ora

O placă este o hartă a cerului văzut de la o anumită latitudine, desenată proiectând sfera pe un disc plat. Cercurile ei marchează înălțimi egale deasupra orizontului. Observatorul ochește Soarele prin cele două pinule ale alidadei de pe spate și îi citește înălțimea. Pe față, rețeaua poartă ecliptica, drumul aparent al Soarelui de-a lungul anului; când poziția Soarelui pentru acea dată e adusă pe cercul înălțimii măsurate, la est de meridian dimineața și la vest după-amiaza, o riglă așezată peste ea arată ora pe margine.

Aceeași măsurătoare pe o față desenată pentru altă latitudine dă de obicei altă oră. La echinocțiu, la nouă dimineața ora solară locală, la Isfahan, fața cea mai apropiată, de 33°, dă ora la mai puțin de un minut, iar fața de 32° rămâne în urmă cu circa un minut și jumătate; la Oxford, cu fața de 37°, citirea ar fi cu 47 de minute în urmă.

Numărul lui Ptolemeu, gravat

Lângă fiecare latitudine, constructorii au gravat durata celei mai lungi zile din an. Ea depinde de latitudine și de înclinarea axei Pământului, oblicitatea eclipticii. Ptolemeu, în secolul al II-lea, o dădea drept 23;51,20°. La Bagdad, în 868–869, frații Muḥammad și Aḥmad, doi dintre Banū Mūsā, au măsurat 23;35°, aproape de valoarea ei de atunci.

FațaLatitudineaDurată gravatăCu 23;51°Cu 23;35°Răsărit–apus standard
1a30°13 h 58 min13 h 58 min 18 s13 h 56 min 47 s14 h 07 min 02 s
2a32°14 h 08 min14 h 08 min 18 s14 h 06 min 38 s14 h 17 min 16 s
2b33°14 h 13 min14 h 13 min 29 s14 h 11 min 45 s14 h 22 min 35 s
1b36°14 h 30 min14 h 29 min 53 s14 h 27 min 56 s14 h 39 min 26 s
3a37°14 h 36 min14 h 35 min 41 s14 h 33 min 39 s14 h 45 min 24 s

Toate cele cinci durate gravate coincid, la minut, cu rezultatul calculului făcut cu valoarea lui Ptolemeu rotunjită la 23;51° și cu orizontul luat ca linie geometrică. Cu valoarea de la Bagdad, 23;35°, fiecare iese cu unul sau două minute mai scurtă. Dacă răsăritul și apusul se socotesc ca azi, când marginea de sus a Soarelui atinge orizontul și lumina e curbată de aer, fiecare zi ar fi cu circa nouă minute mai lungă. Istoricul astronomiei David A. King a făcut această observație în 2005: „The lengths of maximum daylight correspond to an obliquity of 23;51°.” Pagina îi repetă verificarea.

La mai bine de un secol după ce astronomii de la Bagdad măsuraseră o valoare mai bună, plăcile din Isfahan se potrivesc încă cu cea a lui Ptolemeu.

Ce rămâne nesigur

Inscripția poate indica fie anul 374, fie anul 394 al Hegirei; King citește 374. Fișele muzeului dau 38 sau 41 de stele pe rețea, iar rapoartele pentru două fețe repetă 32°; pentru fața de 36°, tabelul se bazează pe lectura lui King.

Placa de pe această pagină e desenată din geometria proiecției, nu copiată de pe instrument; lipsesc curbele orelor inegale de pe plăcile reale. Calculul înălțimii Soarelui folosește valoarea actuală a oblicității eclipticii; ora este ora solară locală, nu ora ceasului.

Trimite placa ta

Linkul păstrează latitudinea aleasă.

Surse

Sursa fiecărui număr de pe pagină e indicată în notele proiectului.

  1. History of Science Museum, Oxford, Astrolabe Catalogue, inv. 33767 și raportul plăcilor.
  2. David A. King, In Synchrony with the Heavens, vol. 2, Instruments of Mass Calculation, Brill, 2005, §XIIIc.10, pp. 517–523 (și pp. 927, 948–950); copie de autor.
  3. Fotografie: MHS 33767 Astrolabe, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0 (History of Science Museum, University of Oxford).
  4. Claudius Ptolemeu, Almagest I.12–15 (oblicitatea, 23;51,20°).