Cât de mare e un iugăr? Depinde cine îl măsoară

Jugul e bucata de lemn care stă pe grumazul boilor înjugați la car sau la plug. Cuvântul vine din latinescul iugum și a ajuns în română pe linie dreaptă, fără ocolișuri — moștenire adevărată, din latina vorbită.

Așadar, cuvântul care arată cel mai latin — iugăr — e de fapt sosirea cea mai nouă: dicționarul etimologic al lui Ciorănescu îl datează abia în secolul al XVIII-lea. Jugul s-a păstrat din bătrâni; iugărul s-a luat înapoi din cărți, târziu.

De aici pornește socoteala, dar nu cea la care te aștepți: ziua de arat explică măsurile vechi, nu le face egale între ele.

Varro face ceva mai deștept decât o definiție: face geografie comparată. În Hispania de mai departe, scrie el, ogoarele se măsoară în iuga; în Campania, în versus; la Roma și în Latium, în iugera. Abia apoi definește fiecare măsură pe rând — iar ziua de arat e definiția iugumului din Hispania, nu a iugerumului roman.

Plinius cel Bătrân face legătura cu ziua de muncă — dar tot el o și strică, cu numere. Pe sol ușor, o pereche de boi ară la prima arătură un iugerum pe zi, iar la a doua un iugerum și jumătate. Pe sol greu, aceeași pereche scoate într-o zi doar o jumătate de iugerum la prima arătură. Ziua de arat explică unitatea. Nu o recalculează în fiecare dimineață.

Columella dă socoteala geometrică: actusul pătrat are 120 pe 120 de picioare; dublat, face un iugerum de 240 pe 120 de picioare — 28.800 de picioare pătrate, adică circa 2.520 de metri pătrați. Cât despre nume, el propune altă explicație decât jugul: iugerum ar veni de la cele două actus „împreunate”, iunctum. Romanii înșiși dădeau mai multe explicații; n-avem de ce să ne mulțumim cu una singură.

Iugărul cadastral nu e iugerumul roman crescut mare. E numele românesc al holdului — Katastraljoch, kataszteri hold — din cadastrul habsburgic: 1.600 de stânjeni vienezi pătrați, a câte 3,59665 metri pătrați. Înmulțirea dă 5.754,64 de metri pătrați. Cuvântul s-a întors din latină; numărul a venit de la Viena.

Dicționarele românești dau însă altă valoare: DEX și DLRLC scriu 0,5775 hectare, adică 5.775 de metri pătrați. Aceasta nu e o rotunjire a lui 5.754,64 — diferența e de vreo 20 de metri pătrați, iar DLRLC pune 5.775 alături de 1.600 de stânjeni, ceea ce ar presupune un alt stânjen decât cel vienez. Nepotrivirea dintre dicționare și cadastru rămâne, deocamdată, nerezolvată.

Și mai important: 1.600 e o arie, nu o formă. O parcelă de 80 pe 20 de stânjeni, una de 160 pe 10 sau un poligon neregulat pot avea toate exact aceeași arie. Cadastrul măsura hotare reale — parcele strâmbe, cu numere, drumuri și ape —, nu o tablă de șah cu pătrate de 76 de metri.

Nici holdul n-a avut o singură mărime. Socotelile locale variau de la ținut la ținut — 1.000, 1.100, 1.200 de stânjeni pătrați —, iar holdul crăiesc avea 2.347. Cadastrul a fixat 1.600. Varianta de 1.200 de stânjeni — circa 4.316 metri pătrați — e, pentru această variantă, exact trei sferturi din holdul cadastral.

La sud de Carpați, măsura se numea pogon, iar mărimea ei a variat după epoci, regiuni și culturi, în jurul unei jumătăți de hectar. Standardul muntenesc — 1.296 de stânjeni pătrați, adică 5.011,79 metri pătrați — e doar una dintre forme; la viile Moldovei socoteala era alta. Alt cuvânt. Aceeași idee veche: cât pot ara boii.

Sistemul metric a devenit lege în România la 15 septembrie 1864, sub Cuza. Ungaria a legiferat metricul în 1874, obligatoriu din 1876. Dar cărțile funciare și-au păstrat socotelile vechi: în Ungaria, holdul cadastral a rămas în evidența funciară până în 1972. Nu e un mister, e inerția instituțiilor — parcelele vechi rămân înscrise cu măsurile lor.

Jugul s-a moștenit. Iugărul s-a reîmprumutat. Măsura s-a schimbat de la un ținut la altul și de la un veac la altul. Mărimea iugărului n-a supraviețuit două mii de ani. Obiceiul de a preface munca în pământ, da.