Ultima oară când a fost atât de secetă

Vara lui 2018

„Fără precedent în 2.110 ani”#

În 2021, o echipă condusă de Ulf Büntgen a măsurat izotopii stabili de carbon și oxigen din lemnul unor stejari din Cehia și sudul Germaniei și a ajuns la concluzia că verile secetoase din 2015–2018 au fost fără precedent în ultimii 2.110 ani.

În același an, o echipă condusă de Monica Ionita a calculat media unui atlas al secetei făcut din inele de copaci pentru Europa Centrală și a găsit secete mai lungi și mai grele în jurul anilor 1400–1480 și 1770–1840.

Cele două răspunsuri vin din lemn diferit și din zone de mărimi diferite, așa că niciunul nu îl contrazice pe celălalt. Pagina aceasta pune întrebarea pentru fiecare loc de pe hartă, cu verile de după 2013 incluse.

Din anul 0 până în 1902

Două mii de veri, citite din inelele copacilor#

La copacii care duc lipsă de apă vara, lățimea inelului din fiecare an poate reflecta cât de multă apă au avut. Edward Cook și colegii lui au folosit inele de copaci din toată Europa ca să reconstituie un indice al secetei de vară pentru fiecare an începând cu anul 0, pe o rețea de o jumătate de grad: Atlasul secetei pentru Lumea Veche (Old World Drought Atlas, 2015). Câți copaci stau în spatele fiecărei estimări și cât de bună e ea diferă de la loc la loc și de la un secol la altul.

Indicele e indicele Palmer de severitate a secetei, în varianta autocalibrată, o măsură obișnuită a cât de umed sau de uscat e solul față de normalul locului: zero înseamnă o vară obișnuită, minus 3 o secetă severă, minus 4 una extremă. Pe hartă, maroul înseamnă veri cu solul mai uscat decât de obicei, verde-albăstruiul veri cu solul mai umed.

Atlasul a fost potrivit pe o variantă a indicelui calculată din măsurători, în 1928–1978, și verificat pe 1901–1927. După 1978 conține valori din măsurători, nu din inele de copaci, așa că pagina folosește seria actuală a Unității de Cercetare a Climei (Climatic Research Unit, Universitatea East Anglia) pentru fiecare vară din 1903 până în 2025.

2.026 de veri

Toate verile, una peste alta#

Aici harta e tăiată pe latitudinea Berlinului. Fața tăieturii conține fiecare vară de pe acea latitudine, câte un rând subțire pe an: 2025 sus, anul 0 jos. Deasupra liniei deschise la culoare, rândurile vin din măsurători; dedesubt, din copaci.

Perioadele secetoase trec peste față ca benzi maro, unele late de un deceniu. Întrebarea e dacă banda de sus e cea mai adâncă.

Două citiri

De ce copacii nu pot fi luați ca atare#

Luat ca atare, atlasul face din perioada recentă de patru veri (media a patru veri la rând) cea mai secetoasă din tot șirul pe 15% din uscatul de pe hartă, în galben. Citirea înșală, în ambele sensuri.

În 1903–1978, când există amândouă, atlasul și măsurătorile se potrivesc doar în parte: o corelație mediană de 0,52, unde 1 ar fi potrivire perfectă și 0 deloc. Atlasul nimerește cea mai secetoasă vară din măsurători doar în 21% din locuri. În unele regiuni oscilațiile lui sunt mai largi decât ale măsurătorilor, așa că secetele trecute par mai adânci; în altele sunt mai înguste, așa că par mai blânde.

Luați Germania. Luat ca atare, atlasul face din perioada recentă cea mai secetoasă pe 0% din țară; cu erorile lui puse la socoteală, pe 54% pe tot șirul. În Peninsula Iberică e invers: 54% luat ca atare, 15% cu erorile.

Cu erorile copacilor puse la socoteală

De la Berlin la Timișoara, cele mai secetoase patru veri cel puțin de la 1500 încoace#

Pentru fiecare loc s-au simulat 500 de variante ale trecutului. Fiecare urmează atlasul, cu erori la fel de mari ca cele pe care le-a făcut în 1903–1927, ani pe care nu a fost potrivit, și la fel de persistente de la un an la altul ca în anii pe care a fost potrivit. Culoarea e proporția variantelor în care perioada recentă e mai secetoasă decât orice perioadă de patru veri de dinainte, inclusiv cele din măsurători.

Proporțiile acestea nu sunt șansa unui fapt istoric. Ele țin doar în ipotezele modelului: că în trecut copacii au greșit ca la începutul secolului XX, cu erori la fel de mari și de persistente, și că relația potrivită între atlas și măsurători e exactă.

De la 1500 încoace, perioada recentă e cea mai secetoasă în mai mult de jumătate din variante pe 27% din uscat, iar pe 15% în mai mult de nouă din zece. În jurul Berlinului >99%, al Varșoviei 99%, al Timișoarei 97%, al Pragăi 96%, al Budapestei 95%, al Romei 91%, al Vienei 91%. Pe țări: 98% din Polonia, 96% din Ungaria, 95% din Cehia, 74% din Germania, 48% din Italia.

Șirul începe în anul 0 pe 61% din uscat; în est și în sud-est începe mai târziu, pe 15% după anul 1000 (în jurul Atenei, în 967). Unde atlasul se potrivește slab cu măsurătorile (o corelație sub 0,3, pe 11% din uscat), harta e hașurată și pagina nu dă niciun răspuns.

Până în anul 0?

Două mii de ani: doar dacă cei mai vechi copaci au fost la fel de buni ca cei noi#

Pe tot șirul, proporțiile sunt mai mici. Perioada recentă e cea mai secetoasă în mai mult de jumătate din variante pe 17% din uscat: în jurul Berlinului >99%, al Varșoviei 93%, al Budapestei 86%, al Timișoarei 85%, al Pragăi 81%.

Proporțiile acestea presupun că în primul mileniu copacii n-au greșit mai mult decât la începutul secolului XX, iar acest lucru nu poate fi măsurat direct. Cu erori cu jumătate mai mari înainte de 1500, uscatul scade de la 17% la 5%. Berlinul rămâne la 83%; Varșovia scade la 12%, Praga la 10%. Pentru Europa Centrală, atlasul acesta nu poate tranșa întrebarea celor 2.000 de ani.

După 1500 există o verificare. Documentele scrise pot verifica copacii dinaintea instrumentelor: în două regiuni cu serii lungi, atlasul se potrivește cu ele cam la fel de bine în 1500–1900 ca în 1903–1978. Ploaia de vară din Elveția reconstituită din documente: 0,55 și 0,53; culesul viilor din Cehia: 0,31 și 0,21. În Andaluzia atlasul nu se potrivește nici cu documentele (0,09), nici cu măsurătorile. Cele două corelații nu arată cât de mare a fost eroarea unei anumite secete și nu verifică proporțiile simulate; ele doar nu sunt mai slabe înainte de 1900 decât după.

Ultima oară

Unde a mai fost la fel de secetă în ultimul secol#

În mare parte din vestul și nordul Europei, răspunsul nu are nevoie de copaci. În jurul Londrei, măsurătorile arată o perioadă mai secetoasă de patru veri în 1995–1998; în jurul Parisului în 1947–1950, la Madrid în 1992–1995, la Milano în 2003–2006, la Stockholm în 1973–1976.

Pe harta aceasta, culoarea deschisă înseamnă o perioadă mai secetoasă în ultimul secol, movul o perioadă mai secetoasă acum câteva secole, roșul niciuna de când începe șirul copacilor.

România

România: vestul, nu și estul#

În jurul Timișoarei, perioada recentă (verile 2022–2025) e cea mai secetoasă de la 1500 încoace în 97% din variante, în jurul Oradei în 90%, în jurul Clujului în 68%.

În jurul Bucureștiului e cu banul aruncat chiar și de la 1500 încoace (50%); copacii ajung acolo înapoi doar până în 967. În jurul Iașiului, copacii arată perioade mai secetoase, cea mai recentă cu data mediană în jurul anului 1864.

O altă pagină de pe acest site compară copacii cu secetele și foametele scrise în cronicile românești între 1473 și 1738.

Pământ uscat

Pământ mai uscat, nu doar mai puțină ploaie#

Indicele urmărește apa din sol, care depinde de ploaie și de căldură: o vară mai caldă usucă pământul mai repede. Pentru 2022, un studiu din Nature Geoscience al lui Emanuele Bevacqua și al colegilor lui a estimat că schimbările climatice produse de oameni au contribuit cu 31% la pierderile totale de apă din solul Europei în acea vară (jumătatea din mijloc a modelelor climatice a dat 8–51%).

Atlasul și seria din măsurători estimează același fel de indice, în variante diferite; comparația ține cont de relația lor medie, nu de orice diferență, cum ar fi felul în care e tratată zăpada. Și nu e o comparație a ploii: un loc poate să fi avut veri mai ploioase decât în 1540 și totuși un sol mai uscat.