mariuscomper.ukEnglish
Pictură: Londra în flăcări văzută de pe Tamisa, cu Turnul Londrei în dreapta și oameni care fug cu bărcile

2–6 septembrie 1666

Londra a ars patru zile. Câți au murit, nu știe nimeni

Focul a pornit dintr-o brutărie de pe Pudding Lane și a mistuit 13.200 de case. Urmărește-l pe harta orașului de azi, reconstituit din jurnalele lui Samuel Pepys și John Evelyn și din ziarul oficial. Apoi află ce n-au scris ei: replica celebră a primarului și numărul morților.

Începe la ora unu noaptea

Școala olandeză, c. 1675, Museum of London · domeniu public

Harta City-ului de azi, cu zona arsă colorată după zi: duminică în jurul podului și de-a lungul râului, luni până la Cheapside și Cornhill, marți până la St Paul's și Fleet Street, miercuri marginile de la Temple, Cripplegate și Turn.

Reconstituire aproximativă. Doar câteva locuri au ora atestată; între ele, focul e interpolat din relatările vremii, limitele de la sfârșitul fiecărei zile și vântul de est. Străzile sunt cele de azi.

ora arderii atestată în surse

Duminică, 2 septembrie, ora 1

O brutărie pe o stradă a măruntaielor

Calfa brutarului, Thomas Dagger, s-a trezit „după ora unu” sufocat de fum, scria Sir Edward Harley într-o scrisoare din care istorica Kate Loveman l-a identificat pe Dagger în 2023. Au scăpat pe o fereastră de sus brutarul Thomas Farriner, fiica lui și calfa; servitoarea a murit. Mai târziu, familia a jurat că stinsese cuptorul pe la zece seara. London Museum, 2023

Ora începutului depinde de cine o spune: London Gazette, ziarul oficial, scrie „la ora unu dimineața”, topografii orașului „între unu și două”, inscripția de pe Monument „în toiul nopții”.

Strada se numea Pudding Lane pentru că pe ea se scurgeau spre bărcile de gunoi de pe Tamisa măruntaiele (puddings) de la măcelarii din Eastcheap, scria John Stow în 1598.

Duminică, ora 3

Pepys se uită pe fereastră și se culcă la loc

Samuel Pepys, înalt funcționar la Oficiul Marinei, locuia la câteva sute de metri spre est. Servitoarea lui, Jane, l-a trezit pe la trei. A privit focul de la fereastră, l-a socotit departe și s-a culcat la loc.

Dimineața, Jane i-a spus că arseseră „peste 300 de case” și că focul mistuia tot Fish Street, lângă Podul Londrei.

Duminică dimineața

Replica celebră a primarului nu apare în jurnalul lui Pepys

De pe Turnul Londrei, Pepys a văzut casele de la capătul podului în flăcări. A luat o barcă: focul a ajuns la Steelyard „cât am stat acolo”. De-a lungul râului, pe Thames Street, erau depozite de smoală, gudron, ulei, vin și rachiu.

S-a dus la rege, la Whitehall, și i-a spus că focul nu poate fi oprit decât dărâmând case. Regele l-a trimis la primar. Pepys l-a găsit pe Thomas Bloodworth pe Cannon Street, cu o batistă legată la gât:

„Doamne! Ce pot să fac? Sunt terminat: oamenii nu mă ascultă. Am dărâmat case, dar focul ne ajunge mai repede decât putem noi.”

Pepys, 2 septembrie (traducere)

Bloodworth a rămas în poveste cu replica despre focul pe care „l-ar stinge și o femeie făcând pipi”, uneori atribuită chiar jurnalului lui Pepys, inclusiv pe Wikipedia. Jurnalul n-o conține. Istoricul Stephen Porter scrie că primarul „ar fi spus” vorbele și lasă deschis dacă le-a spus cu adevărat. Nici noi nu i-am găsit o sursă din epocă, așa că replica rămâne neverificată. Gresham College, 2016

Duminică seara

Un arc de foc lung de o milă

Bătea un vânt puternic de est, după o secetă lungă. Porumbeii nu voiau să-și părăsească acoperișurile și cădeau cu aripile arse. Pe Tamisa, observă Pepys, abia dacă era o barcă din trei cu lucrurile unei case fără un virginal în ea.

Seara s-a uitat de pe malul de sud, de la Bankside:

„...am văzut focul ca un singur arc de foc, de la un capăt al podului la celălalt și în sus pe deal, un arc de peste o milă: m-a făcut să plâng.”

Pepys, 2 septembrie (traducere)

Scânteile treceau peste râu și aprindeau case la trei-patru, chiar cinci-șase case distanță. Până în zori focul a ajuns în sus până la Gracechurch Street și pe râu până la Three Cranes.

Luni, 3 septembrie

Luni ard băncile, iar noaptea e luminoasă ca ziua

La patru dimineața, Pepys și-a trimis banii și argintăria cu o căruță la Bethnal Green. Pe Lombard Street, strada bancherilor, focul a intrat luni; un bancher anunța în Gazette că își mutase totul cu aproape o zi înainte. Royal Exchange, bursa, a ars luni după-amiază.

Evelyn a scris că focul „s-a aprins înapoi, împotriva vântului”, spre Cornhill, și că noaptea a fost „luminoasă ca ziua pe zece mile de jur împrejur”.

Marți, 4 septembrie

Marți, ziua cea mai rea, Pepys își îngroapă parmezanul

Marți focul a traversat vestul orașului: Fleet Street, Old Bailey, Ludgate, Newgate, până la Inner Temple. A ars și oficiul poștal, așa că scrisoarea lui Pepys către tatăl lui n-a mai putut pleca.

În grădina Oficiului Marinei, vecinul lui a îngropat vinul, iar Pepys hârtiile biroului. Seara au mai săpat o groapă: Pepys și-a pus în ea vinul și „brânza de parmezan”.

Marți seara

Piatra catedralei zboară ca grenadele

„...pietrele catedralei zburau ca grenadele, plumbul topit curgea pe străzi ca un pârâu și pavajul era roșu de foc, încât nici cal, nici om nu putea călca pe el.”

Evelyn, 4 septembrie (traducere)

Acoperișul de plumb al catedralei St Paul's, de „nu mai puțin de șase acri”, scrie Evelyn, s-a topit cu totul. Bolta s-a prăbușit în capela St Faith, unde librarii își duseseră cărțile ca să le salveze. Au ars o săptămână.

Miercuri, 5 septembrie, ora 2

Focul se oprește la ceasul unei biserici

Marți noaptea au început să arunce în aer case cu praf de pușcă pe Tower Street, lângă Turnul Londrei, unde era depozitul de praf de pușcă. Vântul s-a domolit.

La două noaptea, soția lui Pepys l-a trezit: focul ajunsese la biserica All Hallows Barking, „la capătul străzii noastre”. Pepys a dus-o cu barca la Woolwich, cu aurul lui, vreo 2.350 de lire.

S-a întors și a aflat că focul fusese oprit acolo, după ce „a ars doar cadranul” bisericii și o parte din pridvor.

Miercuri

Unde s-a oprit

Gazette înșiră locurile unde a fost oprit: Temple Church, lângă podul Holborn, Pie Corner, Aldersgate, Cripplegate, capătul Coleman Street, Bishopsgate Street, Cornhill, Fenchurch Street, Mincing Lane, mijlocul Mark Lane și docul Turnului.

Evelyn scrie că niște marinari propuseseră din timp să arunce casele în aer, ca să deschidă o breșă mai largă decât dărâmarea lor cu cârlige, lucru care ar fi salvat aproape tot orașul, dar că „niște oameni încăpățânați și lacomi, consilieri etc.” n-au lăsat, pentru că ale lor ar fi fost primele.

Pepys a urcat în clopotnița de la Barking: „cea mai tristă priveliște a pustiirii pe care am văzut-o vreodată”.

Miercuri după-amiază

Moorfields, o pâine pe doi penny și o pisică fără blană

Pepys a traversat orașul „cu tălpile gata să ardă, mergând printre cărbunii încinși”. Fenchurch Street, Gracechurch Street și Lombard Street erau „numai praf”; din bursă nu mai stătea în picioare decât portretul fondatorului ei, Thomas Gresham.

La Moorfields, câmpul de dincolo de zid, era plin de oameni cu ce le rămăsese. A plătit doi penny pe o pâine de un penny. Lângă bursă a văzut scoasă dintr-un horn o pisică, cu blana arsă de tot, dar vie.

Joi, 6 septembrie, și după

Stins, dar hala postăvarilor mai arde

Joi focul a fost „cu totul doborât”, deși seara a mai izbucnit o dată la Temple și a fost stăpânit cu praf de pușcă până în zori. Hala breslei postăvarilor, cu pivnița plină de ulei, ardea de trei zile și trei nopți.

Regele a trimis la Moorfields pesmet din proviziile marinei. Oamenii, nedeprinși cu o asemenea pâine, l-au refuzat, scrie Gazette, și a fost dus înapoi în magazii. Pe 7 septembrie, Evelyn socotea cam 200.000 de oameni întinși pe lângă lucrurile lor spre Islington și Highgate: o impresie de martor, nu o numărătoare. London Museum estimează că vreo 100.000 de oameni au rămas fără casă. London Museum

Pictură: noaptea, orașul arde dincolo de râu, cu bărci pline de oameni în prim-plan
Lieve Verschuier, Marele incendiu al Londrei, 1666. Podul Londrei în stânga, lumina focului pe Tamisa.Lieve Verschuier, 1666 · domeniu public

Înainte și după

Aceeași priveliște, de pe aceeași clopotniță

Wenceslaus Hollar a desenat Londra de pe clopotnița bisericii St Mary Overie din Southwark, pe malul de sud, înainte și după foc, și a tipărit cele două vederi una sub alta. Trage de linie ca să treci de la una la alta.

Înainte
După
ÎnainteDupă
Wenceslaus Hollar, vederi ale Londrei înainte și după foc, tipărite în 1666. Catedrala St Paul's rămâne fără acoperiș.Wenceslaus Hollar, 1666 · domeniu public

Ce s-a numărat

Case, biserici, acri: pierderile au fost măsurate

Pierderile au fost numărate atent. În aceeași toamnă, doi topografi, Jonas Moore și Ralph Gatrix, au măsurat ruinele pentru primărie.

13.200 de case

Un pătrățel pentru fiecare casă. Evelyn a văzut „peste 10.000 de case într-o singură flacără”; certificatul topografilor și Monumentul dau 13.200.

87–89 de biserici

  • arse
  • parohii din interiorul zidurilor rămase în picioare

Sursele nu numără la fel bisericile și capelele. Topografii și Monumentul dau 89 de biserici parohiale arse, cu 11 parohii rămase în picioare în interiorul zidurilor. Un tabel tipărit în 1769 dă 87 de biserici și 6 capele, iar London Museum folosește azi 87. Pătrățelele arată varianta topografilor.

436 de acri

Adică 176 de hectare, după inscripția Monumentului; topografii au măsurat 373 de acri (151 ha) numai în interiorul zidurilor. Din cele 26 de cartiere (wards) ale City-ului, 15 au ars de tot și 8 pe jumătate.

Harta lui Wenceslaus Hollar, tipărită în 1666: zona arsă e lăsată albă, cu doar bisericile și câteva clădiri conturate.
Harta lui Wenceslaus Hollar, tipărită în 1666: zona arsă e lăsată albă, cu doar bisericile și câteva clădiri conturate.Wenceslaus Hollar, 1666, Rijksmuseum · CC0

Morții

Câți au murit? Sub zece sunt consemnați; totalul real nu se știe

Casele au fost numărate una câte una. Morții, nu. London Gazette nu pomenește niciun mort, iar o cronică tipărită în 1769 socotea „o împrejurare foarte miraculoasă” că nimeni nu se știa să fi ars sau să fi fost călcat în picioare. Astăzi, London Museum spune că sunt consemnați mai puțin de zece morți. London Museum

Ce consemnează documentele

00 morți pomeniți în relatarea din Gazette, ziarul oficial din săptămâna focului. Tăcerea unui ziar nu e o estimare.
<10mai puțin de zece morți consemnați, după sinteza London Museum

Tradiția și istoricii moderni

66, „cifra tradițională”, cum o numește istoricul Jacob Field, care crede că numărul real a fost mai mare, dar nu de ordinul sutelor
88 la Roy Porter; „sub zece” la Adrian Tinniswood, care adaugă că unele morți n-au fost înregistrate

Speculație

?„câteva sute și foarte posibil câteva mii” la scriitorul Neil Hanson: o interpretare, nu o numărătoare

Hanson enumeră morți cunoscute de foame și frig printre supraviețuitori, în iarna de după (dramaturgul James Shirley și soția lui ar fi murit așa), și argumentează că cei mai mulți n-au fost numărați de nimeni: săracii fără adresă, trupurile pe care o căldură în stare să topească plumbul nu le-ar fi lăsat, cei morți în taberele de pe câmpuri. Registrele care s-au păstrat nu pot confirma sau infirma un asemenea număr: nu erau făcute să-i numere pe cei săraci.

Numerele lui Field, Porter, Tinniswood și Hanson sunt citate prin articolul Wikipedia despre incendiu; cărțile lor nu sunt accesibile liber.

Vinovatul

Un om a mărturisit. Coborâse pe uscat la două zile după ce începuse focul

Gazette a hotărât că focul a fost „o întâmplare nefericită sau, mai bine spus, mâna grea a lui Dumnezeu asupra noastră pentru păcatele noastre”. Orașul voia totuși un vinovat.

Robert Hubert, un francez din Normandia, a mărturisit că a strecurat cu un băț o minge de foc pe o fereastră a brutăriei. Brutarul, fiul și fiica lui au jurat că brutăria nu avea o asemenea fereastră. Hubert a fost spânzurat la Tyburn în octombrie 1666, „fără nicio altă dovadă decât propria mărturisire”, cum avea să scrie episcopul Gilbert Burnet.

Potrivit mărturiei căpitanului corabiei, Laurence Peterson, consemnată abia mai târziu de istoricul Laurence Echard, Hubert ajunsese în apele Angliei chiar înainte de foc, dar a fost debarcat abia la două zile după ce începuse.

Samuel Pepys, portret pictat de John Hayls în 1666, anul focului.
Samuel Pepys, portret pictat de John Hayls în 1666, anul focului.John Hayls, 1666, National Portrait Gallery · domeniu public

Monumentul

Dacă l-ai culca, Monumentul ar atinge brutăria

Parlamentul a hotărât în 1667 să se ridice o coloană „cât mai aproape de locul unde a început focul”. A fost proiectată de Robert Hooke în colaborare cu Christopher Wren și ridicată între 1671 și 1677. Are 202 picioare, adică 61,6 metri: exact distanța până la casa brutarului, spre est. Derulează ca s-o vezi căzând.

În 1681 orașul a adăugat pe Monument că focul fusese pornit de „frenezia papistașă”, iar pe casa din Pudding Lane a pus o placă despre Hubert, „care a mărturisit”. Iacob al II-lea, rege catolic, a șters inscripțiile; după revoluția din 1688 au fost săpate la loc. Poetul Alexander Pope a scris despre coloană că „își ridică fruntea ca un bătăuș înalt și minte”. Inscripția a fost scoasă în urma unui ordin al consiliului orașului din 6 decembrie 1830.

202 picioare (61,6 m)brutăria lui FarrinerMonumentul

Mituri

Trei lucruri pe care le știe toată lumea

  • „Focul a pus capăt ciumei.” Muzeul Londrei trece ideea printre miturile despre foc. Ciuma nu dispăruse: în săptămâna focului Evelyn o nota încă în parohia lui, la Deptford, lângă Londra, iar Gazette anunța 147 de morți de ciumă într-o săptămână la Norwich.
  • „Londra a fost reconstruită după un plan nou.” Evelyn i-a prezentat regelui „un plan pentru un oraș nou” pe 13 septembrie, la o săptămână după foc, iar Christopher Wren a desenat și el unul, cu bulevarde largi și piețe. Niciunul n-a fost construit: străzile au fost refăcute în mare pe vechile trasee, dar din cărămidă și piatră.
  • „Au murit șase oameni.” E un număr transmis prin tradiție. Registrele vremii nu numesc aproape niciun mort.
Planul lui Christopher Wren pentru un City nou, 1666: străzi drepte care pornesc în stea din piețe. N-a fost construit.
Planul lui Christopher Wren pentru un City nou, 1666: străzi drepte care pornesc în stea din piețe. N-a fost construit.după Christopher Wren, 1666; gravură, British Museum · domeniu public

Ce nu se știe

Limitele hărții și ale poveștii

  • Contururile zilnice ale focului sunt reconstituite din locurile pe care le numesc sursele, nu dintr-o hartă a vremii; cel mai slab sprijinite sunt cele de luni și marți. Conturul final urmează lista din Gazette, simplificat: cuprinde vreo 148 de hectare, față de 176 pe Monument.
  • Orele de pe hartă sunt aproximative. Sunt fixate doar la câteva locuri datate de diariști și de Gazette: podul și Steelyard duminică dimineața, Three Cranes duminică noaptea, bursa luni după-amiază, St Paul's marți seara.
  • Data exactă a spânzurării lui Hubert apare ca 27 sau 29 octombrie în surse secundare diferite.
  • Replica primarului („a woman might piss it out”) e neverificată, nu dovedit falsă: nu apare în jurnalul lui Pepys și nu i-am găsit o sursă din epocă.
  • Numărul real al morților nu poate fi stabilit din registrele păstrate. Sub zece sunt consemnați; sutele sau miile rămân speculație.
  • Sursele din epocă nu dau aceleași totaluri: 87 sau 89 de biserici, 50 sau 52 de hale ale breslelor.
  • Cele 200.000 de oameni ale lui Evelyn sunt impresia unui martor, nu o numărătoare.
  • Evelyn scrie că focul a început „pe la zece” seara; pare o eroare, poate pentru că și-a trecut însemnările pe curat mai târziu.

Surse și metodă

Jurnalul lui Pepys e citat din ediția Wheatley (1893), iar al lui Evelyn din ediția Bray, ambele pe Project Gutenberg; traducerile în română sunt ale noastre. Relatarea oficială e London Gazette nr. 85 (3–10 septembrie 1666). Străzile și Tamisa de pe hartă vin din OpenStreetMap (© contribuitorii OpenStreetMap, ODbL).

Imagini

  • Marele incendiu al Londrei: Școala olandeză, c. 1675, Museum of London · domeniu public
  • Marele incendiu al Londrei: Lieve Verschuier, 1666 · domeniu public
  • Londra înainte și după foc, de pe St Mary Overie: Wenceslaus Hollar, 1666 · domeniu public
  • A Map or Groundplott of the Citty of London: Wenceslaus Hollar, 1666, Rijksmuseum · CC0
  • Samuel Pepys: John Hayls, 1666, National Portrait Gallery · domeniu public
  • Planul lui Wren pentru City: după Christopher Wren, 1666; gravură, British Museum · domeniu public